1  

Ți-am spus

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise.

Și sufletul orașului renaște din flori,

Țineai în brațe un buchet de bujori,

Erai puțin din noapte și puțin din zori.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și ploaia e rece, măruntă și vie,

Aveai în ochi bucăți de poezie,

Erai puțin mister și puțină magie.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și norii ne privesc de departe,

Aveai o privire intensă, aparte,

Erai puțin din Terra și puțin din Marte.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și picurii păreau să nu se mai termine,

Un dor imens mă întreba de tine,

Erai puțin departe și puțin cu mine.

 

Ți-am spus să stai, că plouă cu vise,

Și ploaia aducea bucăți de tine cu ea,

N-am apucat să te prind că ploaia se oprise deja,

Dar tu ești oricum…

Puțin din toate, puțin din inima mea.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Ți-am spus

Date of posting: 24 September 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 781

Log in and comment!

Other poems by the author

Același nor

E-o noapte plină de lumină,

Iar somnul poartă o haină grea,

Îți caut chipul printre gânduri,

Și noaptea te-a cuprins în ea.

 

Răpus de noapte, mă agăț de tine,

Caut un luceafăr ars de dor,

Și-n veșnicia cerului ce învie,

Vom adormi pe-același nor.

More ...

În latină

S-a făcut târziu în lume

eu o să fiu un trist etern,

o să mă scufund în tristețe

pentru că mâine este posibil

să nu ne vedem…

și după clar, nici marți, nici miercuri,

de joi nu mai spun,

vineri nici atât,

deja am început să mă scufund.

 

(Nu mă salva, vreau să stau aici

când timpul ne desparte

și zilele ne poartă departe)

 

Dacă în una din zilele următoare,

o să-mi adun tot curajul din lume

și o să-ți scriu (nu aici), dacă putem să vorbim,

Ai vrea să vorbești cu mine?

 

Inima mea are atâtea să-ți spună…

că nu mai poate să tacă,

și nici ochii mei nu mai pot îndura atâta

să nu te vadă.

Dacă totuși nu vrei să vorbim, sau nu poți,

să știi că nu ai nicio vină,

și dacă vrei să-mi spui nu,

spune-mi într-o limbă pe care nu o cunosc,

Spune-mi în latină, nu știu latină.

More ...

Puțin din tine

M-ai atins blând, ca vântul serii,

Ca un fior cules din tei,

Și-n clipa aceea, printre tăceri,

Eram doar noi… cerul și ei.

 

Un colț de cer, un pas spre zori,

Un vis ce-n lume se desprinde,

O clipă fără trecători,

În care totul se aprinde.

 

Sub ochii tăi, oglinda mării

Printre comori uitate-n vreme,

Ca doi străini purtați de valuri,

Zburam pe nori, în valsul lebedei.

 

Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,

Când mâna ta s-a prins de mine,

Și-n pielea arsă de-al tău timp,

Mi-ai dăruit puțin din tine.

More ...

Alături de stele

Cred că noi suntem între vis și realitate,

Prinși într-o clipă de veșnicie din stele.

Dacă mă simți cum te caut în fiecare noapte,

Să știi că te-am numit și te-am scris pe fiecare din ele.

 

Uneia i-am pus numele tău,

Să știe să te recunoască drept stea.

Alteia i-am șoptit cât de mult îmi lipsești,

Să te viseze și ea.

 

O stea căzătoare știe cât de frumos zâmbești,

Și astfel, când pică de pe cer, zâmbește și ea.

Alta a aflat cât de mult te iubesc,

Și acum te iubește și ea!

 

O stea îți luminează noaptea cu foc,

O stea îți împletește mărgele,

Eu mă întreb ce faci și îți scriu,

Alături de stele!

More ...

Iară

Nu am mai putut să dorm după ce ți-am scris,

așa că îți scriu iară,

Pentru că simt că ești supărată pe mine pentru ieri seară🥺

 

Sper totuși să nu fii,

dar dacă ești să știi că nu-mi convine,

Și o să am și eu aceeași stare ca tine.

 

O să împrăștii cu energie negativă peste tot,

ce dimineață urâtă, ce cer urât, ce copaci urâți și uscați, ce frumoase sunt personajele negative din povești,

(Pot să nu mai împrăștii cu energie negativă dacă zâmbești, dar să nu trișezi🥺)

 

Sper că ai dormit bine,

Si sper să greșesc,

Și sper sa ai o zi minunată…

Te iubesc!

More ...

Complot

Iubesc noaptea, de aceea îți scriu mereu târziu,

Nu pentru lună, nici pentru străluciri rătăcite.

O iubesc fiindcă ziua te ține doar pentru ea,

Iar noaptea te fură încet și te aduce la mine.

 

Totuși asta nu este o poezie despre noapte,

Este o poezie despre o persoană care îmi lipsește deplin

Și mă întreb uneori dacă…

Îi lipsesc și eu puțin.

 

Și nu, nici acum nu e despre întuneric,

Este despre un om frumos tare,

Și cred ca de atâta dor ce-i port

Din piept o să-mi crească un soare.

 

Dacă te întrebi… nici acum nu e despre noapte,

De fapt, ca să te aduc aici am complotat cu ea,

Ca atunci când ajungi la acest vers

Să fie prea târziu să mai dai înapoi,

 

ești o stea,

steaua mea.

More ...

Poems in the same category

Viața-i scurtă!

Mă duc și vin de nu știu unde

Iar mintea parcă îmi e furată,

De când am citit două cuvinte

Prin care scrii ,,sunt supărată".

 

Nu pot să înțeleg plecarea ta

Fără să discutăm ce te-a durut,

În seara când am fost la nuntă

Și cu prieteni buni am petrecut.

 

Știu doar că ți-am simțit tristețea

În zilele trecute după eveniment,

Dar n-am putut cumva a înțelege

Că starea ta era un mic avertisment.

 

Acum încerc să-mi dau o explicație

De unde a putut veni o așa supărare,

Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui

Și să ajungem grabnic la împăcare.

 

N-aș vrea să cred că poate fi gelozie

Și-ncredere nu mai există între noi,

C-atunci ne este în pericol și iubirea

Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.

 

Așa că-ți cer s-avem o întâlnire

Să discutăm în doi față în față,

Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm

Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!

More ...

Iadul meu sfânt

Toate poartă numele tău... renglotă,

Toate poartă chipul și ochii tăi, abis.

Toate poartă zâmbetul și râsul tău — rană,

Toate poartă pielea și corpul tău interzis.

Toate poartă hainele și aroma ta, vrajă,

Dar numai tu ai gust de paradis...

 

Toate ard cu focul din jurul pașilor tăi,

Toate plâng cu vocea ta, spartă în umbre,

Toate gustă veninul lăsat pe umerii mei,

Toate poartă blestemul iubirii prea sumbre.

 

Ai coborât ca o stea, dar ai ars ca un demon,

Ai lăsat în mine un altar — gol și frânt.

Te caut în tot ce miroase a somn și a scrum...

Dar numai tu ești iadul meu sfânt.

More ...

Sub Copacul ce Știe

Pe ruina cu veacuri sub pașii târzii,
ne-am stat ca doi regi fără țară-n pustii.
Sub umbra Copacului, vechi și tăcut,
ne-am spus ce doar inima știe sărut.

 

Tu, cu o rochie plină de zori,
eu, cu un dor ce străpunge fiori.
Cetatea tăcea. Dar nu era moartă.
Respira prin noi, vie și-n poartă.

 

Ai râs, și frunzele s-au scuturat,
de parcă toamna s-a recules în sat.
Eu te priveam ca un tainic altar,
cu pașii desculți, ușori, pe hotar.

 

Vorbeam de idei și de noi,
de oameni cu minți ca noroi,
dar timpul părea să se-oprească
în palma ta mică, firească.

 

Am râs, am făcut și poze cu soare,
iar parcul părea o sărbătoare.
Oh...o priveam. cu o foame de stea,
și tot ce vedeam era... ea.

 

Tu-ai zâmbit, și s-a luminat cetatea,
eu te priveam ca pe vinul și cartea.
Fiecare cuvânt era cald, era viu,
și fiecare privire spunea „te mai știu”.

 

Ne-am săturat. dar nu de iubire,
ci de tot ce e fals, de tot ce e fire.
De zgomot, de haos, de ce nu contează,
și ne-am pierdut în clipa ce arde, și-ntr-una visează.

 

Pozele ne-au prins în veșmânt de lumină,
dar ochii tăi, iubire, au fost rădăcină.
Acolo, sub crengile grele de timp,
eu ți-am fost gând, tu mi-ai fost anotimp.

 

Am dansat. Nu cu trupul, cu inima toată,
și ruina părea a vibra înc-odată.
Un altar dintr-o lume ce încă mai știe
că iubirea adevărată n-are veșnicie...
...dar are clipa...Și clipa a fost....Noi doi.

 

Am dansat pe o piatră tocită,
unde altădată stătea o vestită
dragoste veche, uitată, strivită,
noi am reaprins-o, noi: tu și clipa.

 

Iar copacul, bătrân și atent,
ne-a legat pe amândoi în ciment.
Și jur, dacă vreodată vei uita
ziua când ne-am născut ca iubirea...
să te duci iar acolo, sub ram,
unde vântul îți șoptește: "te am."

More ...

De-ai sti🥲

Ce multe-ar vrea inima mea sa-ti spună

Și câte n-am să-ți spun vreodată...

Ai crede că-s doar o nebună 

Cu mintea zdruncinată!

 

Cum fac ades din noapte, zi

Croind cărare către geam

Ai înțelege ce mult mi-as dori

Intr-un pahar de vin sa te mai am...

 

Cate-as avea sa-ti povestesc

De când m-ai lăsat in uitare

Cum seara inca mai tanjesc

După o ultima imbratisare...

 

Caci mi-e prezența ta atat de vie

Când doru-n suflet se aprinde

Gândind la ce n-a fost sa fie

Te mai găsesc doar în cuvinte...

More ...

POSESIE...

    În noaptea asta-am să pândesc, 
    Cum dormi şi te lipeşti de mine, 
    Şi-atunci am să-ţi sărut,
    Şi buze şi înmiresmatul trup...
    
    De fiecare dată când în somn, 
    Te mişti şi-oftezi,
    Atunci probabil că visezi,
    ... Păcatul tău va fi şi-al meu.

More ...

ultima fărâmă din noi

timpul s a oprit in loc

de cand ai plecat, nu mai visez

nu mai sper, nu mă mai regăsesc.

 

încerc sa nu ma gândesc la noi,

sau la ce puteam fi,

sa adorm fara sa-ti aud vocea in fiecare zi.

 

vocea care îmi așternea

un zâmbet de copil pe buze, zâmbet fragil, sensibil dar adevărat

si care îmi făcea inima să zburde, fiind tot ce aveam mai drag.

 

m-a durut si încă doare

dorul de tine nu s-a estompat,

lăsându-ma sub semnul întrebării “oare m-ai iubit vreodată cu adevărat?”.

 

am privit cum vara s-a scurs,

ca și iubirea dintre noi,

s-a stins, s-a rătacit in apus.

 

vântul a suflat, rece si distant

luând si ultima fărâmă rămasă

din tot ce am avut cândva,

o dragoste copilărească.

-M.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍