Legământul clipei

La mulți ani cu sens și dor,

Cu liniști care nu se sting ușor,

Cu oameni rari și gând curat

Și-un suflet niciodat’ schimbat.

La mulți ani, nu timpului ce trece,

Ci clipei care-n noi petrece,

Când tot ce sunt devine-al tău

Și tu, eternul meu mereu.

Ramâi răsăritul prins în pleoapa mea,

Un cer ce-nvață inima să stea

În liniștea ce vine după furtuni și ploi,

Acolo unde eram doar noi doi.

Category: Love poems

All author's poems: Antonio Ciprian Corneanu

Date of posting: 3 August

Timp de citire: ~1 min.

Views: 217

Other poems by the author

Rătăcire

Sub bolta sufletului meu
ard
tăcerile
şi dorurile tale,
dar tu
renaşti ca un Phoenix
prin văzduhul inimii mele,
rătăcită-ntr-un sărut.

More ...

Anatomia unei distanțe

Nu oamenii mă sperie,

ci liniștea cu care acceptă să fie mici.

Îi văd cum își așază sufletul

în sertare cuminți,

ca pe niște cămăși călcate imperfect,

cum își beau diminețile fără întrebări,

cum își trăiesc viața

ca pe o gară provincială

în care nu mai oprește niciun tren către infinit.

Ei numesc asta pace.

Eu o numesc moarte lentă,

o domesticire a spiritului,

o amputare elegantă

a tuturor utopiilor din om.

Există oameni

care aleg confortul

cum aleg bătrânii o bancă la umbră:

fără grabă,

fără revoltă,

fără dorința de a mai cuceri ceva.

Și poate tocmai de aceea

somnul lor e atât de liniștit.

Dar eu n-am știut niciodată

să dorm simplu.

Pe mine m-au ros mereu ideile,

ca niște lupi metafizici.

M-a sfâșiat nevoia de sens,

această foame absurdă

de a înțelege mecanismul ascuns

din spatele lumii.

De ce iubim?

De ce pierdem?

De ce omul,

singura ființă capabilă să contemple stelele,

este și singura

care își distruge singură paradisul?

Am căutat esența

în femei,

în cărți,

în muzică,

în nopțile în care orașul părea

un creier gigantic conectat la singurătate.

Dar cu cât am înțeles mai mult,

cu atât am devenit mai străin de fericire.

Fericirea aparține celor care nu sapă adânc.

Celor care privesc marea

și văd doar apă.

Eu am privit-o

și am vrut să-i înțeleg disperarea.

Poate că inteligența

nu este o binecuvântare,

ci o rană evoluată.

Poate că luciditatea

e doar o formă superioară de tristețe.

Fiindcă omul care gândește prea mult

ajunge să dezbrace universul

de toate minciunile lui frumoase.

Și atunci rămâne singur.

Teribil de singur.

Ca un far

care luminează pentru corăbii

ce nu vor veni niciodată.

Iar iubirea…

ah, iubirea!

Eu cred în ea

cum cred astronomii în galaxiile

pe care încă nu le-au atins.

O intuiesc.

O calculez.

O simt vibrând undeva,

dincolo de materia rece a lumii,

dar între mine și ea

există ani-lumină

și un infinit care respiră ironic.

Poate că sufletele profunde

nu sunt făcute să fie fericite,

ci doar să caute.

Să ardă.

Să transforme dorul în filozofie

și neputința în artă.

Poate că omul nu e definit

de ceea ce atinge,

ci de ceea ce îi lipsește.

Și atunci mă întreb:

dacă dragostea adevărată există doar pentru cei suficient de naivi încât să nu-i caute sensul,

ce se întâmplă cu aceia care au ales să înțeleagă universul înainte de a învăța să fie iubiți?

More ...

Furtuna ei

Îmi place să te sorb din priviri...

Mi-am aruncat privirea către tine

Și ai naufragiat prin tăcerea sufletului meu

Ca un taifun pierdut printre ruine.

More ...

Cu tine
nu e nici început,
și nici sfârșit.
Nici măcar un salut,
nici adio.

Doar un simplu perpetuum mobile
ce-mi străbate colțurile de suflet,
răspândite
în toate încăperile lumești -
aici și acolo,
aproape și departe.

De vei zâmbi,
doar văzduhul te va cuprinde
în mii de șoapte,
și tot ce iubești -
efemer -
te va urma.

Nu va fi doar țipătul clipei -
aproape,
căci eu îți voi fi:
orizontal și vertical.

Doar tu,
și tinerețea,
și ochii tăi bruni -
atât s-a putut.

More ...

Dincoace de umbră

Din bezna sălii, prin catifeaua grea,

Un ochi străpuns de lumină pâlpâie,

Și-ngheață-n draperii, ca o mână ce se frânge,

Visul unui mal pe care n-o să-l ajung.

Afară-i marea, o turcoază vie și profundă,

O corabie-n neant, ca un gând de plecare,

Sub cerul albastru, ca o promisiune-n undă,

Un singur nor, un singur punct de vis și de uitare.

Cazinoul alb, cu colonade și bolte fine,

Se ridică solemn, ca o ruină de vis,

Unde fantomele jocurilor de noroc mai joacă, pe sub ruine,

Și-și amintesc de vremurile-n care dragostea era o miză.

Sunt eu, prizonierul unei viziuni tăcute,

Pe sub aceste perdele ce mă separă de lume,

Al unui ochi ce vede, dar nu poate să se-ncreadă,

Că fericirea e, undeva, pe acest țărm de-ntuneric.

More ...

Ebrietate specifică

Mă strecor încet pe bulevard,
noiembrie aleargă ca un nebun.
sub paşii mei, lumea prinde contur...
ce noiembrie mahmur.

More ...

Poems in the same category

Îți amintești?

Trec zile si nopti ca visele

Se sting pe rând și nu poți să le-oprești

Tu ai plecat în grabă si nu-nteleg de ce

Oare îți mai amintești?

De-ai fi știut ce lași în urmă...

Un suflet ce suferă-n tăcere

Dor și durere ce nu se mai curmă

Decat temporar în triste poeme.

Și după tot, atât mi-a mai rămas

Să scriu c-ai fost și nu mai ești

Să te întreb cu doru-n glas

Îți amintești? Îți amintești?

More ...

VIS (NE) STINS

Și parcă aseară vinul tău,

Curgea în picături pe gâtul meu

in brațe mă strângeai ușor

Și... am simţit din nou acel fior.

Râsu-ți amețitor îl auzeam în vis

De ale tale brate cu drag m-am prins,

Pe gât cu buzele usor m-ai atins.

Ce trist..un vis ce-n zori s-a stins.

Un vis de-o noapte am avut

Și-n urma lui o lacrimă mi-a căzut

Căci ești ca o himeră dintr-o altă lume

Și rece, nepăsător, distant te porți cu mine.

Și-mi las dorul și visul să curgă-n poezie

O poveste ce-a fost odată să scrie

Un final ce a fi schimbat nu se mai poate

Decât în gânduri scrise intr-o carte.

P.S

Off, babe ce dor de-un vin îmi e...

Și cât de mult să știu, aş vrea,

De-ai fi păstrat si pentru mine

Ceva bun din crama ta, pentru cândva..

More ...

Eu....

Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.

M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.

Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.

Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;

Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.

Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.

More ...

Trandafiri ce-n umbră stau

Trandafiri ce-n umbră pier,

Petale-arzând în tăceri,

Răsfrânți pe zid, o amintire,

Dintr-un trecut cu strălucire.

Pe masă-i verdele de sticlă,

Iar floarea cade, parcă-i mică.

Un dans al umbrelor târzii,

Povestea vieții-n răzleții.

Au fost odată strălucire,

Dar timpul smulge-a lor iubire,

Și-n foșnet mut de frunze goale,

Ascund regrete ancestrale.

Chiar de se sting, rămân mărturie,

În umbre lungi, o poezie.

Iar raza ce îi mai atinge,

În floarea stinsă visul plânge.

More ...

Saruturi alcaline

Și uit când treci pe lângă mine

Și uit când mă privești,

Pierdut în săruturi alcaline

Și-n restul de povești.

Doar un mic haz la gluma ta,

Mă face să zâmbesc,

Să uit de tot ce pot spera,

Să-ncep să te iubesc.

More ...

te voi uita.

cred că te voi uita,

pentru tot ce ai făcut si ce n-ai făcut.

căci plângând tu m-ai lăsat,

iar iubire nu ai dat.

te-am uitat pe jumătate,

dar dorul de tine încă doare.

încă îmi amintesc,

acele minciuni copilăroase,

ce fapte n-au devenit.

vreau să te uit,

pentru că m-ai trădat,

sufletul l-ai sfărâmat,

și pe mine m-ai aruncat.

te-am uitat,

sau de fapt nu te-am uitat..

pentru ca încă te scriu.

sentimente nu mai am,

iar viata culoare prinde.

încă te simt ca aminire,

care uitării trebuie să-i dau.

nu mai simt nimic pentru tine.

nici ură,dar nici iubire.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.