Plec

daca as fi Shakespeare, as scrie un sonet,

in ritm cu inimile noastre, sufleteste.

eu te iubesc asa, ca un poet.

asta e mai adinc, decit lumea iubeste.

scumpul meu, recunosc, sint bolnava, fara speranta.

medicina e neputincioasa, doctorii ce sa faca, nu stiu.

violez aspru si nemilos cu trecutul visele de dimineata,

cind ma trezesc de la plinsetul nenascutului nostru fiu.

primavara-a venit , dar vintul nu inceteaza sa bata.

eu traiesc la timpul trecut imperfect - al meu si al tau.

de-as putea, as intoarce, ce a fost intre noi doi odata:

poezii, sarutari, fericire, chiar si ceea ce-a fost mai rau.

boala mea-i incurabila si traieste in mine, vrei sau nu vrei,

(tot ce-a fost in trecut, ce-am trait foarte greu putrezeste),

dar, prin zimbete si incurajari a vechilor prieteni ai mei,

eu sint vie!, eu traiesc fara tine si se pare, ca-mi reuseste.

scumpul meu, nu uita sa zimbesti si, te rog, traieste-n realitate,

niciodata sa nu te pierzi in ceilalti si mereu fii sincer cu tine.

intre noi, (de la mine la tine) - zeci de versuri triste, epuizate

si foarte multa iubire cu alta, intre noi, (de la tine la mine).

salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.

totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura, 

dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -

deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»

stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,

nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,

dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,

ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.

paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,

pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.

sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»

P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.

la inceput ei cer apa intr-o cana,

apoi - sa imparti cu ei dejunul, prinzul si cina,

pastile de singuratate, bandaj pentru rana,

loc pentru ginduri, haine, chiar pentru masina.

la inceput intr-un colt ei iti cer sa stea,

apoi isi doresc si in capul mesei sa-si faca loc.

la inceput ei din suflet sint gata sa-ti dea,

apoi te-ar batea, injura si la urma ti-ar da si foc.

la inceput ei iti cer sa-i asculti un minut,

apoi - sa astepti luni intregi, cind ei vor sa plece.

eu stiu toata schema aceasta, scumpul meu Brut,

dar, pentru-nceput, da-mi o cana cu apa rece.

oamenii se incalzesc in paltoane, fulare,

dar privirea de ura, razbunare li-e plina.

e banal si prostesc, dar mie acum imi pare,

ca orasul pluteste in formalina.

nici credinta-n mai bine, nici iubire (pustiu),

caut, dar nimic omenesc nu gasesc.

daca lumea e moarta, nici chiar tu nu esti viu,

cum se face, ca eu inca traiesc?

Diana a rugat pe Domnul: "da, Doamne, sa fiu sotie.

m-am pocait aseara, constiinta-i ca cloramin,

masina far’ de-acoperis inca-mi mai trebuie mie,

dar sot mai tare-mi trebuie, te rog, da-mi, Doamne! Amin!

eu cred in tine, Doamne, stiu, ca ai multa putere,

stiu, ca din tron din ceruri tu ma auzi si ma vezi,

eu veau barbat frumos, tinar, destept si cu-avere,

betivi, zgirciti si saraci, te rog, sa nu-mi recomenzi."

din cer s-a dat jos un inger si a cerut amanunte:

"la ai tai ani, Diana, gindurile prea tare-ti zbor,

dorinta ta cere vreme, pentru ca tu vrei prea multe,

iar Calea Domnului, Diana, nu este Apple Store.

barbatii nu sint telefoane, ca in asa situatii

tu sa le-alegi design-ul, sa s-aiba WI-FI, 4G,

in lumea asta, Diana, n-o sa gasesti complectatii,

oamenii nu se repeta, oamenii-s unici, sa stii."

«Ingerule, - a spus Diana, - eu sint femeie frumoasa,

cind l-am rugat pe Domnul, ce vreau, eu clar i-am spus.

aproape ca nu ies din sala si nu maninc fainoase.

oare nu este clar? eu nu sint ieftin produs.

cite femei triste-n lume, pling pin la urlet si gemet,

«maritata»-i putin pentru mine, principalul "cu cine" si «cum».

am studiat bine piata, stiu foarte sigur ce merit,

in exterior sint perfecta, iar sufletu-mi este bun."

"sa-ti dau ce vrei tu, Diana, sa stii, ca inca se poate,

sot vei avea, desigur, frumos, nu sarac si nici rau,

doar o minuta asteapta, te scriu in baza de date,

acum memoreaza, Diana, numarul de coada al tau.

poti sa-l sculptezi pe piatra sau ca tatuaj pe miina,

numai sa nu-l uiti, Diana, n-o sa-l repet de-o sa vrei,

ce de la tine se cere? - s-astepti, ca rindul sa-ti vina,

scrie: un miliard saizeci si unu, sorry, deja saizeci si trei."

Abia aștept să te văd

și nu-ți spun ca să-ți aduc aminte,

ci doar ca să îți trec o secundă prin minte.

Când din atâtea ce trec,

trec și eu pe un gând,

nu stau decât o clipire

de frunze căzând.

Și orice frunză ce pică,

fiecare ți-ar spune înainte să plângă,

că nu-i vine să creadă de noi,

ca nu am vorbit încă.

Și ca să-ți aduc aminte,

cu fapte, nu cu cuvinte,

când te înveleai cu iasomii,

ți-am trecut iarăși prin minte,

după ce am venit de departe, departe,

căutând să învăț cum să aduc o poezie în realitate.

Nu-i vina mea,

ca dacă-i așa,

putem spune ca mintea-i a ta și a mea

și poate ca pe undeva,

noi ne traversam mințile deja.

Abia aștept să te văd și…

să-ți spun asta nu prea îmi convine,

că atunci când chiar o să te văd o să mor de rușine,

așa că îți spun și ție nu ca să știi,

Îți spun ca să îți stric puțin liniștea

Și să-ți fie și ție rușine împreună cu mine.

Și dacă după asta

există în tine vreo urmă de resentiment,

să știi că si ura-i un sentiment și o stare

deci o să iau asta cum îmi convine,

și o să se consider că ai sentimente pentru mine,

nu contează de care.

Îți aduci aminte când purtam cămașa ta 

Și nu o  puteam da jos 

Parfumul tău mi s-a îmbibat în piele 

Am adunat niște flori de la tine 

Le-am și acuma ofilite 

Puse intr-o cutie 

Mai am niște inele cu care îmi jurai iubire 

Mai am o poza cu noi mici 

Sper ca ești, bine fostul meu iubit...

Sufoc gândurile aprinse-n mine 

Nu le las să mai respire 

Aud zgomote-n neliniște

Vor toate doar la tine.

Simt că ești aproape 

Doar că răbdarea e dușmanul 

Sar și se zbat ca nebunele 

Nu mai pot , sărmanele.

Nu e vina ta ,

Păcatul îl comite întotdeauna gândul

Că de nu ai mai fi 

Eu sigur nu aș mai putea trăi.

S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.

Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...

Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.

M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.

Inima mea îți aparține

Te iubesc cu pasiune,

Mie dor de a ta sărutare,

Mie dor de fiecare îmbrățișare,

Mie dor dor sa ți simt fiecare atingere.

Lângă tine sa mă trezesc diminețile,

Să te am in toate zilele,

Să ne bucurăm de toate momentele.

Să crezi mereu in mine

Să crezi mereu in iubire,

Lăsa ți inima să se bucure,

Să se bucure de o frumoasa traire.

Mi-e frică să te uit, nu dintr-o dată,

Ci încet, ca sângele dintr-o rană,

Să-ți șterg privirea, caldă, vinovată,

Din mine… fără zgomot, fără teamă.

„Te-am iubit”... ce rece sună-acum,

Ca un cuvânt rostit de altă gură,

Când tu erai și foc, și adăpost, și drum,

Iar eu doar rătăcire fără urmă.

Mi-e frică să nu-ți pierd exact zâmbirea,

Nu chipul  ci felul cum mă dureai,

Căci dacă uit durerea și iubirea,

Înseamnă că nici tu… nu mai erai.