Mintea și cântarul!

Cum aș putea să te uit pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul ne va aduce dezamăgire

Să stau departe nu e ceea ce simt,

Să vin aproape mult îmi doresc,

Dar știu că ești sub legământ,

Și mă feresc să nu păcătuiesc

Îmi este greu să-ti văd tristețea,

Pe care tu cu greu vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea să te-ajungă bătrànețea,

Până ce chipul drag nu-ți luminezi

Doar tu poți hotărî în astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești fără a regreta,

Și când și cum să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci in viața ta

Să ne oprim, prieteni buni să fim,

Iubirea prin prietenie s-o mărturisim,

Unul pe altul nicicând să ne mințim,

Și dragostea adevărată să o găsim

Știm că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ e dar Divin,

Și un păcat mărturisit.. Iisus il iartă!

Cad peste noi picuri de apă

Ce ne pătrund până la piele,

Mă cert cu norul dus de vânt

Că ne-a ascuns bolta cu stele

Sunt la plimbare pe-nserat

La braț cu draga mea soție,

Îmi spune despre ziua grea

O liniștesc și îi recit o poezie

Ne strecurăm sub un copac

Până ce ploaia nu mai curge,

O strâng în brațe, ne sărutăm

Și regretăm că timpul fuge

Într-un târziu pornim la drum

Și ne vorbim vrute, nevrute,

Despre trecut, prezent și viitor

Și de-ale noastre mici dispute

Plimbarea ne e mereu cadou

Ce ne-amintește de tinerețe,

Despre povestea lungă de iubire

Pe care-o credem fără bătrânețe

Intrăm în casă și suntem fericiți

Că astăzi ne avem unul pe altul,

Perechea potrivită pe pământ

Mărturisind..iubirea e secretul!

Urc un deal și valea o cobor 

Și-a mea privire mi-o rotesc, 

Poate te văd din întâmplare 

Și inima fierbinte îmi răcoresc. 

Cândva pe-aici ne întâlneam 

Și te așteptam cu trandafiri, 

La schimb iubirea ta primeam 

Și fericirea ne curgea-n priviri  

Eu tânărul din satul de sub deal 

Iar tu,  a mea aleasă din poveste, 

Ascunși să nu ne vadă lumea rea 

Făcând din întâlnire a lor...veste.

Aveam ca ani cam șapte peste zece 

Iar tu o floare cu petale parfumate, 

Pe care eu îndrăgostit le miroseam 

Visând că-n timp  vei fi a mea jumate.

Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat 

Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat, 

Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă 

Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat. 

................................... ......

Aduc și-acum pe vale multe flori 

Dar, nu trandafiri și doar lalele, 

Pe care le arunc și-mi zic în gând 

Aici s-au năruit...visurile mele!

Colind pe-o rază de iubire

Ce duce sigur la inima ta,

Te rog oferă-mi șansa vieții

Să pot iubi, nu doar visa

Mereu tu îmi apari în vis

Dar fugi când mă trezesc,

Și deodată trist mă simt

Că nu convig să te opresc

Te văd pe stradă singurică

De cum se face dimineața,

Curaj nu am să îți vorbesc

Și doar salut și-mi întorc fața

Tu ești prințesa mea din vis

Și nu doar o nălucă imaginară,

De care cred că mă îndrăgostesc

Și iată te visez, seară de seară

Nu știu cum să intr-un vorbă

Să-i zic ce simt eu pentru ea,

Iar de-mi va accepta dorința

Voi spune c-am atins o stea

......................

Așa a început idila noastră

Și este una fericită, nemuritoare,

Demult prințesa visului îmi este

Soție și iubita mea...sub soare!

Cât aș vrea, să fiu și eu...poet
Să scriu rânduri... să vă placă,
Fac efort, ca vers... să-mi iasă
Nu mă las... tot omu-ncearcă.

Prin școli, în timp, am învățat
Ce trebuie să știu în astă viață,
Cuvintele rostite să aibă...sens
Și, de la înțelept să iau..povață.

Ziua, seara și chiar pe înnoptat
Când mi-apar în gând...povești,
Scot din buzunar, stilou, hârtie
Mâzgâlesc, dorind să mă citești.

Stau de vorbă cu-a mea muză
Să mă-nspire... să mă-ndrume,
Să mă joc, de-a rima-n... vers
Poezii să fac...puse-n volume.

Scriu ce simt și cum mă simt
Făr' a avea pretenții de... artist,
Tot ce știu e că...nu mă opresc
Criticilor...cu stoicism... rezist!

Te invit să bem un ceai 

Dacă ai plăcere, 

Vreau să-ți spun o vorbă 

Și plec în tăcere. 

Știu că ești nefericită 

De la o vreme, 

Și mereu lumii afirmi 

Că trăiești blesteme. 

Mult timp n-a trecut 

De la despărțire, 

Însă, tare ți-ai dorit 

Asta, să devin-o știre.

Nu pot să-ți aduc acuze 

Și nici vorbe grele, 

Și doar simt să-ți spun 

Care-s ofurile mele. 

Când  ne-am despărțit 

Tu, doar ai rostit, 

Că multe s-au adunat

Și pe alta am iubit. 

N-ai dorit să discutăm 

Și ai plecat în grabă, 

Și printre uși ai afirmat 

Că dragostea e oarbă. 

Nu am văzut că suferi 

Și nici vreo întristare, 

Așa că îndrăznesc să cer 

S-avem o împăcare. 

Te-aștept c-un ceai fierbinte 

Cu miere îndulcit, 

Să pot să zic și să m-auzi 

Că doar cu tine-s...fericit!

(sau reclamă la sirop de tuse)

Numeri minutele, secundele, nanosecundele, până vine ziua cea mare în care trebuie să pleci la aeroport. Te bucuri extrem de mult, te-ai pregătit pentru acest schimb de experiență, ți-ai luat baterie externă, șlapi (atât simpli, cât și pufoși), încărcător, căști, cărțile lui George Bacovia, că știi că îți plac, haine (pijamale, geci groase, cele mai groase pe care le-ai putut găsi, deși timpul ne va spune cât de groase mai sunt), adidași, ghete, pantofi cu toc (deși nu cred că va fi nevoie), role (nu strică puțină distracție din când în când), ceas de buzunar, ceas rezistent la apă, mâncare (mai mult sandwich-uri cu felii de brânză din acelea pătrățoase de la Hochland, biscuiți sărați), unghieră, pastă de dinți, periuță de dinți, lanternă, lăsăm bricheta și briceagul acasă, că e posibil să ne oprească și să ne ceară tot felul de explicații...ce era să uităm?...A, da... ață dentară, încă mai ai aparat dentar și trebuie să ai mare grijă cum îl întreții. Împachetăm tot frumos și plecăm.

Este ora 4:45 dimineața, ne aflăm în fața aeroportului. N-am mâncat nimic, luăm câte ceva de la automatele pe care le găsim. Suntem supuși tuturor verificărilor posibile și imposibile, mergem și la baie, o mașinuță ne duce până la avion. În avion ne căutăm locul, ne așezăm, ne uităm prin niște reviste de modă și preparate locale, edițiile sunt bilingve, pe o pagină au textul în engleză, pe următoarea în finlandeză.

După un zbor de trei ore și jumătate, ajungem și în Finlanda. A durat ceva mai mult, pentru că mergem în nordul Finlandei. E cam aiurea că am ales să merg singură, pentru că trebuie să mă bazez doar pe ospitalitatea localnicilor. Mergem așadar la cămin, primim o cheie a camerei de la administrator și ce să vedem? Vom mai avea alte 4 colege de cameră... Îmi arată noile colege și unde este bucătăria, de asemenea, îmi explică într-o engleză, cu un puternic accent finlandez, că avem și suport pentru farfurii, doar că nu prea este indicat să mănânc acolo în lunile de toamnă, că vin gândaci, și nu știu ce. Și în alte camere din cămin voi mai găsi aceste viețuitoare doar toamna și primăvara, în rest e ok.

Am ajuns acolo spre sfârșitul lunii noiembrie, deci nicio problemă să fie nevoie de deratizare sau ceva, doar că este extrem de frig.

În zilele care au urmat, am avut grijă să port cea mai groasă geacă din toate cele pe care mi le-am adus, doar că gecile cumpărate din Romania nu prea mă ajută la condițiile meteo din nordului Finlandei. Acestea fiind spuse, cam la o săptămână și jumătate de când am ajuns acolo, a început să mă usture în gât. Nu am dat prea multă importanță, îmi vedeam de ale mele. Mergeam să îmi iau supă de la cantină, aveau de două feluri: de dovlecei și de șuncă. Mi-am luat de șuncă, că mi-am închipuit că ar fi mai gustoasă. Ți-ai găsit... înghițeam tare greu bucățile de șuncă din cauza amigdalelor inflamate de la gerul de -34°C. Și asta nu era tot, îmi alesesem semestrul de iarnă, urmau zile și cu -54°C.

Durerile în gât de agravau și mai mult. Mă uitam prin geamantan, nu găseam nimic pentru durerile de gât, nici măcar dropsuri. M-am lămurit, am început să caut o farmacie prin apropiere, cu Google Hărți și cu Street View. Până să găsesc farmacie, găsesc orice bancă, spălătorie auto, locuri unde se face inspecția tehnică periodică la mașini, am trecut până și pe lângă un hotel, care, de fapt, e format din igluuri făcute din sticlă groasă, săracii turiști care se cazează acolo, nu au pic de intimitate, tot se vede. 

Farmacistele la care ajung recomandă un sirop cu un nume kilometric, în minunata lor limbă, nici nu încape pe etichetă, e despărțit în silabe. Dacă îl recomandă, eu îl iau, doar că am început să am o tuse ca de măgar combinat cu broască care orăcăie. Atrag toate privirile când încep. Merg și la cursuri, ce să facem? Mă apucă în timpul prelegerilor foarte importante, n-am trecut nici jumătate de oră și mă roagă lumea, atât colegii, cât și profesorii, să stau în hol să-mi iau notițele. Așa azi, așa mâine, până mă întreb ce e cu siropul pe care îl iau. Cică fluidifică secrețiile din piept pentru a putea tuși, de aceea abia după a 25-a tuse, pot spune că răsuflu mai bine.

Colegele de cameră nu trebuiau să comenteze de tuse, că și eu le suportam, ba că veneau rând pe rând, una pe la 11 noaptea, alta pe la 1, alta pe la 3 dimineața din nu știu ce pub-uri, crâșme, birturi și discoteci doar de ele știute și trânteau ușa de la intrarea în cameră, nu se uitau că lumea încearcă să doarmă. După se puneau să se uite pe YouTube minim două ore de la venirea fiecăreia, după începeau să sforăie. Înțelege-le că da...au viață activă și nu știu ce. Se prea poate ca fix din cauza lor să fi răcit. Cu ele pierdeam minim trei ore de somn pe noapte, iar cu avionul e mai greu să rezervi plecări, veniri, nu e ca și când am merge cu microbuzul de la Spătărești la Pașcani.

În concluzie, aveți mare grijă ce țară vă alegeți pentru Erasmus, ce perioadă a anului și ce haine vă luați cu voi, nu e o plăcere să nu poți merge la cursuri că ai răcit și trebuie să ai grijă singur de tine, pe cont propriu.

E plăcut să ascultăm o serenadă

La colț de stradă

Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine

Atinge niște note mai sublime

Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată

Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată

La patiseria din Piața Orhideelor

Gazdă a turneelor

Pentru fitness și plimbări pe bicicletă

Și picturi cu o singură paletă.

Printre geamurile aburite,

De la fleicile bine rumenite,

Ascult cu mare drag, dar și dezgust,

Ceea ce nu e de bun gust

Și mă întreb:"oare când se mai termină?"

Acele sunete ce, evident, nu se anină

Armonios...

În timpul unui prânz copios.

Compozitorul operetei nazale originale se oprește,

Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,

De o jumătate de oră fără să mai știe,

Privind în gol, cu lăcomie,

Ce sentimente mai nutrește

Pentru batista sa cu undițe și pește.

Dezbate ce să mai facă,

Dacă să continue sau să se prefacă

Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,

Dar, fiindcă e scorțos,

Nu se lasă,

Chiar apasă

Cu batista pe o nară,

Scoțând sunete de o tonalitate rară.

Nu doar odinioară

Am convenit că muzica lui mă înfioară

I-am spus că mă deranjează,

La care el se holbează.

Deloc indignat,

Chiar m-a șicanat

Și mi-a arătat că, dinadins,

Produce acel zgomot distins.

Am început, pe un ton de ceartă,

Să vorbim despre ceva ce se iartă.

Așadar, ne-am împăcat,

Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.

Ce-mi doresc eu mie?
O altă glicemie!
Să pot mânca și bea
orice mi-ar cășuna:
pireu lângă friptură,
oricâtă prăjitură,
să mânc paste cu pâine,
orez și azi și mâine,
iar după o baclava,
să pot vin dulce bea!
Cutia de înghețată,
să-o golesc pe toată,
iar frișcă în cafea,
să-mi pun cât va-ncăpea!
Și după astea toate,
aș vrea dacă se poate,
să nu simt nici o „vină„,
să nu-mi fac insulină,
să nu devin fantomă,
fiindcă-am intrat în … comă!

20.01.2026

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Den gamle tyven

I en bruktbutikk,

Tatt, samlet, bla gjennom fra alle merker,

En gammel kvinne som har gått sin beste alder, for hun var rundt 70 år gammel, ser på bustiere,

Cecilias storesøster, butikkeieren, ser på kvinnen med frekke gester,

Han ser henne fortsatt sitte og surmule,

Det er som om ingenting kan roe ham ned,

Gå forbi blusestativene,

Han velger bare de med manettrykk,

Putte, putte, stappet i nettet alt han finner,

Han ser ikke ut til å ha det travelt,

Bevegelsene er sakte,

Den gir seg ikke under de våkne øynene

Av butikksjefen,

Hva hoster eselet, beundrer bildet av bulletinen,

Vår gamle tyv,

Han har absolutt ingen kvalme,

Fordi hjertets lyst overgir det,

Det ble et opprør,

På et tidspunkt spør butikksjefen henne:

"Du har tunge sekker, jeg mistenker at du har vært i andre butikker også?", men den morsomme gamle damen svarer: "Se, gjør jobben din!"

Umulig for henne å akseptere ufølsomhet som dette, hun tar det med ro, bluse for bluse,

Den gamle damen ser virkelig forvirret ut,

Han forteller henne pent at han fikk mange, mange av dem i gaver, at det nylig var navnedagen hennes, og at det er derfor hun er lastet med de posene,

Og alle de syv søljene,

Som ble tatt fra butikken,

Som en gammel kvinne var de lenge glemt,

"Har du noen forklaring på alle produktene du har med deg fra sted til sted?"

"Jeg vet ikke, jeg vet ikke engang hvordan sengen min ser ut."

"Så hvorfor kom du og handlet?"

"Ville jeg se noe vakkert?

"Lyver du pent for meg?"

"Hva betyr egentlig vakker?"

"La meg stå med dette påskuddet, for jeg kan ta meg selv alene"

"Jeg glemmer, ja, men jeg betalte for alt jeg måtte ta, jeg er ikke typen til å stjele"

"Hvis du ikke husker syv brosjer, vil du fortsatt ta hele butikken og ikke vite at du tok den"

"Hvordan er det mulig? Tviler du på min moral?"

"Hva er moralsk med verden som har glemt å være moralsk?"

Forblir med dette spørsmålet, begynner den gamle kvinnen å fjerne alt hun tok og ikke betalte for fra vesken, fra skjørtet, fra ermene, bak øredobber, under hatten.

Ok, vi håper du ikke stjeler neste gang,

At det er en ganske stor moralsk feil.

Uite-o pasare cum zboara,

Pff a naibii, e o cioara.

Am crezut ca-i ciocarlie,

Asta e de la betie.

Limpezi-mi-ar berea capu',

Hai ca mi-am pierdut si slapu',

Imi lipseste si caciula,

Cineva a dat cu jula.

Sau o fi de la baut?

Numai stiu ce am facut?

Trebuie s-o las mai moale,

Ca raman si fara toale.

Spânzura-m-aș în anexă
În lumina soarelui
Strategia nu-i complexă
Treaba e a ștreangului.

Am zis și-am să mai zic
În anexă am sa pic
Cu ștreangul legat de gât
E gata numaidecât.

L-am pus pe țeavă, drept, semeț,
Ca un poet dus prea departe;
Dar țeava, tristă, fără preț,
A pocnit: „Nu-ți deschid, încă, la moarte.”

Un jet de apă speriat
S-a dat peste obrazul meu;
Și-am stat ca prostul supărat,
Cu ștreangu’-n mână… aoleu!

„Nu mă ia nici funia-n glumă,
Nu m-atinge nici destin,
La mate-info, cu o spumă,
Te renaști din propriu-ți chin.”