GALAȚI !

       cap.3

     Avionul urcă deasupra norilor. Sus, soarele, pare mult mai mare, emanând o lumină intensă.

În jos, un strat gros de nori, încât ai impresia că dacă sări pe ei te pot susține.Deasupra norilor 

se întinde o imensitate ce-ți dă o senzație de teamă. Motorul toarce monoton,ochii obosesc pe 

geamuri și ațipesc. Ne trezește cineva din personal și așează pe măsuțe mici gustări. Urmează 

muzică calmă de ascultare. Se aude vocea calmă a însoțitoarei de bord, în limba rusă de astă dată.

Ne urează bun venit și ne invită să coborâm în ordine.

     Pasagerii trec printun fel de tunel direct din avion în sala aeroportului. Se auzeau voci în toate 

limbile pământului. Trece ceva timp până ce pasagerii pleacă în drumul lor. Grupul nostru a rămas stingher

într-un colț. Așteptăm persoana care ne va fi ghid pe perioada celor 10 zile. D-l Nedelcu își pierduse 

răbdarea cerând explicații.În cel din urmă în fața noastră se oprește o doamnă, stresată, obosită de graba 

cu care venise.

     -Voi sunteți din România? din Galați? întreabă ea...D-a Sabina, văzând greutatea cu care își caută cuvintele

îi sare în ajutor.

     - D-nă eu știu bine rusește, nu vreți să vă ajut să-i explicați ghidului nostru ce s-a întâmplat?

     -O, ce bine că știi rusește, o să vă explic pe drum, acum ne așteaptă șoferul și mai are puțin și face explozie,

așteaptă de trei ore. Toți ne instalăm în autocar bucuroși că problema s-a rezolvat și mergem să ne cazăm la un 

hotel lângă palatul Kremnilului. Natașa așa o chema pe d-na ghidă s-a așezat pe banca de lângă șofer alături de 

d-na Sabina și d-l Nedelcu  și ne -a explicat de ce a întârziat.

     -În această perioadă se fac multe excursii din România și sunt puțini ghizi, nu fac față. S-au uitat prin dosarele 

noastre și la mine au văzut că bunicii mei sunt români și au tras concluzia că poate știu ceva română.Așa se face că am 

întârziat, vă cer scuze...

     -Eu sunt Sabina, am să fac cursuri intensive cu tine Natașa, încât la sfârșitul excursiei să fii bine pregătită pentru 

grupurile ce vor urma

     -Sper să nu fii prea exigentă.

     -Și eu sper să fii un elev  silitor!

     - Mă bucur că totul s-a sfârșit cu bine, mergem la hotel.Aveam azi un tur al Moscovei, dar s-au pierdut trei ore . Acum 

vă pot însoți la o mică plimbare în zonă...avem timp până la masa de seară. 

                                                         va urma

Îmi pierd pașii pe alei,

Gânditori  și tremurați

Sus prin crengi adie vântul 

Plâng scaeții scutrați.

Într-un creștet de coroană

Tânguie un cuib golit,

Astă vară își avea casă

Glas voios de ciripit.

Se înalță în văzduh

Brațe tinere pe ram

Iscodind spre orizonturi

Cine-i despuia de daruri?

Picând una câte una,

Frunza pomului suspină,

Se așterne pe cărare,

Deschizând căi de lumină.

Se aștern încet pe luncă

Picuri mici de ploaie rece

Și un ecou din stâncă 

Glasul  toamnei îl petrece!

Vlăguită ,amețită

Zi de iarnă prelungită

Mohorâtă și geroasă ,

Ne-a ținut destul în casă .

De prin hornuri fumul suie

Depărtarea-i străvezie

Iar pe crengile golașe

Numai ciorile-și fac case.

Gheața tropotu-și aude

Unda apei se ascunde

Soare blând de ce nu-ți pasă

De așa vreme ,nemiloasă?

Copile drag ,când ai crescut?...

Te-am îngrijit ca pe cea mai dragă floare ,

Tu mi-ai adus,lumina și zâmbetul pe față

Atunci când îmi era greu,rămasă fără de speranță.

Dar anii au trecut, le-am trecut pe toate

Avându-te alături și-n visele de noapte.

Acum tu eși Om mare ,și mă mândresc cu tine,

Poate fi o mamă,mai fericită ca mine?

E 1 iunie sărbătoarea tuturor copiilor

Iar tu ești copilul meu minunat.

Te felicit copile și-ți urez pe mai departe :

Rămâi ,Om bun ,de poți fă în lume

Doar frumoase fapte!...

Bolta e plină de stele 

Si noaptea-i calmă sub ele,

Șoapte fredonez ușor 

Și te chem iubit-o ,că mi-e tare dor.

Însoțit  de lună doru-mi pribeag

Se așterne chiar la tine în prag

Să-ți păzească  în liniște somnul

Și vise frumoase să dea domnul.

Orizontul pare aproape

Împodobit  c-un curcubeu,

Dincolo de largul mării

Ține-n brațe un nor greu.

Noru-n valuri se preface,

Mici șiroaie curg la vale,

Temătoare să nu sece

Pân-la  mare e lungă  cale...

Se strecoară printre stânci

Fir  de apă subțirel

Bucuros când întănlește

Alte fire ca și el.

Păcatul omenesc
Că nu vorbesc, despre ceea ce iubesc,
Îmi ascund sentimentele
Ce rar se întâlnesc, 
Degeaba, oamenii nu rănesc,
Durerea când o găsesc
Cu alții o împărțesc, 
Mă doare pe mine
Să te doară și pe tine,
Să plângi, atunci când mii trist mie,
De altfel mă dezamăgesc 
Într-a ta iubire
Pe care nu o prețuiesc, 
Nu mai vreau dezamăgire
Dar e tipul meu de fericire... 

Nu pot rosti ce-n mine arde, 

Că iar ne ținem în impas, 

Și nu știu ce ne mai oprește 

Să dăm tăcerii puțin glas.

O mână parcă ne alungă 

Când ne-ntindem spre același vis, 

Și inima, deși ajunge, 

Se frânge între speranță și-abis.

Ne înconjoară o teamă densă, 

Ce sporește distanța-n lume,

Și-n tăcerea ce ne desparte,

Frica poartă două nume.

Ești dorul fără de cuvinte, 

Ești liniștea ce sapă-n piept, 

Și-n fiecare gând cuminte 

Te simt aproape, te aștept.

Privește astăzi pe acele geamuri

Ce bat spre-ograda gândului plăcut,

În care și acum, dormind sub ramuri,

Te-așteaptă marca timpului pierdut.

De mult în sinea ta domnește frica

Prezentului acesta-ncrâncenat...

Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica

Făptură ce cu sorii a jonglat!

Mă întristează să te văd cum suferi,

Știindu-ți dragul suflet delicat,

Precum era și vântul printre nuferi

În dimineața când ne-am sărutat...

Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,

Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...

Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,

Voi răsări mereu cu glasul viu.

(Imagine de fundal: Jill Clardy)

    Cum eşti TU, mă-ntreb uneori -
    Mult prea rar din păcate -
    Şi-mi răspund amuzat în sclipire de sori,
    De-amintirile multe uşor învoalate...
    
    Că TU-mi eşti lumina cernută de şoapte,
    Şi-ntuneric deplin peste zi, niciodată, 
    Hohot de plâns înstelat într-o noapte,
    Zor ivoriu peste steaua cea moartă...
    
    Cum eşti TU, nu-mă-ntreb ci doar ştiu:
    Că nu-mi eşti furtună ce bate-n pustiu,
    Nori plumburii nu se plâng peste toate,
    Sămânţă fertilă în fructele coapte...

Privesc spre -atunci, la sufletul-mi crud

Cand te placeam , dar glasul-mi era mut

Cum ar fi fost sa iti fi scris

Cand adresa de email tu mi ai întins…

Întâmplător ne-am reîntâlnit?

Sau poate nu a fost sa fie,

Ce rost mai are sa ma -ntorc in timp?

Dar sentimentul pur de gingasie

Din ochii tai privindu-ma pe mine

Se asterne azi in vers de poezie

Cu drag, zâmbind…

N a fost sa fie!

E o umbră?

Un miraj?!

Un ecou,

Sau un viraj?

Temniță

Sau libertate?

Fericire

Sau păcate?

Umbra-n suflet,

Sau e casă?

Rană... sau

Momeala-n plasă?

E și miere

Și durere,

E și chin,

Dar și plăcere.

E și soare,

E și beznă,

E și rana mea

Pe gleznă...

Eu un gând

La răsărit,

Dar și omul...

Cel iubit !