1  

Rătăcire

Sub bolta sufletului meu
ard
tăcerile
şi dorurile tale,
dar tu
renaşti ca un Phoenix
prin văzduhul inimii mele,
rătăcită-ntr-un sărut.


Category: Love poems

All author's poems: Antonio Ciprian Corneanu poezii.online Rătăcire

Date of posting: 27 August 2025

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 731

Log in and comment!

Other poems by the author

Altarul căderii

Nu te mai regăsesc în vechile tale argumente,
nici în vreo șansă nouă care să ne mai cuprindă.

Mă pierd, mai bine, în șoapte fără nume,
în nopți târzii pe care nu le mai cauți,
ca și cum uitarea mi-ar fi drum de întoarcere.

Privirea ta îmi era icoană vie,
nu imagine, ci altar al căderii mele în tine,
spre care mă avântam în rugăciuni fără odihnă.

Acolo îmi depuneam toate gândurile -
în adâncul privirii tale, pierzanie.

Erai un vulcan de gânduri neîmpăcate,
o ardere fără nume, fără iertare, fără capăt;
păcatele nu te locuiau, te cotropeau,
iar sufletul tău era o cetate închisă în sine,
fără poartă, fără ieșire, fără izbăvire.

Și totuși, aș fi rămas acolo,
în această ruină incandescentă,
cu toată puterea mea de a nu pleca.

Te-am zidit în mine, piatră peste piatră,
flacără peste flacără –
tăcerea ta mă mistuia pe dinăuntru,
dar nu fugeam,
ci mă ridicam spre tine,
ca și cum arderea ar fi fost singura formă de iubire.

Erai aproape simplă, privită de aproape,
dar infinită în dor,
în tăcere,
în chin,
și-n jale.

Am plecat.
Nu pentru că liniștea ta nu s-a așezat
în furtuna ochilor mei,
ci pentru că n-ai avut curajul
să te ierți pe tine însăți.

Vei înțelege târziu,
foarte târziu,
poate când nu va mai exista nici aer,
nici apă,
nici foc
și nici țărână -
că tu,
pentru mine,
nu ai fost întâmplare,
nici clipă,
nici rătăcire

ci iubire,
de la începutul meu până la sfârșitul lumii.

More ...

Gând surpat

Din București, trimit din suflet 

o căință, călare pe un fir de ceață,

ce cade peste Câmpulung Moldovenesc,

unde codrii încă foșnesc a rugăciune.

 

Draga mea, dorul meu se frânge

ca o frunză prinsă-n vântul obcinilor,

și plânge în mine o apă limpede,

izvorâtă din pietrele Bucovinei.

 

Am pus pe umeri dealurile

ca să mă caute pe drumuri lungi,

dar fiecare pas se rătăcește

în toaca din biserica Sâhla.

 

Între noi, s-a întins Moldova

ca o horă de munți și de văi,

iar eu beau din dorul acesta

ca dintr-o ulcică de lut crăpat.

 

Acolo, brazii știu să păzească iubirea,

aici, luminile orașului îneacă tăcerea.

Și totuși, fiecare noapte mă duce

până sub fereastra ta -

unde luna scrie, cu slove de argint,

amprenta dorului meu pe pielea ta.

 

Draga mea, dragostea mea rămâne

un drum lung cât Carpații,

dar inima mea, obosită,

va bate mereu în Bucovina.

 

Rămân același fiu și bărbat

al Câmpulungului Moldovenesc,

străbătând același vechi drum al tătarilor,

unde pașii mei se împletesc cu umbrele vremurilor tale.

 

Iar tu,

ascunsă sub ștreașina dorului meu,

pentru totdeauna.

 

 

 

More ...

Ebrietate specifică

Mă strecor încet pe bulevard,
noiembrie aleargă ca un nebun.
sub paşii mei, lumea prinde contur...
ce noiembrie mahmur.

 

More ...

Tăcerea din bucătărie

Fierbeau cartofii, iar tu frământai
cu gesturi venite din altă poveste.
Eu stăteam pe marginea lunii
și-ți urmăream mâna cum despica pătrunjelul,
ca pe un vers obraznic, crescut în abis,
iar sarea cădea-n oală, ca literele
dintr-un poem scris cu dor pe pielea mea.
Mâncarea - o spovedanie fierbinte,
servită pe altarul păcatului.

Ne iubeam fără cuvinte, fără scenarii,
doar cu respirații și miros de cafea.
Bucătaria ta era altarul plăcerii,
unde timpul se-mpăca lent cu focul,
iar tu, în halatul acela de mătase ce-ți aluneca de pe umăr,
miroseai a vanilie și păcat.
Atingerea ta se prelingea, lent, prin aburii moi,
îmbrățișându-mă pe furiș, în colțuri
unde nici lumina nu mai îndrăznea să pătrundă,
în timp ce peretele tresărea la șoaptele tale adânci,
pe care doar mâinile le mai știau.

Și-atunci mi-ai așternut în timpane, printre gemete rostogolite-n dodii:
„Rămâi.”
Iar timpul s-a strâns, ca o clipă-n pendul,
între coapse și glasul tău răgușit.
Tăcerea noastră mirosea a gutui
și-a ceai lăsat prea mult pe jar -
și a tine, desfăcută-n metaforă.

More ...

Carpeta din petice de iubire

Aș vrea să mor
într-o zi de vară,
ca să mă ascund
sub umbra gândurilor voastre -
și fiecare amintire,
cu mine, care s-a cuibărit
prin sufletele voastre,
să fie ca o sticlă de apă, rece-rece,
ce țâșnește din adâncuri,
proaspătă ca un izvor de munte.

Să nu aud cum, pe prispa casei mele,
lacrimile voastre cad, pierdute-n van -
vreau să trosniți toate zâmbetele,
allegro, ca sub bagheta lui Botgros.

Și nici cum pașii voștri se preling,
andante, prin iarba proaspăt cosită,
ci să-mi dați cadou, la căpătâi,
pe-un șnur, toate flecurile tocite.

Asta mi-e sufletul.

Am iubit iubirea,
am făcut dragoste cu dragostea.
Dintr-o pasiune în altă pasiune,
m-am cufundat-n neștire,
un nestingherit boem.

Asta mi-e inima.

Din mine s-a născut viața.
Și, din toate peticele de iubire,
am cusut o carpetă în care
visul și speranța
s-au regăsit,
amăgirea și adevărul
s-au sărutat,
iar restul e poveste.

Asta v-am fost.
Asta v-am rămas.

More ...

Umbrela galbenă

Ploua. Dar nu tare.

O ploaie blândă, ca un gând rătăcit,

sub umbra timpului ce spală

urmele întrebărilor pe care nu le-am știut rosti.

 

Sub pânza galbenă ce ne-mpletea pașii,

ne sincronizam, tresărind ca două inimi topite într-un singur ritm,

și parcă iubirea nu se năștea

dintr-un sărut,

ci din pașii noștri

ce se inventau unul pe altul.

 

Tu râdeai,

iar eu îmi ascundeam tresărirea

sub un zâmbet care nu știa să mintă.

Pașii noștri dansau

pe-o alee retrasă,

ca niște poeme care au uitat

să mai fie citite.

 

Și-atunci ai spus: „Hai, taci și iubește.”

Și-am tăcut.

Am lăsat ploaia să ne îmbrace în ea însăși,

până și gândurile au amuțit

în acea clipă cu respirație de veac.

 

Sub umbrela galbenă

curge încă povestea din mine,

iar tu,

cine știe prin ce oraș sau vis,

o mai fredonezi.

 

Ne-am ascuns sub atâtea umbrele uriașe,

ca sub niște catedrale fragile,

de teama stropilor ascuțiți de iubire.

Dar acum,

sub această mică umbrelă galbenă,

ne-a prins eternitatea,

înghesuiți.

More ...

Poems in the same category

DACĂ-AR FI

Dacă-ar fi să te găsesc,
În iatacul tău regesc,
Aș veni în miez de noapte,
Ca să-ți las pe-o pernă, coapte,
Fructele iubirii noastre,
Roșii, zăvorâte-n coaste...

Și am să bat la porți cerești,
Că de-o fi să mă primești,
Am să tac, căci umbră sunt,
Doar privire, nu cuvânt,
Și-aș pleca în zori de zi,
Numai după ce-i dormi...

Peste zi, dorul, ți-oi duce,
Și-a sărutului tău dulce,
De mi-ai da un colț de pâine,
Și m-oi duce abea mâine,
N-aș mai suspina în rime,
N-aș mai fi flămând de tine...

Și-om zbura ca doi cocori,
Și-om găsi raiul în nori;
Sus, din cerul plin de stele,
Om culege de pe ele,
Praful magic auriu,
Cel cu care acuma-ți scriu...

 

More ...

Intuneric și lumină

M-am înfrățit cu munții fabuloși,

Le-am mângâiat cărările virgine,

Și-am respirat prin brazii plini de nea,

Cu fulgi de-argint, în dansuri de regine.

Dar regele semeț, pe loc, s-a mâniat

Orbit de răutate s-a și cutremurat.

Pocale ucigașe de foc a aruncat:

            Și bezna s-a lăsat ...

 

Am sărutat și marea, regină iubitoare,

Și am plutit pe valuri în murmur de vapoare,

Și pescaruși, prieteni, m-au înălțat spre soare,

Să-l pot îmbrățișa, să-I dăruiesc o floare!

Cuprinsă de orgoliu, regina a aflat,

Nu-I drept să o întreacă, uscatul dominant,

Orașe, munți, ogoare, pe loc, a scufundat …

          Și bezna s-a lăsat …

 

Am colindat prin lume, să pot să înțeleg

De ce atâtea crime? de ce nu mai sunt legi?

De ce atâtea boli, dureri și suferință

Când un remediu simplu – e calea spre credință!

Și spre natura pură, cu arbori și verdeață,

Ce-aduce sănătate și dragoste de viață!

Să-nbrațisăm copacii cu patimă nebună,

Și mâine ne așteaptă – o viață mult mai bună.

 

Viorica E.

More ...

TE CAUT

    Ce dulce și limpede e apa din sufletul tău,
    Din care sorb cu poftă, ca dintr-un hău,
    Știind că mi-e sete tot timpul de tine:
    Te caut și te găsesc, în cuvinte puține...
    
    Cu sârg te-am cules din rănile mele adânci,
    Ca pe-un val risipit peste albastrele stânci,
    Ca pe un fruct copt al dorințelor mele,
    Ca pe o ploaie căzută peste nopțile grele...
    
    Te-am simțit pe buze ca pe-un nectar,
    Dulce, dar în același timp și amar,
    În lumile tale m-am rătăcit fără să vreau,
    În lumina ochilor tăi, care mă urmăreau...
    
    Și-n tăcerile acestea, ce ne-au mai rămas,
    Ți-am simțit pasul liniștit, trecând fără glas,
    Ca o stea licărind, te aștept în amurg,
    Numărând clipele care încet se scurg...
    
    Eu te-am pierdut printre atâtea amintiri,
    Fiind amândoi ale iubirii noastre martiri,
    Dar tu m-ai regăsit printre suspinele tale,
    În zorii de zi, atunci când a nins cu petale...
    
    Iar noi am aflat, chiar și-n tăcere deplină,
    Iubirea nu moare, ci doar se înclină,
    Se-ascunde în ploaie, în zbor de cocori,
    În dorul ce-apasă tăcut uneori…
    

More ...

Într-o colibă cântă un pian

 

Într-o colibă cânt-un pian,

Mama dansează cadril,

Eu, cocoţat pe divan,

Mimez un dans pueril.

 

Tata citeşte acelaşi ziar,

Ros pe la colţuri de cari,

Grijile sale reapar,

Scrise-n antet cu litere mari.

 

Ploaia, de mai bine de-o lună,

Ne picură-n străchini mereu,

Mama, dansând o adună,

Şi plângând, îmi cere s-o beu.

 

Chiţăie şoareci în pod,

Se muşcă între ei de ureche,

O prescură uscată eu rod,

Şi-mi pare proaspăt de veche.

 

În colibă cântă acelaşi pian,

Mama şi tata valsează,

Trupu-mi, moţăind pe divan,

La o viaţă minunată visează.

 

 

More ...

ÎN DRUMUL MEU...

    În drumul meu...
    ... ştiam că ai să vii,
    şi agonizând, în braţe te-am cuprins,
    şi te-am turnat în formă nouă...
    
    Dar, din capriciu - ai curs pe jos, 
    şi neştiutor, am rechemat durerea, 
    să m-ajute, să strâng cioburile 
    sufletului meu spart...
   

    Iar ai fugit... 
    şi iar te-ai întors,
    râzând, ca o nimfă, ce calcă pe nori, 
    şi chiar de te voi pierde iar, 
    în lacrima, ce n-a căzut încă, 
    nu voi mai plânge niciodată, 
    căci...
    
    Voi fi împăcat cu mine însumi, 
    şi voi muri, a doua oară...

More ...

Dulce amintire

Ocazional mă gândesc la tine 

Deși încerc în disperare să țin în mine 

Mă trezesc adesea în locurile frecventate de tine 

Aș dori să fim împreună 

Să privim împreună cerul înstelat sub clar de Lună 

Știu că în sinea ta ești un romantic 

Marcat de o oarecare ezitare 

În a spune ce gândești și ce simți 

Adesea te puteam citi sub aceea mască

Sub care pari atât de singur și în lumea ta 

Pari a tânji după iubire și totuși fugi de ea 

De parcă îți provoacă suferință 

Mi-am dat silința să te uit, aruncându-mă în brațe străine 

Crezând că o să-mi găsesc liniștea în iubirea altuia 

Dar în mintea mea se află în continuare acel zâmbet 

Și mirosul de țigare 

Dar cum vremea trece 

Am ajuns să cred că doar eu am iubit 

Iar tu nu ai vrut deloc să mă vezi 

Deși eram în fața ta.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍