Îmbrățișare
Cum Luna e gonită și nu-i lăsată să mai strălucească când soarele răsare,
Așa-i tristețea azvârlită cât colo cu a ta suavă dulce îmbrățișare!
Amorul e chemat să ne cuprindă iar cu a le sale cântece neauzite,
Iubito,săruturile noastre sunt nemărginite!
Îți spun acum când noi nu mai suntem așa de tineri,
Nu e cumva apusul soarelui mult mai frumos decât promite răsăritul?
N-avem noi astăzi infinitul cu tainicul său înțeles,
Ce l-am primit iubindu-ne cu ale Cerului arome?
Nu e Hristos cu al Său chip deasupra vieții ce tristă fără El părea doar fără rost?
Pot spune că îmbrățișarea ta este salvarea mea...
Iubito te-am așteptat de când mă știu,
Neștind deloc nici cine sunt și nici care-i menirea mea!
(10 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Poem de toamnă
Poem: Timpul trece
Povestea de succes a unui scriitor în vogă. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi
Poem: Poveste de iubire!
Poem: Furtună
Morțile ciudate ale marilor scriitori români. Eminescu, ucis cu o cărămidă în cap
Poem: Gândul
Poem: Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în portugheză
OMUL SĂPTĂMÂNII: Constantin Rusnac, compozitor