Anul Câinelui

Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.

Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.

Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.

Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.

Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.


Category: Love poems

All author's poems: Zburlea Ariana poezii.online Anul Câinelui

Date of posting: 20 января 2025

Timp de citire: ~1 min.

Views: 849

Log in and comment!

Other poems by the author

toate parcurile din cartierul tău

e seară
și mângâi iarba din toate parcurile
cartierului tău
sunt morminte
pentru ceea ce nu s-a spus.
luna se reflectă în lacrimi
noaptea
crește monștri pe pielea mea.
deschid jurnalul, trec mâna prin foi
le miros
doar liste de cumpărături.
aici, odată
eram doar noi
când luna se dădea în leagăn
pe pieptul tău.

More ...

🎤 gențiana zilelor noastre

nu știi cum e
să vii de la muncă, să calci asfaltul
de parcă ai plămânul în talpă
și doare
 
felinarele să fie galbene ca înainte și să aibă
limba lor, să crezi o secundă
că mâine va fi mai bine
dacă pleci în căutare de violete și din noaptea asta
o să faci un cer de petale,
doar să miroși cerul
să nu-l mai vezi,
să simți că ai rămas doar tu
și frumusețea lumii
și nici luna nu te privește, nici morții nu te compătimesc
când te uiți în oglindă
să nu îți amintești că ești mult prea singur
ca un câine căruia urina i-a devenit albastră,
iar stelele
sunt atât de multe.
 
nu știi cum e când
gențiana apusului devine o femeie
care te privește mut și pasiv-agresiv
de pe mașini, dintre frunze
direct în casă,
făcându-te să plângi
de parcă ar fi lacrimi palide
de dragoste.
 
să vrei
să mai găsești puțină înghețată în frigider,
poate ai o șansă să-ți mâingâie inima
ca o cremă de gălbenele,
inima noastră
o amuletă în plumb topit
 
tu știi?
More ...

🎤 Marieta

corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească

dar micul ei magazin
mirosea a migdale

doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider

dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate

doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras

ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale

și a nefericire

More ...

Poems in the same category

mărturii de seară

un sistem solar împodobit cu stele, cireşe şi dor
doar noi ştim de el, nu spune nimănui secretul nostru
noi, două frânturi de rază spartă
călatoare-n locul ăsta ce umbră de soare n-a simțit
sau miros de stânjenei culeși târziu
sau un simplu contact uman,
pare un abis pierdut pentru-o pereche de ochi
alta decât a noastră
căci ei nu ştiu, nici stele şi nici aştri nu trebuie să afle
că tot ce e frumos în lumea asta
am ascuns la noi în priviri, în ochi ce doar noi ştim
ca pe-o ploaie de meteoriți în plină zi
sau ca pe asfințit de soare pe planetă roşie

când ce numim noi soare va apune permanent
şi cand cireşul, moale se va ofili, sub ochii mei
voi răspunde la-ntrebarea ta: "Cum arată o stea moartă?"
şi-ți voi pune mâna pe ochii mei ce bine-i ştii
ca să găseşti fitil de lampă arsă.

More ...

În plin dor

M-aș pune la somn, am ochii tăi în gând

Și nu pot să mă prefac că nu te aud,

Cum mă privești din mintea mea de sus,

De parcă ai fi aici, mai mult decât eu sunt.

 

Te-ai așezat în gândurile mele,

Nici nu mai știu în ele când ai pătruns…

De fapt știu...

Când îți priveam chipul adorabil pe ascuns.

 

M-aș pune la somn, dar îmi aduc aminte

Cum ochii tăi și ai mei s-au atins în plin dor…

În preajma ta am așa multe emoții, încât,

Nu pot să-ți privesc ochii ușor.

Și orice altceva mi s-ar părea mai simplu,

Inclusiv să învăț să zbor.

 

More ...

Dragă Mărie...te iubesc!


E minunat să știu că-mi ești aproape
Când obosit mă simt și anii se adună,
Însă... sunt fericit și zilnic mulțumesc
Că dragostea și azi, ne ține împreună.

Gândul mă plimbă... departe-n amintiri
Și mă oprește din loc în loc să-mi spună,
Că pe aici,dar și pe-acolo pașii te-au dus
Pe unde sărutări furai... sub clar de lună. 

Și cum, vreodată, aș putea să dau uitării
Când te țineam de mână și îți șopteam,
Că ești frumoasă... așa cum te-am visat
Și să-mi devii aleasa vieții... îmi doream.

Și vremuri au venit și au trecut degrab'
Găsindu-ne pe noi mereu...îndrăgostiți,
La casa noastră, cu-n fiu... mult adorat
Cu legământ sub jurământ... căsătoriți.

Acum, privind în urmă la acele timpuri
Dar și la clipele de astăzi...ce le trăiesc,
Seama îmi dau, că-s omul binecuvantat
Și fericit rostesc, dragă Mărie... te iubesc!

More ...

Cel mai trist prizonier

Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,

În lanțuri mai grele ca cele de fier,

In celula cea mai întunecată,

Cel mai trist prizonier

E omul ce a pierdut un suflet iubit.

Cel mai trist prizonier,

In întuneric,la zenit,.

Cel mai trist prizonier,

Mangaiat doar de al lui asfințit..

 

 

More ...

Focul are ochii tăi

Când te apropii, nu mai pot gândi.
Doar simt cum aerul se umple de tine,
ca de o tămâie prea puternică.
Fiecare mișcare de-a ta
îmblânzește o parte din mine
pe care nici nu știam că o am.

 

Îți sărut umerii,
acolo unde lumina apune mai încet.
Îți ating gâtul,
acolo unde se naște adevărul.
Tu tresari ușor, ca o frunză sub vânt,
și tot cerul se întinde între noi.

 

Aș vrea să te las să pleci,
dar nu pot.
Ești o promisiune arsă în mine.
O flacără care știe exact
cum să mă doară frumos.

 

Când spui numele meu,
îl simt în fiecare nerv.
Devine carne.
Devine jurământ.
Și nu știu dacă e iubire
sau o moarte lentă și divină,
dar oricum ar fi,
nu vreau scăpare.

More ...

ce ești?

iubirea noastră?

distrusă.

zâmbetul tău?

o minciună.

ochii tăi?

otravă pură.

atingerea ta?

ca sarea pe rană.

sentimentele tale?

doar de fațadă.

 

iar eu?

un nimic care te-a iubit..

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍