Gândul..îmi fuge!

Oameni decidenți, fiți asumați,

Așa cum ieri, v-au învățat pe voi,

Bunicii voștri, mai puțin învățați,

Dar pentru țară, au dus război

Ei an de an, au construit și zugrăvit,

Voi dărâmat, vândut, asta-ți știut,

Ei cu sacrificii, datoriile-au plătit,

Iar voi miliardari, pe alții, i-ați făcut

Din astă țară, mai totul s-a vândut,

De cei aleși, care putere-au căpătat,

Prin votul nostru, pe care l-au cerut,

Și drept răsplată, pe noi, ei ne-au trădat

Degeaba am sperat noi, în alegeri,

În președinte, senatori și, deputați,

Că am rămas, doar cu a lor prelegeri,

Că după vot, noi toți, am fost uitați

Vedem, că mult se construiește azi,

Dar nu de-ai noștri frați și, de străini,

Că noi am devenit în timp, bastarzi,

Și chiar uitând, că ne-am născut, creștini

Plecați suntem, prin țări străine,

Ca-ici nu am putut noi, să trăim,

În țară, ne-am întoarce noi și mâine,

De ne-ar lăsa, un viitor să făurim

Dar cum să te dedici, pentru popor,

Când porțile la vamă, sunt închise,

Și guvernanții, fac legi pentru ai lor,

Iar țelurile noastre, pe veci respinse

Speranța noastră, renaște, an de an,

Popor unit să fim și, demn în toate,

Să construim, să-ajungem la liman,

Dar trebuie, să-ne-intoarcem, toți

acasă, din străinătate!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Când ajungi să-ți numeri anii

Tare-ai vrea să oprești roata,

Sau măcar timpul s-o strice

S-o repari și să-ți vezi soarta

Când ești tânăr habar n-ai

Cât de ușor trece vremea,

Gându-ți este doar s-aduni

Și să îți sporești averea

Când îți faci un rost în viață

Uiți spre cer să mai privești,

Și gândești că tot ți se cuvine

N-ai de ce cuiva, să mulțumești

Când apar dureri, nevoi în casă

Atunci grabnic pe pământ cobori,

Și-ntelegi că ești un simplu călător

Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori

Când ești sănătos și ai de toate

Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,

Viața nu ți-o irosi că vorba spune

Apa trece, pietrele și faptele rămân!

Azi, iubito vreau să ne-amintim

De vremuri și tinerețea noastră,

Și cum timid eu mâna ți-am cerut

Iar ei în cor zicând..casă de piatră

S-a întâmplat acum mult timp

Când inima ți-am dat-o ție,

Și n-am avut nicio-ndoială

Știind că tu-mi vei fi soție

Dar nu doar eu am dăruit

Și tu mi-ai dat iubirea pură,

Și din jumăți a fost întregul

Uniți pe veci prin semnătură

Gândul m-a dus înspre Copou

Către aleea cu teii plini de flori,

Pe care ne plimbam îmbrățișați

Pătrunși de-al dragostei fiori

Și cum să mergem în altă parte

Că doar aici a început povestea,

Pe care niciodată n-am s-o uit

Și unde inima a rezonat cu mintea

Din Piatra am plecat spre Iași

Către orașul celor șapte coline,

Am mers pe-alei și-am discutat

Despre trecut, prezent și mâine

Pe unde am călcat era schimbarea

Atâtor ani ce i-am lăsat în spate,

Și doar cărarea a rămas la locul ei

Drumul iubirii, cantină...facultate

Înfometați dar plini de amintiri

Ne-am îndreptat spre un local,

Soția comandând doar o salată

Iar eu flămând, friptură de batal

Când luna a strălucit în noapte

Și raza ei calea ne-a luminat,

La pas ne-am dus către cazare

Simțind că-s omul...binecuvântat!

Aseară-m fost să iau lumină,

Din locul sfânt și binecuvântat,

Și-am ascultat slujba în tihnă,

Să înțeleg ce s-a-ntâmplat

Lumina a venit din întuneric,

Adusă din lăcaș la noi de preot,

În jurul nostru totul era feeric,

Și-am încetat de-a face zgomot

În liniște s-au aprins lumânări,

Și-am așteptat rostit cuvântul,

Cu toți am purces la închinări,

Atenți ca flacăra să nu o fure vântul

Slujba sacralității a început,

Cu predica despre moarte-nviere,

Și-apoi văzduhul a fost străbătut,

De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",

iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"

....................................

An de an în biserici ne adunăm,

Și către Domnul rugăciuni înalțăm,

Unii pe alții aici noi ne iertăm,

Dar din păcate ce-am spus

uităm,...și din nimic,

iar ne certăm!

Pe tine când printre fete te-am văzut,

Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,

Și cât de dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,

Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,

Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,

Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul

Am tresărit simțind un pic de durere,

Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,

Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,

Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

Ce a urmat a fost o lungă poveste,

Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe,

Nu am căzut, sperând în fericire

Vă spun acum că a fost la prima vedere,

O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,

Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,

Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți

dușmani!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Gândul mă duce așa departe

Și nu am cum să mi-l opresc,

Pătrunde-adând prin amintiri

Și fericit copilăria o regăsesc

Mă plimbă pe drumul prăfuit

La școala din satul meu natal,

Mă pune-n banca de la geam

Pe rândul trei cumva pe lateral

Și lângă mine se află mama

Cu un buchet frumos de flori,

Sunt adunate pentru doamna

Cu bucurie de dragele surori

Sunt un boboc în clasa-ntâia

Și vreau puțină carte să învăț,

Voi ține cont de sfatul mamei

De fiecare șansă să m-agăț

Apoi gândul m-a dus pe la liceu

Să-mi văd colegii și pe profesori,

Dar din păcate mulți au plecat

De pe pământ ca simpli călători

Nu știu de ce călătoria s-a oprit

De la liceu s-ajung în timp acasă,

O fi crezând că sunt prea obosit

Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!

Am fugit cu tine-n seară,
Pe-o plajă fără nume,
Sub lumina lunii clară,
Ne topeam, ca marea-n lume.

Ai zâmbit și s-a topit
Umbra nopții pe cărare,
Pe nisipul aurit
Ne-am iubit fără hotare.

O vară cât o viață
Să fim, să nu regret,
Cu tine, în speranță,
E totul mai complet.
Nu-mi trebuie avere,
Doar pașii tăi desculți –
Și valul care cere
Săruturi dulci… mai mulți.

Mi-ar fi plăcut să fii o rază de lumină

să te văd dimineața cum vii de niciunde,

să-mi spui să te aștept că imediat cobori din soare

si eu să te aștept sa apari vreo 8 minute.

Dar 8 minute… ce multe,

mi-aș fi dorit să fii mai degrabă un curent de vânt,

mi-ar fi și frig, dar așa când copacii ar începe să se legene

aș ști ca ești tu pe la mine trecând.

Și așa aș ști precis când vii,

vânt fiind mi-ai trece prin păr, printre degete, mi-ai șopti în urechi,

când mi-ai trece pe lângă obraz ai bate mai încet un pic.

Ți-aș spune atunci că miroși a frunze proaspăt căzute din copaci,

și a oameni nervoși pe care i-ai lăsat cu părul ciufulit…

tu știi că eu iubesc să te văd

și atunci când apari

până și părul mi-e fericit.

Dacă ai vrea să fii un curent de vânt,

te-aș lăsa dacă ai să vrei,

să te oprești pe genele mele

și să te vezi prin ochii mei.

(să nu te miri dacă după asta

începi să-ți scrii și tu poeme dimineața)

Dar dacă totuși vrei neapărat să fii lumină,

te aștept să vii de acolo de unde

luminilor sa ajungă pe pământ le ia

8 minute…

Ce multe!

În lumea asta rece și bizară,

Ce are ochi fără vederea clară,

Care se mișcă haotic fără ținte limpezi,

Care nu vrea nimic concret,

Și croncăne precum o cioară,

Noi doi iubito,

Avem o altă treabă importantă

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară!

Iar de ți-e teamă să fugi cu mine-n lume,

Neștiindu-mă prea bine după cum îmi zici,

Iubito,să-ți fie puțin rușine

Când tu de mine te dezici,

Îmbrațișează-mă ca pe-o vioară

Apoi să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Ca teama veșnic să-ți dispară,

Să afli adevărul iubirii noastre

De-i mincinoasă sau ușoară !

Dar eu îți spun că te iubesc

Nu-i nici minciună nici vrăjeală,

Noi doi avem o altă treabă importantă,

Îți tot repet de-o vreme bună,

Ca să mă crezi fie și-ntr-un târziu,

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Apoi în lume să fugim!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Cât vei umbla prin lume cu folos,

Și pașii-ți vor deschide drum sub soare,

Să nu uiți glasul blând, duios, frumos,

Ce ți-a crescut in suflet sărbătoare.

Câtă lumină vei avea pe masă,

Din munca ta și din visări curate,

Gândește-te la liniștea de-acasă —

Un colț de Cer în clipele uitate.

Cât vei urca spre vârfuri nevăzute,

Cu fruntea sus și inima deschisă,

Să știi că rădăcinile tăcute

Te țin să nu te pierzi în lumea-nchisă.

Căci nicăieri nu e mai adânc un rost

Ca-n amintirea caldă, nepieritoare.

Acolo-i Cerul tău, acel adăpost

Unde iubirea n-are hotare.

De teamă și de neputință

La anii grei cei de pe urmă 

Un bătrânel și-o bătrânică 

Se ascund în camera lor mică 

De gerul nemilos și laș

Și suflă aspru cu obidă

În vatra fără foc pe care

O oală parcă ar vrea să fiarbă

Bogată în apă și în sare.    

Sărmana pensie se duse 

În cele multe zile scurse 

Cămara-i goală bate vănt . 

Privesc pe geam din în când în când.

Sunt ca două stane mici 

Ce se învârt pe lângă ușă 

Sunt prea șubrezi ca să iasă 

Pe așa vreme nemiloasă.

Doar o rugă se înfiripă

Câmpia iar să înverzească

Natura să se trezească 

Și căldură să primească 

De la soare.

Multe dispoziții am avut,

Și la fel în toate am crezut,

Pe toate le-am ascultat,

Pe toate le-am auzit.

Doar o dispoziție de bază a fost!

Pe nume FERICIREA.

De voiam să plâng,să mă bucur,

să sar în sus de bucurie și noroc,

Din nou repet, 

De bază îmi stătea fericirea.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 16.10.2024