3  

Cojiță

Avea un corp ceresc,

Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,

Era o creatură mititică,

Credeam că era trimisă din Rai,

Dar am cunoscut Iadul alături de slujitoarea demonică,

Avea nevoie se pare, de o asistentă care să o vadă înger,

Să-i ofere Rai în schimbul Iadului,

O asistentă căreia acesta să-i fie cunoscut și să alerge în disperare către flăcări,

Să iubească arsurile atât de mult încât nici lacrimile nu le pot vindeca.


Category: Love poems

All author's poems: florentina_magdalena poezii.online Cojiță

Date of posting: 9 October 2022

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1736

Log in and comment!

Other poems by the author

De ce?

Atârna pe balcon

Printre ruine se mai zărea, ici colo

Câte un ciob se suflet

Era cât mai putea de sensibilă

Simțea o durere în coasta din care a fost creată la începul lumii

Zâmbea, dar îi trecea, cu un alint al vântului ce-i năvălea obrajii

Suspina, era visatoare, ofta că nu mai poate iubi

Căci rănile sunt adânci, parcă au diabet, se vindecă foarte greu

O să treacă, dacă nu durerea, măcar ziua prezentă.

 

More ...

Greșeală

Nu m-aș întoarce nici cu gândul la barca din care am fost aruncat

dar

Mă mai opresc adesea să ascult ce are Universul de zis

Chiar și când tâmpla timpului se zguduie și-mi rupe inima ca un pod șubred

Când mă simt împovărat nu mai port masca suferinței

căci

E frumos să te iubești, întins, cu ochii închiși simțind cum clipele îți smulg câte un zâmbet

Iubește-ți aripile, zbori oriunde te duce adierea vântului.

 

More ...

Nesfânt

Din cauza mirosului credeam că a murit.

Că inima în singurătate îi bătea din ce în ce mai lent,

Avea pansamente și în cel mai mic locușor al trupului,

Era un om puternic.

Nu obișnuia să se însingureze, dar prefera singurătatea,

Căci a stat vreme îndelungată în preajma oamenilor neprielnici datorită familiarului.

Știu ‘datorită‘ se folosește când ai de spus ceva de bine.

Îl vedeai singur pe stradă.

Zâmbea rar, de parcă oricine îi răpea fericirea de pe chip.

De parcă era mimul prins în cutia din care nu mai putea evada.

Tresărea când auzea un lucru de două ori.

Era extenuat, nu mai putea răspunde solicitărilor,

Nu mai conta dacă trăia sau se târa să supraviețuiască,

Se săturase să simtă zilnic cărămida ce-i apăsa sufletul.

Nu mai conta!

More ...

Costum alb

Eram cât se poate de vie în cimitirul de vise pe care l-am îngrijit ani la rând

Supraviețuiam cât se poate de eroic în fața Crucii pe care o purtam

Adăugam și alte ingrediente, nu-mi erau suficiente cele pe care mi le vărsa karma

Iubeam ce nu era dat de Sus, uram că exist, și alte sentimente ce-mi împovărau sau cel puțin puneau sare pe rană cât să nu uit că e acolo.

Inima era rece, am zis că eram cât se poate de vie?...pe cine păcălesc, doar existam, voiam să termin socotelile cu viața, dar nu eram prea bună la matematică

Dar nu făceam nimic, cum nu fac nici să ies din groapa pe care mi-o sap în nopțile pline de insomnii, uneori, rolul de victimă mă extenua, ieșea, intram, parcă nu era cimitirul făcut de mine.

Fiecare sentiment avea aranjat atent, o cruce de lemn pe care era scris ‘Nu te voi uita niciodată’

Frumos, nu? Chiar nu uitam gram de ce simțisem, erau atât de legate încât mă provocau să mă tai, doar să le simt cum dor

Atâtea trăiri, au rămas amintiri, au rămas flori cultivate frumos, la capul morților, mirosea așa frumos de când deschideai poarta

Să fie flori de salcâm? Să fie tei? Să fie sumbrul meu suflet care umblă fără liniște? Să fiu cea imperfectă printre atâția perfecți?

More ...

Răsturnarea încălzirii globale

Îmi strange groaznic fașa de la vene

Am vrut să tai răul pe verticală

Dar a curs sânge

Am trecut gândurile negre ce s-au lăsat grele

Printr-un filtru critic

Aveam unghiile date cu ojă roșie dinainte,

Presimțeam că se asortează cu momentul ce avea să vină.

Mă priveam în ochii minții în oglindă,

Speram să nu mai doară umbra.

Mă străduiam să spăl păcatele, să le opresc

Dar iertarea e Sfântă, prea apăsătoare pentru un păcătos.

O manifest în neputință și mă străbate,

Pătrunde adânc prin crăpături,

Își face culcuș.

Anii trec, rămâne îngropată, uitată

Cu crucea dărâmată.

More ...

Draga mea copilă

Aprob existența ta la ce se află în mine

Îmi mut privirea minții dintr-un sertar în altul

Ajung la treapta în care arta scoate la suprafață cele mai frumoase clipe

Amintirile sapă cu unghiile în pământul dintre flori

Era doar o zi de iarnă, friguroasă, cu gust de scorțișoară

Era ca oricare alta, din trecut

Căci o alta nu știu dacă va să fie, mâine.

More ...

Poems in the same category

ÎNTR-ADEVĂR E TIMPUL

    Într-adevăr e timpul, 
    ca marea-nvolburată, 
    să-nspume-n valuri albe, 
    ale noastre trupuri ude...
    
    Într-adevăr e timpul, 
    ca luna să se culce, 
    şi prima stea, a vieţii,
    pe cer să se ridice...
    
    Într-adevăr e timpul, 
    ca zborul meu înfrânt, 
    să redevină flăcări, 
    să picure cuvânt, 
    să sape-n trupul tău 
    firav, un gând :
    să-ţi fie dor de mare 
    de pescăruşi ţipând...

More ...

,,O clipă de sinceritate" în suedeză

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

 

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö

låt oss ge lite skönhet

denna sista timme.

 

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi älskar varandra.

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

 

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

More ...

Noaptea...

Am ajuns acasă,

M am pus în pat 

Și sufletul mi era rece,

De ce? Nu prea știam.

 

 

M am învelit bine

Și am dat play la melodie.

Irina Rimes a intrat 

Și sufletul mi a înghețat.

 

Nu știu cum sa scriu ce simt în adânc,

Doar ca doare tare,

Sufletul mi e stang.

 

E o durere interioara,

Ce doar oamenii zâmbitori o știu,

Când se termina ziua,

Plansetele revin.

 

Revin mii de gânduri,

Mii de amintiri,

Ce nu mulți le știu.

 

Amintirile ma dor

Și ma striga sa vin,

Dar umbrele lor nu mi dau nici un vis.

E greu sa fiu mereu cu zâmbetul pe buze,

Noaptea plang,

Iar ziua rad.

 

Nimic nu e ușor,

Spune glasul meu

Cerând ajutor.

 

Sunt un copil,

Dar am un suflet de adult.

E greu sa îmi revin

Chiar de am zâmbit puțin.

 

Noaptea trece,

Ziua vine,

Zâmbetul iese la lumina.

 

Ziua trece,

Vine seara,

Și ma innec in toata marea.

 

Marea mea de plansete,

Ce niciodată nu va trece,

Dar sper ca ea se va evapora,

Odată cu inima mea...

 

More ...

Dragoste pierdută

Alerg prin păpădii
Și mă pierd în melodii
Căutând o cheie să desfac
lacătul inimii mele,               

O primăvară foarte călduroasă,
Iar mă apasă
Cum iubirea noastră de azi devine ștearsă
Din cauza minciunilor tale și azi în sufletul meu este ploaie

Mi-ai rănit sufletul
Pentru a ma distruge și mai tare
Minciunile tale ,pentru mine sunt letale

Soare da-mi o raza
Sa-mi topească cubul de gheață
Format de tine
În sufletul meu și azi sunt ruine.

More ...

✨ Lumina stelelor

Lumina stelelor ce pătrunde la ferestre, 

Revarsă-ți amorul cu inimi de astre,

Să pornim printre umbre călătoare, 

Să-ți cânt vise cântătoare. 

 

Lumina purpurie ce plânge în zadar, 

Lacrima pură de melancolie e un dar, 

În ochii stelelor de cristale, 

Oglinda speranței plină de petale. 

 

Într-un univers ce nu se îndură, 

Dorurile triste sunt învelite-n natură,

Cu ochii de argint și iubirea purpurie, 

Revederea chipului cu bucurie. 

 

Printre stele căzătoare și planete, 

Cu părul de aur împletit în plete, 

Cu dorința cenușie ce zboară, 

Visul amorului e o sclipire odinioară. 

 

Vesela floare ce adoarme ademeniş, 

Acoperită-ntr-un frunziș,

Pe iarba roșiatică, ce sângerează amor, 

În umbra stelelor învelită-n fior.

 

— Acum privește - mă în ochii, sărută-mă,

În chipul tău strălucitor, iubește - mă,

Cu ochii strălucitori ca diamantele, 

Zboară cu mine și cu ele. 

 

Luminează - mi fața cea tristă,

Care plangi într-o batistă, 

Spre izvorul minunilor tale, 

Împletită - n amoros în cristale.

 

Smaraldul îmbrățișat în firul tău dulce, 

Pe ramura veseliei și pe lacrima ta să te culce,

Își apleacă sărutul dulce, 

În speranțele tale, lacrima se duce.

 

Într-o noapte  albă de vis,

Chipul blând ți-l l-am zis,

Cu privirea lacrimilor adorm, 

Inima plânge cu tine dom. 

More ...

✨ El - atât.

Cel care mi-a readus zâmbetul pe buze,

Fără să mă-ntrebe dacă îmi doresc.

Care-i acolo mereu, fără a găsi scuze

Și fără de care eu înnebunesc.

 

E bărbatul care îmi alină mintea,

Când obosită cad și-ncep să lăcrimez..

Care îmi aude rugămintea

Și nu mă lasă singură să mă calmez.

 

Mâna mea, o strânge către pieptul său,

În momente bune, dar și arzătoare,

E acolo când mi-e rău,

Când gândurile zbuciumate dau furoare.

 

Ieri, astăzi și pentru totdeauna,

Doar pe tine să te am aș vrea.

Pe tine te iubesc , nebuna…

Cu multă dragoste - autoarea.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍