"Ja, einmal ich träumte" în turcă
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Evet, bir zamanlar bir güneş ışığı hayal etmiştim,
buluştuğumuz yer, uzayın bir yerinde.
Hayatımda hiç bu kadar şanslı hissetmemiştim kendimi.
çünkü ilk defa karşılık olarak gülümsüyorsun.
Ne kadar çabalasam da rüyalara inanmıyorum
Ama umarım bir gün seni görürüm
mor gün doğumunda, yeniden buluştuğumuz zaman,
aynı yol izlenecek.
Evet, bir zamanlar bir güneş ışığı hayal etmiştim,
buluştuğumuz yer, uzayın bir yerinde.
Hayatımda hiç bu kadar şanslı hissetmemiştim kendimi.
çünkü ilk defa karşılık olarak gülümsüyorsun.
Ne kadar çabalasam da rüyalara inanmıyorum
Ama umarım bir gün seni görürüm
mor gün doğumunda, yeniden buluştuğumuz zaman,
aynı yol izlenecek.
Evet, bir zamanlar bir güneş ışığı hayal etmiştim,
buluştuğumuz yer, uzayın bir yerinde.
Hayatımda hiç bu kadar şanslı hissetmemiştim kendimi.
çünkü ilk defa karşılık olarak gülümsüyorsun.
Evet, bir zamanlar bir güneş ışığı hayal etmiştim,
buluştuğumuz yer, uzayın bir yerinde.
Rüya sona erdi, güneş denize battı
ve uyandığımda artık seni bulamadım.
Category: Love poems
All author's poems: ecaterina valcescu
Date of posting: 9 ноября 2023
Views: 168
Poems in the same category
mâncători de suflete
dacă ma iubești, de ce ma minți?
sau poate doar vrei sa mi simți buzele fierbinți
poate nu vrei sa simți când sunt reci și amare
când veninul curge scufundându si demonii-n a mea suflare
poate cât râuri însângerate șiroiesc din ochii mei,
o sa ți amintești de cand se vedea verdele din ei.
atâtea amintiri și sentimente in suflet gravate
poate pentru tine tușul a fost doar din nopțile agitate
dorința, chinul cel mai dulce, ce te poseda și te seduce
e un drum pavat cu atâta placere doar ca sa te aducă la mai multă durere
suflete goale- n pahare de vin ce încet se îneacă și in brațe se țin,
nu vreau sa fim suflete moarte îngropate n trupuri vii cu mâini reci și inele cu care ne mințim in fiecare zi
pielea mea subtire e descusuta, suna sumbru.
secretele oricum ne mănâncă pe dinăuntru
moliile ne rod organele pe care cu lacrimi le umplu
au fost odată fluturi in stomac, ce au slăbit și speranța au lăsat
umbre din fum de tigari, ce ne sugruma și adânc pătrund in noi
caut cu mâini înghețate in trupuri vii sufletele moarte
zâmbete îmbătate n trecut arse de tigari,
gândul ca îmi dai culoare dar totuși ma omori
dar tot tu ma ridici cu aripi de cenușă,
când aerul ma sufoca, și vocea mi e dusa
el vrea ca ea sa îl consume,
o hrănește cu el însuși
îi mănâncă inima, iubindu-l, dar iubitul vrandu- și
și știi ca înăuntru sunt o pata de culoare
chiar dacă in afara arat ca un cadavru ce tot moare
si stiu ca după valurile astea pe hârtie, pare ca asta e o scrisoare de despărțire
poate pentru ca nu scriu ca un sarut dulce si roșu închis,
poate ca totuși nebunia mea e o fărâma de paradis
poate pentru ca scriu când vreau sa ma eliberez de un monstru
dar e doar un mod de a spune te iubesc,
ce probabil va fi pierdut in iluzia in care halucinez ca o sa am curaj sa ți o citesc.
Aș vrea...
Aș vrea să fiu,
O coardă de chitară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul sa mi mângâie inima amara,
Să nu pot pleca plângând.
Aș vrea să fiu,
O notă muzicală
Să pot sta la tine-n gând,
Și când inima ți-e amară
Să te feresc de orice gând.
Aș vrea să fiu,
Sunet al ploii
Să fi fericit mereu,
Ca s-auzi tu al meu nume
Să te feresc de orice greu.
Doar cu tine
Îmi doresc in sufletul tau
Să mă ții prizoniera,
Cu iubirea mea,să ți luminez inima
Sunt a ta,fii al meu,
Pentru mine,tu însemni acasă,
Te iubesc așa cum ești,
Voi fi cu tine, doar cu tine,
Până ce lumea se va sfârși,
Doar cu tine, inima mie întreaga,
Voi fi cu tine, doar cu tine,
Noapte și zi Doar in inima mea vei fi
Idila!
Cum aș putea sa cred in tine
Când tu mereu ai gândul dus,
Cum să-ndrăznesc să-ți cer iubire
Când stiu că altul te-a sedus
Sunt pregătit să-ți ofer inima
S-o simți cum bate pentru tine,
Dar văd că tu nu îți întinzi palma
Așa că pentru-n timp o țin la mine
Mi-aduc aminte când te-am văzut
În grupul nostru de prieteni dragi,
Și cum am îndrăznit sfios să te salut
Și-ai refuzat în seama să mă bagi
Era pe înserat și luna plină se ivea
De după nori pe ceru-ntunecat,
Ți-am spus în șoaptă că ea la noi privea
Nu mi-ai răspuns și-n grabă ai plecat
Privirea mea te-a însoțit un timp
Crezând că poate-un semn primesc,
Capu'să-ntorci eu am sperat, nu mint
Dar ai plecat făra a ști că te privesc
Dezamăgirea a fost destul de mare
Și nu știam cum să mă liniștesc,
În gândul meu a încolțit o întrebare
Cànd, unde, pot pe ea s-o întâlnesc
Și vremea tot trecea făra speranță
Din minte să mi-o scot nu s-a putut,
Mă consolam spunând așa e viața
Și trebuie s-o iei din nou, de la-nceput
Cu grupul de prieteni m-am întâlnit
Dar ea n-a mai venit să fie printre noi,
Și nimeni nu știa de-i vie sau a murit
Și nici dacă-și trăiește viața in doi
Și cum minuni pe pământ s-au văzut
Când într-o zi prin parc călătoream,
Pe bancă, ea stătea cu un pruncuț
Îl legăna si tare fericiți eu îi vedeam
De la distanța cu respect am salutat
Primind răspuns la gestul meu,
În plus ea mi-a zâmbit și s-a scuzat
Plecând pe-alei trăgând caruțul greu
După un timp cu toții am aflat
Că ea la studii în Olanda a plecat,
Și tot aici c-un grec s-a măritat
Dar n-a durat si repede a divorțat
Aceasta a fost adevărata lui idilă
A dragului si bunului meu coleg,
Atunci cu toții noi i-am plâns de milă
Acum, el a ajuns un emerit strateg
Și când ne întâlnim mai povestim
Ce mult a suferit după acea fată,
Și mai in glumă nu ezităm să-i amintim
Băiete, tu o himeră, ai iubit odată!
Ноты
С каждой минутой голые ноты горят в твоём голосе,
С каждой минутой я таю все больше в его холоде,
С каждым шагом все больше теряюсь в этом полюсе,
С гаждым словом ты все дальше и это наше прошлое.
Теперь ты осталась на всегда одна,
и нотки твоих слов всеголишь забытая ода,
Где ты была когда так мне была нужна?
Когда я остался один на один, и победила чума...?
Other poems by the author
,,Ne cunoaștem din vedere" în islandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
aldrei á vegi þeirra
þeir hættu ekki
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
við stoppuðum aldrei á leiðinni
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!
Liceu de George Bacovia în portugheză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Ensino médio
Ensino médio, - cemitério
Da minha juventude -
Professores pedantes
E exames difíceis...
E hoje você me faz estremecer
Ensino médio, - cemitério
Da minha juventude! –
Ensino médio, - cemitério
Com longos corredores –
Hoje eu não sou mais eu
E minha mente dói...
Eu não quero mais nada -
Ensino médio, - cemitério
Com longos corredores... –
Ensino médio, - cemitério
Da minha juventude -
Você me deu ao mundo
Nas ondas pesadas,
Tão blasé...
Ensino médio, - cemitério
Da minha juventude!
Bătrânica hoață în italiană
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
La vecchia ladra
In un negozio dell'usato,
Presi, raccolti, sfogliati di qualsiasi marca,
Una vecchia che non era più nel fiore degli anni, aveva circa 70 anni, guarda i bustini,
La sorella maggiore di Cecilia, la titolare del negozio, guarda la donna con gesti scortesi,
La vede ancora seduta e imbronciata,
È come se niente potesse calmarlo,
Supera gli attaccapanni delle camicette,
Sceglie solo quelli con la stampa delle meduse,
Metti, metti, infila nella rete tutto quello che trova,
Non sembra avere fretta,
I movimenti sono lenti,
Non si arrende agli occhi attenti
Del direttore del negozio,
Che tossisce l'asino, ammirando la foto del bollettino,
Il nostro vecchio ladro,
Non ha assolutamente nausea,
Perché il desiderio del cuore lo asseconda,
Ci fu un tumulto,
Ad un certo punto il direttore del negozio le chiede:
"Hai delle borse pesanti, sospetto che tu sia stato anche in altri negozi?", ma la simpatica vecchietta risponde: "Guarda, fai il tuo lavoro!"
Impossibile per lei accettare un'insensibilità del genere, la affronta con calma, camicetta dopo camicetta,
La vecchia signora sembra davvero confusa,
Lui le dice gentilmente che ne ha ricevuti tanti, tanti in regalo, che da poco era il suo onomastico e che per questo lei è carica di quelle borse,
E tutte e sette le spille,
Che sono stati presi dal negozio,
Da vecchia erano stati a lungo dimenticati,
"Hai qualche spiegazione per tutti i prodotti che porti con te da un posto all'altro?"
"Non lo so, non so nemmeno com'è il mio letto."
"E allora perché sei venuto a fare compere?"
"Volevo vedere qualcosa di bello?
"Mi stai mentendo bene?"
"Cosa significa veramente bello?"
"Lasciatemi con questa finzione, perché posso ritrovarmi da solo"
"Dimentico sì, ma ho pagato tutto quello che ho dovuto prendere, non sono tipo da rubare"
"Se non ricordi sette spille, prenderai comunque l'intero negozio e non saprai di averle prese"
"Come è possibile? Dubiti della mia moralità?"
"Cosa c'è di morale nel mondo che ha dimenticato di essere morale?"
Restando con questa domanda, la vecchia comincia a togliere dalla borsa, dalla gonna, dalle maniche, da dietro gli orecchini, da sotto il cappello, tutto ciò che ha preso e non ha pagato.
Bene, speriamo che non rubi la prossima volta,
Questo è un errore morale piuttosto grave.
Prea multă sensibilitate în italiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
Troppa sensibilità
La scarsa sensibilità è positiva a modo suo. È bene essere sensibili, esprimere il proprio rammarico quando qualcuno ha vissuto avvenimenti meno piacevoli, stare con lui, ascoltarlo, rassicurarlo, comprenderlo, alleviare le sue sofferenze, sospirare con lui, piangere con lui. avvolgerli quando hanno freddo, fasciarli quando il gatto li ha graffiati (che è stata anche colpa loro se li ha graffiati, perché non sanno come giocarci), mettergli addosso un impacco di ghiaccio dal frigorifero per una distorsione alla caviglia, asciugargli le lacrime, dargli medicine per abbassare la febbre, balsamo per le labbra per evitare che si screpolassero, disinfettargli le cuticole sanguinanti quando non sapevano come fare la manicure, volevano avere le unghie più lunghe che avevano naturalmente, perché è la moda, e adesso hanno solo sangue addosso, mettiamo le zanzariere, così non le mordono tanto, non succhiano il sangue, non trasmettono la malaria o la febbre gialla, prendiamo degli insetticidi, se insistono ancora ad entrare in casa, prendiamo anche un ventilatore per diffondere l'odore degli insetticidi, teniamo la finestra socchiusa in modo che non entrino le zanzare ed esca l'odore dell'insetticida. Regoliamo la caldaia per dare anche acqua calda, non solo fredda, perché poi servirà ancora più attenzione. Le economie non tengono realmente conto dei bisogni individuali delle persone, sono più un bisogno egoistico di un uomo.
Non lesiniamo nemmeno sugli integratori che rinforzano il sistema immunitario, come la vitamina C, che ha un delizioso sapore di limone e non costa troppo, è conveniente, puoi ottenerla con una semplice limonata, quindi non abbiamo motivo di astenerci dall'acquistarla .
Prendiamole camicette spesse e morbide, buone solo per stare a casa. Prendiamo la loro maschera per la cura del viso, maschera che previene la comparsa precoce di zampe di gallina e rughe d'espressione. Siamo troppo giovani per avere le rughe!
In generale, la sensibilità è sorella della generosità e della cura, ma cosa facciamo quando va fuori controllo, raggiunge nuove vette, non ha limiti? È ancora una sensibilità benefica, sana e ben compresa? No certo che no. Già qualcosa nel nostro modo di essere scricchiola, e questa sensibilità è il sintomo principale. Sarebbe opportuno porsi delle domande: "Perché sono così?", "Sto esagerando?", "Cosa mi fa avere reazioni così intense di fronte a cose essenzialmente banali?"
Troverai la risposta persa da qualche parte nel tuo passato. La sensibilità di cui parliamo deriva da un episodio di vita traumatico? Non hai impiegato tutto il tempo previsto in un esame e da allora hai deciso di mollare tutto, pensando che non abbia più senso? Non ti sono state date le opportunità che speravi? Non sei riuscito, a causa delle circostanze, a fare qualcosa che avevi deciso di fare? Se la risposta è "sì" ad almeno la metà di queste domande, allora non stiamo parlando esattamente di sensibilità, ma di una reazione avversa a cose accadute, che ci hanno ferito momentaneamente e hanno lasciato dietro di sé una ferita completamente non rimarginata.
Come si potrebbe rimarginare una ferita del genere? Grattandolo sempre di più. Seduti e analizzati, da dove viene quella rabbia accompagnata da sensibilità? Hai avuto il coraggio di andare a non so quale università svedese. E a 19 anni ci vuole proprio coraggio, per prendere il volo, per lasciare la casa dei propri genitori, da una cittadina di provincia, appunto, a un grande polo universitario. E lì cosa vedere, la strada verso il successo e le facoltà interessanti da trasmettere nel CV, non è solo cosparsa di momenti sereni, che lei è una a cui piace urlare, urlare, umiliare gli studenti per non pronunciare perfettamente questa lingua del nord - germanica, che non conosco perfettamente i tempi verbali, che non padroneggio la grammatica e la sintassi... ancora perfetto? Non so nemmeno cosa sarebbe perfetto, quanto sarebbe perfetto, e non penso che la perfezione soggettiva dovrebbe avere importanza. Se esistessero degli standard oggettivi, allora sì, vale la pena rispettarli, cercare di raggiungerli, perché in questo modo il progresso può davvero essere misurato e osservato. Invece se sono obiettivi che solo uno vuole, gli altri no, non ha senso confrontarsi, tanto tanto non riusciamo ad apprezzare né a pesare nulla da quello che sentiamo. È certo che chi umilia gli studenti perché non sanno perfettamente ha il cuore di un guardaboschi che taglia gli alberi su un nastro trasportatore senza guardare cosa ha lasciato dietro di sé. Sì, i criteri di valutazione sono molto oggettivi, come puoi tu, una donna di 58 anni, che per tutta la vita si è circondata solo di svedese, considerare che uno studente di 19 anni deve essere tuo pari in maestria, in abilità? ? Siamo lì per imparare, se nascessimo pronti per imparare non ci iscriveremmo a nessuna specializzazione e basta, di cosa avremmo bisogno se lo sapessimo già? Non era più economico: niente affitto, niente viaggi in treno, niente dormitori, niente iscrizione alla biblioteca, niente cibo e molte altre utilità? È divertente cosa succede quando le donne di 58 anni ti giudicano in base ai loro valori. È come se uno studente offrisse la meditazione a un bambino di 8 anni. In quegli anni riesce a malapena a scrivere nella sua lingua, figuriamoci in inglese, francese... Non sarebbe traumatizzante iniziare a rimproverarlo perché non ha avuto il tempo di padroneggiare perfettamente i contenuti? Mentre? che la persona che dà lezioni private diventa vaga nell'espressione? Tempo, cioè, avrebbe potuto contrattare con la madre per chiederle di partorirlo a 5 mesi, e non a 9 mesi, come è normale, per venire al mondo prima, per imparare prima, proprio perché è quello che la persona vuole chi dà lezioni. C’è anche la questione del tempo terrestre. Finché viviamo sullo stesso pianeta, abbiamo tutti la stessa quantità di tempo, 24 ore, non di più.
Questa perfezione soggettiva degli altri dà origine a sensibilità di ogni tipo. Né ha senso aspirare a toccarlo. Non sappiamo cosa vuole la persona che non è felice con noi. Non sappiamo cosa pensa, come pensa, cosa preferisce, cosa non preferisce, quanto, cosa, come e in che misura.
La perfezione soggettiva degli altri è paralizzante, sia emotivamente che fattivamente. Se lo studente viene umiliato ogni volta che apre bocca, avrà ancora fiducia di avere la possibilità di diventare un buon oratore svedese? Troverà ancora la forza, nel profondo della sua anima, di andare avanti, di voler esercitarsi, leggere, migliorare, fino ad ottenere la fluidità, la cadenza e la musicalità della lingua? No, non c'è modo. Aveva buone intenzioni che sono andate in pezzi lungo la strada.
La perfezione soggettiva degli altri rallenta, reprime. Come se il tuo insegnante pianificasse ogni suono quando dirlo, come dirlo. Questa tecnica di apprendimento non ti intimidirebbe? Dov'è la passione, il fascino, la bellezza più irregolare e versatile del linguaggio? Quando avrai tempo per concentrarti sul vocabolario, sulla grammatica, sulla sintassi e su ciò che vuole quando l'attenzione è sempre su come parli? Non diventa un ostacolo insuperabile? Risolto come con i test a scelta multipla. Sei arrivato a una domanda di cui non conosci la risposta corretta, anche se hai già risposto bene. Cosa fai? Rimani bloccato lì e non vai avanti, solo perché non lo sai? Sarebbe una grossa perdita, sia per il perito che per te (in primis).
Come risposta alla perfezione soggettiva degli altri, dobbiamo costruire un nostro insieme di valori, la nostra stessa perfezione, la cui attenzione, essere oggettiva, per diversi motivi: non raggiungere quella sensibilità che ci impedisce di fare quello che vogliamo e sentire anche quello evolviamo, per quanto umanamente possibile, non essendo vincolati da altri, da altri aspetti e da altre circostanze.
Toamna în parc de George Topârceanu în engleză
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...
Fall in the park
Falling swiftly on the alley
Of the park with flowers blue
In a long autumnal rally,
Dead leaves—as our dreams are, too.
In the light that’s softly sifting
Through the silken cloud below,
Dreamily a girl is drifting,
Sergeant major in her tow.
Timid, flushed, and all aflutter,
He looks down, very confused,
She is squashing leafy clutter.
Under her small patent shoes.
And in a refined discordance
With the view that’s ever finer,
They keep walking, at a distance,
He a major—she a minor.
Bătrânica hoață în daneză
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
Den gamle tyv
I en genbrugsbutik,
Taget, samlet, gennemset fra ethvert mærke,
En gammel kvinde, der er gammel, for hun var omkring 70 år gammel, ser på bustiere,
Cecilias storesøster, butiksejeren, ser på kvinden med uforskammede bevægelser,
Han ser hende stadig sidde og surmule,
Det er som om intet kan berolige ham,
Gå forbi blusestativerne,
Han vælger kun dem med vandmandsprint,
Putte, puttede, proppede i nettet alt, hvad han finder,
Han ser ikke ud til at have travlt,
Bevægelser er langsomme,
Det giver ikke efter under de vågne øjne
Af butikschefen,
Hvad hoster æslet, beundrer billedet af bulletinen,
Vores gamle tyv,
Han har absolut ingen kvalme,
Fordi hjertets begær forkæler det,
Der var et ramaskrig,
På et tidspunkt spørger butikschefen hende:
"Du har tunge tasker, jeg formoder, at du også har været i andre butikker?", men den sjove gamle dame svarer: "Se, gør dit arbejde!"
Det er umuligt for hende at acceptere ufølsomhed som denne, hun tager det i stiv arm, bluse for bluse,
Den gamle dame ser virkelig forvirret ud,
Han fortæller hende pænt, at han fik mange, mange af dem som gaver, at det for nylig var hendes navnedag, og at det er derfor, hun er fyldt med de poser,
Og alle syv brocher,
Som blev taget fra butikken,
Som en gammel kvinde var de længe glemt,
"Har du nogen forklaring på alle de produkter, du har med dig fra sted til sted?"
"Jeg ved det ikke, jeg ved ikke engang, hvordan min seng ser ud."
"Hvorfor kom du så på indkøb?"
"Ønskede jeg at se noget smukt?
"Lyver du pænt for mig?"
"Hvad betyder smuk egentlig?"
"Forlad mig med denne forstillelse, for jeg kan fange mig selv alene"
"Jeg glemmer det, ja, men jeg betalte for alt, hvad jeg skulle tage, jeg er ikke typen, der stjæler"
"Hvis du ikke kan huske syv brocher, vil du stadig tage hele butikken og ikke vide, at du tog den"
"Hvordan er det muligt? Tvivler du på min moral?"
"Hvad er moralsk ved den verden, der har glemt at være moralsk?"
Tilbage med dette spørgsmål begynder den gamle kvinde at fjerne alt, hvad hun tog og ikke betalte fra sin pung, fra sin nederdel, fra sine ærmer, fra bag sine øreringe, fra under sin hat.
Godt, vi håber ikke du vil stjæle næste gang
At det er en ret stor moralsk fejl.