Renunțare

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

 

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

 

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.


Category: Love poems

All author's poems: Cornelia Buzatu poezii.online Renunțare

Date of posting: 8 августа 2023

Comments: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1232

Log in and comment!

Comments 1

author Silvia Mihalachi

Silvia Mihalachi

,, Renunțare,, este o decizie care apare și în sentimentul de dragoste dacă: ,, Ardoarea vieții, falsă,/Creată prin minciună,/Nu va putea aduce/ Speranței o lumină,, . Dar, atâta timp cât Aurelia Buzatu este sub oblăduirea muzei Euterpe, ,,speranța,,, versurile frumoase scrise și care vor fi scrise îi va aduce o lumină, ii va aduce ,, ardoarea vieții,, reale, nu falsă.

Other poems by the author

Amprenta iubirii

Sărutul unei palme

Este un gest gingaș,

O mângâiere din basme

Ca un zbor de fluturaș.

 

O amprentă a suflării

Ce-n inimă sălășluiește,

Ținând ritmul încântării

Ce din gânduri izvorește.

 

Calm, cald, pur și pudic

Este sentimentul trăirii,

Dând inimii sunetul ritmic

Și-nobilind clipa însuflețirii.

 

 

 

More ...

Dorință

Melodia sufletului mi-ascult,

Mă-năbușe un strigăt lăuntric,

Și-ncerc sentimentul partinic

De-a evada tot mai mult.

 

Dorința, gândirea și faptă

Împletite într-un arc al voinței,

Săgeata-i spre culmea căinței

Cuprinsă-n privire și șoaptă.

 

Sentimente curate și-adânci

Înfiripate-n abisul din mine,

Se-nalță, năzuind către tine

Floare de colț crescută-ntre stânci.

 

Bucuria ce acum iar cutează,

Răscolind o ființă efemeră,

Un geamăt, oftat sau himeră

Femeia pare că visează.

 

Cununa-i de vise împodobesc

Al inimii cântec de viață,

Topind încleștarea-i de gheață

Protejând boboci ce-nfloresc.

More ...

Înmugurire

Aș dori mereu să-nmugur,

Să port haina roz a naturii,

Să-nfloresc la bun augur

Și să țin pur simțul firii.

 

Să aud susur de izvoare,

Să văd mereu albastru cer,

Cântecul să mă-nfioare

În spirit liniștit și de mister.

 

More ...

Vine iarna

Ninge iar peste pădure,

Neaua se așterne-n cale,

Iară vântul bate-n vale

Aducând viscol, crivăț dure.

 

Urșii hibernează în bârlog.

Cerbii în zone împădurite.

Păsările în scorburi felurite.

Soarele, norii au aprig dialog.

 

Doar copiii râd, se-amuză.

Bucuria la săniuș pe dealuri

Este ca o zi de ceremonialuri,

Unde veselia este ca o muză.

 

Albul zăpezii ce scârțâie pe drum,

Țurțurii la streșini ce strălucesc,

Apele înghețate ce-n lacuri lucesc,

Către acest anotimp eu mă-ndrum.

More ...

Dorință neîmplinită

Oare fugit-a gândul de la tine

Și n-aș putea să mai gândesc.

Dar ce să fac de-mi vii în minte

Și dacă-n ochi te oglindesc.

 

Nu poți ca să-mi mai ieși în cale

Ci doar în gând să te-ntânesc.

Dar pot eu oare ca vreodată

Din minte să mi te gonesc?

 

Să-ți spun că drag mi-ești și acuma

Deși aici, cu mine nu mai ești.

Dorința în zadar s-ar zbuciuma,

Și-n suflet dorul aprig răsucești.

 

More ...

"N" momente

Oamenii adesea trec prin N momente

De la agonie la extaz pot fi definite.

Dimineți în care sunt vulcanici,

Dar serile devin mai calmi.

Locuri unde se manifestă zgomotos,

Dar se retrag apoi sub un cer senin.

La unele fapte reacționează violenți,

Ca să se resemneze detașați apoi.

Momente înrobite de către sentimente,

Ce într-un târziu sunt transformate

Din atitudini în gânduri profunde,

Din vanități în reale principii.

Oare este bine să-ți depeni amintirile,

Și să-ți etalezi îngrijorările

În fața unui auditoriu nepăsător,

Și deseori necruțător?

Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,

Și să redescrii din argumente legi.

 

 

More ...

Poems in the same category

Am incercat

Simteam, stiam, vedeam

Ca totul e pe dos

Gandeam, voiam, zaream

Ca o sa-i dau un rost.

 

Gaseam, preluam, umpleam

Un gol intunecos

Visam, croiam, speram

Un drum mai luminos.

 

Spuneam, plangeam, urlam

Ca doru-i dureros

Primeam, clipeam, pierdeam

Un haos pretios.

 

Taceam, zambeam, traiam

Ce nu era frumos

Plateam, iertam, iubeam

Un suflet zgrunțuros.

 

28.11.2025

Miriam - Doua Umbre

 

#Doua-Umbre

More ...

Parfum de femeie

-În mine port
amintiri sărutate
cu stropi de poeme
așa cum erau odată-

Cu dorul aprins de un sunet de harpă
croită cu strune din vise bastarde,
furate din mintea ce bântuie stearpă,
pândesc adieri de parfumuri bavarde.

Străpung ce tăcerea în suflet ascunde,
un leagăn de paşi, din vioară chemare,
balanţă ţi-e trupu-n beţia din unde,
tangoul în tremur cerşeşte-o cărare.

Sunt ringul de stele aprins de ursită
să-ţi prindă în bucle cuvinte uşoare.
Dansează cu mine tangoul, iubită,
şi lasă-ţi parfumul de floare să zboare.

O roză se-ascunde în trupul molatec,
aruncă în juru-i miros de fecioară,
petalele curg în torent de jăratec,
sfios contrabasul prin note coboară.

Sunt orbul răpus prin iubiri rătăcite,
bucăţi de culoare în pale crâmpeie,
sentinţe de dor în priviri peticite,
aşteaptă tangoul, parfum de femeie.

More ...

Piesa greșită

În fiecare picătură,

Am simțit dragoste și ură.

Eu mult te-am iubit

Și, Doamne, cât am suferit!

Știi, la început e greu,

Te doare sufletul mereu.

Trece timpul și răsare,

Soarele din nou apare.

La tine, în schimb, apare

Suferința; ea te doare

Și rău te apasă

Când mă vezi așa voioasă.

Tu acum vrei împăcare,

Dar iubirea nu mai răsare.

Cupidon el nu mai vrea

Să îți dea dragostea mea.

Ai avut și ai pierdut,

S-o prețuiești n-ai știut.

Viața merge înainte,

Cu sau fără cuvinte.

Pe un drum nou am pornit;

„Mâine”, speranțe mi-a dăruit.

More ...

Frumoasa Albă

Sub o boltă răsucită, între flori și frunze dese,

Se arată-n strai de aur o copilă de mirese,

Ochi de noapte, față albă, glas domol și tremurat,

Ce s-arată-n umbra serii ca un înger întrupat.

„Cine-i cel ce-n ceasul nopții mă așteaptă-n vechiul turn,

Printre vise destrămate și sub stelele ce apun?

Cine-și pierde al său suflet într-un cântec de-al meu dor,

Cine cheamă vântul nopții să-i vorbească despr-amor?”

 

Pe terasă-n strălucire, rezemat de marmur- albă,

Un tânăr cu ochii negri stă visând sub luna-naltă,

Fruntea-i rece e de gânduri, mâna-i tremură pe liră,

Căci durerea lui adoarme într-o rază ce respiră.

„Tu, al nopților lumină, stea pierdută-n depărtări,

Vino-n visul meu de gheață, lumină blândă pe cărări!

Mi-e privirea o oglindă în adâncul cărei mor

Raze stinse de speranță și petale de amor.

Nu te-ndepărta, rămâne-mi… e atât de lungă noaptea,

Că și timpul doarme-n umbre, legănând pe cer cetatea.”

 

Dar copila râde dulce și coboară lin pe scară,

Vântul îi sărută haina, valul lunii o-nconjoară.

Și pășește către dânsul, îi întinde o cunună,

„Iată, stelele pe ape ne așteaptă să ne spună

Că iubirea nu-i un vis, ci un cântec nesfârșit,

Că-ntr-un suflet ars de doruri, înflorește infinit.

De mă crezi, te du cu mine pe cărări ce nu s-au scris,

Unde lacrimile lumii nu se sting în paradis.

Dacă vrei să știi ce-i viața, să cunoști ce-nseamnă visul,

Ia-mi doar mâna… și ascultă, cum îți tremură abisul.”

 

Cât de blând e dorul serii, cât de cald e-al nopții glas,

Însă zorii vin grăbiți, stând la margine de ceas.

Se ridică vântul zilei, norii-ncearcă să alunge

Luna albă și tăcută ce cu raze ea străpunge.

Iar copila, lin ca visul, într-o rază se destramă,

Flori de tei cad peste ape, vântu-ncepe să dispară,

Iar băiatul, dus pe gânduri, ridicându-se încet,

Vede-n luntre doar o floare ce se pierde în regret.

Toată noaptea a fost vrajă, doar un cântec, doar un vis…

Unde e frumoasa albă? Unde-i luntrea din abis?”

More ...

Secretele unui străin

M-am mutat în noua casă

unde praful domnește pe parchetul vechi,

unde geamurile uriașe surprind cerul nopții,

unde candelabrele se clatină deasupra-mi

și unde dormitorul ascunde multe minciuni.

 

N-avea cum să fie decât casa unui păcătos

care și-a lăsat urmele pe pereții murdari.

Fiecare colțișor ascunde un secret

pe care vreau să-l descopăr.

Dar cine sunt eu să aflu despre viața acestui om abătut?

 

Oh! dar dorința e prea puternică,

vreau să-i știu trecutul și durerea,

vreau să aflu despre ale sale greșeli,

vreau să știu pe cine a iubit puternic

și pe cine a urât cu tot sufletul.

Vreau să fiu poetul vieții sale,

să-i scriu povestea pe cerul întunecat.

More ...

Labirintul poveștilor pierdute

Singurele penitențe au fost iubirile imposibile 

Care au ars mocnit în sufletele avide de iubire

Atât de aproape și totuși cutremurător de departe

Un "zid" al Berlinului ridicat de mințile noastre 

 

Dar viața nu stă pe loc pentru nimeni

Și deși nu știu dacă ne vom vindeca vreodată

Pot spune că am gasit poarta ascunsă

Spre labirintul poveștilor pierdute...

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍