Azur

Aș vrea să mistui lipsa ta,
cu o torță aprinsă din inima mea,
să spintec, în flăcări, tsunamiurile tăcerii
și valurile de dor ce-mi străpung ființa,
iar după furtuna răzvrătită
a vastului ocean de absență,
să te aștern, senină de-a pururi,
pe cerul neostenit al sufletului meu.


Category: Love poems

All author's poems: Antonio Ciprian Corneanu poezii.online Azur

Date of posting: 27 August 2025

Timp de citire: ~1 min.

Views: 778

Log in and comment!

Other poems by the author

Pe strada ta cu flori

Mă pierd adesea-n pașii tăi,
Ca-ntr-un refren ce nu se uită.
Ești dorul meu din anii-nalți
Și bucuria netrăită.

Când râzi, se-aprind felinarele,
Și lumea-ntreagă e decor.
Tu ești răspunsul verii mele
Și-al inimii senin fior.

Pe strada ta cu flori cobor,
Și simt cum bate-un nou amor.
Cu fiecare pas ușor,
Mă-ndrăgostesc de tine iar.


Și, dacă mâine vine-n zbor,
Nu-l chem, nu-l prind, nu-i cer nimic –
Că-n brațele-ți e tot ce strig,
Pe strada ta… și-n al tău dor.

More ...

Singurul sărut

Sunt mulți cei care ți-au sărutat
buzele și s-au înfruptat din ele;
și aceia, care au îndrăznit să-ți
sărute obrazul, au fost câțiva,
dar totuși, atât de puțini...
puțini au contenit să-ți sărute
mâna armonioasă, care la o simplă atingere
iți aduce simfonia primăverii -
curgând nebunesc prin corp.
Dar, braț la braț cu tine,
plimbându-ne prin ploaie,
pe aleea parcului,
doar eu ți-am sărutat sufletul...

More ...

Rătăcire

Sub bolta sufletului meu
ard
tăcerile
şi dorurile tale,
dar tu
renaşti ca un Phoenix
prin văzduhul inimii mele,
rătăcită-ntr-un sărut.

More ...

#:35

Nu am manual de utilizare,
dar am un suflet plin.
Plin
de zdrelituri nobile,
de doruri neterminate,
de iubiri ce n-au cerut niciodată garanție,
de vise ce se sting greu,
de ambiție ce nu cunoaște sfârșit,
de pași ce nu se lasă doborâți,
de întrebări care nu știu să dispară,
de umbra lucrurilor nespuse,
de metafore neinventate,
de gânduri ce nu încap în cuvinte,
de lumină care nu vine din soare –
și de oameni
care m-au preferat
în fiecare clipă
a nebuniei universului.

Sunt un colaj
de întâmplări și oameni,
de timp care mă poartă
ca o frunză în alfabetul vântului.

Mereu îndrăgostit
de imposibil,
de idei profunde,
de nopți înstelate,
și de iremediabila clipă –
îmblânzită de cei
care m-au privit cu inima deschisă.
Am fost
misiune imposibilă – și totuși,
uite-mă:
jumătate greșeli,
jumătate artă.

Am fost greu de iubit,
greu de modelat,
dar am iubit cu patos –
ca și cum fiecare sărut
era ultimul vers.
Și încă iubesc -
în taină și în plin.
Poate că nu voi avea niciodată
instrucțiuni clare,
dar am un suflet
care bate în poezie –
ca o stea ce nu încape
în constelație.
Mulțumesc
celor ce m-au făurit,
celor ce m-au învățat
să tac,
să ard,
să exist –
așa cum doar o singură privire
aprinde văpaia inimii.

Trăiesc,
scrâșnesc,
iubesc,
și crăp norma –
mă scriu ca un vers
care nu se mai termină,
care umblă desculț
prin sufletul celuilalt.
Prefer să rămân
o metaforă
în sufletul oamenilor.

N-am devenit perfect,
doar freamăt neîmblânzit –
și asta e tot ce contează.

Și tot ce pot spune,
cu liniștea unui vers neșoptit,
e:
Mulțumesc!

More ...

Iarna asta

Știu că m-aș putea înzăpezi 
în șirul gândurilor tale,
seară de seară
fără-ncetare;
și înghețat de tot,
de tot ce mă-nconjoară, 
mă prefac într-un bulgăre
și încep a mă rostogoli în sufletul tău cald...
și mă topesc încet, încet
aproape de inima ta...
și aburi ies din ființa noastră,
și iar mă îndrăgostesc,
- iar restul e istorie.

More ...

Autograf

Într-un fel sau altul,
prin universul întâmplărilor
imprevizibile,
amprenta pe care
o vei lăsa, zănatic,
în tot ce vei iubi -
va purta semnătura mea.

 

More ...

Poems in the same category

Dragostea ne-ntamplată

 

 

Dragostea ne-întâmplată nu va trece niciodată,

Rămâne-n gând o flacără ce arde blând, curată.

E visul ce nu s-a-mplinit, dar ne-a schimbat tăcut,

E dorul fără margini, ce-n suflet a crescut.

 

Rămâne-n amintiri un glas ce n-a vorbit destul,

O umbră de lumină pierdută în tumult.

Un pas ce nu s-a făcut, o mână ce-a rămas,

O clipă ce, în loc să vină, s-a frânt în al său ceas.

 

Dar dragostea, deși tăcută, e vie undeva,

O amintire ce tresare, străină de uitare.

Căci ce n-a fost, nu poate fi pierdut pe niciun drum,

Rămâne-n noi ca un ecou, în umbra unui fum.

 

More ...

Cercetașa

Parc-aș vrea să-ți spun ceva,

Dar din răsputeri mă abțin

Ca pentru tine, dragostea mea

Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.

 

Și cât de mult mi-ar fi plăcut,   

Odată să te fi avut;

Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,

Cu al tău dulce sărut blând.

 

Aș fi dorit, un vis să am,

Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;

Lumina feței tale să reflecte în ele

Dorința de tine care astăzi piere.

More ...

Sfirsit de dragoste

Când dragostea se înnămolește,
Tu să nu spui că s-a sfârșit.
Căci tot ce-n suflet se ivește
E-un potop neîmplinit.

 

E-un potop ce-ți arde mintea,
Lăsând în urmă doar un scrum,
Făcându-te să uiți povestea
Ce-ai adorat-o ca un nebun.

 

Ai adorat, iubind în șoaptă,
Și-atunci când dragostea-a-noptat,
Dar epuizat de-atâta teamă,
Simți că tot ce-a fost s-a terminat.

 

Tu, spulberat de gânduri triste,
Ca o nălucă ai pășit.
Pământul parcă  se  mai rotește —
dar pentru tine,  s-a oprit...

More ...

,,Ne cunoaștem din vedere" în franceză

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

jamais sur leur chemin

ils ne se sont pas arrêtés

marche sûre et rapide

 

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

 

Même pas par accident

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

 

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

 

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

nous ne nous sommes jamais arrêtés sur leur chemin

marche sûre et rapide

 

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

 

Même pas par hasard

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

 

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

More ...

Mi-e bine-n ochii tăi

O lumină blândă de răsărit a licărit subtil
În ochii tăi de profil ce-mi chemau căutările
Unui zâmbet timid ce-și ascundea futil
Răspunsuri la răgazul oboist de toate încercările…
 
Și mi-ai făcut loc în ochii tăi gândind apriori
Uf ce mângâiere… doar de suflet surprinsă
Cu-n zâmbet ce spune că încă tânjește-n fiori
Pitiți prin adâncurile privirii veșnic aprinsă
 
Când sunt în ochii tăi… timpul se oprește
Ca un nou renăscut ce-și simte pulsul și cântă
Fiecare secundă după alte ecouri tânjește
Spre o viață ce zboară… cu o aripă frântă
 
Privesc prin privirea ta și trăirea-mi revine
Îți simt gândurile și îți citesc vibrația-n pori
Gustând dulceața roșie a apusului care vine
În universul veșnic al privitorului nostru din nori
 
În ochii tăi o dorință-mi revine să o hrănesc
Cu îmbrățișări de gânduri în liniștea serii
Să împărtășim visuri care nu prididesc
Prin apa mării atât de iubită în mijlocul verii
 
În ochii tăi găsesc un sentiment de cămin
Uitat undeva pe-o laviță pictată cu vâlvătăi
Cu grijile ce-mi erau alchimizate-n senin
Privesc către sine și strig: Doamne ce bine îmi este în ochii tăi!
More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍