Iubire…
Ochii tăi, două stele-n noapte,
Îmi luminează calea, pas cu pas.
Zâmbetul tău, un soare cald,
Îmi topește inima de gheață.
Din mii de ochii și mii de zâmbete
Ai tăi ochii ca două stele,
Și zâmbet ca un soare m-au cucerit.
Poți tu să fii gelos cat în luna și-n stele
Dar iubirea mea îți e eterna
Category: Love poems
All author's poems: Sonia Marzanisteanu
Date of posting: 16 декабря 2024
Views: 191
Poems in the same category
Et si tu n'existais pas în olandeză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
En als je niet bestond
En als je niet bestond
vertel me, waarom zou ik bestaan?
Om te verblijven in een wereld zonder jou
zonder hoop en zonder spijt?
En als je niet bestond
zou ik proberen om de liefde uit te vinden
als een schilder die ziet hoe onder zijn vingers
de kleuren van de dag geboren worden.
en die het niet toebehoort.
En als je niet bestond
zeg me voor wie ik zou bestaan?
Voorbijgangers slapend in mijn armen
waarvan ik nooit zou houden?
En als je niet bestond
zou ik niet meer dan een stipje zijn
in deze wereld die komt en gaat
zou ik me verloren voelen,
ik zou je nodig hebben.
En als je niet bestond
vertel me, hoe ik zou bestaan?
Ik zou kunnen doen alsof ik mezelf was
maar ik zou niet echt zijn.
En als je niet bestond
geloof ik dat ik het zou hebben gevonden
het geheim van het leven, het waarom
eenvoudig om je te scheppen
en om je aan te kijken.
En als je niet bestond
vertel me, waarom zou ik bestaan?
Om te verblijven in een wereld zonder jou
zonder hoop en zonder spijt?
En als je niet bestond
zou ik proberen om de liefde uit te vinden
als een schilder die ziet hoe onder zijn vingers
de kleuren van de dag geboren worden.
en die het niet toebehoort.
Sunt risipire, fără tine...
Mă-ntreabă sufletul pustiu,
De tine veste dacă știu,
Întreabă inima beteagă,
De ce-ai plecat ființă dragă?
Și nu știu ce să le răspund,
Când noaptea-n lacrimi mă cufund,
Când vântul șuieră prin văgăuni,
Iar focul geme sub cărbuni.
Și-aș vrea să dorm în umbra ta,
Să nu mă mai trezesc din ea,
Să fiu un pas ce se așterne,
Pe drumul tău, în nopți eterne.
Se stinge clipa în tăcere,
Și timpul n-are mângâiere,
Rămân cu mine și cu dorul,
Pierzând din palme viitorul.
Ți-am scris pe cer, cu gândul ars,
Cuvinte dulci, de bun rămas,
Dar stelele le-au prefăcut,
În rugi ce-n beznă s-au pierdut.
Și cad în vis, purtând icoana,
Privirii tale, precum toamna
Își poartă frunza rătăcită,
Peste pădurea îngălbenită.
Mi-e teamă să pășesc în zi,
Când știu c-aici nu vei mai fi,
Și orice clipă ce mă ține,
E-o risipire, fără tine…
Acum
Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,
Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,
Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!
Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem
Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,
Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!
Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,
Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?
Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?
(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Luni
Iubita mea,la inceput de săptămână,
Îți voi trimite un sărut simbolic,
Știind că nu te pot ține de mână,
Și nici să-ți simt parfumul mistic îngeresc,
Să te miros aș vrea dar n-o pot face
Are iubirea briza sa?
Iubindu-te am gândul prins la tine,
Am un suspin dar am și-o mare fericire
Știind că ești iubita mea pe veșnicie
Sau că eu sunt iubirea ta!
(26 februarie 2024 Horia Stănicel)
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște
Doi golâmbi
doi golâmbi
dinspre-asfințit se-ndreaptă,
lăsându-se purtați de soartă
doi golâmbi
privesc ningăul cum trece,
dar în Decembrie abia începe timpul rece
doi golâmbi
oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum
fără să se facă scrum?
doi golâmbi
așteaptă să vină iar Cuptor,
visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor
doi golâmbi
stau de vorbă ore în șir
pe-o cruce într-un cimitir
doi golâmbi
se uită unul la altul,
senin mai e albastrul!
doi golâmbi
caută să se mai încălzească,
prin alte părți să se odihnească
doi golâmbi
poate au intrat cândva și-n casa ta
și ai crezut că-s altceva
doi golâmbi
au făcut din beznă dimineață
și au preschimbat iedera-n ineață
doi golâmbi,
îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,
înfruntă anotimpurile care zboară
doi golâmbi
ar rămâne în aer pentru o eternitate,
căci acolo grijile dispar toate
doi golâmbi
caută a vieții norocoasă stea,
n-au idee că s-au născut deja sub ea
doi golâmbi
se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,
așa că au omorât universul care-i desparte
doi golâmbi
se prefac că-s rezistenți la durere
când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele
doi golâmbi
se întreba dacă mai e mult
până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt
doi golâmbi
au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună
și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună
doi golâmbi
se cutremură de lugubrul de după moarte
și nici nu și-au pictat portretul de noapte
doi golâmbi
cânta către răsărit
cu versuri ce demult s-au rătăcit
doi golâmbi,
că-s naivi imunologic au înțeles deja,
tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva
doi golâmbi
trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,
dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment
doi golâmbi
sunt de nedespărțit
și, totuși, încă nu s-au întâlnit
Et si tu n'existais pas în olandeză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
En als je niet bestond
En als je niet bestond
vertel me, waarom zou ik bestaan?
Om te verblijven in een wereld zonder jou
zonder hoop en zonder spijt?
En als je niet bestond
zou ik proberen om de liefde uit te vinden
als een schilder die ziet hoe onder zijn vingers
de kleuren van de dag geboren worden.
en die het niet toebehoort.
En als je niet bestond
zeg me voor wie ik zou bestaan?
Voorbijgangers slapend in mijn armen
waarvan ik nooit zou houden?
En als je niet bestond
zou ik niet meer dan een stipje zijn
in deze wereld die komt en gaat
zou ik me verloren voelen,
ik zou je nodig hebben.
En als je niet bestond
vertel me, hoe ik zou bestaan?
Ik zou kunnen doen alsof ik mezelf was
maar ik zou niet echt zijn.
En als je niet bestond
geloof ik dat ik het zou hebben gevonden
het geheim van het leven, het waarom
eenvoudig om je te scheppen
en om je aan te kijken.
En als je niet bestond
vertel me, waarom zou ik bestaan?
Om te verblijven in een wereld zonder jou
zonder hoop en zonder spijt?
En als je niet bestond
zou ik proberen om de liefde uit te vinden
als een schilder die ziet hoe onder zijn vingers
de kleuren van de dag geboren worden.
en die het niet toebehoort.
Sunt risipire, fără tine...
Mă-ntreabă sufletul pustiu,
De tine veste dacă știu,
Întreabă inima beteagă,
De ce-ai plecat ființă dragă?
Și nu știu ce să le răspund,
Când noaptea-n lacrimi mă cufund,
Când vântul șuieră prin văgăuni,
Iar focul geme sub cărbuni.
Și-aș vrea să dorm în umbra ta,
Să nu mă mai trezesc din ea,
Să fiu un pas ce se așterne,
Pe drumul tău, în nopți eterne.
Se stinge clipa în tăcere,
Și timpul n-are mângâiere,
Rămân cu mine și cu dorul,
Pierzând din palme viitorul.
Ți-am scris pe cer, cu gândul ars,
Cuvinte dulci, de bun rămas,
Dar stelele le-au prefăcut,
În rugi ce-n beznă s-au pierdut.
Și cad în vis, purtând icoana,
Privirii tale, precum toamna
Își poartă frunza rătăcită,
Peste pădurea îngălbenită.
Mi-e teamă să pășesc în zi,
Când știu c-aici nu vei mai fi,
Și orice clipă ce mă ține,
E-o risipire, fără tine…
Acum
Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,
Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,
Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!
Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem
Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,
Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!
Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,
Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?
Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?
(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Luni
Iubita mea,la inceput de săptămână,
Îți voi trimite un sărut simbolic,
Știind că nu te pot ține de mână,
Și nici să-ți simt parfumul mistic îngeresc,
Să te miros aș vrea dar n-o pot face
Are iubirea briza sa?
Iubindu-te am gândul prins la tine,
Am un suspin dar am și-o mare fericire
Știind că ești iubita mea pe veșnicie
Sau că eu sunt iubirea ta!
(26 februarie 2024 Horia Stănicel)
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște
Doi golâmbi
doi golâmbi
dinspre-asfințit se-ndreaptă,
lăsându-se purtați de soartă
doi golâmbi
privesc ningăul cum trece,
dar în Decembrie abia începe timpul rece
doi golâmbi
oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum
fără să se facă scrum?
doi golâmbi
așteaptă să vină iar Cuptor,
visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor
doi golâmbi
stau de vorbă ore în șir
pe-o cruce într-un cimitir
doi golâmbi
se uită unul la altul,
senin mai e albastrul!
doi golâmbi
caută să se mai încălzească,
prin alte părți să se odihnească
doi golâmbi
poate au intrat cândva și-n casa ta
și ai crezut că-s altceva
doi golâmbi
au făcut din beznă dimineață
și au preschimbat iedera-n ineață
doi golâmbi,
îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,
înfruntă anotimpurile care zboară
doi golâmbi
ar rămâne în aer pentru o eternitate,
căci acolo grijile dispar toate
doi golâmbi
caută a vieții norocoasă stea,
n-au idee că s-au născut deja sub ea
doi golâmbi
se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,
așa că au omorât universul care-i desparte
doi golâmbi
se prefac că-s rezistenți la durere
când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele
doi golâmbi
se întreba dacă mai e mult
până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt
doi golâmbi
au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună
și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună
doi golâmbi
se cutremură de lugubrul de după moarte
și nici nu și-au pictat portretul de noapte
doi golâmbi
cânta către răsărit
cu versuri ce demult s-au rătăcit
doi golâmbi,
că-s naivi imunologic au înțeles deja,
tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva
doi golâmbi
trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,
dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment
doi golâmbi
sunt de nedespărțit
și, totuși, încă nu s-au întâlnit