Pendulul ditre noi
Eu merg,
cu pasul șchiop al uitării
și inima mea – un ceas stricat –
bate secundele ca pe niște cuie
în sicriul amintirilor.
Tu stai,
impasibil ca un munte
dar vântul din tine șoptește
numai numele meu,
și tăcerea te trădează
mai tare decât orice cuvânt.
Eu beau din goluri,
umplu zilele cu absență
și noaptea mă adoarme
cu minciuna că te-am lăsat în urmă.
Dar tu?
Tu numeri pașii mei în gând,
îți ascunzi ochii în umbre
și taci...
dar în tăcerea ta
sunt doar eu.
Poems in the same category
Un simplu mulțumesc (Cea dea 3-a poezie din ,,În căutarea dragostei "
1. Aș vrea să îți spun un simplu mulțumesc
Pentru că exiști în a mea viață
Iubirea ta e tot ce îmi doresc
Să-mi topească inima de gheață
2. Îți mulțumesc soare ce îmi răsari
După noaptea rece ce a trecut
Din orizontul îndepărtat tu apari
Găsindu-te iarăși, apusul meu pierdut
3. Îți mulțumesc steaua mea polară
Că mă ajuți să mă regăsesc
Pe mine, cel rătăcit odinioară
Ce astăzi cu tine mă unesc
4. Îți mulțumesc picătura mea de ploaie
Ce mi-ai căzut în sufletul însetat
Din înaltul cerului, vioaie
Cu dragostea-ți eternă mai adăpat
5. Îți mulțumesc parfumul meu de mai
Mirosul tău mă face să mă simt
Ca un nou născut, când mă iubeai
În fiecare clipă, vreme, anotimp
6. Îți mulțumesc, luna mea frumoasă
Ce apari pe cerul negrii mele vieți
Înaltă și împodobită ca o crăiasă
Oglindită-n ochii mei, spre lumină mă îndrepți
7. Și când ar fi să te găsesc
Voi lăsa ca tăcerea să predomine
Nu-ți voi spune altceva
Decât un simplu mulțumesc
Acum sunt bine
1. Acum sunt bine,
Știu ce-i fericire
Fără ca să mai caut iubire
Am eu grijă de mine
2. Eu singură m-am consolat
Sub cerul frumos înstelat
Am greșit atât de mult,
Dându-i inimă în împrumut
3. De azi el va fi un necunoscut,
Iar în suflet o amintire lăsată în trecut
De și te voi vedea din vis în vis,
Oricum voi rămâne de neînvins.
Pahar interogativ
Tu cum te simți?...mă-ntreb de multe ori
Ce simți să știi că mi-ai rămas o cicatrice?
O rană roșie și vie la ivirea zorilor
Ce lacrimi nu-i ajung să se mai vindece?
Tu cum te simți să știi că-n urmă ai lăsat
furtună?
Că ești motivul unui ocean de lacrimi
Și-n suflet o adânc imprimată urmă
Ce-a făurit nopți întregi doar patimi?..
Ce simți de nu privești înapoi măcar o clipă?
Tu cum te simți să-ți amintești tot ce-ai promis
Să știi că din ce-am simțit doar ai făcut risipă
Nu te mișcă că-i dramă-n jurul meu..că-i trist?
Ce simți să știi că norii-s grei pe pieptul meu
Și că-n cenușă s-a transformat şi gândul
Mi-e sufletul gol,de-un an nu mai sunt eu
Ce trăiesc când mi-e dor...ar întelege numai
Vinul...
Frate
De sus din parte -a ce-a cereasca
Coboara un inger sa te nasaca
Si dupa ce i sa-n plinit
Misiunea sa de pe pamant
Nu pleaca fara ca sa-ti lase,
Lasa un dar ,lasa un frate
Lasa un sprijin si-o nadejde
O parte care i-ti lipseste
Doua finte minunate
In piept doar o lnima bate
Eram micuti o viata grea
Din casa multe ne lipsea
Putinul cel aveam fireste
Ni-l impartea mama frateste
El ma privea si suspina
A-mi lasa mié partea sa
Si nu-ti pasa de-i nor, furtuna
Te ia fratele de mana
Si un necaz de ai vre-unul
Te ia in brate trece primul
Ce ie mai greu la inima cand bate
Este atunci cand fratele-i departe
Bate cu putere si nu-n cetineste
E partea din trup care-i lipseste
Si de vrei in viata
Nu il poti uita
E fratele tau e inima ta
Dimineața
Cât de frumos se aliniau
Toate stelele pe chipul tau,
Tot ce-i mai frumos sclipea
Când eu te priveam din nou.
Raza de soare se lasă
Ușor, lin, încetul cu încetul
Iar tu din suflet îmi zâmbeai
Când îți zăream surâsul.
Ghiocei s-ar strânge o mie
Să-ți șoptească dragostea,
Să-ți arate pe roua de pe ei
Cât de mult eu te iubesc.
Mă uitam la tine și așa tare îmi plăcea
Să-ți văd chipul când dormeai
Și să-ți simt surâsul
Adânc în inima mea.
Clipa ce-o trăiesc acum
Pe o mie de cuvinte nu aș da-o,
Ești zâmbetul ce-mi alina inima
In acest haos aievea.
Când dansez la tine-n palmă
Când dansez la tine-n palmă
Simt că totul e o povară
Și că timpul se agită
Și înăuntru urlu de frică
Nu înțeleg de ce cu ochii dulci
Îmi scurgi nisipul de sub picioare
Și îngrozitor de lin mă duci
Spre înecuri dulci acrișoare
Când totul te obosește pretutindeni
Ca o pasăre neodihnită te înfășori
Și te uiți în gol mărunt
Ma cutremură un gând
Cu disconfort în frunte îmi tremur
Un gând aparte de cutremur
Tu visai oare la ea
Cât eu visam la tine?
Un simplu mulțumesc (Cea dea 3-a poezie din ,,În căutarea dragostei "
1. Aș vrea să îți spun un simplu mulțumesc
Pentru că exiști în a mea viață
Iubirea ta e tot ce îmi doresc
Să-mi topească inima de gheață
2. Îți mulțumesc soare ce îmi răsari
După noaptea rece ce a trecut
Din orizontul îndepărtat tu apari
Găsindu-te iarăși, apusul meu pierdut
3. Îți mulțumesc steaua mea polară
Că mă ajuți să mă regăsesc
Pe mine, cel rătăcit odinioară
Ce astăzi cu tine mă unesc
4. Îți mulțumesc picătura mea de ploaie
Ce mi-ai căzut în sufletul însetat
Din înaltul cerului, vioaie
Cu dragostea-ți eternă mai adăpat
5. Îți mulțumesc parfumul meu de mai
Mirosul tău mă face să mă simt
Ca un nou născut, când mă iubeai
În fiecare clipă, vreme, anotimp
6. Îți mulțumesc, luna mea frumoasă
Ce apari pe cerul negrii mele vieți
Înaltă și împodobită ca o crăiasă
Oglindită-n ochii mei, spre lumină mă îndrepți
7. Și când ar fi să te găsesc
Voi lăsa ca tăcerea să predomine
Nu-ți voi spune altceva
Decât un simplu mulțumesc
Acum sunt bine
1. Acum sunt bine,
Știu ce-i fericire
Fără ca să mai caut iubire
Am eu grijă de mine
2. Eu singură m-am consolat
Sub cerul frumos înstelat
Am greșit atât de mult,
Dându-i inimă în împrumut
3. De azi el va fi un necunoscut,
Iar în suflet o amintire lăsată în trecut
De și te voi vedea din vis în vis,
Oricum voi rămâne de neînvins.
Pahar interogativ
Tu cum te simți?...mă-ntreb de multe ori
Ce simți să știi că mi-ai rămas o cicatrice?
O rană roșie și vie la ivirea zorilor
Ce lacrimi nu-i ajung să se mai vindece?
Tu cum te simți să știi că-n urmă ai lăsat
furtună?
Că ești motivul unui ocean de lacrimi
Și-n suflet o adânc imprimată urmă
Ce-a făurit nopți întregi doar patimi?..
Ce simți de nu privești înapoi măcar o clipă?
Tu cum te simți să-ți amintești tot ce-ai promis
Să știi că din ce-am simțit doar ai făcut risipă
Nu te mișcă că-i dramă-n jurul meu..că-i trist?
Ce simți să știi că norii-s grei pe pieptul meu
Și că-n cenușă s-a transformat şi gândul
Mi-e sufletul gol,de-un an nu mai sunt eu
Ce trăiesc când mi-e dor...ar întelege numai
Vinul...
Frate
De sus din parte -a ce-a cereasca
Coboara un inger sa te nasaca
Si dupa ce i sa-n plinit
Misiunea sa de pe pamant
Nu pleaca fara ca sa-ti lase,
Lasa un dar ,lasa un frate
Lasa un sprijin si-o nadejde
O parte care i-ti lipseste
Doua finte minunate
In piept doar o lnima bate
Eram micuti o viata grea
Din casa multe ne lipsea
Putinul cel aveam fireste
Ni-l impartea mama frateste
El ma privea si suspina
A-mi lasa mié partea sa
Si nu-ti pasa de-i nor, furtuna
Te ia fratele de mana
Si un necaz de ai vre-unul
Te ia in brate trece primul
Ce ie mai greu la inima cand bate
Este atunci cand fratele-i departe
Bate cu putere si nu-n cetineste
E partea din trup care-i lipseste
Si de vrei in viata
Nu il poti uita
E fratele tau e inima ta
Dimineața
Cât de frumos se aliniau
Toate stelele pe chipul tau,
Tot ce-i mai frumos sclipea
Când eu te priveam din nou.
Raza de soare se lasă
Ușor, lin, încetul cu încetul
Iar tu din suflet îmi zâmbeai
Când îți zăream surâsul.
Ghiocei s-ar strânge o mie
Să-ți șoptească dragostea,
Să-ți arate pe roua de pe ei
Cât de mult eu te iubesc.
Mă uitam la tine și așa tare îmi plăcea
Să-ți văd chipul când dormeai
Și să-ți simt surâsul
Adânc în inima mea.
Clipa ce-o trăiesc acum
Pe o mie de cuvinte nu aș da-o,
Ești zâmbetul ce-mi alina inima
In acest haos aievea.
Când dansez la tine-n palmă
Când dansez la tine-n palmă
Simt că totul e o povară
Și că timpul se agită
Și înăuntru urlu de frică
Nu înțeleg de ce cu ochii dulci
Îmi scurgi nisipul de sub picioare
Și îngrozitor de lin mă duci
Spre înecuri dulci acrișoare
Când totul te obosește pretutindeni
Ca o pasăre neodihnită te înfășori
Și te uiți în gol mărunt
Ma cutremură un gând
Cu disconfort în frunte îmi tremur
Un gând aparte de cutremur
Tu visai oare la ea
Cât eu visam la tine?
Other poems by the author
Corul făpturilor cerești
În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii
Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare
Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii
Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele
Dacă aș fi altfel
Dacă aș arăta ca o zeiță frumoasă,
Cu chipul perfect și trupul de vis,
Poate că nu m-ai mai privi cu ochi goi,
Poate că m-ai iubi, mi-ai da un sens, un abis.
Dar sunt prea urâtă, în oglindă mă văd,
Un chip fără frumusețe, fără dar,
Un suflet ce se rătăcește-n cuvinte,
Căci nu am ce ți-ar plăcea, nu am acel dar.
Mă pierd în umbra ce mă urmează,
În lumea unde frumusețea e lege,
Dar ce se întâmplă când nu ești perfect?
Când nu ai acea lumină, acea magie de eghe.
Mă uit la ele, cum zâmbesc, cum strălucesc,
Și știu că niciodată nu voi fi așa,
Căci eu sunt doar o umbră, o pată pe cer,
Un vis nerealizat, o tristețe ce nu se va șterge.
Dacă aș fi fost altfel, m-ai fi dorit,
Dar sunt doar eu, în fața ta un nimic,
Și mă las înghițită de golul ce-l simt,
Într-o lume unde frumusețea mă judecă ca pe un părinte critic.
Aș vrea să fiu ce vrei să vezi,
Dar realitatea mea mă trădează în fața oglinzii,
Și-n inima mea doar o durere mă ține,
Căci nu voi fi niciodată suficient de frumoasă, doar un vis pierdut, fără urme, fără amintiri.
Arhitectura unui dor
Te-ai întrebat vreodată cum se construiește un dor?
Din ce fibre invizibile se țese un suflet,
Cum fiecare absență devine mortar,
Iar amintirile – cărămizi din lut ars,
Aruncate la întâmplare într-un labirint?
Eu te-am zidit pe tine în mine.
Ai devenit coloana vertebrală a cerului meu,
O catedrală de sunete mute
Unde rugăciunile sunt doar șoapte
Pe care le murmur când toți își întorc privirea.
Dar iubirea asta nu e un templu.
E un pod suspendat,
Fragil, arcuit peste haos.
Lemn putred de regrete,
Lanțuri din tăceri ruginite,
Un pod pe care merg desculță
Căutându-te.
Mâinile tale erau arhitecți.
Cu ele ai modelat o lume,
Dar ai lăsat zidurile nefinisate,
Ferestrele deschise către un nicăieri,
Și m-ai lăsat să privesc,
De pe marginea golului,
Cum pleci.
Acum stau pe dărâmături,
Reconstruind fiecare clipă.
Pereți din dorințe,
Acoperiș din promisiuni frânte,
Și o poartă prin care tu n-ai să treci.
Te-ai întrebat vreodată cum se demolează un dor?
Eu nu știu.
Dar fiecare piatră pe care o ating
Mă lovește din nou
Cu absența ta.
Umbra ta te știe
Mă vezi trecând pe străzi fără nume,
unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,
unde timpul nu mai face reverențe
în fața amintirilor.
Tu rămâi, sculptat în piatră,
cu un chip ce nu tresare,
cu un suflet ce-și strânge marginile
ca un pumn care refuză să sângereze.
Dar umbra ta te știe,
umbra ta șoptește altceva -
în fiecare vitrină mă caută,
în fiecare colț mă desenează
cu liniile unui regret
pe care nu vrei să-l recunoști.
Eu tac, dar trăiesc.
Tu vorbești, dar ești gol.
Și într-un final,
cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?
Constelație incompletă
Îmi varsă cerul lacrimi ce-mi suspină neconteni la ureche, cu-n tact frenetic ce lovește în golul inimii mele
Stelele-mi plâng îndurerate în ecoul zgomotos al conștiinței mele
Ploia îmi stropește umbra ce eclipsa pământul meu arid
O mulțime de vietăți, o mulțime de încercări de a mă înrevia
Universul voia să retrăiesc și să iubesc din nou
Dar în centrul universului meu există doar colosul cosmic, cel pentru care trăiesc și mă simt iubită
Că, cu ce folos să am o lume întreagă?
Să fiu înconjurată de toți și de toate când înec în sulfetul meu propriul haos ca să-mi reamintesc iar și iar că niciodată nu va mai fi la fel
Fără de pacea mea sufletească, care sub forma unei stele a părăsit pământul, lăsându-mi întreagă constelație incompletă
Alesul inimii mele
Iubirea mea e caldă și arde doar în mâinile tale pentrucă inima ta e singura ce aprinde focul din inima mea
Te aștept în miez de noapte să înflorești în inima ca o floare a cărui sărut e singurul ce vindecă o altă floare, precum floare mea a carui petale sunt ofilite, tu doar poți să înflorești petale de a dorului meu mângâiere
Și mai simt că tu și eu suntem singuri ce sunt combatibili în ale iubirii arte și știu asta atât de sigur, și știi de ce?
Viața mea e ca o pânză golă și ponosită și doar a ta culoare poate să-mi transforme infernul în paradis
Și ai spune, că orice alt suflet ar putea colora o viață a cărui fundal e pustiu, dar oricâți ar încerca să cucerească acel suflet, ar mâhni doar de frustrare, nicidecum nu s-ar bucura să-și găsească sufletul pereche când sunt conștienți că nu orșicine e alesul acelei vieții și suflet
Doar unicul ce poate aduce culoare e cel care a fost trimis de Dumnezeu, și acel răspuns la rugăciunile acelui suflet ești tu
Corul făpturilor cerești
În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii
Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare
Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii
Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele
Dacă aș fi altfel
Dacă aș arăta ca o zeiță frumoasă,
Cu chipul perfect și trupul de vis,
Poate că nu m-ai mai privi cu ochi goi,
Poate că m-ai iubi, mi-ai da un sens, un abis.
Dar sunt prea urâtă, în oglindă mă văd,
Un chip fără frumusețe, fără dar,
Un suflet ce se rătăcește-n cuvinte,
Căci nu am ce ți-ar plăcea, nu am acel dar.
Mă pierd în umbra ce mă urmează,
În lumea unde frumusețea e lege,
Dar ce se întâmplă când nu ești perfect?
Când nu ai acea lumină, acea magie de eghe.
Mă uit la ele, cum zâmbesc, cum strălucesc,
Și știu că niciodată nu voi fi așa,
Căci eu sunt doar o umbră, o pată pe cer,
Un vis nerealizat, o tristețe ce nu se va șterge.
Dacă aș fi fost altfel, m-ai fi dorit,
Dar sunt doar eu, în fața ta un nimic,
Și mă las înghițită de golul ce-l simt,
Într-o lume unde frumusețea mă judecă ca pe un părinte critic.
Aș vrea să fiu ce vrei să vezi,
Dar realitatea mea mă trădează în fața oglinzii,
Și-n inima mea doar o durere mă ține,
Căci nu voi fi niciodată suficient de frumoasă, doar un vis pierdut, fără urme, fără amintiri.
Arhitectura unui dor
Te-ai întrebat vreodată cum se construiește un dor?
Din ce fibre invizibile se țese un suflet,
Cum fiecare absență devine mortar,
Iar amintirile – cărămizi din lut ars,
Aruncate la întâmplare într-un labirint?
Eu te-am zidit pe tine în mine.
Ai devenit coloana vertebrală a cerului meu,
O catedrală de sunete mute
Unde rugăciunile sunt doar șoapte
Pe care le murmur când toți își întorc privirea.
Dar iubirea asta nu e un templu.
E un pod suspendat,
Fragil, arcuit peste haos.
Lemn putred de regrete,
Lanțuri din tăceri ruginite,
Un pod pe care merg desculță
Căutându-te.
Mâinile tale erau arhitecți.
Cu ele ai modelat o lume,
Dar ai lăsat zidurile nefinisate,
Ferestrele deschise către un nicăieri,
Și m-ai lăsat să privesc,
De pe marginea golului,
Cum pleci.
Acum stau pe dărâmături,
Reconstruind fiecare clipă.
Pereți din dorințe,
Acoperiș din promisiuni frânte,
Și o poartă prin care tu n-ai să treci.
Te-ai întrebat vreodată cum se demolează un dor?
Eu nu știu.
Dar fiecare piatră pe care o ating
Mă lovește din nou
Cu absența ta.
Umbra ta te știe
Mă vezi trecând pe străzi fără nume,
unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,
unde timpul nu mai face reverențe
în fața amintirilor.
Tu rămâi, sculptat în piatră,
cu un chip ce nu tresare,
cu un suflet ce-și strânge marginile
ca un pumn care refuză să sângereze.
Dar umbra ta te știe,
umbra ta șoptește altceva -
în fiecare vitrină mă caută,
în fiecare colț mă desenează
cu liniile unui regret
pe care nu vrei să-l recunoști.
Eu tac, dar trăiesc.
Tu vorbești, dar ești gol.
Și într-un final,
cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?
Constelație incompletă
Îmi varsă cerul lacrimi ce-mi suspină neconteni la ureche, cu-n tact frenetic ce lovește în golul inimii mele
Stelele-mi plâng îndurerate în ecoul zgomotos al conștiinței mele
Ploia îmi stropește umbra ce eclipsa pământul meu arid
O mulțime de vietăți, o mulțime de încercări de a mă înrevia
Universul voia să retrăiesc și să iubesc din nou
Dar în centrul universului meu există doar colosul cosmic, cel pentru care trăiesc și mă simt iubită
Că, cu ce folos să am o lume întreagă?
Să fiu înconjurată de toți și de toate când înec în sulfetul meu propriul haos ca să-mi reamintesc iar și iar că niciodată nu va mai fi la fel
Fără de pacea mea sufletească, care sub forma unei stele a părăsit pământul, lăsându-mi întreagă constelație incompletă
Alesul inimii mele
Iubirea mea e caldă și arde doar în mâinile tale pentrucă inima ta e singura ce aprinde focul din inima mea
Te aștept în miez de noapte să înflorești în inima ca o floare a cărui sărut e singurul ce vindecă o altă floare, precum floare mea a carui petale sunt ofilite, tu doar poți să înflorești petale de a dorului meu mângâiere
Și mai simt că tu și eu suntem singuri ce sunt combatibili în ale iubirii arte și știu asta atât de sigur, și știi de ce?
Viața mea e ca o pânză golă și ponosită și doar a ta culoare poate să-mi transforme infernul în paradis
Și ai spune, că orice alt suflet ar putea colora o viață a cărui fundal e pustiu, dar oricâți ar încerca să cucerească acel suflet, ar mâhni doar de frustrare, nicidecum nu s-ar bucura să-și găsească sufletul pereche când sunt conștienți că nu orșicine e alesul acelei vieții și suflet
Doar unicul ce poate aduce culoare e cel care a fost trimis de Dumnezeu, și acel răspuns la rugăciunile acelui suflet ești tu