Contaminat

Tânjesc după păcatele tale

nu ca un orb

după puncte cardinale,

ci ca o arsură

după încă o rană.

În tine nu e scăpare,

ci dependență,

o liniște care macină

mai mult decât vina.

Și totuși, mă întorc

adesea

să-ți frământ pielea de mătase,

încă fierbinte de mine.

Încă un viciu

care-și cere locul în mine.

Dar sub palmele mele radioactive

nimic nu rămâne curat -

nici tu,

nici dorința,

nici iubirea.

Category: Love poems

All author's poems: Antonio Ciprian Corneanu

Date of posting: 3 August

Timp de citire: ~1 min.

Views: 270

Other poems by the author

Autograf

Într-un fel sau altul,
prin universul întâmplărilor
imprevizibile,
amprenta pe care
o vei lăsa, zănatic,
în tot ce vei iubi -
va purta semnătura mea.

More ...

Simfonia ei

Nu mai ascult demult
cum picăturile de ploaie fac
gâlceavă în fereastră,
căci în noaptea asta
prefer
să simt simfonia
ritmului tău cardiac.

More ...

Legământul clipei

La mulți ani cu sens și dor,

Cu liniști care nu se sting ușor,

Cu oameni rari și gând curat

Și-un suflet niciodat’ schimbat.

La mulți ani, nu timpului ce trece,

Ci clipei care-n noi petrece,

Când tot ce sunt devine-al tău

Și tu, eternul meu mereu.

Ramâi răsăritul prins în pleoapa mea,

Un cer ce-nvață inima să stea

În liniștea ce vine după furtuni și ploi,

Acolo unde eram doar noi doi.

More ...

Aș vrea să mor
într-o zi de vară,
ca să mă ascund
sub umbra gândurilor voastre -
și fiecare amintire,
cu mine, care s-a cuibărit
prin sufletele voastre,
să fie ca o sticlă de apă, rece-rece,
ce țâșnește din adâncuri,
proaspătă ca un izvor de munte.

Să nu aud cum, pe prispa casei mele,
lacrimile voastre cad, pierdute-n van -
vreau să trosniți toate zâmbetele,
allegro, ca sub bagheta lui Botgros.

Și nici cum pașii voștri se preling,
andante, prin iarba proaspăt cosită,
ci să-mi dați cadou, la căpătâi,
pe-un șnur, toate flecurile tocite.

Asta mi-e sufletul.

Am iubit iubirea,
am făcut dragoste cu dragostea.
Dintr-o pasiune în altă pasiune,
m-am cufundat-n neștire,
un nestingherit boem.

Asta mi-e inima.

Din mine s-a născut viața.
Și, din toate peticele de iubire,
am cusut o carpetă în care
visul și speranța
s-au regăsit,
amăgirea și adevărul
s-au sărutat,
iar restul e poveste.

Asta v-am fost.
Asta v-am rămas.

More ...

Ultima scrisoare în vânt

Pe fereastra veche, plouă cu regrete,

Umbrele se plimbă, pe pereți, discrete.

Căutam în noapte chipul tău pierdut,

Într-un vis străin, pe care l-am avut.

Am lăsat cuvinte să se stingă-n seară,

Ca o frunză moartă, într-o toamnă rară.

Și timpul fuge, fără să ne vâneze,

Dacă inima mai bate sau se zbate-n piese.

Dar tu rămâi, acolo unde lumina nu apune,

Singura tăcere, în această lume.

O, iubirea mea, trecătoare ca un gând,

Te-am strigat prin ploi, te-am căutat cântând.

Ești tot ce-a rămas, din tot ce-am fost odată,

O stea rătăcită, în lumea-ntunecată.

Nu pleca acum, când noaptea e aproape,

Lasă-mi doar iubirea, să ardă-n șoapte.

Am adunat dorințe în palmele goale,

Să le pun pe pragul drumului tău, în cale.

Dar vântul le-a luat, și le-a dus departe,

Peste mări și țări, dincolo de moarte.

Rămâne doar ecoul, unei clipe sfinte,

Când tot ce ne-am spus, arde-n cuvinte.

O, iubirea mea, trecătoare ca un gând,

Te-am strigat prin ploi, te-am căutat cântând.

Ești tot ce-a rămas, din tot ce-am fost odată,

O stea rătăcită, în lumea-ntunecată.

Nu pleca acum, când noaptea e aproape,

Lasă-mi doar iubirea, să ardă-n șoapte.

Și chiar dacă lumea se va prăbuși,

În ochii tăi, eu tot te voi găsi.

Nu e nevoie de cuvinte mari,

Suntem doar doi, în univers, rari.

În vânt, scrisoarea mea se pierde-ncet,

Rămâi cu mine, ca un vechi poet.

Doar tu și eu în noaptea care trece.

More ...

Păcatul simetriei

Te-ai întrebat vreodată cât de absurd de rar e

să găsești ochi care să-ți traducă lumea la fel?

Măcar pentru o noapte.

Măcar pentru o singură bătaie de pleoapă,

să vezi cum haosul din tine se aliniază perfect cu respirația altuia.

Eram două jumătăți ale aceluiași fulger,

țesute din aceeași carne de stea și din același noroi.

Luminați de o bunătate aproape naivă, bolnavi de aceleași dorințe,

dar ascunzându-l în catacombele pieptului, fix sub coaste,

pe același Mefisto, torcând a teroare, a ispită și a păcat.

Noi nu ne iubeam pur și simplu, noi ne recunoșteam.

Când îmi atingeai demonii, ai tăi zâmbeau pe întuneric,

liniștiți că, în sfârșit, au găsit cu cine să împartă abisul.

Dar apoi a venit voința ta, tăioasă ca o sticlă de Murano spartă.

O decizie tăiată în carne vie, o sentință de neclintit.

Ai luat foarfecele timpului și ai secționat singura umbră care ne mai unea.

Din cel mai perfect „noi”, ne-ai smuls și ne-ai aruncat la polii pământului.

Din reflexia aceleiași oglinzi, ai ales să spargi sticla:

eu am rămas să păzesc ruinele, tu ai plecat să construiești palate,

și din două spirite identice, ne-am trezit doi străini urlând de la capetele aceluiași infern.

Același aluat, dar arși în focuri diferite. Același drac, dar altă mântuire.

Rămâne, însă, noaptea aia. Tabloul nostru pătat de absolut.

Secunda rară de care menționa Dostoievski, în care lumea a clipit și a văzut că suntem unul.

Rămâne un poem înrămat în eternitatea unei alegeri

pe care, poate, n-o să ne-o iertăm,

dar pe care, nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața lui Mefisto,

n-o vom uita niciodată.

More ...

Poems in the same category

de-ar fi viata ca in filme,,,

DE-AR FI VIATA CA IN FILME

AS PĂSII IN FATA TA

PRIN NESECATA MULTIME

AS STRIGA CĂ ESTI A MEA

TI-AS VORBIi CU-AMELE BUZE

SĂRUTÂND PE ALE TALE

SI N-AR PUTEA SĂ MĂ REFUZE

A TALE BUZE IDEALE

CÂNTUNDU-TI ALE TALE VERSURI

VOI PRIVII IN OCHII TĂI

VOR PĂSII PE-ATALE MERSURI

ALE INIMII BĂTĂI

DE-AR FI VIATA CA IN FILME

AS RĂTĂCII PRIN UNIVERS

SĂ TE CAUT IAR PE TINE

IN AMINTIREA CE M-AI STERS

SĂ-TI SPUN O ULTIMĂ DATĂ

CĂ M-AI FĂCUT SĂ-NEBUNESC

CĂ NU MAI VĂD O ALTĂ FATĂ

SI SĂ-TI SPUN CĂ TE IUBESC

More ...

Zile

Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla

și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;

când adaug și ultima țigară din pachet

sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.

Sunt zile când las lumina aprinsă

și când apare o a doua pernă lângă a mea;

când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult

sau să ne întâlnim după ce adorm.

Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi

și când te caut pe unde nu exiști;

când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai

și o uit lângă mine până se răcește;

când te strâng în brațe puțin prea tare

și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;

când îți fac mai mult loc sub umbrelă

ca să realizez că nici măcar nu plouă.

Sunt zile când mi-e dor de tine

Zile și zile despre noi – eu și tu.

More ...

Același nor

E-o noapte plină de lumină,

Iar somnul poartă o haină grea,

Îți caut chipul printre gânduri,

Și noaptea te-a cuprins în ea.

Răpus de noapte, mă agăț de tine,

Caut un luceafăr ars de dor,

Și-n veșnicia cerului ce învie,

Vom adormi pe-același nor.

More ...

Fantome - 6 - Petale

Ai înflorit în toamnă

prin zile pline de ploi,

udă sloi cu forma de trifoi,

înfoiată, fermecând orice rană.

Îngână și se închide cu plăcere,

durerea devenind, deodată,

doar o amintire uitată;

pata se transformă în tăcere.

Zâmbește-mi prin ale tale petale,

ce-mi umple spațiile goale,

la vale umbând, noile imagini

lipite ca de magi pe pagini.

More ...

Plouă

În suflet plouă, curge rece fără milă

Ude sunt scările din cer și nu-i lumină

Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă

Norul plimbând umbrește-o inimă senină

Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună

Să ude-n nopte cu tristețe și furtună

Vântul nebun aleargă suflet să răpună

Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână

Se șterg culorile din flori curgând plouate

Petale albe cad în gol pierind secate

Încet și frunzele-au plecat căzând uscate

De dor rămân doar paie ude scuturate

Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute

Ploaia secundelor pierdute ard tăcute

Se-așează greu smulgând din aripile ude

Zborul rămâne-o amintire printr-e sute

Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate

Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate

Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate

Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate

More ...

Pragul de la usa

Vai, cata greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Mereu pe fata mea ai tot calcat

Si niciodata nu m-am suparat.

Acum, eu sunt afara inghetat.

Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;

Nu simti durerea care ma apasa,

Treci peste mine si intri-n casa.

Simt caldura cum vine pe sub usa;

Ma simt bucuros, ca o matusa

Cand copiii se zbenguie in casa

Si de griji nicidecum nu le pasa.

M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,

Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!

Cand nu se inchide, se impotriveste

Si de fiecare data ma zdreleste.

Greu tu tragi usa ca sa se inchida.

Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,

Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.

Te infurii si tot tragi neincetat.

Vai cate greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Dar pentru ce atat’ sa mai support?

Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”

Asa ca eu va spun la toti acum;

“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.

Nu cedati la frig si umezeala,

Stapanul pentru toti are-o socoteala”.

Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!

Cand in iarna grea gerul ma doboara.

Jumatatea mea din casa-mi spune:

“Stai linistit ca esti pe maini bune”

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.