1  

Hoțul de lacrimi

Pata de pieptul tău,

Azi la Liturghie,

Erao o lacrimă caldă

Proaspăt rostogolită

Printre rugăciuni.

Am furat-o în grabă

Înainte să dispară pentru totdeauna 

In țesătura hainei.

Mi-am dorit s-o salvez.

Am pus-o pe obrazul meu.

Era rece acum

Dar pulsa de durere

M-am rugat pentru curaj și putere.

 


Category: Love poems

All author's poems: Danaida poezii.online Hoțul de lacrimi

Sprijin sufletesc,prietenie

Date of posting: 2 February

Timp de citire: ~1 min.

Views: 931

Log in and comment!

Other poems by the author

Matematica naturii

Anul își numără zilele

Fără pripă și fără grandoare

Le numără cu tact și răbdare.

Pe străzi Doamna de Aur

Este încă Regină.

Din jobenul ei magic

Mai scoate câte o cergă de brumă,

Elegante frunze de platan,

Un vânticel deghizat în crivăț,

Sau ,din vreme în vreme ,o bură rece.

Deasupra jobenului,aerul cu o mibă gânditiare

Plămădește nori umezi sau mai înghețați

Ținând copiii încordați.

În așteptarea Doamnei de Gheață.

Brazii nu mai sunt albi de zăpadă

Ci îmbrăcați în lumini.

Orașul freamătă

Crăciunul este aici din nou

În aer,în case,în biserici

În zâmbetele sincere dintre doi străini.

More ...

Poems in the same category

Dulce otravă

Te-am sorbit din priviri ca pe-un vin interzis,

Cu buzele tale, păcatul s-a scris.

Erai foc și miere, erai blestem blând,

O dulce otravă ce-mi curge prin gând.

 

Ai zâmbit ca o lună pe cerul trădat,

În ochii tăi negri, un dor blestemat.

Mi-ai promis infinitul, dar m-ai închis

Într-un vis ce apune, tăcut și închis.

 

Pe limbă-mi mai arde parfumul tău greu,

Un strop de lumină, un strop de ateu.

Te port ca o rană, cu drag îngrijită,

O crimă cu zâmbet, perfect isprăvită.

 

Aș bea iar din tine, deși știu prea bine

Că nu-i leac în lume să mă țină de tine.

Dar chiar de mă-ncearcă durerea cea gravă,

Te-aș alege din nou – tu, dulce otravă.

More ...

Într-un sertar…

 

Cum aș putea ca să citesc, 

Scrisorile ce n-au ajuns, 

Căci doar acestea împărtășesc, 

Imense clipe-n care ai plâns. 

 

De atâtea ori te-ai răzgândit, 

Scrisoarea să o pui în plic, 

Căci nu credeai că te-am iubit, 

Pe cât de tare ai fi voit. 

 

Și câte rânduri necitite,

S-au șters sub palma ta-n tăcere,

Rămas-au foile lipite,

De-atâtea lacrimi și durere.

 

Dar oful tău, oricât l-ai stinge,

Mai arde-n umbra unui rând,

Și-n visul nopții mă atinge,

Și-ți scrie numele plângând.

 

Și de-aș fi fost în scrisu-ți pana, 

Ce curge molcom pe hârtie, 

Cu patos ți-aș fi oblojit și rana, 

Făcându-ți tușul apă vie...

 

Într-un sertar uitat de lume,

Iubirea-n file ai ascuns,

Și n-ai lăsat ca slova să-și asume,

Atât amor, și-atâta plâns.

 

More ...

EU SUNT COPACUL...

Frunzele mele-au căzut amintiri,    
Şi s-au aşternut toamnă     
Peste rădăcinile moarte...    
    
Durerile mele-au devenit în van, sonore,    
Tânjind spre cerul sfâşiat,     
De căderi de paseri călătoare...    
    
Înaltul trupului meu s-a stins,    
În ploile trecătoare şi reci,    
Şi mie teamă de noapte, mie frică de zori,    
De câmpii pustiite, de umbre şi flori...

More ...

La poale de munte!

Noaptea ne-n-velea cu umbra ei

Venind de după muntele Ceahlău,

Gasindu-ne îmbrățișați pe stâncă

În timp ce eu furam sărutul tău.

 

De sus de după nor măreața lună

Ne trimitea pe-o rază de lumină,

Îndemnul de-a ne iubi cu pasiune

Până ce dragostea nu se termină.

 

Cu noi era și vântul cel de toamnă

Dar nu prieten și inamicul nostru,

Care-aducea cu el răceala nopții

Pe care o simțeam destul de aspru.

 

Dar cui să-i pese de vânt și noapte

Sau de vreun nor mărunt de ploaie,

Când inima bătea cu puls de-o sută

Cuprinsă de cea mai mare vâlvătaie 

 

Și mai era cu noi dragostea noastră

Pe care o trăiam la poale de munte,

Și care și, acum ne însoțește-n viață

Chiar dacă tâmplele ne sunt...cărunte!

 

More ...

Balada pentru cel ce n-a mai fost

Baladă pentru cel ce n-a mai fost

(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)

 

Nu ți-am scris când tăcerile strigau,

Când umbrele tale dansau prin perdele —

Doar am învățat să respir lipsa ta,

Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.

 

A venit aseară vântul, o umbră,

Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:

„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,

Cum zâmbești când durerea s-a prins.

 

Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,

Să le poarte pe drumuri străine,

Să nu mai știe nimeni că dor,

Că încă port numele tău în mine.

 

N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.

Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —

Dar port în mine un cântec fără glas,

Un ecou de tine, nedescris.

 

Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,

Blândă, dar adâncă, ca un legământ,

Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,

Una fără întoarceri, fără cuvânt.”

 

Stelele – candele oarbe, fără foc,

Luna – o corabie ce-și plânge drumul,

Și cerul e gol, fără tine-n el,

Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.

 

Frunza tremură pe ram ca dorul meu,

Sub fiecare bătaie de vânt —

Tremură, dar nu cade…

Așa cum nici eu nu renunț.

 

Am păstrat locul tău la fereastra vieții,

De parcă te-ai fi întors vreodată,

Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,

Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.

 

Și dacă vreodată vei trece prin gând,

Ca o umbră de frunză în visul tăcut,

Să știi că aici, în inima mea care tace,

Ești încă… neșters, netrecut, neminut.

 

Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —

Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,

Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,

Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.

A.Turcanu

More ...

🎤 A fost şi ploaia

Atât de pustie ți-e odaia.  

Privești pe geam, a fost și ploaia.  

Nu mai e loc de regrete,  

S-au scurs odată cu ale tale secrete.

 

Se duc rapid printre canale  

Și lasă-n urmă brazde goale.  

Suspini pe geam și-un trecător  

Privește sus, către balcon.

 

Refren:  

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta?... în viața ta...

 

Când auzi aceste vorbe,  

Zâmbi duios, fiindcă știa.  

Lăsă capul spre pământ,  

Privea cum talpa urme lăsa.  

Știa că ploaia nu îl lasă.

 

Refren:  

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta... în viața ta...

 

Urmau amintiri să-l răscolească,  

Să-și lase urmele-n țărână,  

Așa cum grijile mă mistuiesc  

Și cred că n-am să mai iubesc.

 

Rămân aici, în întuneric,  

Ascult cum ropote brăzdează  

Potecile de nisip fin,  

De mult călcate de destin.

 

A plecat străinul ce privea  

Îndurerat spre casa mea.  

Simțea ce eu doream să știe —  

O parte din dulcea neîmplinire.

 

A fost și ploaia. Și încă e.  

Și seceta, de-ar veni...  

Nu ar conta, fiindcă am ști  

Că adăpost nicicând n-om găsi.

 

Refren:

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta... în viața ta...

 

Se simte frigul în odaie.  

A fost și ploaia... și ploaia.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍