Mă plimb!
Mă plimb pe drumul prăfuit
Și-n jur eu îmi rotesc privirea,
Poate te voi zări și îți voi spune
Întoarce-te, să ne trăim iubirea.
Salut în stânga și în dreapta
Și mă înclin ușor în fața lor,
Sub pălărie îmi ascund tristețea
Și-mi zic în barbă...ești visător.
Oare cum poți gândi la întâlnire
Când știi că totul este terminat,
Iar ea are deja copii și un destin
Lângă iubit, ce-i e acum bărbat.
M-așez pe banca de sub plopi
Și las gândul să mi-se-adune,
Aș vrea să scriu un vers cu rimă
Dar simt că n-am nimic a spune.
Îmi pun în buzunar la loc stiloul
Și mă ridic să plec pe drumul meu,
Mă-ntreb și îmi răspund...ce știu
Că vinovat de despărțire...sunt eu!
Poems in the same category
Străina!
Nu te mai văd pe strada mea
Să îți admir făptura ta divină,
De care sunt atât de fermecat
Chiar dacă ești doar o străină
Era o vreme când te vedeam
Și dimineața și pe-nserat,
Plutind ușor cu pasul legănat
Cu păru-n coc și elegant legat
Nu știu dacă cândva vei reveni
Să pot să văd ce n-am putut uita,
Și nici dacă cumva curaj voi prinde
Să te invit și să flirtăm la o cafea
Până vei apărea sau nu pe stradă
Voi pune rând cu vers pe o hârtie,
Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu
Să mă inspire să-ți scriu o poezie
Știu cum voi începe prima strofă
Că a trecut pe strada mea o fată,
Și-am să închei precum povestea
A fost tare demult...a fost odată!
FANTEZIE PE ŢĂRM
Nu-ţi voi mai scrie versuri. Du-te tu,
în leagănul maree lor lunare...
această noapte scurtă se trecu,
ca umbra pescăruşilor în mare.
Acum, pe ţărmul gol încărunţesc
de dorul tău, de dorul cărnii tale...
acesta e destinul meu lumesc,
pândit de plictiseli duminicale.
Aş vrea să dorm aici, cu întristarea
la piept . Culcat pe ţărm ca un artist,
dar din adâncuri, mi te aruncă marea,
ca spre-un pescar îmbătrânit şi trist.
Frigiderul care a iubit prea mult
frigiderul își găsește o pacoste
o mare amorezare cuprinzându-l:
-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,
pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.
[…]
ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea
pentru draga lui iubită, leguma.
săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…
leguma iubește suportul din hol
acolo sunt așezate milioane de fructe
leguma crede că și ea se poate încadra,
păcat că mai târziu frigiderul va afla.
-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău
însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…
chiar vrei sa pleci de lângă mine?
chiar crezi ca mie îmi convine
să rămân atâtea nopți fără tine?
[…]
leguma n-ascultă de frigider
în final, se mută la suportul din hol,
însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol
nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul
care și-a iubit leguma atât de mult
încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.
Vasilica dragostea mea
Vasilica tu ești dragostea mea!
Ce mult aș vrea
Să-ti fiu și eu ceva,
Nu mă-ntreba ce...
Poate vântul sau ploaia
Ori norii sau zăpada ce-o calci agale-n picioare,
Sa-ți sărut talpa și ochii
Crezând că moartea pe noi ne pierde,ne uită..
Iar viața mea ți-o fac cadou de ziua ta..
Nu-i glumă doar priveste-ți oglinda,
În chipul tău stau și eu,
Fie și-o clipă ce trece aevea,
Tu stând în gândul meu,
Sau în visele ce par vii..
Știi tu,parcă ți-am mai spus,
Te voi răpi cu armăsarul meu înaripat,
Deasupra norilor în zbor
Te voi duce către insula mea,
Tu râzând nebunește,
Eu cantând refrenul de mine scornit
Vasilica dragostea mea...
Parcă te-aud plângând în trecut,
Tristețe a fost,
Acum timpul are alt rost
Ce-a fost, astăzi e mort,
Prezentul zâmbește
Zâmbește-i și tu,
Uitarea vorbește ceva,
Ce ne pasă nouă de furtuna apusă,
De ce-i dus sau apus,
Vasilica dragostea mea!
(24 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Durere in cap
Cu perdelele lăsate,
Șed la masa mea de brad
De la Ikea
Focul pâlpâie în sobă
Iară eu pe gânduri cad.
A fost și înca este un vis frumos.
Însa doar un vis
Nu și realitatea.
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecei poteci
Ale facebookului
Pân’-ai pierit, la capăt, în trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Mă duce gândul...!
Mă duce gândul fără să-mi spună,
departe în copilăria mea din sat,
Și mă oprește lângă o poartă
zicându-mi, deschide ești așteptat.
Fac doi pași rapid pân' lângă gard
și privesc în curtea părăsită,
Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare
și casa pare a fi nelocuită.
Doar câinele mă latră dintr-o cușcă
și furios se uită către mine,
Parcă ar vrea ham, ham să spună,
nu te cunosc, pleacă străine.
Nu mai strig, privesc pe drum,
dar și pe-aici nimeni nu trece,
Treabă îmi fac scot o găleată
și sorb paharul plin cu apă rece.
Bag mâna în buzunarul hainei
și-ntrebător iau telefonul,
Îl sun pe tata și-i zic că am venit,
îmi zice da și-oprește tonul.
Trece un timp până deschide ușa
în mână cu un baston cu tijă,
Ochii îi plâng când chipu-mi vede
și-i șterge-ncet cu mare grijă.
Trage ușor zăvorul porții și vorbă
aspră aruncă înspre câine,
Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....
să știi că te-așteptam pe mâine.
Ne așezăm pe banca de la drum,
ca să-și îndrepte spatele,
Și trist îmi spune de dureri și,
c-a-ncercat..toate tratamentele.
Este seară și se lasă cu răcoare,
așa că amândoi intrăm în casă,
Stăm de vorbă și ne povestim,
dar tristețea greu ne-apasă.
Deodată, mă trezesc și gândul
mi-l întreb nedumerit,
De ce m-a dus fără de știre la
locul unde am copilărit.
Profund în judecată mi-a explicat,
că n-am mai fost demult prin sat,
Să-l văd pe tata ce-i bolnav și
să vorbesc cu mama ce-a plecat.
Deabia acum eu rușinat am înțeles,
că gândul doar a vrut să-mi spună,
Să merg la tata cât mai des, până ce
soarele și pentru el, nu urcă..să apună.
Străina!
Nu te mai văd pe strada mea
Să îți admir făptura ta divină,
De care sunt atât de fermecat
Chiar dacă ești doar o străină
Era o vreme când te vedeam
Și dimineața și pe-nserat,
Plutind ușor cu pasul legănat
Cu păru-n coc și elegant legat
Nu știu dacă cândva vei reveni
Să pot să văd ce n-am putut uita,
Și nici dacă cumva curaj voi prinde
Să te invit și să flirtăm la o cafea
Până vei apărea sau nu pe stradă
Voi pune rând cu vers pe o hârtie,
Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu
Să mă inspire să-ți scriu o poezie
Știu cum voi începe prima strofă
Că a trecut pe strada mea o fată,
Și-am să închei precum povestea
A fost tare demult...a fost odată!
FANTEZIE PE ŢĂRM
Nu-ţi voi mai scrie versuri. Du-te tu,
în leagănul maree lor lunare...
această noapte scurtă se trecu,
ca umbra pescăruşilor în mare.
Acum, pe ţărmul gol încărunţesc
de dorul tău, de dorul cărnii tale...
acesta e destinul meu lumesc,
pândit de plictiseli duminicale.
Aş vrea să dorm aici, cu întristarea
la piept . Culcat pe ţărm ca un artist,
dar din adâncuri, mi te aruncă marea,
ca spre-un pescar îmbătrânit şi trist.
Frigiderul care a iubit prea mult
frigiderul își găsește o pacoste
o mare amorezare cuprinzându-l:
-drag tare mi-e de ea! în fiecare secundă mă sting pentru a nu o deranja,
pentru a nu o trezi din somnul ei de frumusețe.
[…]
ei bine, el și-a ars becul doar pentru ea
pentru draga lui iubită, leguma.
săraca îngheață mereu când îi este în brațe, tare rău îmi pare…
leguma iubește suportul din hol
acolo sunt așezate milioane de fructe
leguma crede că și ea se poate încadra,
păcat că mai târziu frigiderul va afla.
-hei, leguma mea, chiar crezi că te voi lăsa ? ai dreptate,știu ca îți fac destul rău
însă știu ca dacă te las să pleci îți fac și mai mult rău…
chiar vrei sa pleci de lângă mine?
chiar crezi ca mie îmi convine
să rămân atâtea nopți fără tine?
[…]
leguma n-ascultă de frigider
în final, se mută la suportul din hol,
însă peste trei zile își pierde viața;se usucă și cade în gol
nimănui nu-i pasă, doar îndrăgostitul
care și-a iubit leguma atât de mult
încât a lăsat-o să plece chiar dacă știa că aceasta își va pierde viața.
Vasilica dragostea mea
Vasilica tu ești dragostea mea!
Ce mult aș vrea
Să-ti fiu și eu ceva,
Nu mă-ntreba ce...
Poate vântul sau ploaia
Ori norii sau zăpada ce-o calci agale-n picioare,
Sa-ți sărut talpa și ochii
Crezând că moartea pe noi ne pierde,ne uită..
Iar viața mea ți-o fac cadou de ziua ta..
Nu-i glumă doar priveste-ți oglinda,
În chipul tău stau și eu,
Fie și-o clipă ce trece aevea,
Tu stând în gândul meu,
Sau în visele ce par vii..
Știi tu,parcă ți-am mai spus,
Te voi răpi cu armăsarul meu înaripat,
Deasupra norilor în zbor
Te voi duce către insula mea,
Tu râzând nebunește,
Eu cantând refrenul de mine scornit
Vasilica dragostea mea...
Parcă te-aud plângând în trecut,
Tristețe a fost,
Acum timpul are alt rost
Ce-a fost, astăzi e mort,
Prezentul zâmbește
Zâmbește-i și tu,
Uitarea vorbește ceva,
Ce ne pasă nouă de furtuna apusă,
De ce-i dus sau apus,
Vasilica dragostea mea!
(24 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Durere in cap
Cu perdelele lăsate,
Șed la masa mea de brad
De la Ikea
Focul pâlpâie în sobă
Iară eu pe gânduri cad.
A fost și înca este un vis frumos.
Însa doar un vis
Nu și realitatea.
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecei poteci
Ale facebookului
Pân’-ai pierit, la capăt, în trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Mă duce gândul...!
Mă duce gândul fără să-mi spună,
departe în copilăria mea din sat,
Și mă oprește lângă o poartă
zicându-mi, deschide ești așteptat.
Fac doi pași rapid pân' lângă gard
și privesc în curtea părăsită,
Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare
și casa pare a fi nelocuită.
Doar câinele mă latră dintr-o cușcă
și furios se uită către mine,
Parcă ar vrea ham, ham să spună,
nu te cunosc, pleacă străine.
Nu mai strig, privesc pe drum,
dar și pe-aici nimeni nu trece,
Treabă îmi fac scot o găleată
și sorb paharul plin cu apă rece.
Bag mâna în buzunarul hainei
și-ntrebător iau telefonul,
Îl sun pe tata și-i zic că am venit,
îmi zice da și-oprește tonul.
Trece un timp până deschide ușa
în mână cu un baston cu tijă,
Ochii îi plâng când chipu-mi vede
și-i șterge-ncet cu mare grijă.
Trage ușor zăvorul porții și vorbă
aspră aruncă înspre câine,
Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....
să știi că te-așteptam pe mâine.
Ne așezăm pe banca de la drum,
ca să-și îndrepte spatele,
Și trist îmi spune de dureri și,
c-a-ncercat..toate tratamentele.
Este seară și se lasă cu răcoare,
așa că amândoi intrăm în casă,
Stăm de vorbă și ne povestim,
dar tristețea greu ne-apasă.
Deodată, mă trezesc și gândul
mi-l întreb nedumerit,
De ce m-a dus fără de știre la
locul unde am copilărit.
Profund în judecată mi-a explicat,
că n-am mai fost demult prin sat,
Să-l văd pe tata ce-i bolnav și
să vorbesc cu mama ce-a plecat.
Deabia acum eu rușinat am înțeles,
că gândul doar a vrut să-mi spună,
Să merg la tata cât mai des, până ce
soarele și pentru el, nu urcă..să apună.
Other poems by the author
M-am întālnit cu ea!
Mergând de dimineață la cosit
M-am întâlnit cu cineva cu coasa,
Am încercat s-o rog să mă ajute
A râs, s-a-ntors și a fugit fricoasa
N-am înțeles ce vrea să spună
C-a mormăit ceva încet în barbă,
Am urmărit-o coborând la vale
Și-apoi m-am apucat de treabă
Și cum era o zi bună de coasă
Am dat jos brazdă cu brazdă,
Și că veneau norii de ploaie
Fânul l-am adunat grămadă
Spre seara obosit de muncă
Am revenit la casa noastră,
Și de departe am văzut soția
Semne făcând de la fereastră
Îngândurat am deschis poarta
Și mi-am zărit soția-n prag,
Cu ochii plânși, abia șoptind
Că am pierdut pe omul drag
Atunci gândul rapid s-a dus
La întâlnirea stranie pe deal,
Că cea văzută era chiar baba
Ce căuta să-mi ia ceva vital
..............................
Nimeni nu scapă de-ntâlnirea
Cu cea trimisă de Cineva de Sus,
Ea vine doar când firu-i rupt
Și viața noastră cu sensul...dus!
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
Unde ești, copilărie!
Demult, tare demult am fost copil
Născut într-un sătuc sub deal,
Întins pe lunca râului, numit Siret
Cu oameni gospodari, făr 'de egal.
De mic copil mama m-a învățat
Să port respect celor din jurul meu,
Cartea să-mi placă, să merg la școli
Și zilnic rugă să înalț, spre Dumnezeu.
Cât de frumoasă mi-ai fost copilărie
Și cât de multe amintiri tu îmi aduci,
De tot ce-au fost,,năzbâtii " și greșeli
Și ,,partizani "jucând, fugind pe lunci.
Eram trei buni prieteni, ca niște frați
Ce strașnici ,,ghidușii " zilnic făceam,
Pe care mama le afla de la vecini
Și pentru care ,,urecheli" primeam.
Acum, nu pot să zic tot ce-am greșit
Că am o vârstă și parcă îmi e rușine,
Totusi, mărturisesc că-s mulțumit
Cu ce-am trăit, cândva și azi mi-e bine.
............................................
Mereu mă-ntreb unde te-ai dus copilărie
Și mai tot timpul, de timp, eu sunt certat,
Ce-mi zice..ai suflet de copil,..copilărește
Și nu uita..talantul..ce Domnul ți l-a dat!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Să fiu, să nu fiu!
Zilnic mă-nchin la tine Doamne
Și multe cer să-mi împlinești,
Uit când greșesc să cer iertare
Cu toate astea, simt că mă iubești
Încerc să nu mai fiu așa de mândru
Și către cei din jur să-mi arăt omenia,
În adevăr să cred urând minciuna
Și aliatul vieții să- mi fie modestia
Mă străduiesc să nu fiu lacom
Să fiu corect, cinstit și cumpătat,
S-ajut fără a cere vreo răsplată
Să lupt și-apoi să spun..a meritat
Izvor de dragoste să- mi fie inima
Iar bunătatea să-mi biruie invidia,
Să răspândesc în jur multă lumină
Să fiu puternic să țin în frâu mânia
Visez că omul poate fi mai bun
Doar prin iubire și fără pic de ură,
Cuvântul dat să fie bună temelie
Pe care să clădești, având măsură
......................
Mă-ntreb de știu ce este bine
Și cum pot de rău să mă feresc,
Speranță-mi este doar la Tine
Și cu smerenie..zic mulțumesc!
Mereu!
Mereu ți-am spus că voi veni
Și n-am venit,
Speranță-n mine tu ți-ai pus
Și mai iubit.
Mereu am fost prea ocupat
Motive invocând,
Și sufletul mult ți-am rănit
Minciuni spunând.
Mereu veneam cu flori la tine
Dar, doar atât,
Fără a ști să-ți dăruiesc iubire
Știu..m-ai urât.
Mereu ți-am zis multe cuvinte
Unul lipsind,
Cel,,te iubesc "... mult așteptat
Un gol...lăsând.
Mereu am ezitat mână să-i cer
Nu știu de ce,
Degeaba-i scriu să ne-ntâlnim
Ea..nu se-ntoarce.
Mereu visez,iubirea să-mi găsesc
Ce-a fost odată,
Și poate într-o zi, pe ea, o întâlnesc
Acum...furată!
M-am întālnit cu ea!
Mergând de dimineață la cosit
M-am întâlnit cu cineva cu coasa,
Am încercat s-o rog să mă ajute
A râs, s-a-ntors și a fugit fricoasa
N-am înțeles ce vrea să spună
C-a mormăit ceva încet în barbă,
Am urmărit-o coborând la vale
Și-apoi m-am apucat de treabă
Și cum era o zi bună de coasă
Am dat jos brazdă cu brazdă,
Și că veneau norii de ploaie
Fânul l-am adunat grămadă
Spre seara obosit de muncă
Am revenit la casa noastră,
Și de departe am văzut soția
Semne făcând de la fereastră
Îngândurat am deschis poarta
Și mi-am zărit soția-n prag,
Cu ochii plânși, abia șoptind
Că am pierdut pe omul drag
Atunci gândul rapid s-a dus
La întâlnirea stranie pe deal,
Că cea văzută era chiar baba
Ce căuta să-mi ia ceva vital
..............................
Nimeni nu scapă de-ntâlnirea
Cu cea trimisă de Cineva de Sus,
Ea vine doar când firu-i rupt
Și viața noastră cu sensul...dus!
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
Unde ești, copilărie!
Demult, tare demult am fost copil
Născut într-un sătuc sub deal,
Întins pe lunca râului, numit Siret
Cu oameni gospodari, făr 'de egal.
De mic copil mama m-a învățat
Să port respect celor din jurul meu,
Cartea să-mi placă, să merg la școli
Și zilnic rugă să înalț, spre Dumnezeu.
Cât de frumoasă mi-ai fost copilărie
Și cât de multe amintiri tu îmi aduci,
De tot ce-au fost,,năzbâtii " și greșeli
Și ,,partizani "jucând, fugind pe lunci.
Eram trei buni prieteni, ca niște frați
Ce strașnici ,,ghidușii " zilnic făceam,
Pe care mama le afla de la vecini
Și pentru care ,,urecheli" primeam.
Acum, nu pot să zic tot ce-am greșit
Că am o vârstă și parcă îmi e rușine,
Totusi, mărturisesc că-s mulțumit
Cu ce-am trăit, cândva și azi mi-e bine.
............................................
Mereu mă-ntreb unde te-ai dus copilărie
Și mai tot timpul, de timp, eu sunt certat,
Ce-mi zice..ai suflet de copil,..copilărește
Și nu uita..talantul..ce Domnul ți l-a dat!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Să fiu, să nu fiu!
Zilnic mă-nchin la tine Doamne
Și multe cer să-mi împlinești,
Uit când greșesc să cer iertare
Cu toate astea, simt că mă iubești
Încerc să nu mai fiu așa de mândru
Și către cei din jur să-mi arăt omenia,
În adevăr să cred urând minciuna
Și aliatul vieții să- mi fie modestia
Mă străduiesc să nu fiu lacom
Să fiu corect, cinstit și cumpătat,
S-ajut fără a cere vreo răsplată
Să lupt și-apoi să spun..a meritat
Izvor de dragoste să- mi fie inima
Iar bunătatea să-mi biruie invidia,
Să răspândesc în jur multă lumină
Să fiu puternic să țin în frâu mânia
Visez că omul poate fi mai bun
Doar prin iubire și fără pic de ură,
Cuvântul dat să fie bună temelie
Pe care să clădești, având măsură
......................
Mă-ntreb de știu ce este bine
Și cum pot de rău să mă feresc,
Speranță-mi este doar la Tine
Și cu smerenie..zic mulțumesc!
Mereu!
Mereu ți-am spus că voi veni
Și n-am venit,
Speranță-n mine tu ți-ai pus
Și mai iubit.
Mereu am fost prea ocupat
Motive invocând,
Și sufletul mult ți-am rănit
Minciuni spunând.
Mereu veneam cu flori la tine
Dar, doar atât,
Fără a ști să-ți dăruiesc iubire
Știu..m-ai urât.
Mereu ți-am zis multe cuvinte
Unul lipsind,
Cel,,te iubesc "... mult așteptat
Un gol...lăsând.
Mereu am ezitat mână să-i cer
Nu știu de ce,
Degeaba-i scriu să ne-ntâlnim
Ea..nu se-ntoarce.
Mereu visez,iubirea să-mi găsesc
Ce-a fost odată,
Și poate într-o zi, pe ea, o întâlnesc
Acum...furată!