Doar inimile știu..

Orașul gol

Orașul pare mai pustiu,

De când nu-ți mai trimit ce scriu.

Străzile tac, luminile pier,

Vântul îmi șoptește stingher.

Băncile vechi îmi spun de noi,

Umbre se-ntind pe trotuare goi.

Fără cuvinte, fără avânt,

Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.

Dar dacă mâna-mi va scrie iar,

Poate va fi un alt hotar,

Unde orașul va înflori,

Și tu, din nou, vei reveni.

Nu-i așa că-n vis, în carte,

Vindecăm viața de moarte?

Că prin versuri, printre rime,

Împletim iubiri sublime?

Că un gând ce-n zori răsare

Poate fi un colț de soare,

O scânteie de lumină,

O speranță ce alină?

Poezia ne împarte

Timpul în clipe deșarte,

Dar în ea, sub cer de stele,

Viața-nvinge doruri grele.

Vindecare imposibilă

M-aș fi vindecat de tine,

Dacă n-ai fi revenit,

Să-mi aprinzi din nou suspine,

Într-un suflet obosit.

M-aș fi șters din amintire,

Dacă n-ai fi revenit,

Să-mi aduci a ta privire

Ca un dor ce m-a rănit.

M-aș fi regăsit pe mine,

Dacă nu te-aș fi văzut,

Dar mă pierd din nou în tine,

Ca un vis ce n-a trecut.

Te-aș uita… dar știu prea bine,

E târziu și e în zori,

Căci te-ntorci mereu la mine

Să mă frângi de-atâtea ori.

Când norii se-adună pe-al vieții hotar,

Și gândul aleargă spre-un vis depărtat,

E dorul ce arde, ca focul mocnit,

O flacără-n suflet ce nu s-a stins nicicând.

În șoapta tăcută a nopții târzii,

Se naște un cântec din amintiri vii,

E glasul iubirii ce-n urmă-l păstrez,

Un far luminos pe-al timpului crez.

Și chiar de mă poartă pe drumuri străine,

Dorul mă cheamă să vin iar la tine,

Cu pași nevăzuți, dar cu inima plină,

Spre clipa de-acasă, sub cerul de lumină.

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.

Luna se-nalță, blândă, pe cer,

Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.

Șoapte de raze alunecă-n vânt,

Mângâie noaptea cu farmec și cânt.

Pe luciul apei se oglindește,

Tainic, în taină, tot strălucește.

Stelele-i șoptesc povești neștiute,

Doruri uitate, iubiri netrăite.

Străjeră veșnică-n nopți de mister,

Mângâie vise, privește spre cer.

Și când se ascunde sub norii de fum,

Inima lumii tresare oricum.

Luna cea albă, mereu călătoare,

Sufletu-și lasă în nopți visătoare.

Și chiar de se stinge-n zori undeva,

Noaptea ce vine o va readuce-n ea.

Încă îți port amintirea.... 

Pitită într-un colț de inimă 

Unde nu ajunge lumina 

Și totuși e-atât de vie, fără...vină.

Încă îți port amintirea...

În brațele tale o lume se topea 

Să creeze timp și spațiu 

Pentru tot ce sufletul simțea.

Încă îți port amintirea....

Erai paharul meu divin,

Ce-ai născut în mine simțirea 

De dor...un sentiment sublim...

Încă îți port amintirea... 

Esti clipa mea de neuitat 

Deși m-ai obligat să te uit

Cu dor...in suflet te-am păstrat.

Încă îți port amintirea...

Pe retine mi-a rămas privirea 

Impregnat în suflet e parfumul tău 

Ca o adiere mă-nvăluie mereu...

Încă iți port amintirea...

Dar nu mai port povara.

M-am dăruit cu sufletul întreg 

Dovadă că pot simți curat 

Și ăsta nu e un regret...

O lumină nouă prin ferestre se arată,

Alungă umbre, frici și nori de plumb,

Iubirea ta e o potecă neumblată,

Pe care merg cu sufletul curat și blând.

În ochii tăi e cerul cald de vară,

Ce-mi umple pieptul de speranță și de dor,

Fiorul dulce ce ne-atinge-n fiecare seară

Și ne poartă pașii peste zări, în zbor.

Zâmbim aceluiași destin ce ne unește,

Clădim castele din cuvinte și din vis

Și fiecare zi ce vine ne vorbește

Despre un drum ce spre lumină s-a deschis.

Ești bucuria mea curată, neschimbată,

Un răsărit ce-alungă noaptea din trecut,

Cu tine lumea este mult mai minunată,

Și totul pare un frumos, nou început .

Смотрел однажды на звезду

Думал далеко Она,

Но по пути попал в грозу

Снова в сердце пустота.

Смотрел, ни раз, ни два

Но понять так и не смог,

Как полюбить её навсегда

Наверное я был слишком строг.

Между нами Солнце и Луна

Думал может я ей нравлюсь,

Но в конец понял как она цена

Что без неё я не справлюсь.

(Вдохновления одиночной ночи)

Nimic n-a venit dinspre drum,

nici pașii, nici chemarea,

doar vântul cu o adiere de scrum,

mi-a stins așteptarea.

Am rămas lângă umbra ta,

cu tâmpla lipită de iarbă, 

și-n mine tăcerea cădea, 

vrând să m-absoarbă.

Și-n acest adăpost,

m-a atins o pace străină,

ca și cum tu ai fi fost

de partea cealaltă, lumină. 

Acum stăm în perechi, 

fiecare într-o lume opusă, 

doar tăcerea, ca un oaspete vechi,

ne știe iubirea nespusă.

Nu plânge maica mea bătrână 

Că fii tăi de azi te fură.

Își pun vată în urechi

Iar ție îți pun căluș în gură.

Ce vrei să faci la tine acasă

Voie la străini tu cei 

Stăpânii lumii cântă hora ,

În ajutorul cui să speri?

O-măicuță esti bătrână și săracă

Nepoților ce le mai lași?

Povara țării înstrăinate

Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.

Mai sper și eu ca tine ,maică

Din cele patru zării ai țării 

Să se înalțe în lumină 

Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .

Pământul țării îi scump și-i sfănt 

Și strgă în atâta sînge

Trimite-i Doamne un viteaz

Căci pentru noi și cerul plânge.

Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise

Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...

La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise

Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...

Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg 

Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,

Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg

De durerea nopții ce pare că mă încearcă...

Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac

Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe 

Toate intr-o imensă și profundă tăcere

Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...