Umbrela galbenă

Ploua. Dar nu tare.

O ploaie blândă, ca un gând rătăcit,

sub umbra timpului ce spală

urmele întrebărilor pe care nu le-am știut rosti.

Sub pânza galbenă ce ne-mpletea pașii,

ne sincronizam, tresărind ca două inimi topite într-un singur ritm,

și parcă iubirea nu se năștea

dintr-un sărut,

ci din pașii noștri

ce se inventau unul pe altul.

Tu râdeai,

iar eu îmi ascundeam tresărirea

sub un zâmbet care nu știa să mintă.

Pașii noștri dansau

pe-o alee retrasă,

ca niște poeme care au uitat

să mai fie citite.

Și-atunci ai spus: „Hai, taci și iubește.”

Și-am tăcut.

Am lăsat ploaia să ne îmbrace în ea însăși,

până și gândurile au amuțit

în acea clipă cu respirație de veac.

Sub umbrela galbenă

curge încă povestea din mine,

iar tu,

cine știe prin ce oraș sau vis,

o mai fredonezi.

Ne-am ascuns sub atâtea umbrele uriașe,

ca sub niște catedrale fragile,

de teama stropilor ascuțiți de iubire.

Dar acum,

sub această mică umbrelă galbenă,

ne-a prins eternitatea,

înghesuiți.

Category: Love poems

All author's poems: Antonio Ciprian Corneanu

Date of posting: 27 August 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 605

Other poems by the author

Privirea ei

Te-aș privi până mi s-ar toci retina,

Zi și noapte, într-o buclă continuă,

Așa cum m-ai fixat în dimineața aceea tăiată în nisip din Vamă,

Cu privirea ta senină, aruncată ca o ancoră în haos.

Un dor acut îmi perforează liniștea,

O vibrație surdă pulsând prin arterele orașului.

În fiecare intersecție ne izbim de aceeași scânteie,

Un arc electric peste timp, sudându-ne umbrele de asfalt.

Ochii tăi sunt catedrale de tăcere și mister,

Din care aș bea nemărginirea, secundă cu secundă.

Și știu cert că nu m-aș sătura vreodată

Să mă scufund, fără aer, în toată această adâncime viscerală.

Fiecare bătaie a inimii e un psalm izbind în coaste,

O cronică scrisă pe cerul nopților albe.

Rămânem aici, legați cu fire invizibile,

O poveste scrisă cu cerneală de stele.

Suntem împreună, legați de un destin ce înflorește mereu.

More ...

Legământul clipei

La mulți ani cu sens și dor,

Cu liniști care nu se sting ușor,

Cu oameni rari și gând curat

Și-un suflet niciodat’ schimbat.

La mulți ani, nu timpului ce trece,

Ci clipei care-n noi petrece,

Când tot ce sunt devine-al tău

Și tu, eternul meu mereu.

Ramâi răsăritul prins în pleoapa mea,

Un cer ce-nvață inima să stea

În liniștea ce vine după furtuni și ploi,

Acolo unde eram doar noi doi.

More ...

Noaptea mea

Când ceru-i negru ca smoala
Și otrava visului
Scuipă strigăte desculțe
Din care boala se hrănește,
Atunci sunt dezmembrat
Din umbra ecoului meu.

More ...

Autograf

Într-un fel sau altul,
prin universul întâmplărilor
imprevizibile,
amprenta pe care
o vei lăsa, zănatic,
în tot ce vei iubi -
va purta semnătura mea.

More ...

Anatomia unei distanțe

Nu oamenii mă sperie,

ci liniștea cu care acceptă să fie mici.

Îi văd cum își așază sufletul

în sertare cuminți,

ca pe niște cămăși călcate imperfect,

cum își beau diminețile fără întrebări,

cum își trăiesc viața

ca pe o gară provincială

în care nu mai oprește niciun tren către infinit.

Ei numesc asta pace.

Eu o numesc moarte lentă,

o domesticire a spiritului,

o amputare elegantă

a tuturor utopiilor din om.

Există oameni

care aleg confortul

cum aleg bătrânii o bancă la umbră:

fără grabă,

fără revoltă,

fără dorința de a mai cuceri ceva.

Și poate tocmai de aceea

somnul lor e atât de liniștit.

Dar eu n-am știut niciodată

să dorm simplu.

Pe mine m-au ros mereu ideile,

ca niște lupi metafizici.

M-a sfâșiat nevoia de sens,

această foame absurdă

de a înțelege mecanismul ascuns

din spatele lumii.

De ce iubim?

De ce pierdem?

De ce omul,

singura ființă capabilă să contemple stelele,

este și singura

care își distruge singură paradisul?

Am căutat esența

în femei,

în cărți,

în muzică,

în nopțile în care orașul părea

un creier gigantic conectat la singurătate.

Dar cu cât am înțeles mai mult,

cu atât am devenit mai străin de fericire.

Fericirea aparține celor care nu sapă adânc.

Celor care privesc marea

și văd doar apă.

Eu am privit-o

și am vrut să-i înțeleg disperarea.

Poate că inteligența

nu este o binecuvântare,

ci o rană evoluată.

Poate că luciditatea

e doar o formă superioară de tristețe.

Fiindcă omul care gândește prea mult

ajunge să dezbrace universul

de toate minciunile lui frumoase.

Și atunci rămâne singur.

Teribil de singur.

Ca un far

care luminează pentru corăbii

ce nu vor veni niciodată.

Iar iubirea…

ah, iubirea!

Eu cred în ea

cum cred astronomii în galaxiile

pe care încă nu le-au atins.

O intuiesc.

O calculez.

O simt vibrând undeva,

dincolo de materia rece a lumii,

dar între mine și ea

există ani-lumină

și un infinit care respiră ironic.

Poate că sufletele profunde

nu sunt făcute să fie fericite,

ci doar să caute.

Să ardă.

Să transforme dorul în filozofie

și neputința în artă.

Poate că omul nu e definit

de ceea ce atinge,

ci de ceea ce îi lipsește.

Și atunci mă întreb:

dacă dragostea adevărată există doar pentru cei suficient de naivi încât să nu-i caute sensul,

ce se întâmplă cu aceia care au ales să înțeleagă universul înainte de a învăța să fie iubiți?

More ...

Aș vrea să mor
într-o zi de vară,
ca să mă ascund
sub umbra gândurilor voastre -
și fiecare amintire,
cu mine, care s-a cuibărit
prin sufletele voastre,
să fie ca o sticlă de apă, rece-rece,
ce țâșnește din adâncuri,
proaspătă ca un izvor de munte.

Să nu aud cum, pe prispa casei mele,
lacrimile voastre cad, pierdute-n van -
vreau să trosniți toate zâmbetele,
allegro, ca sub bagheta lui Botgros.

Și nici cum pașii voștri se preling,
andante, prin iarba proaspăt cosită,
ci să-mi dați cadou, la căpătâi,
pe-un șnur, toate flecurile tocite.

Asta mi-e sufletul.

Am iubit iubirea,
am făcut dragoste cu dragostea.
Dintr-o pasiune în altă pasiune,
m-am cufundat-n neștire,
un nestingherit boem.

Asta mi-e inima.

Din mine s-a născut viața.
Și, din toate peticele de iubire,
am cusut o carpetă în care
visul și speranța
s-au regăsit,
amăgirea și adevărul
s-au sărutat,
iar restul e poveste.

Asta v-am fost.
Asta v-am rămas.

More ...

Poems in the same category

Miros

Vantul adie usor, usor

Si cu el o data mirosul tau ma atinge

Asa cum adierea vantului atinge

Obrazul meu uscat si ridat.

La fel amintirea mirosului tau,

Imi atinge inima plina de dor.

Mirosul tau, amintirea mea...

Care azi sunt tot mai departe de mine.

Ooo, vantul ce a pornit,

Imi va aduce cu el...

Mirosul de alta data a iubirii noastre,

Ce in copilarie a inceput

Si la maturitate s-a terminat!

More ...

Drăguță domnișoară

Multe vorbe și multe întrebări

Am o mie de gânduri și o mie de stări

Toate duc la un singur om, doar unul

Ce ma făcut sa umblu ca nebunul

In fiecare seara in fiecare zi

Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni

O vreau cât mai aproape

Sa o văd și săi vorbesc in șoapte

Aș dori eu intr-o seara

Să văd această domnișoară

Să o privesc necontenit

Domnișoară m-am îndrăgostit

De al tău suflet, de a ta gândire

De al tău glas și a ta privire

Ochii tăi frumoși ca luna

Asemeni tie nu mai e niciuna

More ...

Aproape de tine

Îți cuprind obrajii în palmele amândouă,

Și te privesc de parcă lumea ar fi doar pentru noi,

Atât de aproape și totusi încă aș vrea să-ți șoptesc,

Că de tine imi este… atat de dor.

Apoi te-aș strânge într-o îmbrățișare profundă,

Să te aduc aproape de tot dorul pe care-l simt,

Acolo, în clipa aceea în care nimic nu mai contează,

Tot dorul aș vrea să-ți cuprind.

Dar privirea ta albastră e acum o scânteie,

Captivă-ntr-un felinar singuratic în noapte,

Mi-e așa de dor de tine, nici nu știi,

Cât aș vrea să îmi fii aproape!

More ...

Mai dă-mi o clipă (A doua poezie din seria ,,În căutarea dragostei "

1. M-ai dă-mi o clipă

Să îți spun cât îmi ești de dragă

Și apoi aruncă-mă în groapă

Căci gândul că te-aș pierde mă seacă de vlagă

2. Mai dă-mi o secundă

Să te sărut cu patos

Inima-n mine intens să ardă

Când simt ale tale buze, atât de grațios

3. Mai dă-mi un minut

Eu la ureche să-ți șoptesc

Cele mai dulci cuvinte, tăcut

Cald și ușor, să-ți spun cât de mult eu te iubesc

4. Mai dă-mi o oră

Te rog, încă nu pleca

Și am să-i aduc mamei o noră

Așa cum își dorea

5. Mai dă-mi o zi

Să petrec în a ta viață

Să-ți privesc sufletul prin ochii tăi verzi

Unde văd un viitor, eu și tu, o viață

6. Mai dă-mi o lună

Să te strâng la pieptul meu

Să-mi simt inima cum bate, nebună

Cum aleargă ici și colo, de dragul tău, mereu

7. Mai dă-mi un an

Să fie iubirea noastră un etern dans

Să-l parcurgem pas cu pas pe acest nesfârșit ocean

Plin de emoții în care mai împins

8. Mai dă-mi o viață

Să îmbătrânim în doi

Să fim un moșneguț și o băbuță

Așezați veseli, la a noastră casă în anii așezați pe păr, greoi

9. Mai dă-mi un infinit

Să-l petrec cu tine în rai

Să ne veselim de Hristos cel iubit

Acela care mi te v-a descoperii, ne va unii și-mi va dăruii cu tine un trai

More ...

Vreau

Cu siguranță vreau...

Să despicăm clipele sau timpul rămas,

Împreună să fim într-un cerc de lumină divină,

Ce-i destin și căldură,

Iubire eternă fără trecut,

Începând nu de acum,

Ci de la facerea lumii,

De la primul nostru sărut sau de iubire cuvânt,

Ce ți-l cânt fără sfârsit și acum!

Vreau atâtea lucruri să-ți spun.

Sunt povești cu final fericit.

Doar a noastră poveste de amor

E adusă din Cer,tu zâmbind o asculți iar și iar,

Știind-o fără sfârșit...

Eu iubindu-te infinit,

Te aștept,te doresc absolut!

(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

More ...

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine

Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,

te-ai învălui în lumina zilelor mele,

fiecare gând ar fi o adiere de dor,

fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.

Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –

neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.

Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,

ai înțelege că iubirea nu cere,

nu cere nimic altceva decât să fie –

simplă, pură, fără forme,

fără ziduri de apărat,

fără măști de purtat.

Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,

și tot ce am fost,

și tot ce voi fi.

Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,

în acele colțuri de lumina dimineții

în care eu mă regăsesc cu tine,

fără cuvinte,

fără planuri,

doar un puls comun între două inimi.

Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea

fără frică, fără teamă de-a pierde.

Dacă ai ține la tine,

ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,

ca un secret păstrat în pielea ta,

ca o fereastră deschisă către lume,

unde doar noi doi știm cum să iubim.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.