La margine de timp

numărătoarea-i pe sfârșite până pe 25,

când închid ultimul capitol semnat cu 35.

n-am pierdut timp, ci am strâns la piept o lume de trăiri și amprente,

oameni, locuri, suflete și un infinit de sentimente.

mai fac un pas, mai scriu un vers, noi uși mi se deschid,

iar azi privesc spre ce va fi cu inima plină de-iubire.

trecutul e-o poveste, un rând lăsat pe-o filă,

iar viitorul încă-l scriu cu inima-mi imprevizibilă.

mi-am scris propria istorie din plin:

prin fiecare pas asumat,

prin fiecare zâmbet furat,

prin fiecare lacrimă

și prin fiecare pahar de gin.

și abia acum, la margine de timp, am înțeles.

am cedat întregul zgomot al lumii

pentru liniște.

liniștea de lângă tine.

Category: Love poems

All author's poems: Antonio Ciprian Corneanu

Date of posting: 3 August

Timp de citire: ~2 min.

Views: 235

Other poems by the author

Singurul sărut

Sunt mulți cei care ți-au sărutat
buzele și s-au înfruptat din ele;
și aceia, care au îndrăznit să-ți
sărute obrazul, au fost câțiva,
dar totuși, atât de puțini...
puțini au contenit să-ți sărute
mâna armonioasă, care la o simplă atingere
iți aduce simfonia primăverii -
curgând nebunesc prin corp.
Dar, braț la braț cu tine,
plimbându-ne prin ploaie,
pe aleea parcului,
doar eu ți-am sărutat sufletul...

More ...

Din seria gândurilor nocturne: Gramatică de suflet.

Unii oameni sunt ca verbele.

Nu stau niciodată într-o singură formă.

I-am știut cândva la trecut:

promisiuni rostite încet,

cu sens și cu greutate.

Îi trăiesc azi la prezent:

schimbați, nuanțați,

uneori străini în propria lor definiție.

Iar pentru mâine…

se conjugă la viitor

după direcția ușilor deschise.

Își schimbă persoana,

își schimbă timpul,

dar uită, uneori, esența.

Pentru că nu toți știu

că un om nu trebuie să fie corect gramatical,

ci sincer.

Și sunt rari aceia

care rămân același verb simplu:

fără artificii,

fără timpuri complicate,

doar adevăr.

More ...

Anatomia unei distanțe

Nu oamenii mă sperie,

ci liniștea cu care acceptă să fie mici.

Îi văd cum își așază sufletul

în sertare cuminți,

ca pe niște cămăși călcate imperfect,

cum își beau diminețile fără întrebări,

cum își trăiesc viața

ca pe o gară provincială

în care nu mai oprește niciun tren către infinit.

Ei numesc asta pace.

Eu o numesc moarte lentă,

o domesticire a spiritului,

o amputare elegantă

a tuturor utopiilor din om.

Există oameni

care aleg confortul

cum aleg bătrânii o bancă la umbră:

fără grabă,

fără revoltă,

fără dorința de a mai cuceri ceva.

Și poate tocmai de aceea

somnul lor e atât de liniștit.

Dar eu n-am știut niciodată

să dorm simplu.

Pe mine m-au ros mereu ideile,

ca niște lupi metafizici.

M-a sfâșiat nevoia de sens,

această foame absurdă

de a înțelege mecanismul ascuns

din spatele lumii.

De ce iubim?

De ce pierdem?

De ce omul,

singura ființă capabilă să contemple stelele,

este și singura

care își distruge singură paradisul?

Am căutat esența

în femei,

în cărți,

în muzică,

în nopțile în care orașul părea

un creier gigantic conectat la singurătate.

Dar cu cât am înțeles mai mult,

cu atât am devenit mai străin de fericire.

Fericirea aparține celor care nu sapă adânc.

Celor care privesc marea

și văd doar apă.

Eu am privit-o

și am vrut să-i înțeleg disperarea.

Poate că inteligența

nu este o binecuvântare,

ci o rană evoluată.

Poate că luciditatea

e doar o formă superioară de tristețe.

Fiindcă omul care gândește prea mult

ajunge să dezbrace universul

de toate minciunile lui frumoase.

Și atunci rămâne singur.

Teribil de singur.

Ca un far

care luminează pentru corăbii

ce nu vor veni niciodată.

Iar iubirea…

ah, iubirea!

Eu cred în ea

cum cred astronomii în galaxiile

pe care încă nu le-au atins.

O intuiesc.

O calculez.

O simt vibrând undeva,

dincolo de materia rece a lumii,

dar între mine și ea

există ani-lumină

și un infinit care respiră ironic.

Poate că sufletele profunde

nu sunt făcute să fie fericite,

ci doar să caute.

Să ardă.

Să transforme dorul în filozofie

și neputința în artă.

Poate că omul nu e definit

de ceea ce atinge,

ci de ceea ce îi lipsește.

Și atunci mă întreb:

dacă dragostea adevărată există doar pentru cei suficient de naivi încât să nu-i caute sensul,

ce se întâmplă cu aceia care au ales să înțeleagă universul înainte de a învăța să fie iubiți?

More ...

O vară cât o viață

Am fugit cu tine-n seară,
Pe-o plajă fără nume,
Sub lumina lunii clară,
Ne topeam, ca marea-n lume.

Ai zâmbit și s-a topit
Umbra nopții pe cărare,
Pe nisipul aurit
Ne-am iubit fără hotare.

O vară cât o viață
Să fim, să nu regret,
Cu tine, în speranță,
E totul mai complet.
Nu-mi trebuie avere,
Doar pașii tăi desculți –
Și valul care cere
Săruturi dulci… mai mulți.

More ...

Simfonia ei

Nu mai ascult demult
cum picăturile de ploaie fac
gâlceavă în fereastră,
căci în noaptea asta
prefer
să simt simfonia
ritmului tău cardiac.

More ...

Ultima scrisoare în vânt

Pe fereastra veche, plouă cu regrete,

Umbrele se plimbă, pe pereți, discrete.

Căutam în noapte chipul tău pierdut,

Într-un vis străin, pe care l-am avut.

Am lăsat cuvinte să se stingă-n seară,

Ca o frunză moartă, într-o toamnă rară.

Și timpul fuge, fără să ne vâneze,

Dacă inima mai bate sau se zbate-n piese.

Dar tu rămâi, acolo unde lumina nu apune,

Singura tăcere, în această lume.

O, iubirea mea, trecătoare ca un gând,

Te-am strigat prin ploi, te-am căutat cântând.

Ești tot ce-a rămas, din tot ce-am fost odată,

O stea rătăcită, în lumea-ntunecată.

Nu pleca acum, când noaptea e aproape,

Lasă-mi doar iubirea, să ardă-n șoapte.

Am adunat dorințe în palmele goale,

Să le pun pe pragul drumului tău, în cale.

Dar vântul le-a luat, și le-a dus departe,

Peste mări și țări, dincolo de moarte.

Rămâne doar ecoul, unei clipe sfinte,

Când tot ce ne-am spus, arde-n cuvinte.

O, iubirea mea, trecătoare ca un gând,

Te-am strigat prin ploi, te-am căutat cântând.

Ești tot ce-a rămas, din tot ce-am fost odată,

O stea rătăcită, în lumea-ntunecată.

Nu pleca acum, când noaptea e aproape,

Lasă-mi doar iubirea, să ardă-n șoapte.

Și chiar dacă lumea se va prăbuși,

În ochii tăi, eu tot te voi găsi.

Nu e nevoie de cuvinte mari,

Suntem doar doi, în univers, rari.

În vânt, scrisoarea mea se pierde-ncet,

Rămâi cu mine, ca un vechi poet.

Doar tu și eu în noaptea care trece.

More ...

Poems in the same category

Mantuit

De El iertat insutit

Am fost curatat

Si de pacat spalat

Mantuit

De Cristos iubit

Am fost un ratacit pacatos

Dar luminat de Cristos

Mantuit

Cu cantari de lauda I-am multumit

A sa dragoste curata

M-a privit cand isi cara crucea mult purtata

M-a cautat intr-un ocean de oi curate

Ca sa ma gaseasca pe mine cu pacate spurcate

Mantuit

Privirea Lui m-a curatit.

More ...

Steaua-mi (Vega)

Pe când ceru-i-ntunecat

stele strălucesc puternic

eu-ți vorbesc întins culcat

când veghezi însingurat...

De atâtea ori mă rog să vii,

să cobori ca dintr-o navă,

să mă iei sau să rămâi,

să fim doar noi doi...

Iar de fiecare dată îmi

trimiți plăceri deșarte,

să te uit printre extaze,

să-mi pierzi dragostea prin raze...

Mă transformi în ceilalți oameni,

ce nu știu cum se iubește,

mă împingi spre animalul

ce de trup se îngrijește.

Dar te-ascult ș-accept cu drag

orice îmi trimiți în vag,

gândul meu e îndreptat

către-ți sufletul-ndepărtat...

Regăsesc puțin din el

în orice trup ce-am cunoscut

trimis de tine să m-afund,

să fiu simplu om în vânt...

Îi voi iubi pe toți ce m-au

văzut în trupul intim,

trădându-te-n noaptea ta,

să știi că primul te-am iubit

și singur ești ce-n suflet,

nu în trup, eu te-am primit...

More ...

Raiul

Se tot vorbește de Rai sau Iad

Iar unii chiar glumesc,

Doar Dumnezeu mai știe unde se găsesc

Sau de există așa ceva..

Dar pot să spun că Raiul l-am văzut

Și l-am simțit pe pielea mea,

Când astăzi te-am ținut de calda mâna ta,iubito

Și foc și dragoste s-a scurs din ea în ființa mea!

Există Raiul nu-i minciună,

Și vine prin iubire,

E scara care-i urcă pe Eva și Adam,

Din nou la Cer la Dumnezeu

Adică pe mine și pe tine!

(8 feb 2024-Vasilica dragostea mea)

More ...

Pasărea iubirii

Cântă pasărea iubirii

La fereastra unei fete

In asfințitul serii,

Legând două suflete.

O vara-ntreaga ciripi

De pe ramura -nfllorata

Fâlfâind ușor din aripi

De a lor amor mișcata.

Venise toamna ruginie,

Palise trilul ei divin,

Răgușise de la ploaie,

Despartind a lor destin.

Purta idila lor in gânduri

Printre frunzele uscate,

Ciugulea din ea frânturi

Sub privirile tăcute.

Se cuibari de gerul iernii

In scorbura de Sub geam,

Râvnind blândețea vremii,

Noi la sobă ne chirceam.

Visam o nouă primăvară

Cand glasul ei de mierla,

Cândva cu flori ne cununara ,

Dăruind din ea o perlă...

More ...

Adam si Eva

Pe umerii tai lin curg insomnii

As vrea sa plâng, dar ma închin

Patez cu roșu aprins obrajii tai blajini

Te înec in iubirea mea, totul ca un chin

Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin

Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape

Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.

Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte

Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie

Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.

Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,

A mortii ceremonie.

Inimile sunt torturate in agonie

Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.

A femeii viclenie?

A bărbatului vedenie?

A sfinților șiretenie?

A zeilor astenie?

A omenirii simfonie?

Ne modelam după a bărbatului fantezie

Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie

Ne aruncam între întodeauna și niciodată

Sa ajungem pe o foaie o poezie.

In fumul țigării,decedata,

In ochii lumii, degradata,

In paginile Bibliei, posedata

In mintea lor, substantivata.

More ...

Să nu mă uiți

Să vii din când în când... să nu mă uiţi

Să vii să ștergi o lacrimă uitată

Ce s-a născut atunci când ai plecat

Și a rămas pe-obraz, îndurerată.

Din când în când să vii să nu mă uiți

Chiar de tăcerea domnește între noi

Pe-o aripă de dor să te întorci

Şi să-mi aduci, te rog, vinul înapoi.

lar dacă timpul, nemilos cum este

Așterne depărtări în calea ta

Ascultă..poate dorul îți șoptește:

Să nu mă uiți..Să te întorci..cândva!

Să nu rămân un simplu călător

în lumea vinului și-a ta.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.