Adevărul în umbre și lumini
Se cântă iubirea pe scene de fum,
Dar gândul apasă alt nume acum.
În patul minciunii se doarme străin,
Și tot cel ce plânge ascunde venin.
Se strigă dreptatea cu glas prefăcut,
Dar spatele-n umbră a fost sărutat.
Se jură că rana n-ar face-o nicicând,
Când ei sunt cuțitul ce taie pe rând.
Iubirea se vinde pe note de aur,
Dar sufletul strigă, flămând și amar.
Nu cer mângâiere, ci doar câștig faur,
Uitând că iubirea nu e un târg murdar.
Și dansul e jale ce râde-n tăcere,
Un strigăt ascuns în pași ce se pierd.
Căci nimeni nu vede, nimeni nu cere
Adevărul ce arde în suflet stingher.
Pictăm amintiri pe pânze albastre,
Cu lacrimi ce curg din ochi obosiți.
Dar lumea privește doar umbrele noastre,
Nu vede cum suntem pe dinăuntru zdrobiți.
Bem vinul păcatului, visuri se sting,
Ne pierdem în vorbe, uităm ce simțim.
Ne privim ca ispite, nu oameni cuminți,
Ne vindem ființa pe drumuri străini.
Căci ce ești cu-adevărat când te pierzi?
Când uiți cine ești, pe cine urmezi?
Când sufletu-ți urlă, dar nimeni n-aude,
Și singur în noapte te frângi între unde?
Dar sus, printre stele, e-un glas ce te cheamă,
Un adevăr ce nu moare-n uitare.
Hristos e lumina, iubirea, o taină—
În El se sfârșește orice rătăcire amară.
