Cojiță

Iubire, unde răsari?

Ajută-mă să fiu lumina

Să nu uit unde e inima..

Pornești lent printre sărmani 

Cauți, omori și apoi dispari!

Te descifrez în mii de gânduri, 

Tu, ignori aceste visuri:

"- Nu e bine să cunoști,

Căci după ai să recunoști, 

Tot ce ascunde acest decor,

Plin de spaimă și de dor.."

Cu timpul ai să descoperi 

Că minciuna e printre morți, 

Lumina care o să răsară, 

O sa fie mult mai clară,

Cu tristețe, o să doară..

Vinul stă rece pe masă din bucătărie,

Și tu,femeie,te rogi ca el din nou să vie.

Nu ești doar o păpușă ce face din lumea lui un paradis,

Pe care astăzi,cu un ultim gând și fără grijă,rapid el te-a ucis.

Părul tău negru ca întunericul noptii visătoare,

Îți mângâie ai tăi umeri mici și albi ca valurile mării,

Și stai atât de rece și umilă,parcă neînvingătoare..

Haide,ia-ți rochia ta roșie și astăzi dă-l uitării.

Nu plange,suspina și omorî speranța,

Tu dai bucăți din tine și el doar discordanța.

Pe care-adesea ți-o făcea cadou ce pe-un buchet de flori,

Iar astăzi,tu,femeie,simți tăcere și fiori.

Ștergeți,te rog,ale tale lacrimi grele și amare,

Ce pe al tău chipul îți zugrăvesc doar vătămare,

Un suflet așa cald și plin de viață,

Nu merită să fie atât de greu și izolat în gheață.

Acum,din fericire,ai scăpat la timp,

Dar viața și iubirea sunt mereu în contratimp.

Așa ca tu învață să ți drămuiești inima si mintea,

Înnoiește-ți astăzi,nu doar îmbrăcămintea.

Un zâmbet însorit prin vise îmi apare

Din el a răsărit iubire mult prea mare

Săgeată mi-a înfipt în inimă și doare

Degeaba am fugit, nu am găsit uitare

Când timpul e greșit iubirile n-au cale

Un zid am construit sperând să am scăpare

Ferestrele-am zidit să nu mai văd cărare

Tăcerea ce-a venit nu mi-a adus uitare

Încerc nedumerit să caut altă cale

Prin zile-am hoinărit lipsit de alinare

Durerea m-a topit, sub pleoape curge jale

Mă-ntreab cu ce-am greșit de nu vine uitare

Căzând spre asfințit rămân fără de soare

M-aruncă-n gol rănit o rece nepăsare

Destinul mi-a sortit amară condamnare

M-alungă ce-am iubit ascuns într-o uitare

Cu fiecare pas distanța-i tot mai mare

Aștept să mă renasc până-mi revi în cale

Și-atunci pornind la pas să împărțim cărare

Cred ca-m înebunit de când aștept uitare

Sa nu iti pese niciodata

De ce vorbeste lumea

De este zi sau este noapte

Lumea vorbeste intr-una...

De ai gresit tu in viata

Sau ai facut doar bune

La nimeni nu le pasa

Asa e aceasta LUME...

Traieste-ti viata bine

Asa cum iti doresti

La ziua cea de miine

Tu doar sa te gindesti...

Nu regreta trecutul

Vorbit de-acest popor 

Traieste-ti tu prezentul

Gindindu-te la viitor...

De-ar fi sa fie-n lume

Sustinere... respect

Si cineva sa-drume

Ce-n viata e corect..

Nu ar mai fi atita

Durere..dor si chin

Nu ar Mai fi vorbita

Persoana c-a gresit...

Asculta-ti inima ce spune

Gindeste sufletul ce vrea

Si lasa LUMEA sa vorbeasca

Sa zica ...ce vrea EA...

privirea-ți dojenitoare

a desenat

un stol dansator de grauri, 

un  fel de nor cu reflexe de-ametist,

să mă bucure.

amurgul 

transformă ,cu bagheta-i de vrăjitor,

tristețea

într-un  fluture auriu,

să-l prindă , ca pe o agrafă-n,

părul tău.

Iubito am să-ți vorbesc de spațiul dintre noi..

Sau despre distanța care doare

Dintre iubire sau nepăsare..

Sau poate de-o poveste de amor

Ce-i cocoțată pe un nor,

Departe fiind de noi doi

Chiar dacă astazi doare....

Iubito tu esti acolo,eu aici

Dar îți trimit iubirea mea ce știe să vorbească infinit

Engleza,Chineza și toate limbile de pe pământ,

Să-ti spună ea ce eu nu pot

Că te voi sechestra curând

Iubindu-te cu vorbe curse doar din gând,

Să-ți pot șopti un foșnet de amor,

Uitând răscolitorul dor..

Să te sărut aș vrea

Să-ți simt aroma trupului plăpând,

Și ochii tăi frumoși vorbind ceva și ei

Clipind voi ști că dragostea nu știe vreodată a muri,

Nici noi nu vom sfârși,

Ne vom topi în brațe amândoi

Dar totuși vom trăi în infinit

Vom viețui!

(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Era tot mai greu să-ți vorbesc.
Mi-era peste mână că știam că nu vei fi al meu...
Am crezut că fugind de acest gând voi fi bine.
Dar recunoscând acum, să-mi scrii îmi făcea bine.
E ironic nu?
Dar să simți că te autosabotezi e imposibil de explicat.
Mă puneam în locul ei,
Și nu mi-ar fi plăcut să fiu,
Dar am înțeles că nu suntem nimic.
Și e mai simplu, să accept distanța.
Să mă obișnuiesc cu ideea.
Că ești un trecător, care aș dori să rămână puțin mai mult decât restul.
Mulțumesc că stai!

Stagnez într-o baltă fără nume și pătată de trecut.

Datorită secetei din inimă.

Conștiința nu se împacă cu gândul ce greșește,

Iar lucrurile ce par simple, sunt eterne.

Lângă zidul din fața realității.

Plăcerea adierii vântului,

Ce vrei cu adevărat?

Nu crede ce se risipește.

Păstrează ce prinde rădăcini în leș.

În suflet rămân sechele adânci.

Umbresc sufletul, nu găsesc să aprind lumina, căci mi s-a ofilit gândul.

Lași bucăți risipite, pe marginea amintirilor neplătite.

Imaginile îmi înspăimântă originile și tresar în fața ecoului,

Ce aduce ceața incandescentă.

Emigrezi către trepte ruinate, ce nu duc nicăieri,

Decât provizoriu, analgezia stagna ca o nălucă.

https://letras.ro/product/ebook-ritm-surd-florentina-magdalena-editura-letras/

Din cauza mirosului credeam că a murit.

Că inima în singurătate îi bătea din ce în ce mai lent,

Avea pansamente și în cel mai mic locușor al trupului,

Era un om puternic.

Nu obișnuia să se însingureze, dar prefera singurătatea,

Căci a stat vreme îndelungată în preajma oamenilor neprielnici datorită familiarului.

Știu ‘datorită‘ se folosește când ai de spus ceva de bine.

Îl vedeai singur pe stradă.

Zâmbea rar, de parcă oricine îi răpea fericirea de pe chip.

De parcă era mimul prins în cutia din care nu mai putea evada.

Tresărea când auzea un lucru de două ori.

Era extenuat, nu mai putea răspunde solicitărilor,

Nu mai conta dacă trăia sau se târa să supraviețuiască,

Se săturase să simtă zilnic cărămida ce-i apăsa sufletul.

Nu mai conta!

Scriu despre prietenie căci,

E prea mult lichid roșu adunat în partea stângă al acestui trup muritor.

Când ma surprind gândind despre acest mister

Parcă am un clei în sertarul din mintea mea

Unde se află astfel de momente din trecutul meu.

Trăind în secolul 21 se pare că

Am așteptări prea mari,

Poate îmi doresc prea mult,

Sau poate ofer prea puțin,

Sau doar nu mi-am învățat lecția pentru examenul vieții

Și atrag oamenii nepotriviți

Care transmit că nu trebuie să am așteptări.

Greșită am crezut că sunt,

Că-mi doresc loialitate și alte baliverne legate de ea.

Dar greșit e timpul în care mă aflu.

Am un suflet bătrân, am descoperit de curând.

Liniștea îmi dă pace

Cât mă feresc de durere

Pierd din vedere că mă protejez și de iubire

E trist, e adevărat 

Că în continuarea mea sunt multe suflete care ascund o întreagă artă

Iar eu țin ochii închiși 

Pentru că de la atâtea mere stricate

Nu îndrăznesc să gust un măr bun

Nu dau vina pe picătura care a umplut paharul

Pentru că îmi asum că am pierdut vremea cât am așteptat să se umple. 

Aprob existența ta la ce se află în mine

Îmi mut privirea minții dintr-un sertar în altul

Ajung la treapta în care arta scoate la suprafață cele mai frumoase clipe

Amintirile sapă cu unghiile în pământul dintre flori

Era doar o zi de iarnă, friguroasă, cu gust de scorțișoară

Era ca oricare alta, din trecut

Căci o alta nu știu dacă va să fie, mâine.