Inimă lângă inimă

Am vrut să-ți scriu aseară,
dar am zis că îmi sting înainte pleoapele doar o secundă
și acum că m-am trezit realizez că
a fost o secundă cam lungă…

Știi? Stând în preajma ta mai mult am început să cred
că nici aerul din jurul tău nu e aer normal
și chiar și atunci când faci lucruri obișnuite,
le faci să pară ceva special.

Mă straduiam să-ți memorez chipul,
te priveam cu disperarea celui care crede că iubirea poate fi păstrată în memorie,
ca apa într-o palmă,
și mă gândeam că dacă te strâng destul în priviri,
mai târziu când dorul o să îmi vină,
o să am rezerve din tine.

despre asta… nu a funcționat.

De fapt știam ca nu o să funcționeze niciodată
pentru că să reții o privire ascunsă
înseamnă cel mai adesea că o să se risipească
și o să-ți fie dor de celălalt imediat cum ieși pe ușă.

Iar tu te plimbai așa prin lume ca o furnicuță harnică desigur
și atunci îmi imaginam ceva nebunesc,
că am o radieră umană uriașă
să pot să-i șterg pe toți și lumea să rămână pentru puțin doar a noastră.

Ce frumos ar fi să avem lumea doar pentru noi,
deja îmi imaginez cum luna s-ar colora albastră,
cum copacii desfrunziți și goi ar înflori pentru noi
de teamă că nu apucăm să ne iubim cu adevărat înainte ca lumea să se sfârșească.

Partea înfricoșătoare la lumile care stau să se termine,
este că mereu te întorci și spui că vrei să te mai uiți puțin în urmă pentru ultima dată,

dar cea mai înfricoșătoare parte cu adevărat este să nu fiu lângă inima ta niciodată.

De aceea, chiar dacă lumea noastră pare că se termină,eu încă cred că putem s-o oprim pentru o clipă
doar tu și eu să fim...
inimă lângă inimă.

 


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Inimă lângă inimă

Date of posting: 21 мая

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~3 min.

Views: 218

Log in and comment!

Other poems by the author

În cădere

… Cred că sufăr de inimă

plină, plină,

(în ultimul stadiu)

pentru că încep să mă asemăn

din ce în ce mai tare

cu o lumină.

 

Tot ce știu despre lumina asta

este ca îți este identică, aș putea să zic,

(ba nu, tu ești mai frumoasă)

oricum de când mi-e dor de privirile tale,

până și boala asta incurabilă

e mai blândă un pic.

 

Dacă am fi construiți fizic din lumină,

Te-aș duce pe marginea unei prăpastii să iți spun că te iubesc,

într-un decor plin de crini,

în timp ce mă dau mare în fata altor lumini.

 

Tu nu ai zice nimic,

Dar din felul tău de a mă privi,

de a fi,

te uiți prin mine și îmi spui că deja știi.

 

Și îți pui mâna pe obrazul meu,

dar nu rezist atingerii tale

așa că îți iau mâna în mâna mea

și îți sărut podul palmei.

 

Inima îmi bate ca nebuna,

(Nu serios, ți-am zis la început ca sufăr de inimă plină, plină)

Ne uităm unul la altul cu atâta iubire,

Că stânca pe care stăm nu ne mai ține.

 

Dar stânca a pierdut din vedere

că suntem lumini și luminile

nu mor în cădere.

 

(Doar de inimă plină, plină)

More ...

Poezie dură

Dumnezeule! Când s-a făcut așa de târziu?

Nu prea mai am timp să-ți spun tot ce vreau să-ți spun,

Mi-aș dori ca orele să treacă mai greu.

Acum probabil că deja dormi pe inelul lui Saturn.

 

E vina ta, totuși,

pentru că mă pierd în gânduri cu tine,

și timpul trece

și văd că mai mult am visat, și ahhh, Dumnezeu…

 

Știa că mi-ar fi fost mult prea ușor să te prind

dacă umblai prin lume ca un om normal,

și nu desculță prin sufletul meu.

 

Te gândești vreodată la lucruri pe care nu le-ai mai văzut demult?

 

Eu, de exemplu, nu am mai văzut de mult, mult timp…

un struț, un urs,

o zi ploioasă, o gâscă nervoasă,

un curcubeu, un graur,

un cântăreț stradal, un cal,

un om bun, un om rău

etc

 

(față tristă 🥺)

 

Zâmbetul tău.

 

Și e trist. Și e crunt.

Și de asta nici nu o să-ți spun măcar că…

îmi e dor de tine mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult…


(Atât de dură sunt)

More ...

Primii oameni de pe pământ

Cred că prima persoană

care a pășit pe pământ

din când în când

și-ar fi dorit să exiști

să trăiască la tine în gând.

 

Pentru că dacă eu aș fi fost

prima persoană de pe pământ

și tu încă nu ai fi existat,

te-aș fi sculptat din al meu gând,

exact așa cum ești acum,

versiunea umană a soarelui de sus.

Arggsjdkdkkdnfnfnfnfnfmfmxmcmfmjss

(nu pot continua)

De ce zâmbești atât de drăguț?

 

Cred că am întârziat puțin…

(cam câteva mii de ani)

și acum că mă gândesc, n-aș fi vrut ca primii oameni să fim noi doi,

Că, la cât de frumoasă ești,

ai fi făcut pământul să se rotească atât de tare

încât ultimii oameni care au pășit vreodată pe pământ…

am fi fost tot noi.

More ...

E așa de liniște

E așa de liniște că îmi pot auzi gândurile

Cum se gândesc pe rând la tine,

Și își imaginează cum dormi, cum ești trează,

Cum ai frânturi de somn pe genele pline.

 

Si eu am somn pe gene, sau urme de el

Dar nu-l las încă să mă atingă,

Pentru că dacă aș fi dormit aș fi ratat

Când ploaia a început deodată să ningă.

 

Și nu asta mă deranjează atât de tare

Cum mă deranjează faptul că noaptea putea să se termine

Fără să apuc să îmi transform și eu dragostea

În fulgi de zăpadă… pentru tine.

 

Deci îmi imaginez că pe fulgii mei de zăpadă

Ți-am presărat puf de lână să țină mai mult,

Să te încălzească chiar și cei care

Abia s-au născut.

 

Să ningă cu fulgii mei peste noi

Să ningă mai mult peste tine

Și… înainte să cadă,

Să-ți spună ei pentru mine

Că sunt nerăbdători să te vadă.

 

 

More ...

Încă

Uite acum în ploaia care ne udă

Se scrie o lungă, o scurtă, o oarecare poezie,

Când anotimpul se schimbă și nici nu știi,

Cât de dragă îmi ești tu mie.

 

Dar dacă te-ai uita mai atent până mâine,

În ploaia care ii udă și pe ei, și pe noi…încă se simte,

Căldura dăților în care care ți-am spus

Un te iubesc fără cuvinte.

 

Am încercat de atâtea ori să te las liberă,

Nu în sensul să nu te mai iubesc și să se termine,

În sensul să te las să exiști în lume, in oameni, într-o zi frumoasă, într-un cântec cântat pe jumătate, într-o carte, într-un râs de copil, într-o plantă care crește, într-o rază de soare care nu știe cât arde, într-o poveste, într-o speranță, într-o rugăminte, într-o minte, în lumea în sine, în inimi străine…

 

Doar ca să realizez de fapt,

Câtă nevoie am de tine.

 

Timpul ăsta vezi… trece și dacă o să pleci în lumi reci,

Nu vreau să știu când se întâmplă,

Pentru că si atunci in mijlocul unei lumi în colaps,

Eu o să mă așez pe marginea ei și-o să-mi flutur picioarele în abis,

Și lasă-mă așa,

Sperând și așteptându-te încă.

 

 

More ...

Mă întreb

Mă întreb ce faci când vara te alintă,

Când razele se-aștern pe trupul tău ușor,

Când soarele, de tine se frământă

Și noaptea te cuprinde-n vis domol.

 

Mă întreb cum dormi și dacă-n liniștea adâncă,

Te-mbrațișează stelele pe rând,

Și dacă noaptea, tăcută și blândă

Îți mângâie obrazul c-un sărut.

 

Mă întreb ce simți când gândul te atinge,

Când dorul meu te cheamă-n tainic fel,

Când cerul te veghează și te simte,

Și eu te scriu, de aici, pe-un colț de el.

 

Mă întreb ce faci când nu ai somn,

Când te asemeni cu o furtună,

Când luna îți șoptește încetișor:

“Închide ochii… noapte bună!”

More ...

Poems in the same category

QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS

De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli   a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu   înseninat.

Mă învăluie timpul de ieri  
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.

Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.

Întortocheate-s    drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .  

Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul  ce mi s-a promis  
Întrebarea   este un ecou

More ...

Acasă

Primul sărut a fost pe strada mea,

Acum trebuie să merg singur pe ea.

Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,

Exact în același loc, îmi amintesc

Cât de fericiți eram amândoi,

Că vara se termina cu noi.

A devenit locul nostru, dar n-am știut

Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.

Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.

Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.

Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,

Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.

 

De când nu ești, strada-i tristă și pustie,

Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.

More ...

Cine sunt eu

 

 

Ce simplu-ar fi

Să știu cine-s eu..

Sunt doar un simplu om cu siguranță,

N-am auzit încă vorbindu-se de mine,

Dar poate aș fi vrut să fiu un zeu..

Unul din ale Olimpului legende

Sau mai degrabă al vechii Rome,

Nu sună chiar așa de rău, 

Să pot să zbor,nemuritor

Puternic,invincibil de dragul tău, 

Liber ca pasărea ce taie cerul

În zborul său, 

Sau poate zeul ce-ți aparține numai ție 

Amorezat precum un sclav de-a sa stăpână ,

Să te sărut până în zori,

Să te iubesc fără să vreau 

Fără să știu cine sunt eu

Sau care este adevărul meu,

De biet om muritor 

Sau zeu.....

(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

 

 

        

 

More ...

Sub Luna Albă.

Te-am întâlnit sub luna albă,

Cu vântul blând prin al tău păr,

Iar ochii tăi – o mare caldă –

Mă pierdeau în al tău adevăr.

 

Erai o taină din pădure,

Un dor de stele și izvoare,

O femeie care nu se-ndură,

Să stea în inimi trecătoare.

 

Dar eu ți-am spus: „Nu pleca,

că-n pieptul meu e foc aprins,

și dacă umbra ta va dispărea,

rămân o piatră din munte desprins.”

 

Atunci ai râs, ca din lumină,

Și-ai fost a mea, măcar un vis,

Iar clipa noastră, cristalină,

Încă mă ține trist și nedescris.

 

More ...

Privirea ta

  1. Privirea ta mă face

  Să mă arunc complet în gol,

  Căci o văd ca pe o lance,

  Ce mă aruncă frânt la sol.

 

  2. În ea eu mă pierd de tot

  Și n-am cuvinte s-o descriu,

  Gura să-mi deschid nu mai pot,

  Și-n ea găsesc tot ce nu știu.

 

  3. Oriunde mă urmărește

  Și mă strigă ca un ecou,

  Dintr-o veche poveste,

  În care mă simțeam erou.

 

  4. Și pe tine te vedeam

  Ca un soare strălucitor,

  În lumina ta orbeam,

  Dar și-n absență eu mor.

 

  5. Ochi blânzi, aprinși de dor,

  În fiecare noapte,

  Îi văd în toată splendoarea lor,

  Chiar dacă tu ești departe.

More ...

Poti

Ma leagana tacerea

se scutura un vis

si cineva il plinge

dar este deja stins

aduna zile multe

arunca multe nopti

dece iti este frica

doar tu stii ca nu poti

si totusi prin durere

nu incetezi sa inoti

Te leagana tacerea

Incearca sa  sa mai poti.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍