Mă plimb!
Mă plimb pe drumul prăfuit
Și-n jur eu îmi rotesc privirea,
Poate te voi zări și îți voi spune
Întoarce-te, să ne trăim iubirea.
Salut în stânga și în dreapta
Și mă înclin ușor în fața lor,
Sub pălărie îmi ascund tristețea
Și-mi zic în barbă...ești visător.
Oare cum poți gândi la întâlnire
Când știi că totul este terminat,
Iar ea are deja copii și un destin
Lângă iubit, ce-i e acum bărbat.
M-așez pe banca de sub plopi
Și las gândul să mi-se-adune,
Aș vrea să scriu un vers cu rimă
Dar simt că n-am nimic a spune.
Îmi pun în buzunar la loc stiloul
Și mă ridic să plec pe drumul meu,
Mă-ntreb și îmi răspund...ce știu
Că vinovat de despărțire...sunt eu!
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 15 februarie
Vizualizări: 108
Poezii din aceiaşi categorie
Noapte bună!
Îmi amintesc cum îmi spuneai
Că sunt al tău unic talisman,
Și ce rapid tu te-ai schimbat
Și-am devenit al tău dușman
Răceala multă am simțit la tine
Și mai mereu motiv de ceartă,
Orice spuneam ducea la iritare
Iar eu naiv spuneam...mă iartă
Toți cei din jur mă întrebau?
De unde mi se trage supărarea,
Iar eu râzând le răspundeam
Sunt bine și coboram privirea
Târziu am înțeles ce se întâmplă
Când între noi nimic nu a mai fost,
Iar să lungim ceva ce nu mai merge
Era o pierdere de timp și fără rost
Și a urmat o despărțire tare grea
După un timp de viață împreună,
Iar rana ni s-a vindecat la amândoi
Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!
Agonie
E soare pe cer
Nu se simte căldură
Ceașcă pustie
Cafeaua e smoală
Afară e noapte
În suflet răscoală
Frunzele cad van
Copacii suspină
Plouă cu sânge
Cioroii îngână
Ochii n-au lacrimi
Tu ești de vină
Astazi
Astazi o sa spun o poveste
Poveste nascuta in mine demult
Nu spun pentru tine, caci a mea este
Dar vorbind tare, din nou o ascult
Odata, candva, radeam mult mai des
Dar timpul ce sapa a sters bucuria
Vesnic revoltat de ce am ales
Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”
Sa vand orice vis pe o suta de lei
Vise facute din iluzii importate
Astazi dau tot, daca vrei sa le iei
Acolo unde plec se numeste DEPARTE
Astazi, iti spun, ma simt impacat
Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa
Strivesc cu un geamat un destin spulberat
Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?
Astept un imbold ce ma face sa strig
Povestea ce spun iti pare usor trista ?
Pamantul din suflet cu lacrimi irig
Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?
Prizonier al perfecțiunii
Pe când el admira sufletul ei sui-generis
Îl transforma într-o artă de nedescris,
Cu-n fel de iubire greu de ucis,
Prea puțin ușor de descris
Ochii i-a pictat ca un paradis
Iar sufletul, poezie de neatins.
Iar zâmbetul ei rămâne de nedescris
Căci minunea nu poți să o explici, o crezi precis.
Trupul tău gol, o artă divină,
Privirea mea, pensula ce desenează lumină.
Permite-mi, iubire, în tăcere să creez,
Cu ochii mei, tabloul în care te visez.
Anul Câinelui
Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.
Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.
Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.
Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.
Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.
Dor nou, dor vechi
Alerg adanc universul prin noapte,
Cerul e deschis inspre zare, departe,
In drum stele vii lumineaza si cresc
Si ma-ntreb, oare spre ce lume pornesc?
Capul de-ntorc sa ma uit inapoi,
Dor viu ma cuprinde de unul din doi,
Si de trupuri goale, nesatule, fierbinti
Si cerul aude si asta ma scoate din minti.
Ma uit inainte si vad tot un dor,
Unul nou, tanar, timid si incurcat usor
Caci nu e al meu, nicicand o sa fie
E un dor strain ce n-are loc nici in poezie.
Il mangai usor, caci nu vreau sa-l doara.
E un dor bun, cuminte, cu iz de primavara.
Ii zambesc sters, cu privirea departe
La dorul nebun de care un timp ma desparte.
Noapte bună!
Îmi amintesc cum îmi spuneai
Că sunt al tău unic talisman,
Și ce rapid tu te-ai schimbat
Și-am devenit al tău dușman
Răceala multă am simțit la tine
Și mai mereu motiv de ceartă,
Orice spuneam ducea la iritare
Iar eu naiv spuneam...mă iartă
Toți cei din jur mă întrebau?
De unde mi se trage supărarea,
Iar eu râzând le răspundeam
Sunt bine și coboram privirea
Târziu am înțeles ce se întâmplă
Când între noi nimic nu a mai fost,
Iar să lungim ceva ce nu mai merge
Era o pierdere de timp și fără rost
Și a urmat o despărțire tare grea
După un timp de viață împreună,
Iar rana ni s-a vindecat la amândoi
Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!
Agonie
E soare pe cer
Nu se simte căldură
Ceașcă pustie
Cafeaua e smoală
Afară e noapte
În suflet răscoală
Frunzele cad van
Copacii suspină
Plouă cu sânge
Cioroii îngână
Ochii n-au lacrimi
Tu ești de vină
Astazi
Astazi o sa spun o poveste
Poveste nascuta in mine demult
Nu spun pentru tine, caci a mea este
Dar vorbind tare, din nou o ascult
Odata, candva, radeam mult mai des
Dar timpul ce sapa a sters bucuria
Vesnic revoltat de ce am ales
Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”
Sa vand orice vis pe o suta de lei
Vise facute din iluzii importate
Astazi dau tot, daca vrei sa le iei
Acolo unde plec se numeste DEPARTE
Astazi, iti spun, ma simt impacat
Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa
Strivesc cu un geamat un destin spulberat
Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?
Astept un imbold ce ma face sa strig
Povestea ce spun iti pare usor trista ?
Pamantul din suflet cu lacrimi irig
Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?
Prizonier al perfecțiunii
Pe când el admira sufletul ei sui-generis
Îl transforma într-o artă de nedescris,
Cu-n fel de iubire greu de ucis,
Prea puțin ușor de descris
Ochii i-a pictat ca un paradis
Iar sufletul, poezie de neatins.
Iar zâmbetul ei rămâne de nedescris
Căci minunea nu poți să o explici, o crezi precis.
Trupul tău gol, o artă divină,
Privirea mea, pensula ce desenează lumină.
Permite-mi, iubire, în tăcere să creez,
Cu ochii mei, tabloul în care te visez.
Anul Câinelui
Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.
Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.
Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.
Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.
Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.
Dor nou, dor vechi
Alerg adanc universul prin noapte,
Cerul e deschis inspre zare, departe,
In drum stele vii lumineaza si cresc
Si ma-ntreb, oare spre ce lume pornesc?
Capul de-ntorc sa ma uit inapoi,
Dor viu ma cuprinde de unul din doi,
Si de trupuri goale, nesatule, fierbinti
Si cerul aude si asta ma scoate din minti.
Ma uit inainte si vad tot un dor,
Unul nou, tanar, timid si incurcat usor
Caci nu e al meu, nicicand o sa fie
E un dor strain ce n-are loc nici in poezie.
Il mangai usor, caci nu vreau sa-l doara.
E un dor bun, cuminte, cu iz de primavara.
Ii zambesc sters, cu privirea departe
La dorul nebun de care un timp ma desparte.
Alte poezii ale autorului
Stea printre stele!
În astă seară mâna mi-am întins
Poate voi reuși să mângâi stele,
Dar cineva de acolo sus mi-a spus
Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele
Fără a sta prea mult pe gânduri
Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,
Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică
Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar
Și am vorbit cu Steaua Nordului
Să-mi fie far când calea rătăcesc,
Să-mi lumineze drumu-n noapte
S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc
Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit
Că n-am putut să mai repet dorința,
Că dintr-o dată cerul s-a înnourat
Și între noi s-a încheiat ședința
Voi încerca din nou și mâine seară
Să stau de vorbă și, cu alte stele,
Și poate voi avea puțin noroc
Să aflu, că una-i mama...dintre ele!
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
Un vis...neîmplinit!
Privește draga mea spre cer
Să vezi ce tristă este luna,
Ne simte că suntem străini
Și cred că știe unde-i vina
Pe-alei, pe seară ne plimbăm,
Și strâns ne ținem noi de mână,
Încrezător îți spun că mi-aș dori
Pe viitor să-mi fii a mea stăpână
Dar nu primesc niciun răspuns
Și parcă nu auzi ce îmi doresc,
Ești lângă mine, dar nu cu mine
Și simt că în zadar eu îți vorbesc
Ne știm de când eram copii
În satul nostru de sub deal,
Și mă vedeam iubit să-ți fiu
Dar cred c-am fost luat de val
Ai acceptat să stăm de vorbă
După a noastră tristă despărțire,
Eu tot sperând poate voi fi iertat
Și pași în doi s-avem spre fericire
Imensa-fost a mea dezamăgire
Când verde-n față mi-a zis c-are iubit,
Că m-a iertat, dar niciodată n-o să uite
Că visul de iubire...rămàne...neîmplinit!
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
Stea printre stele!
În astă seară mâna mi-am întins
Poate voi reuși să mângâi stele,
Dar cineva de acolo sus mi-a spus
Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele
Fără a sta prea mult pe gânduri
Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,
Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică
Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar
Și am vorbit cu Steaua Nordului
Să-mi fie far când calea rătăcesc,
Să-mi lumineze drumu-n noapte
S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc
Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit
Că n-am putut să mai repet dorința,
Că dintr-o dată cerul s-a înnourat
Și între noi s-a încheiat ședința
Voi încerca din nou și mâine seară
Să stau de vorbă și, cu alte stele,
Și poate voi avea puțin noroc
Să aflu, că una-i mama...dintre ele!
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
Un vis...neîmplinit!
Privește draga mea spre cer
Să vezi ce tristă este luna,
Ne simte că suntem străini
Și cred că știe unde-i vina
Pe-alei, pe seară ne plimbăm,
Și strâns ne ținem noi de mână,
Încrezător îți spun că mi-aș dori
Pe viitor să-mi fii a mea stăpână
Dar nu primesc niciun răspuns
Și parcă nu auzi ce îmi doresc,
Ești lângă mine, dar nu cu mine
Și simt că în zadar eu îți vorbesc
Ne știm de când eram copii
În satul nostru de sub deal,
Și mă vedeam iubit să-ți fiu
Dar cred c-am fost luat de val
Ai acceptat să stăm de vorbă
După a noastră tristă despărțire,
Eu tot sperând poate voi fi iertat
Și pași în doi s-avem spre fericire
Imensa-fost a mea dezamăgire
Când verde-n față mi-a zis c-are iubit,
Că m-a iertat, dar niciodată n-o să uite
Că visul de iubire...rămàne...neîmplinit!
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!