Un minut
Ca să-ți spun că-mi este dor.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun vorbe de amor.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun tot ce mai simt.
Un minut am avut nevoie,
Și crede-mă că nu te mint.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun de viitor.
Un minut am avut nevoie,
Dar din ignor, mă simt umilitor.
Doar de un minut am avut nevoie,
Și mai mult nu am cerut....
Category: Love poems
All author's poems: A N N A 
Date of posting: 11 December 2023
Timp de citire: ~1 min.
Views: 1194
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Metaforă
Pe câmpul cu flori omonime
Tu vii să-mi spui sinonime
Pentru acest cuvânt, “iubire”
Iar eu nu îmi pot veni în fire
Mă rogi să îți dau antonime
Dar nu am cuvintele la mine
Și nu știu cum sa îți spun pe loc
Că sentimentul este reciproc
Și chiar atunci în fragedul moment
Mi-ai furat un sărut atât de ardent
În care m-am topit fără să realizez
Însă pe care de mult timp îl visez
Iar, când îmi revin din frenezie
Sinonimele vin ca într-o poezie
Pentru cuvântul acela, “iubire”
Pe câmpul cu flori omonime
Timpul ei
Ți-am smuls singurătatea
Din colțurile sufletului tău
Și-acum, spune-mi te rog...
cât e ceasul?
Din zori, am înșfăcat răcoarea dimineții
Și ți-am pavat patul în care stai tolănită...
Tu mi-ai sădit câteva minute...
Orologiu se pierdea în erori.
S-au prelins orele ca valurile Niagarei
Și toată pororoca din mine te-a năpustit
În tihnă
Din toate izvoarele.
Mai spune-mi, te rog,
cât e ceasul?
Mai spune-mi
o șoaptă,
un strigăt,
o istorie...
Târziu... nu va fi niciodată între noi.
Vreme si vremuri
E vremea încâlcită afară
Ba plouă, ba ninge, ba e soare
Ba vântul bate... te doboară...
Totul în jur, e fără de culoare...
Orașul este cenușiu... sau poate,
Sunt eu cea mult prea tristă
Și toate îmi par exagerate,
De gândul ce la tine insistă...
Parcul central e monoton
E gri, e liniște, rece, pustiu...
Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux
De va rămâne doar un gând... nu știu.
Și mă gândesc cum oare-ar fi
Să mă pot alinta cu un pahar,
Să pot să scriu frumoase poezii
Tonul să-mi fie un pic mai solar.
Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment
Așa sufletul încerc să-l păcălesc
Iluzii pe post de medicament
În realitate toate vor lipsi și....lipsesc
Aș vrea...
Aș vrea să fiu,
O coardă de chitară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul sa mi mângâie inima amara,
Să nu pot pleca plângând.
Aș vrea să fiu,
O notă muzicală
Să pot sta la tine-n gând,
Și când inima ți-e amară
Să te feresc de orice gând.
Aș vrea să fiu,
Sunet al ploii
Să fi fericit mereu,
Ca s-auzi tu al meu nume
Să te feresc de orice greu.
Cât îți mai pasă?
Când o durere-apasă
Ajungi să nu-ți mai pese
Ai ciutura uscată
Fântâna stă să sece
Noianul de probleme
Le-ascunzi sperând să plece
Lăsând de azi pe mâine
Uitând că timpul trece
Se-adună nepăsare
Te minte gol speranța
Mirajul amăgirii
Mușcând din tine viața
Dorind să uiți de toate
Te paște nebunie
Depresie, desigur
În suflet astenie
Cu inima uscată
Arzând în așteptare
Nimic nu mai contează
Umblând fără culoare
Decorul te ascunde
Pictând o nepăsare
Vibrează egoismul
Din coarde ancestrale
Curg rănile deschise
Prezentul se îndoaie
Confuzele iluzii
Te scutură de ploaie
Privirile-n absență
Aruncă-n cer șuvoaie
Trăgând pripit concluzii
Cari zilele greoaie
Destinul te condamnă
Luminile sunt umbre
Nici soare nu răsare
Tăcerea se ascute
De tine nu-ți mai pasă
Nu-i nimeni să te-asculte
Cât om rămâne oare
Strigând spre ziduri mute?
Praf şi pulbere
Și țintesc cu ochii mari
Spre-o iubire arzătoare
Ce mă urcă, mă coboară
Mă aruncă, mă doboară
Tot mă-nalță pan’ la Soare
Mă înalță, dar mă arde
Și rămân cu cicatricea
Nopților aproape albe
N-am dat drumul chiar ș-atunci
Când am zis că nu mai pot,
Când m-am ars pe dinăuntru,
M-ai adus la scrum pe loc
Fi-mi-ai poezie tu,
Doar așa te pot citi
Doar atunci voi înțelege
De ce nu vei mai veni
Poate că-i mai bine așa,
Nu e loc în lumea ta
Nu e loc și pentru mine
Este loc doar pentru tine
Și din scrumul ce-ai lăsat
Eu așa m-am renăscut
Fi-mi-ai Phoenix, să-mi arăți
Că există început
Nici acum nu-mi este frică
Să te las să mă distrugi
E-o distrugere ce-mi place
O tot caut de atunci
Dar rămân în continuare
Singură și-ncerc să sper
Că-ntr-o lume viitoare
Nu distrugi tot ce-i al meu.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Tribunalul din mine
Alex Black
8 October
M-a atras titlul. Frumoasă si aceasta scriere
Cerneală în amurg
Alex Black
8 October
O scriere pe placul sufletului meu!
Efectul Placebo
Alex Black
8 October
Am admirat scrierile tale anterioare, dar aceasta lasă in urma o întrebare -Cum reușești sa iti pui gandul pe foi atât de frumos?- sincere felicităr...
Din scrumul din pahar
Alex Black
8 October
Ai un talent autentic în a folosi cuvintele pentru a crea atmosferă și a transmite stări limită. Un ritm perfect și o profunzime care te pune pe gându...
VIDUL DE CATIFEA
Alex Black
8 October
Iti multumesc pentru apreciere.
VIDUL DE CATIFEA
anca_nistor
8 October
Scriitura ta bacoviana este captivantă. Trist, ușor deprimant, dar realist. Felicitări!
Ultimul acord
un-pahar-de-poezie
7 October
Mulțumesc din suflet!🤗
Parfumul unui timp apus
un-pahar-de-poezie
7 October
Mulțumesc mult!
Parfumul unui timp apus
Florin Petricean
7 October
Nostalgica, emoționantă, vindecătoare. Mi-a plăcut foarte mult cum ai oscilat între detașarea prezentului si ecoul trecutului. Frumos scrisă! Bravo!...
Diagnosticul: Tu
anca_nistor
6 October
Cutremurător de frumoase aceste versuri! Felicitări!