Ce păcat că Vieru s-a stins
Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.
Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...
Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.
Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...
Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.
Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Poem
Poem: Amintiri dintr-un Burg
(doc) Povestea planetei Pământ pe timp de noapte. NASA a lansat o carte electronică cu imagini spectaculoase
Poem: Sub pleoapa-mi obosită…
Poem: Moștenire în olandeză
Poetul Emil Brumaru a murit
Poem: EL
Poem: Învață de cincisprezece ori
Scriitorul Alexandru Cosmescu a fost comemorat la 95 de ani de la naştere