Focul din Oglindă

Tocmai ce a mai trecut o zi

Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.

Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii

Căutând răspunsuri într-o lume pustie.

Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?

Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.

Să nu-mi mai aud inima cum îngână,

Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.

O rază palidă tremură-n noapte,

Speranța fuge printre pași greoi.

O șoaptă blândă cade peste frunze,

Dorul stă tăcut, fără noi.

Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.

Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?

Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.

Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.

Un secol și o zi, doar noi să știm,

Că am trăit și-am ars să ne iubim.

Când stele mor și cerul se destramă,

Noi vom rămâne, viața fără teamă.

Din vremea noastră s-au scurs clipe

Pe buze mute, jurăminți risipite.

Dar ochii tăi, o flacără albastră,

Răzbat prin timp, mă cheamă acasă.

În fiecare clipă ești o poveste,

Un dor care arde, un vis îngropat.

Dar cum să-ți spun, cuvintele-mi fug,

Și-mi rămâne doar ecoul unui oftat.

Un secol și o zi să mă ierți,

Să te-ntorci, să rămâi, să mă crezi.

Dincolo de timp, de moarte, de noi,

În nemurire să fim doar noi.

În seara lină, ca un vis de lună,

Îți caut chipul în al nopții dor,

Și-n fiecare stea ce împreună

Se-aprinde-n cer, te simt iar de-ajutor.

Ca un izvor ce-n munte se frământă,

Iubirea noastră curge-n timp domol,

Și-n sufletul ce tainic se avântă

Rămâne dorul, veșnic, ca un sol.

Ești floarea albă-n gândurile mele,

Ce-nfruntă iarna rece și pustiu,

Și-n ochii tăi, ca două blânde stele,

Învăț să cred în tot ce nu mai știu.

Îngeri deghizați catehizează în limbi necunoscute

Ca aripile unui corb ce se-nalță în depărtare, 

Învăluidu-ne într-un giulgiu al nopții,

Iar în umbrele lui cutremurăm, în bezna minții...

Clopote ce sună-n limba de șarpe,

Ne ademenesc într-o falsă comuniune

Sufocând sufletul cu minciuni veninoase

Cu șoapta disperării, o adiere înfiorătoare.

Ca sărutul morții și mângâierii de harapce

Sorb și pân' la ultim' strop de sânge

Să punem genunchi în față la al lor elizeu,

O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.

Pe seară, briza de reflux adoarme

Orice durere, orice gand,

Tăcerea se strecoară-n mare,

Iar valurile șușotesc atât de blând.

Te văd întinsă pe șezlong,

Uitată pe o plajă-atât de liniștită

Și-nvelită în prosopul lung

Te-admiră marea, așa ești de iubită….

Și păru-ți flutură pe tâmple,

Gândești că cerul ți-ar putea cânta.

Aștepți doar clipa care umple

Cu muzică de jazz, întreagă-ți inima.

Și nici nu știi că eu sunt chiar acolo

Trăgând cu ochiul la desfătarea ta,

Te-aștept în cameră, unde un piccolo

Ne va aduce vinul, rămâi  acum a mea…

Suntem doar praf sub talpa timpului etern

Un mic detaliu în mișcare printre veacuri

Ne-am inventat un cronometru efemer

Uitând că inima de om nu-i ceas cu arcuri

De-are să doară suflet trist atins de dor

Nu te-aștepta să fii cumva băgat în seamă

Te-aruncă-n gol fără să simtă remușcări

De-ai fi pisică sau delfin te-ajută-n grabă

În alb și negru mărginindu-ne culori

Înlocuim iubirea caldă cu o rană

Lăsând s-ajungă biete inimi cerșetori

Frizăm ridicolul montând dragostea-n ramă

Să o privim contemplativ într-un muzeu

Reprezentare conformistă despre dramă

Să nu ne-atingă ne rugăm la Dumnezeu

Pierduți de inimă-necăm inima-n cramă

Oamenii toți sunt egoiști gândind la ei

Chiar și iubirea-i egoistă, nu te-ntreabă

Cu o tăcere închizând-o-ntre dureri

Pierduți de inimă vorbim într-o silabă

În echilibru învățăm cum să trăim

Goliți de suflet aruncăm dragostea oarbă

Iubirea sună-n poezii cuvânt sublim

Pierduți de inimă trăim fără dovadă

Mi-s amintirile doar umbre

Legate de trecut

Cu voci palide... sumbre

Ce tot mă roagă să nu uit

Și parcă mi se face dor

Si-l tin in sufletul din mine

E tot ce mi-a rămas frumos

Din toate-acele pahare pline...

Mi-s amintirile un vers

Ca o fereastră spre trecut

Mă țin in dialog cu timpul

Să nu te uit, c-ai și durut.. 

Zgomotul lor îl las in urmă 

Durerea-n vânt o risipesc

Încă iubind fără de vină

Îmi ești speranța ce-o nutresc....

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Inesquecível

Inesquecível, é isso que você é

Inesquecível, perto ou longe

Como uma canção de amor que se apega a mim

Como o pensamento de você faz coisas comigo

Nunca antes alguém foi tão

Inesquecível em todos os sentidos

E para sempre, é assim que você ficará

É por isso, querido, é incrível

Aquele alguém tão inesquecível

Acha que sou inesquecível também

Inesquecível em todos os sentidos

E para sempre, é assim que você ficará

É por isso, querido, é incrível

Aquele alguém tão inesquecível

Acha que também sou inesquecível.

În taina nopții veșnicia plânge,

Și-n stele dorul lumii se răsfrânge,

Căci tot ce moare lasă-n urma sa

Un sunet stins, ce veșnic va cânta.

Prin noaptea rece trece un străin,

Și el aude un strigăt venit din senin,

E glasul stelei stinse-n vechi hotare,

Ecou de gând din vremi nemuritoare.

Un murmur blând din zare se revarsă,

Ca un ecou din steaua cea retrasă,

Și-n noaptea blândă, plină de tăcered,

se naște iar un dor fără putere.

Pe lacul nopții, umbrele se joacă,

Și vântul adie molcom peste apă

Un gând se-nalță tainic către cer,

Și-n el se pierde tot ce-i efemer.

Din miile de stele curg lumini amare,

Ca lacrimi reci din veacuri milenare,

Și-n ele simt un glas străin, necunoscut,

este chemarea cerului ce m-a făcut.

Te prefaci că o iubești 

Ce urmărești?

De ce nu o părăsești?

Nu vezi că mă rănești?

Amanta ta nu voi fi

Nu sunt o pereche de pantofi

Vreau să fiu iubita 

Nu accept resturi de la alta.

Te șantajează cumva?

Ce știe despre tine?

Spune-mi ceva

Dacă nu, vei rămâne fără mine.

Te-am așteptat destul

Nu ai trecut testul

Rămâi cu aia, iubire

Nu am nevoie de despăgubire