Doua inimi! ( Pentru tata )

Plutesc în aer două inimi

Și vântul le tot duce,

Se-ntorc și își vorbesc

Lângă o cruce.

 

Ce mult a mai trecut

De când te-ai dus,

Te rog de vrei să-mi spui

Cum este Sus?

 

Pe-aici este cum știi

Nimic schimbat,

Doar eu îmbătrânit

De-atât oftat.

 

Am fost și ieri pe-aici

Să ud o floare,

Că tare s-a mai ofilit

Arșița-i mare.

 

Copiilor le merge bine

Și au de toate,

Mai trec și pe la mine

Puțin..c-atât se poate.

 

Nepoții au crescut acum

Și merg la școli,

Învață de pe laptop

Nu de pe coli.

 

Cei mari au casa lor

Servicii bune,

Nimic nu le lipsește

Sunt peste tot în lume.

 

În sat puțini am mai rămas

Doar cei bătrâni,

Mulți tineri sunt plecați

Printre străini.

 

Ieri s-a dus la cer și Veta

Poate vă întâlniți,

Era bolnavă sărăcuța

Și-n mari suferinți.

 

N-a mai plouat de mult

E mare uscăciune,

Mereu cerem să plouă

Prin rugăciune.

 

Nici Domnul nu ne mai aude

Că suntem păcătoși,

Ne facem că iubim

Rămânem... mincinoși.

 

Mă strânge frigu-n spate

Așa că am să plec,

Dar voi veni și mâine

La cruce să m-aplec.

 

Nici azi n-ai scos o vorbă

Doar eu ți-am povestit,

Mi-i inima pustie

Și ochii triști.

 

Te rog să ai răbdare

Că am să vin la tine,

Nu știu la ce timp

Poate fi mâine...poimâine?

 

Te las acum și cer iertare

Că este noapte,

Și-ți spun că te iubesc

În mii...de șoapte!

 

 

 

 

 

 

 


Category: Love poems

All author's poems: Zugun poezii.online Doua inimi! ( Pentru tata )

Date of posting: 10 августа 2024

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1030

Log in and comment!

Other poems by the author

Visul s-a dus...!



În noapte, în visul meu ai apărut
Și m-ai lăsat să te iubesc cu foc,
Dar la final zâmbind mi-ai spus
Nu te-amăgi, că este doar un joc.

Surprins, m-am întrebat în gând
Ce-a vrut, prin vorba ei să spună,
Când eu speram ca într-o bună zi
Să-mi fie-aleasa și-a  mea

...stăpână.

Te-am întâlnit și fulgerat am fost
De-a ta privire, caldă, îndrăzneață,
Însă, eu rușinat, nimic nu am rostit
Simțind cum glasul... îmi îngheață.

Ne-am despărțit, ca buni prieteni
Făr' a rosti, că îmi doresc mai mult,
Nu știu, dacă s-o uit sau să mi-o caut
Dar simt că inima îmi zice...s-o ascult.

........................................
Visul s-a dus, dar mi-a lăsat speranța
Ca într-o zi pe fata visului să o găsesc,
Să pot rosti cuvintele... ce mi-au lipsit
Și ce-am iubit în vis, cu ea să-mbătrânesc!


More ...

Tu, Românie dragă!

Nu știu de ce un ochi îmi plânge 

Acum în zi de Mare Sărbătoare, 

Iar lacrima amară mi se prelinge

 Pe chipul suferind care mă doare. 

 

Dar văd că celălalt mă-ndeamnă 

Să nu-mi pierd speranța-n oameni, 

Că, doar omul poate aduce bucurie 

Chiar dacă printre ei există fameni. 

 

Greu pot să spun ce se întâmplă 

Și cum în mine se bat două păreri, 

Una ce crede că ăsta este viitorul 

Și alta, că drumul nu duce nicăieri. 

 

Sunt întrebat ce cred de țara mea 

Și ce aș vrea cu ea să se întâmple, 

Doar spun că mi-aș dori-o vindecată 

Că trupu-i e brăzdat de răni multiple. 

 

Și le mai zic că-s mândru că-s român 

Și că trăiesc demult pe-acest meleag, 

Și nimeni nu va putea țara să-mi fure 

Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!

 

La mulți ani, România!

La mulți ani, Români !

Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români 

More ...

La izvor!

Sui pe cărarea-ngustă către izvor,

Că n-am mai fost tocmai de-un an,

Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,

Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan

 

Dar cum aș putea să nu mă duc,

Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,

Să mă întind pe iarba de sub nuc,

Umbră să simt și ciripitul să-l aud

 

Mă voi ascunde apoi după stâncă,

Poate-am noroc să văd vreo capră,

În jur o să-mi pun flori de brâncă,

Și liniștit o voi aștepta să treacă

 

Până ce capra va veni să se adape,

Voi admira feeria pădurii de foioase,

Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,

Scrutând peisajul unei țări frumoase

........................................

Ziua s-a scurs spre soare-apune,

Și capra nu am văzut-o să coboare,

Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,

Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

More ...

Fiți umani!

Vă rog nu mă băgați în seamă 

Când azi pe mulți vă contrazic, 

Eu sunt ca voi o lume trecătoare 

Și-n univers un punct destul de mic. 

 

Încerc mereu doar să vă spun 

C-am fost și eu un simplu lucrător, 

Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă 

Ca voi în timp să construiți un viitor. 

 

Dar oare toți gândiți pentru popor?

Când văd cât unii adunați în conturi, 

Iar când vă cerem puțin și pentru noi 

Ne ziceți c-avem prea multe mofturi. 

 

Prea mult ați dărâmat în astă țară 

Și prea puțin clădit în anii risipiți, 

Sunteți prea sus pe scară cocoțați 

Și-i greu la cel ce n-are să coborâți. 

 

Însă vă rog să-i ascultați pe oameni 

Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi, 

Și le-ați promis să-aduceți bunăstare 

Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!

More ...

Ție...Îți mulțumesc!

Te văd în fiecare zi frumoasă 

Și-acum când ani-s peste noi, 

Tu-mi ești o candelă aprinsă 

Ce calea o lumini la amândoi. 

 

Ne-am întâlnit cândva demult 

Când toamna era pe terminate, 

Fără a ști atunci că ai să-mi fii 

Prietenă, soție și-a mea jumate. 

 

Țin minte cum inima-mi bătea 

Și cum curgea șuvoi în mine, 

Când rușinat, timid eu am cerut 

Să mă așez pe bancă lângă tine. 

 

Atenție prea multă nu am primit 

Din partea ei cum eu mă așteptam, 

Ba dimpotrivă,  s-a ridicat și a plecat 

Zâmbind și salutând pe-un alt băiat. 

 

Privirea mi-a rămas tot către ea 

Până ce depărtarea a pus umbră, 

Pe chipul drag și-a mea speranță 

De ai șopti cuvinte cu a mea gură. 

 

Și timpul se scurgea fără-ncetare 

Sădind în mine destulă întristare, 

Că nu găsesc motiv să mă apropii 

Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare. 

 

Când totul mi se părea pierdut 

Norocul a bătut pe partea mea, 

Pe ea s-o întâlnesc la o serată 

Și-n pas  de dans a început povestea. 

......................................

Acum după decenii duse-n doi 

Rostim la fel de des,,eu te iubesc",

Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm 

Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!

 

More ...

Cine?

Cine să-mi spună astăzi mie

Dacă în viața am ales corect?

Iar celor ce mâna mi-au întins

Eu am avut cuvinte de respect?

 

Cine n-a fost odată mic copil

Căzând pe jos, mergând târâș?

Plângând că nimeni nu-l ajută

Motiv de-a se uita la ei chiorâș?

 

Cine n-a fost la grădi și la școală

Purtând ghiozdanul plin de cărți?

Iar la final să trecă prin examen

Să poată-n viitor deschide porți?

 

Cine nu și-a făcut rost pe pământ

Și pentru care a luptat din greu?

Să aibă pentru el și cei apropiați

O pâine albă și-n buzunar un leu?

 

Cine iubirea n-a încercat s-o afle

Și-n doi să treacă valurile vieții?

Să construiască și copii la masă

Și-n timpul liber o bere cu băieții?

 

Cine necazuri și eșecuri n-a avut

Și peste care cu greu el a trecut?

Și cât de mulțumit și fericit a fost

C-a izbândit, luptând cum a putut?

 

Cine nu s-a bucurat de împliniri

Și de prieteni buni, adevărați?

Care să-i stea tot timpu' aproape

Și la nevoie să sară ca niște frați?

 

Cine n-a fost mințit și înșelat

De cei la care el nu se-aștepta?

Și cât a îndurat pâna-putut uita

Minciuna dovedită și a o accepta?

 

Cine nu a greșit vreodat' în viață

Cu voie sau obligat de soartă?

Și cine ar putea s-arunce piatra

În cineva care îi spune...mă iartă?

 

Și cine fericirea o are pe pământ

Și dă ceea ce e de dat Cezarului?

Sigur e omul cel iubit și va primi

Răsplată după faptă..din partea Domnului?

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Poems in the same category

Poveste în doi

Se fărâmă nori în bucăți mici,

cad încet, pe pământ...

Picături de ploaie...

Noi dansăm în ritm de vals,

strecurându-ne printre stelele mărunte

ce alunecă spre noi...

 

Dar noi...

Tineri- 

Cu imperfecțiuni 

perfect normale-

am învățat să iubim,

să fim unul

într-o poveste

care abia începe!

More ...

Tandrețe

Lăsați momentele feerice să vină.

Eliberați din suflete dorința,

Să zburde în clipa divină,

Și magic să învăluie ființa.

 

Lăsați să vă atingă-n treacăt,

Zefirul cu parfum de tei,

Să simțiți primăvara-n suflet

Și-n trup, efectul nectarului lăsat de Zei.

 

 

More ...

Ce-am simțit cândva..

Ne zgârie obrazul norii,

Din cer picură orgolii,

Valul mării ne dezbină;

Ne -ntrebam a cui e vină..

Că devenim niște străini,

Pășind printre ruini..,

Iar prăpastia adâncă 

Ne învăluie de frică..

Și rătăcim în ceață 

Sub ploile de gheață;

Nu mai știm,cine suntem 

Din carența lui tandem..

De-am regăsi în noapte,

Ce ne bântuie în șoapte..

Puntea ce -a unit aievea,

Ce  am simțit cândva..

More ...

Cenușa și focul

Cenușa și focul

 

Cenușa tace, dar nu uită,

Din focul vechi își trage zvâcnire,

O flacără ce-n umbră ascultă

Șoapte de jar, chemări din amintire.

 

În taina ei rămâne vie,

Un dor aprins, un vechi oftat,

Și-n orice clipă poate să-nvie

Când vântul cald i-a dat curaj.

 

Căci focul nu dispare-n noapte,

Doar se ascunde pentru-un ceas,

Rămâne-n suflet, printre șoapte,

Un dor mocnit, un vechi popas.

 

Cenușa știe ce-a fost jarul,

Își poartă taina ca pe-un vis,

În ea mai arde idealul

Focului vechi, de necuprins.

More ...

De-aș ști

De-aș ști ce umbră te atinge,

Aș smulge-o iute din drumul ei,

Să pot să-ți pun în ochi lumină

Și-un strop de cer din ochii mei.

 

Tu nu ești singură în gânduri,

Știu, nu poți fi cu mine mereu,

Și ție ți-e greu uneori, știu bine…

Dar chiar dacă ești departe-n lume,

Tot ești cel mai aproape om de sufletul meu.

 

Te priveam azi… ești așa superbă,

Cum sufletul ți se-aprinde pe chip,

Ai un fel magic de-a răspândi lumină

Oricărui om, oricărui timp.

 

Tu ești tot dorul meu din lume,

În tine stele se joacă și strălucesc,

Iar dacă-n ochii tăi vine vreo umbră,

Să nu-ți faci griji, ca să îți treacă eu o s-o… iubesc.

More ...

Eu,tu și Dumnezeu

 

Îmi ești de ajuns tu și Dumnezeu!

Restul este spectacolul lumii

Ce respiră prin turlele pictate,

Cu muzică tristă și veche!

Eu îi șoptesc ce vreau Zeului Suprem,

Tu numește-l Dumnezeu!

Eu îl numesc prietenul meu tăcut,

Care n-are nevoie de intermediari sau traducători,

Știe prea bine ce să-mi spună,

Îmi vorbește pe înțelesul meu!

Îmi face daruri,

Eu trebuie doar să deschid ochii bine să le văd,

Cerul,soarele și norii...

Chiar și nimicurile pe care i le cer,

Mi le trimite mereu...

Cuget liniștit,

Îmi ești de ajuns tu și El!

El știe bine ce vreau,

I-am povestit câte ceva și despre tine,

S-a prefăcut că n-ar fi știut,

Mă ascultă mereu...

Mi-a spus că-i este deajuns lumea întreagă și noi doi!

Eu i-am spus că-mi sunteți deajuns tu și El!

(13 iulie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍