Îmi cânt..iubirea!

Îmi cânt prin vers iubirea,

Găsită împreună pe pământ,

La tine am aflat ce-i fericirea,

Când ne-am unit prin legământ

 

Eu dimineața prin rugăciune,

Înalț mulțumiri Celui de Sus,

La Domnul cer înțelepciune,

Sănătate și iertare de la IIsus

 

Îmi place să fii lângă mine,

Să îți șoptesc că te iubesc,

S-aștept răspunsul de la tine,

Și eu...ăsta-i cuvântul cel doresc

 

Ador să mergem la plimbare,

Prin locuri, ce amintiri trezesc,

Pe unde eu ți-am furat sărutare,

Simțind cum mă îndrăgostesc

 

Seara în liniște cinăm și povestim,

Unul altuia prin câte am trecut,

De-a fost ușor sau greu zâmbim,

Și bucuroși o-luăm de la-nceput

 

Zilele grele devin mult mai ușoare,

Când cel de  lângă tine e perechea,

Iar dragostea nu are cum să zboare,

Când e iubire, respect și la

bârfeli...nu pleci urechea!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 


Category: Love poems

All author's poems: Zugun poezii.online Îmi cânt..iubirea!

Date of posting: 9 апреля 2023

Views: 885

Log in and comment!

Poems in the same category

Arde

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

 

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

 

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

 

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

 

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

More ...

Al tău păcat

1.Tu de la mine ai plecat

Și singură m-ai lăsat 

Tu ai fost totul pentru mine

Iar acum rămâi o amintire

2. Nefericire tu mi-ai adus

Și total m-ai distrus

Nu am știut ce să fac 

Dar m-am descurcat 

3. Multe lacrimi am vărsat 

Pentru al tău "timp ocupat"

De fapt fiecare glumă 

Nu a fost o minciună 

4. Nu mă căuta 

A doua șansă nu e a ta

Pleacă cu bine 

Eu nu sunt pentru tine

5. Când de înșelare am aflat

Sufletul a urlat

Cu ce ți-am greșit

De așa tu m-ai mințit

6. Inima mi-a crăpat 

Și încrederea s-a destrămat 

Toți m-au avertizat

Însă eu te-am apărat 

7. Tu nu ești pentru o adevărată iubire 

Fii bun și nu mă deranjează

Tu ai fost o greșeală dar nu și obsesia mea

8. Rămâi cu amanta ta

Uită de existența mea

Tu nu ești binele meu 

Iar eu nu sunt binele tău

9. Nu-ți vreau răul

Cât de jos ar fi să cad

Dar dacă vreau într-o zi

Raiul tău se face iad

10. Frumoasă este viața mea 

Când tu nu faci parte din ea

Înșelarea este al tău păcat 

Hai pa...te-am pupat

More ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

More ...

Ecou dragul meu

Arunc sentimente, cuvinte-n eter,

Emoții ce stau încătușate in mine.

Ecoul să văd ce ritm le va da,

De zbuciumul meu ce va spune.

 

Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,

Îmi vei cânta o dulce romanță?

Îmi vei răspunde tu sincer și drept?

Mă vei minții să îmi lași o speranță?

 

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,

Aș vrea c-ale tale note duioase

Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,

Să-mi scoată durerea din oase.

 

Ecou, dragul meu, te rog să fii bun

Și lăudă-mă cu vorbe curate.

Dar oare-ale tale note mă mint

Sau sunt adevărate?

 

Ecou, dragul meu, te rog să fii drept

Și spune-mi te rog adevărul.

Dar dacă-ale tale note mă dor

Și mi se năruie tot cerul?

 

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.

Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.

More ...

RĂGAZUL REGĂSIRII

RĂGAZUL REGĂSIRII

 

De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine

Să mă adun din bucăți de dor și vis

Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine

Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.

 

Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut 

Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi

Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut

Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.

 

Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii

Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi

Cum nu știam de mine, de unde să pornesc

...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!

 

Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare 

Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat

....atât de mult eram pierdută în zare 

Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.

 

Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine

Când tot ce imi doream era sa te aud

Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!

Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...

 

Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc

Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum

Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.

Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.

 

 

 

More ...

Amor neînțeles

Îmi trebuie un Dumnezeu să mă salveze,

Să mă spânzure de-o limbă de campana,

S-adun în mine urlete sfinte disperate,

Morții-n urmă pașii cu teamă să cate;

Pe-un cer crepuscul lungit pe-o câmpie 

De unde munții albaștri-n trepte urc

Și se pierd în cer, jertfe-ți aduc ție 

Ce-ai dat viață al meu amor.

M-am prăbușit până-n Infern, pân' la Dis,

Suferința-i la ea în paradis,

Apoi m-a tras în sus, în abis,

"Doamne! De ce la timp nu m-ai ucis?

În extazul cel mai mare,

La apogeu de-amor în ultima suflare,

Să mă sting, să simt răcoare, 

Să mă topesc urât ca floare!"

Dar Moartea m-a privit șocată,

Asemenea dragostea n-a văzut evocată,

Să mor în chinuri din pasiune?

De parcă am fi din altă dimensiune.

Muritori de rând n-o pot avea,

Iar noi doi, divini prin excelență,

O ducem pân' la ceru-al nouălea:

Îngerii-și pierd din esență, 

Sfinții își contestă a lor existență, 

Poate să le fie nimbul cât mai sfânt, 

Tot se alege praful în curând. 

Primul a fost ce s-a mișcat,

Iar cu noi a încetat. 

Având în față pe Cel Dintâi, 

Făcătorul răului și-al binelui căpătâi:

Tremură lumină în fața noastră!

Ți-ai pierdut onoarea măiastră!

..............

Astfel, ultima suflare Universul și-a dat-o, 

Dumnezeu părăsește scena-n muzică, vibrato, 

Al nostru amor atât fu de temeinic, 

Încât n-a fost învins nici de-atotputernic. 

More ...

Arde

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

 

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

 

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

 

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

 

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

More ...

Al tău păcat

1.Tu de la mine ai plecat

Și singură m-ai lăsat 

Tu ai fost totul pentru mine

Iar acum rămâi o amintire

2. Nefericire tu mi-ai adus

Și total m-ai distrus

Nu am știut ce să fac 

Dar m-am descurcat 

3. Multe lacrimi am vărsat 

Pentru al tău "timp ocupat"

De fapt fiecare glumă 

Nu a fost o minciună 

4. Nu mă căuta 

A doua șansă nu e a ta

Pleacă cu bine 

Eu nu sunt pentru tine

5. Când de înșelare am aflat

Sufletul a urlat

Cu ce ți-am greșit

De așa tu m-ai mințit

6. Inima mi-a crăpat 

Și încrederea s-a destrămat 

Toți m-au avertizat

Însă eu te-am apărat 

7. Tu nu ești pentru o adevărată iubire 

Fii bun și nu mă deranjează

Tu ai fost o greșeală dar nu și obsesia mea

8. Rămâi cu amanta ta

Uită de existența mea

Tu nu ești binele meu 

Iar eu nu sunt binele tău

9. Nu-ți vreau răul

Cât de jos ar fi să cad

Dar dacă vreau într-o zi

Raiul tău se face iad

10. Frumoasă este viața mea 

Când tu nu faci parte din ea

Înșelarea este al tău păcat 

Hai pa...te-am pupat

More ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

More ...

Ecou dragul meu

Arunc sentimente, cuvinte-n eter,

Emoții ce stau încătușate in mine.

Ecoul să văd ce ritm le va da,

De zbuciumul meu ce va spune.

 

Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,

Îmi vei cânta o dulce romanță?

Îmi vei răspunde tu sincer și drept?

Mă vei minții să îmi lași o speranță?

 

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,

Aș vrea c-ale tale note duioase

Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,

Să-mi scoată durerea din oase.

 

Ecou, dragul meu, te rog să fii bun

Și lăudă-mă cu vorbe curate.

Dar oare-ale tale note mă mint

Sau sunt adevărate?

 

Ecou, dragul meu, te rog să fii drept

Și spune-mi te rog adevărul.

Dar dacă-ale tale note mă dor

Și mi se năruie tot cerul?

 

Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.

Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.

More ...

RĂGAZUL REGĂSIRII

RĂGAZUL REGĂSIRII

 

De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine

Să mă adun din bucăți de dor și vis

Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine

Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.

 

Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut 

Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi

Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut

Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.

 

Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii

Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi

Cum nu știam de mine, de unde să pornesc

...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!

 

Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare 

Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat

....atât de mult eram pierdută în zare 

Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.

 

Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine

Când tot ce imi doream era sa te aud

Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!

Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...

 

Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc

Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum

Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.

Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.

 

 

 

More ...

Amor neînțeles

Îmi trebuie un Dumnezeu să mă salveze,

Să mă spânzure de-o limbă de campana,

S-adun în mine urlete sfinte disperate,

Morții-n urmă pașii cu teamă să cate;

Pe-un cer crepuscul lungit pe-o câmpie 

De unde munții albaștri-n trepte urc

Și se pierd în cer, jertfe-ți aduc ție 

Ce-ai dat viață al meu amor.

M-am prăbușit până-n Infern, pân' la Dis,

Suferința-i la ea în paradis,

Apoi m-a tras în sus, în abis,

"Doamne! De ce la timp nu m-ai ucis?

În extazul cel mai mare,

La apogeu de-amor în ultima suflare,

Să mă sting, să simt răcoare, 

Să mă topesc urât ca floare!"

Dar Moartea m-a privit șocată,

Asemenea dragostea n-a văzut evocată,

Să mor în chinuri din pasiune?

De parcă am fi din altă dimensiune.

Muritori de rând n-o pot avea,

Iar noi doi, divini prin excelență,

O ducem pân' la ceru-al nouălea:

Îngerii-și pierd din esență, 

Sfinții își contestă a lor existență, 

Poate să le fie nimbul cât mai sfânt, 

Tot se alege praful în curând. 

Primul a fost ce s-a mișcat,

Iar cu noi a încetat. 

Având în față pe Cel Dintâi, 

Făcătorul răului și-al binelui căpătâi:

Tremură lumină în fața noastră!

Ți-ai pierdut onoarea măiastră!

..............

Astfel, ultima suflare Universul și-a dat-o, 

Dumnezeu părăsește scena-n muzică, vibrato, 

Al nostru amor atât fu de temeinic, 

Încât n-a fost învins nici de-atotputernic. 

More ...
prev
next

Other poems by the author

..de nu..să-ți fie bine!

E vânt și rece-n luna mai

Iar tu ești prea departe,

Aș vrea puțin să te ating

Dar simt că nu se poate

 

Te strig în gând să te întorci

Că vocea nu vrea să m-ajute,

Să-ți zic ce mult eu te iubesc

Și nu mai vreau s-avem dispute

 

Dar gândul cred că nu te-ajunge

C-a rătăcit și el demult adresa ta,

Așa că nu-mi rămâne altă șansă

Decât s-aștept să văd ce va urma

 

Până voi primi vești de la tine

Încerc să mă descurc cumva,

Însă ce fac nimic nu-mi iese bine

Și înțeleg că îmi lipsește cineva

 

Pe geam văd picături de ploaie

E semn că vremea se cam schimbă,

Strâng rufele jilave de pe culme

Și fug de tunet că-mi este frică

 

Deschid televizorul din rutină

Dar nu-s atent la ce se spune,

Aș vrea s-aud cum bați la ușă

Sau dacă nu, un telefon să sune

 

Nimic din astea nu se-ntâmplă

Așa că întrebări încep să-mi pun,

La care-aș vrea să am răspunsuri

Dar simt că este greu să mă adun

 

Zilele trec și luni se fac deacum

De când tu ai plecat de lângă mine,

Sunt trist dar totuși pot să-ți spun

De vii..te-aștept..de nu..să-ți fie bine!

More ...

Ție!

Ție ți-am dat iubirea mea de fată,

pe care încerca s-o fure altcineva,

Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără

să-mi spui că mai există cineva. 

 

Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul

te iubesc și-s fericită,

Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,

iar eu voi fi cea dorită.

 

Ție ți-am iertat minciuna și am crezut

că te vei îndrepta,

Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,

isprava o va repeta.

 

Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei

să faci în astă viață,

Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba

și m-ai ținut în ceață.

 

Ție îți cer să pleci de lângă mine,

chiar dacă inima mă doare,

Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las

cumpărată cu o floare.

 

Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat

că ești îndrăgostit,

Acum încerc să uit că inima ți-am dat,

iar tu m-ai păcălit.

 

Ție îți scriu să știi că-mi este bine,

de când ai plecat,

Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,

să fii omul..binecuvântat!

More ...

Primul pas!

Pe tine te privesc și-mi placi,

Când mulțumită îmi zâmbești,

Iar când sunt supărat mă-mpaci,

Și cred în sinea mea că mă iubești

 

Te-am întâlnit în facultate,

Când învățai în amfiteatru trei,

Și am simțit cum inima îmi bate,

Cand ochii tăi, au dat de-ai mei

 

Atunci nu am știut din ce motiv,

Căldura m-a cuprins deodată,

Nu mă știam a fi hipertensiv,

Nici rușinos, când văd o fată

 

Desigur erau semne de iubire,

Pe care nu le-am mai trăit,

Și-n minte mișuna fără oprire,

Dorința fericirii ce mi-a lipsit

 

A doua zi curaj eu mi-am făcut,

Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,

A râs, dar am văzut că i-a plăcut,

Cand am rostit..ea bate pentru tine

 

Așa mi-am întâlnit eu dragostea,

Pe băncile unde învățam carte,

Și de atunci continuăm povestea,

Și-s fericit lângă a mea...jumate!

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Dorință!

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

 

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

 

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

 

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

 

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

 

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

 

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

 

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

 

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...

Fii buna mea stăpână!

Sunt rătăcit pe drumul vieții

Și singur de când tu ai plecat,

Mă uit în jur să văd lumina

Dar totu-mi pare întunecat

 

Stau pe cărarea cunoscută

De noi de când eram copii,

Și cred că încă se mai poate

Ca într-o zi la mine să revii

 

Nu știu dacă doar eu sunt vina

Că ne-am certat pentru nimic,

Când amândoi am rostit vorbe

Și din amic, acum sunt inamic

 

Sper să-ți revăd chipul frumos

Cu zâmbetul ce îți inundă fața,

Iar eu s-alerg să te îmbrățișez

Sa te sărut, să-ți simt dulceața

 

Dar toate sunt doar amăgiri

Și ale mele dorinți deșarte,

Uitând că între noi e-un zid

Ce din păcate ne desparte

 

Eu voi veni aici zile la rând

Să te aștept cu drag în drum,

Iar dacă tu nu vii voi înțelege

Că tot ce-a fost, acum e scrum

 

Dar poate voi avea puțin noroc

Și ne vom ține strânși de mână,

Să ne șoptim cuvinte de iubire

Și să te rog...fii buna mea stăpână!

 

 

 

 

 

 

More ...

Pe drum de munte!

Azi pedalez pe drum de munte,

De care mi-a fost atât de dor,

Nu simt arsura soarelui pe frunte,

Nici că mă doare puțin un picior

 

Destul de lungă a fost hibernarea,

Și nu am ars și doar depus grăsimi,

Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,

Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi

 

Pădurea și-a schimbat culoarea,

Copacii îmbracă mantia verde,

Natura își arată splendoarea,

Totul învie, nimic nu se pierde

 

Se-aude ciripit de păsărele,

Care cu grijă cuibul și-l fac,

Din ierburi și mici rămurele,

Ouă depun, clocesc și pui se nasc

 

Poienile sunt un covor de flori,

Ce te îmbie să le simți mirosul,

Ochiul distinge mii de culori,

Și vezi copii, umplàndu-și coșul

 

Privesc în jur, e multă feerie,

Frumoasă e pădurea ce te invită,

Să ieși din casă la o drumeție,

Și vei avea/ trăi o viață împlinită

 

Ziua se trece și soarele apune,

Cobor la vale împins de seară,

Nimic nu am a vă mai spune,

Decât..avem o preafrumoasă țară,

Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...

..de nu..să-ți fie bine!

E vânt și rece-n luna mai

Iar tu ești prea departe,

Aș vrea puțin să te ating

Dar simt că nu se poate

 

Te strig în gând să te întorci

Că vocea nu vrea să m-ajute,

Să-ți zic ce mult eu te iubesc

Și nu mai vreau s-avem dispute

 

Dar gândul cred că nu te-ajunge

C-a rătăcit și el demult adresa ta,

Așa că nu-mi rămâne altă șansă

Decât s-aștept să văd ce va urma

 

Până voi primi vești de la tine

Încerc să mă descurc cumva,

Însă ce fac nimic nu-mi iese bine

Și înțeleg că îmi lipsește cineva

 

Pe geam văd picături de ploaie

E semn că vremea se cam schimbă,

Strâng rufele jilave de pe culme

Și fug de tunet că-mi este frică

 

Deschid televizorul din rutină

Dar nu-s atent la ce se spune,

Aș vrea s-aud cum bați la ușă

Sau dacă nu, un telefon să sune

 

Nimic din astea nu se-ntâmplă

Așa că întrebări încep să-mi pun,

La care-aș vrea să am răspunsuri

Dar simt că este greu să mă adun

 

Zilele trec și luni se fac deacum

De când tu ai plecat de lângă mine,

Sunt trist dar totuși pot să-ți spun

De vii..te-aștept..de nu..să-ți fie bine!

More ...

Ție!

Ție ți-am dat iubirea mea de fată,

pe care încerca s-o fure altcineva,

Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără

să-mi spui că mai există cineva. 

 

Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul

te iubesc și-s fericită,

Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,

iar eu voi fi cea dorită.

 

Ție ți-am iertat minciuna și am crezut

că te vei îndrepta,

Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,

isprava o va repeta.

 

Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei

să faci în astă viață,

Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba

și m-ai ținut în ceață.

 

Ție îți cer să pleci de lângă mine,

chiar dacă inima mă doare,

Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las

cumpărată cu o floare.

 

Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat

că ești îndrăgostit,

Acum încerc să uit că inima ți-am dat,

iar tu m-ai păcălit.

 

Ție îți scriu să știi că-mi este bine,

de când ai plecat,

Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,

să fii omul..binecuvântat!

More ...

Primul pas!

Pe tine te privesc și-mi placi,

Când mulțumită îmi zâmbești,

Iar când sunt supărat mă-mpaci,

Și cred în sinea mea că mă iubești

 

Te-am întâlnit în facultate,

Când învățai în amfiteatru trei,

Și am simțit cum inima îmi bate,

Cand ochii tăi, au dat de-ai mei

 

Atunci nu am știut din ce motiv,

Căldura m-a cuprins deodată,

Nu mă știam a fi hipertensiv,

Nici rușinos, când văd o fată

 

Desigur erau semne de iubire,

Pe care nu le-am mai trăit,

Și-n minte mișuna fără oprire,

Dorința fericirii ce mi-a lipsit

 

A doua zi curaj eu mi-am făcut,

Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,

A râs, dar am văzut că i-a plăcut,

Cand am rostit..ea bate pentru tine

 

Așa mi-am întâlnit eu dragostea,

Pe băncile unde învățam carte,

Și de atunci continuăm povestea,

Și-s fericit lângă a mea...jumate!

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Dorință!

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

 

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

 

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

 

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

 

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

 

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

 

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

 

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

 

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...

Fii buna mea stăpână!

Sunt rătăcit pe drumul vieții

Și singur de când tu ai plecat,

Mă uit în jur să văd lumina

Dar totu-mi pare întunecat

 

Stau pe cărarea cunoscută

De noi de când eram copii,

Și cred că încă se mai poate

Ca într-o zi la mine să revii

 

Nu știu dacă doar eu sunt vina

Că ne-am certat pentru nimic,

Când amândoi am rostit vorbe

Și din amic, acum sunt inamic

 

Sper să-ți revăd chipul frumos

Cu zâmbetul ce îți inundă fața,

Iar eu s-alerg să te îmbrățișez

Sa te sărut, să-ți simt dulceața

 

Dar toate sunt doar amăgiri

Și ale mele dorinți deșarte,

Uitând că între noi e-un zid

Ce din păcate ne desparte

 

Eu voi veni aici zile la rând

Să te aștept cu drag în drum,

Iar dacă tu nu vii voi înțelege

Că tot ce-a fost, acum e scrum

 

Dar poate voi avea puțin noroc

Și ne vom ține strânși de mână,

Să ne șoptim cuvinte de iubire

Și să te rog...fii buna mea stăpână!

 

 

 

 

 

 

More ...

Pe drum de munte!

Azi pedalez pe drum de munte,

De care mi-a fost atât de dor,

Nu simt arsura soarelui pe frunte,

Nici că mă doare puțin un picior

 

Destul de lungă a fost hibernarea,

Și nu am ars și doar depus grăsimi,

Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,

Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi

 

Pădurea și-a schimbat culoarea,

Copacii îmbracă mantia verde,

Natura își arată splendoarea,

Totul învie, nimic nu se pierde

 

Se-aude ciripit de păsărele,

Care cu grijă cuibul și-l fac,

Din ierburi și mici rămurele,

Ouă depun, clocesc și pui se nasc

 

Poienile sunt un covor de flori,

Ce te îmbie să le simți mirosul,

Ochiul distinge mii de culori,

Și vezi copii, umplàndu-și coșul

 

Privesc în jur, e multă feerie,

Frumoasă e pădurea ce te invită,

Să ieși din casă la o drumeție,

Și vei avea/ trăi o viață împlinită

 

Ziua se trece și soarele apune,

Cobor la vale împins de seară,

Nimic nu am a vă mai spune,

Decât..avem o preafrumoasă țară,

Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

More ...
prev
next