FANTEZIE PE ŢĂRM

   Nu-ţi voi mai scrie versuri. Du-te tu,
    în leagănul mareelor lunare... 
    această noapte scurtă se trecu, 
    ca umbra pescăruşilor în mare.
    
    Acum, pe ţărmul gol încărunţesc 
    de dorul tău, de dorul cărnii tale... 
    acesta e destinul meu lumesc, 
    pândit de plictiseli duminicale.
    
    Aş vrea să dorm aici, cu întristarea 
    la piept. Culcat pe ţărm ca un artist, 
    dar din adâncuri, mi te aruncă marea, 
    ca spre-un pescar îmbătrânit şi trist.


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online FANTEZIE PE ŢĂRM

Date of posting: 1 июня 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 602

Log in and comment!

Other poems by the author

FIINDCĂ N-AM ŞTIUT CUM SĂ MOR

    N-am alergat înspre tine 
    cu sufletul rupt în coate. 
    Doar mi-am târşit picioarele, 
    încercând să amân, etern, această clipă.
    
    Mi-a fost frică să nu uit 
    umbra lăsată de tine pe perete. 
    Şi-mi era dor să aud, iar şi iar, 
    Uşa trântită la plecare. 
    
    Am închis ochii şi filmul revenirii tale 
    a început să se deruleze mult prea încet. 
    Umbra ta, de pe peretele gol, 
    gesticula strident, fără zgomot. 
    
    Dar tu eşti aici, fiindcă simt cum te zbaţi 
    în venele mele. 
    Iar eu, mi-am lăsat gândurile libere, să zboare, 
    fiindcă n-am ştiut cum să mor.

More ...

GÂNDURI…

    Gânduri... 
    (Inutile) 
    
    Florile neputinţei mele 
    S-au scuturat 
    În cuvinte de bine. 
    
    Păsări... 
    (Călătoare) 
    
    Pe cerul frunţii mele 
    S-au zbătut 
    Aripi, albastre şi line. 
    
    Ploi... 
    (Trecătoare) 
    
    Cenuşa inimii mele 
    S-a topit 
    În rouă, peste frunzele fine. 
    
    Luni... 
    (Zile)
    
    Timpul vieţii mele 
    S-a scurs 
    Fecund, în brazdele pline. 
    
    Priviri... 
    (Furişate) 
    
    Umbra minţii mele 
    A crescut 
    Nimicind, dorinţe haine. 
    
    Stări... 
    (Către sori) 
    
    Palmele mâinilor mele 
    S-au instins 
    Culori, în curcubeie vecine. 
    
    Gânduri, păsări, ploi,
    Inutile, călătoare, trecătoare...
    Luni, priviri, stări,
    Zile, furişate, către sori...

More ...

DE CE M-AŞ TEME DE TOAMNĂ...

    De ce m-aş teme de toamnă?
    Ar fi ca şi când,
    m-aş teme, de lumina promisă de zei...
    

    Ar fi ca şi când, 
    drumul meu ursit,
    s-ar întoarce împotrivă-mi, 
    făcând comerţ cu fructele ispitirii...
    
    De toamnă nu mă tem...
    Ci mai degrabă, m-aş teme,
    de mirosul frunzelor arse,
    sau - mai bine zis - de strigătul îndepărtat,
    al gândurilor mele,
    care nu-şi mai regăsesc ecoul...
   

    De ce m-aş teme de toamnă ?
    Ar fi ca şi cum, 
    m-aş teme de moarte...

More ...

NELINIŞTE

    Câteodată când suntem singuri 
    ne dorim singurătatea şi mai mult.
    Ca şi cum bolnavi de moarte fiind 
    ne-am teme de trecutele vieţi,
    de trecutele păcate...
    Dar am nevoie de tine
    sd-mi dai visele tale, dorinţele tale
    să-mi dai aripile tale şi zborul tău până la cer.
    Căci eu nu mai am nimic, 
    nimic nu mi-a mai rămas 

    decât lumina de pe mine...

More ...

Mirosul ploii

Îmi place mirosul de pământ reavăn, de după ploaie. Ieri, bine conturat pe un cer plumburiu, am văzut pentru prima dată anul acesta, curcubeul. Nu-l mai văzusem de mult. 

Abia acum îmi dau seama că a trecut ceva vreme de când n-am mai privit albastrul cerului, stelele...

Cum este viața omului, câteodată așa de grea, că împovărat de greutăți, uiți să mai ridici privirea... Și apăsat de grijile, câteodată mult prea multe, uiți că nu ești singur și că povara pe care o duci în spate, devine mai ușoară când este cărată în doi...

Dar îți vor rămâne întotdeauna lucrurile simple, așa cum este mirosul ploii, a pământului reavăn, curcubeul care ți-a înseninat pentru o clipă ziua...

Departe de forfota marilor orașe, am să te las pe tine mai întâi, să privești cerul. Și stelele. Va fi ca și când ai respira aer curat, umplând-ți plămânii până peste poate și în amețeala asta dulce, poate că vei zăbovi preț de o clipă și ai să te-ntrebi: la ce bun tot acest zbucium? toată această goană după nimic?

Dar nu-i nimic: este în regulă să te simți pierdut câteodată... Tocmai atunci ești cel mai aproape de a te regăsi.

More ...

IUBITO... (II)

    Iubito, sunt lângă tine... aici, 
    întinde mâna şi-ai să m-atingi, 
    stau pe-ntuneric şi te privesc, 
    cum dormi de uşor... şi te doresc...
    
    Stau lângă trupul tău fragil, 
    frumos şi mic ca de copil,
    şi-mi vine să te mângâi, dar nu voi face asta,
    căci somnul tău e-n mine... şi în toată casa...
    
    Din ochii tăi ca două mistice fântâni,
    văzut-am cum se urcă, din tainice genuni, lumina,
    şi-am luat din ea un strop de rouă, şi-am strâns-o-n pumni
    dorind tot timpul să se-oprească-n loc dorinţa...
    
    Trezeşte-te iubito, zorii s-au ivit din albe mări, 
    striveşte-mi pleoapa obosită, sub tandre sărutări, 
    şi strânge-mă în braţe, s-adorm la rândul meu,

să-mi dăruieşti şi somnul ce-i cuibărit la sânul tău...

More ...

Poems in the same category

[Ecouri de iubire]

Dragoste,ceva mai dulce

ești luna ce ma duce undeva

Numai dorul sa numai fuge,

Tot lângă ea voi umbla.

 

Gingașa suna putin,

Luna o iubeai,

ai vrut sa fie totul divin,

doar pe ea o iubeai.

 

Strângând din dinti încet

Pareai speriata,

Ma rugai sa plec,

sa vina ea de ndată.

 

Vorbeai cu ea despre mine,

De ce te am crezut?

Mințeai ca îți este bine,

De ce te ai prefăcut?

 

Stăteai după unii,

De mine nu ți pasa,

Vedeai lumina lunii,

a mea nu te interesa.

More ...

Noaptea

Noaptea este grea

Fără îmbrățișarea ta,

Dimineața as vrea sa mă trezesc,

In ochi să te privesc,

Buzele să ți le pot săruta,

Împreună să stăm la cafea,

Seara sa te aștept acasă,

Mă uit în continuu pe fereastră

Să ți deschid ușa sa intri in casa,

E frumos sa găsești pe cineva

Cu care sa împarți ziua și noaptea.

More ...

FERICIRE

Soarele-i  ascuns în nori

Valuri de parfum  în flori,

După ploaia -n miez  de noapte,

Mii de flori vorbesc în șoapte.

 

Zorii bat ușor în geam

Păsării ciripesc în  ram

Pale reci trec prin perdele

În răcoarea de afară

Sorb cafeaua mea amară.

 

Ochii umezi îmi zâmbesc

Fericită că trăiesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

.

 

 

 

 

 

More ...

Poate

Poate cineva acolo sus ne iubește
Și să ne salveze va ce tot ce poate
Poate nebunia asta se oprește
Și lumea e salvată de la moarte!
...
Acum trăim visând la libertate,
Acea libertate de care se vorbește,
Poate cineva de sus ne privește
Și ne ajută să mergem mai departe!
...
Și dacă nu, ce putem face oare?
Cum vom putea trăi în cele ce-or să vină,
Cum vom putea trăi fără lumină,
Lumina cu care se naște fiecare,
Ce înalță sufletul și-l face să zboare,
Spre-a fi îmbrățișat de conștiința divină?
...
More ...

Nervi

nu știu ce mă enervează mai mult

 

fake news-urile pe care liberalii

 

și „salvatoriii” României

mi  le bagă pe gât

de  la tejgheaua cu ștevie a opoziției

sau correct news-urile marilor zilei

încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive

de la prânzul cu bucate alese al Puterii

habar n-am

cert e că mă enervează bucătăria moleculară

a neamțului

răspopit

pe cârca și sângele inepuizabil al poporului

în fapt

o banală „spumă” de castraveciori murați

în oțet

introdusă într-un tub „spray”

care devine pufoasă

datorită presiunii care o împinge în afară

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍