CUM?...

De-ai ști...cât de mult aș vrea

Să te pot căuta 

La ușa sufletului tău să pot să bat

Tu să m-astepti, sa îmi deschizi cu drag

De-ai ști ... cât de mult aș vrea,

Atunci când te-aș vedea

Să simți cum mă topesc,

De dragul tău... când te zăresc.

De-ai ști... cât de mult aș vrea

Să îți mai stau pe canapea

Să degust vinul sub privirea ta,

Oh, Doamne... erați fericirea mea!

De-ai sti... cât de mult aș vrea

Să simt din nou îmbrățișarea ta

Să îți ascult inima cum bate

Tu să mă mângâi ușor pe spate.

Cât de mult aș vrea...de-ai ști 

Odată să mai pot simți 

Gustul ce mă ducea în paradis

Dulceața vinului rămas...promis

Cât de mult aș vrea... de-ai ști 

O clipă să mai fiu a ta

Toată lumea s-ar opri 

Să simtă cum îmi râde inima...

Am fost copil și multe mai visam

Țin minte că-mi doream o bicicletă 

Când ceilalți la plimbare se duceau

Aranjam trusa de doctor cu "pansamente".

Veneau juliți la genunchi și în coate

Când la întrecere se prindeau

Poposeau la a mea "farmacie",

Doamne... ce jocuri adevărate jucam!.

La "frunza" când ne faultam

Și ne duceam mereu în coate

Vecini ursuzi cu apă aruncau

Să mai plecam acasă... poate!?

Jucam "țările" fără să știm 

Că-n timp vom călători prin ele

Pe-atunci ceream între noi ostași

Azi ne publicăm cu mândrie pozele. 

Mi-e dor să mă-ntâlnesc pe-afară 

Cu-ale mele surori de cruce

Să stăm până seara făcând "bazagonii"

Așteptând luna... în noapte să ne culce.

Am fost copil și a rămas atât de vie

Amintirea acelor vremuri de demult

Încât n-aș sti să scriu o poezie

Să redau... copilăria ce am trăit...

Emotii, dor, bătăi de inimă accelerate

Toate-s cuprinse în paradisul meu, 

Unde serile îmi pun în gând speranțe 

Că într-o zi voi mai gusta din vinul tău...

Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet

Și m-ai blocat să-ți fiu doar în tăcere 

Unde scrisul mi-e singurul urlet

Ce strigă în versuri a mea durere.

Mi l-ai lăsat dorință veșnică 

Într-un pahar gol în eternitate

Îmi e intens în amintire... încă 

L-ai interzis... să-l lași ca amintire

.........................................................

Ți s-a părut o... ilegalitate?!

Îți mai scriu uneori ca să nu uit...

Să nu mă pierd in tăceri care dor

Îți scriu cu-acelasi fior in gând 

Tot ce-am visat... un ultim vin în doi.

Îți scriu de lucrurile ce nu le pot spune

Despre cum mă prefac că sunt bine

Îți scriu deși nu-ți pot spune pe nume,

Dar inima te caută în orice liniște.

Îți scriu despre tot ce nu ți-am spus

Despre tot ce ai lăsat în urmă nespus 

Știu... nu am fost perfectă, și eu am greșit 

Dar te-am iubit... tu doar te-ai prefăcut...că m-ai plăcut...

Îți scriu poate pentru că nu ai înțeles 

Sau poate pentru că nu ai știut s-o faci

De aceea ți-a fost mai simplu să pleci

Neștiind câtă durere în urmă lași.

De-aceea încă uneori îți mai scriu

Pentru că unele trăiri nu se uită....

Se poartă în suflet ca o rană frumoasă

În inimă, vesnică amintire neprețuită...

Îți scriu...și n-am nevoie de răspuns sau de scuze

Doar un colț de pagină, s-aștern dorul ce mă frământă 

Îți scriu nu pentru tine...ci ca să nu mă uit pe mine

În iubirea asta care încă ar fi ales să rămână.

Noapte de iarnă cu vânt pe la uși

Siluete vagi pe străzi înghețate

Și gândurile își fac mereu culcuș

În povestea cu "a fost odată "...

O lună aurie fără prea multe stele

Fără zăpadă în care să te-arunci

Doar ochii tăi în minte mai sclipesc

Și clinchetul paharelor ... de atunci.

Un ger năprasnic afară,

Cerul doar de lună îmbrăcat

Mă plimb pe-alei într-o doară

Cu sufletul în amintiri scăldat...

Revino să mă întorci în zilele de-atunci 

Pentru o clipă iarna să îmi fie caldă

Dorul c-o-mbrățișare si un vin să îl alini

Doar luna să ne vadă, întunecimea să ne fie colorată.

Te chem... deși nimic nu ai aduce din trecut

Nu cred să știi ce-nseamnă drumul înapoi

Din iarnă spre toamna cu noi doi

Când timpul părea că ne iubește pe-amândoi

Esti dorul ce-n suflet mereu trăiește 

Și raza de soare ce-n inimă sclipește 

Ești tot ce iubesc de când te cunosc 

Visul ce-l port în mine, pe silențios 

Ești vraja ce ma prinde cu ochii de foc

Mi-apari în vise și simt cum mă sufoc

Brațele tale mă aprind și mă sting 

Când mă îmbrățișezi, cerul ating.

Ești dezastru ce liniște îmi aduce 

Un haos blând ce mă seduce

Zâmbetul tău mă poartă in abis

Privirea ta, poarta raiului ne-a deschis.

Ești furtună și ești și alinare

Clipa ce mă doare, dar și salvare

Cu tine răsare lumina în zori

Și apune in noapte fără de culori.

Ești ce caut și pierd în fiecare vis

Ești fericire și rană...tot ce mi-e scris

Ești semn de foc eu de pământ 

Mă arzi mocnit cu al tău veșmânt.

Ești luna plină ce strălucește în zare

Un tainic dor, o dulce chemare

Ești tot ce aștept să strâng la piept

Poezia să nu-mi mai fie deșert...

De ce eu te iubesc?

Hm. Buna intrebare..

In tine eu gasesc

Ce nimeni nu mai are...

Tu esti frumos si dulce,

Tu stii sa ma Accepti..

Imi daruiesti iubire

Nimic tu nu regreti...

Miai fost mereu alaturi

De cind neam cunoscut

Miai aprins iubirea

Cu primul tau sarut...

As vrea sa fii cu mine

In fiecare zi..

Dar nui posibil .. doare

Si simt ca team pierdut..

Atita timp cit EA..

Pe tine te atinge

Eu turb ca o nebuna

Ma musc pina la singe ..

Dar sper ca intro zi

La piept tu ma vei stringe

Soptind-umi dulce tare

Ajunge..nu mai plinge...

De azi,eu sint cu tine

De azi , eu sint al tau

Iubito..stii tu bine

Putea fi si mai rau..

Dar am trecut de toate

De griji si de nevoi

Ele-au ramas in spate

Acum sintem doar NOI!

Ochii tăi sunt ca toamna,

Cu dor ce-n taină mă îndeamnă.

Închide-i-ncet și stai o clipă,

Să-ți simt mirosul de pe a ta haină.

Eu te iubesc fără-ncetare

Lăsând amprentre-n vechi calendare,

Cu nopți umbrite  fără nume,

Cu pași rătăciți în lume.

Trandafirii roșii rupți de tine,

Îmi amintesc de primul „te iubesc”.

De ale tale bucle fine

Și de ochii-n care mă privesc.

Ecoul îți păstrează vocea, de mult uitată în neștire

Timpul a șters brațele tale

Ce mă învăluiau cândva cu iubire.

Iar noaptea îmi dictează

Nesomnul greu și abătut ,

Te văd aievea, dar vibrează

Imaginea al nostru-lui trecut.

Acum, privind în alți ochi, învăluită de durere,

Primesc prezentul ca tăcere.

Și nu-mi pare rău, nici nu te voi regreta,

Așa va fi mai bine și nu te voi mai căuta.

Mă auzi, dar niciodată nu mă asculți;mă vezi, dar niciodată nu mă privești;mă atingi, dar niciodată nu mă mângâi;mă miroși,dar niciodată nu-mi simți mireasma îmbietoare.

Îmi împrăștii inima în mii de cioburi,

Îmi tai carnea cu un fierăstrău,

Iar când vii și le pui cap la cap

Imi faci inima de sticlă să bată din nou […]

Doar o mică atingere de-a ta,

Doar un chicot mic,

Fac ca lumea mea să-nflorească

Ca florile din mijlocul lui Avril…

Un simplu vis cu tine

O simplă atingere trupească

Fac ca eu să înfloresc din ruine.

Băiatul meu brunet,

Așa aș vrea să-ți spun de acum în colo,

"Al meu" așa aș vrea să fie.

Să ne petrecem nopțile și zilele sub cerul înstelat,

să uităm de timp și să facem tot ce ne trece prin cap.

Să călătorim peste tot în lume, să nu ne pară rău,

Și apoi să aud din gura ta "Tu ești viitorul meu".

Asta aș vrea, frumosul meu brunet.

Să pot să te numesc al meu și să mă mândresc cu acest fapt.

Ești îmbrăcat cu o frumusețe pe care nu o pot descrie,

Iar gelozia mă cuprinde când știu că nu sunt singura care te vede,

Dar mă gândesc la altceva și-mi trece destul de repede.

Oh... brunetul meu meu cu ochii ciocolatii..

Ce mi-ai făcut de numai la tine mă mai pot gândi?

Ce ai reușit să-mi faci de mi pot simți ritmurile alerte ale inimii?

Și ce ai de gând să faci cu sentimentele tale?

Te vei ascunde și vei fugi de iubire cum o faci în continuare?

Vei renunța la un viitor alături de cineva care te iubește,

care renunță la tot și toate pentru că doar pe tine te dorește?

Hai te rog spune, renunți? Vorbește!

Exprimă-ți inima in câteva cuvinte simple, nu multe.

Știu că propozițiile ar fi dificile și nu ești genul care să dezvolte.

Alege de fapt viitorul, pe care și tu ți-l dorești de mult,

Pentru că am să aștept aici, mereu, ca sa te ascult.

Te-am căutat prin toți și toate,

Dar nu mi-ai răspuns tăcerii.

Te ascundea-i prin mii de șoapte,

Ce-au dat naștere uitării.

M-ai bântuit mai des prin vise,

Transformându-le în coșmar,

Prin strigăte ce-au fost respinse

Astăzi duse la tipar...

Și-am scris cu gândul regăsirii,

Ce lua naștere mereu,

Dar gândul este al nemuririi,

Al sufletului un trofeu.

Mă opresc între clipă și infinit, 

Ploaia mă spală de orice gând, 

N-alerg, nu strig, nimic nu cer

Doar tac și las momentul să-mi fie vers.. 

Orice strop e ca o întrebare,

Orice răspuns... o lacrimă ușoară, 

Și-n tăcerea grea ce ascunde dorul, 

Învăț să iert ploaia, norul și omul...

Nu știu de plâng sau doar mă topesc, 

După tot ce mai mult în viață iubesc, 

Dar simt cum curge-n mine o lume, 

Și las ploaia să mă ude, să mă îndrume...

Și-atunci înțeleg că nimic n-a dispărut, 

Doar s-a transformat, ce s-a pierdut

Și nu mai întreb și nu te mai chem. 

Mă las doar să simt... și scriu un poem.

..............................................................

Căci ploaia nu vine din cer mereu.

Uneori, ploaia sunt eu...