Random creations :)
FERICIRE UNDE EȘTI?
Fericire unde ești ?
Vino ,bate-mi în ferești
Casa-i mică și năucă
Fără tine îmi este frică .
Hai ,te rog să mai rămâi
Pe unde treci tu cresc
Meri ,gutui și înfloresc salcâmii
Cerul râde printre nori
Calea mi-i plină de flori!
Tristeți
nu mai încap în propriu-mi corp
de-o vreme
mă întind peste o umbră străină
cu tot sufletul în care încă mai sunt
foarte bătrân
m-am confundat cu locul acesta al vieții
precum nefericitul pictor Daozi
din dinastia Tang
până la pierdere
sunt prea multe tablouri și locuri
în care ar trebui să intru
să mă caut
între timp a murit și împăratul Xuanzong
ultimul martor
a dispărut și peștera
cine va mai picta oare atât de frumos
ca Wu Daozi
încât să văd o lacrimă și-n ochiul lui Dumnezeu…
Arthur-regele uitat
„Unde-i Arthur, Regele pădurii?”
N-ai auzit? Imperiul lui demult e distrus,
Iar supușii lui acum sunt pierduți.
„Dar Arthur?” L-a omorât un prinț intrus.
Nu plânge, Maică Românie, după ai tăi copii,
Care cu pieptul lor te-au apărat de tirani,
În timp ce un țăran român se lupta cu zece mercenari,
Aparent acest pământ al Sfintei Maici.
„Eu mor pentru națiune!”
Aclamă Horia cu iubire.
A fi patriot nu e merit, e datorie.
Arthur! Să te odihnești în pace!
Prin atâta confuzie,
Pământul ăsta ne aparține.
Ține minte, dragă române,
„ROVINE, NU RUINE!”
Dar nimănui nu-i pasă, e dat uitării.
Falsele sisteme astupă scrierile sfinte,
Iar ușor, ușor, istoria va fi dată executării,
Și vor fi călcate în picioare mormintele eroilor.
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Copilul Ratacit
Pe-o cale lungă, spre alte zări,
Un copil pleca cu vise-n buzunare,
Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,
Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.
Părinții l-au privit cu lacrimi grele,
Sora micuță îi strângea mâna-n taină,
„Du-te, băiatul meu, în alte stele,
Dar nu uita că dorul ne războină.”
Anii trecură ca frunza-n vânt,
Raul muncea, clădindu-și un destin,
Dar viața-i aruncase al său cuvânt:
Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.
Din când în când, scria câte-o scrisoare,
Cuvinte scurte, dar pline de dor,
Pe chipul părinților, o dulce-amară
Lumină apărea, ca un licărător.
Sora-l privea din poze îngălbenite,
Copilăria le fusese luată devreme,
Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,
Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.
Prin străin ținut, între ziduri reci,
Raul se lupta cu visuri mărețe,
Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci
La casa părintească și nopțile blânde.
Când timpul trecu și părul se-nălbi,
Își văzu părinții prea rari, prea târziu,
„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi
Mai des alături, când v-a fost pustiu.”
Dar Raul știa, în sufletul său,
Că lupta vieții nu a fost degeaba,
Un drum străbătut, străin și greu,
L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Între lumini și întuneric
Mă privea printre zăbrele
Partea mea întunecată;
Să-i deschid porțile mele
Spre căsuța -mi ferecată?..
Ori să mă lupt, confuză
Cu prezența ei în mine,
Tremurând din buză
Mă dezbrac de haine
Și -n oază mlăștinoasă
M-adancesc păn la bărbie,
Pe -o vreme sumbră și cețoasă.
Și cu veșmânt din măl și ploaie
S-o iau la goană pe cărare
Prin foșnet de pădure,
Unde răgete de fiare
Mă străpung,mă -nfioară.
Umbre hâde și bizare
Îmi taie calea, mă -nconjoară
Și nu mai pot, mă prăbușesc
Îngrozită, fără vlagă;
Din coșmar să mă trezesc,
Mă agăț de -o creangă
Din răsputeri să mă ridic.
Și cu setea gurii de izvor,
Între lumini și întuneric
Să răzbat,din nou să zbor...
FERICIRE UNDE EȘTI?
Fericire unde ești ?
Vino ,bate-mi în ferești
Casa-i mică și năucă
Fără tine îmi este frică .
Hai ,te rog să mai rămâi
Pe unde treci tu cresc
Meri ,gutui și înfloresc salcâmii
Cerul râde printre nori
Calea mi-i plină de flori!
Tristeți
nu mai încap în propriu-mi corp
de-o vreme
mă întind peste o umbră străină
cu tot sufletul în care încă mai sunt
foarte bătrân
m-am confundat cu locul acesta al vieții
precum nefericitul pictor Daozi
din dinastia Tang
până la pierdere
sunt prea multe tablouri și locuri
în care ar trebui să intru
să mă caut
între timp a murit și împăratul Xuanzong
ultimul martor
a dispărut și peștera
cine va mai picta oare atât de frumos
ca Wu Daozi
încât să văd o lacrimă și-n ochiul lui Dumnezeu…
Arthur-regele uitat
„Unde-i Arthur, Regele pădurii?”
N-ai auzit? Imperiul lui demult e distrus,
Iar supușii lui acum sunt pierduți.
„Dar Arthur?” L-a omorât un prinț intrus.
Nu plânge, Maică Românie, după ai tăi copii,
Care cu pieptul lor te-au apărat de tirani,
În timp ce un țăran român se lupta cu zece mercenari,
Aparent acest pământ al Sfintei Maici.
„Eu mor pentru națiune!”
Aclamă Horia cu iubire.
A fi patriot nu e merit, e datorie.
Arthur! Să te odihnești în pace!
Prin atâta confuzie,
Pământul ăsta ne aparține.
Ține minte, dragă române,
„ROVINE, NU RUINE!”
Dar nimănui nu-i pasă, e dat uitării.
Falsele sisteme astupă scrierile sfinte,
Iar ușor, ușor, istoria va fi dată executării,
Și vor fi călcate în picioare mormintele eroilor.
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Copilul Ratacit
Pe-o cale lungă, spre alte zări,
Un copil pleca cu vise-n buzunare,
Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,
Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.
Părinții l-au privit cu lacrimi grele,
Sora micuță îi strângea mâna-n taină,
„Du-te, băiatul meu, în alte stele,
Dar nu uita că dorul ne războină.”
Anii trecură ca frunza-n vânt,
Raul muncea, clădindu-și un destin,
Dar viața-i aruncase al său cuvânt:
Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.
Din când în când, scria câte-o scrisoare,
Cuvinte scurte, dar pline de dor,
Pe chipul părinților, o dulce-amară
Lumină apărea, ca un licărător.
Sora-l privea din poze îngălbenite,
Copilăria le fusese luată devreme,
Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,
Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.
Prin străin ținut, între ziduri reci,
Raul se lupta cu visuri mărețe,
Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci
La casa părintească și nopțile blânde.
Când timpul trecu și părul se-nălbi,
Își văzu părinții prea rari, prea târziu,
„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi
Mai des alături, când v-a fost pustiu.”
Dar Raul știa, în sufletul său,
Că lupta vieții nu a fost degeaba,
Un drum străbătut, străin și greu,
L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Între lumini și întuneric
Mă privea printre zăbrele
Partea mea întunecată;
Să-i deschid porțile mele
Spre căsuța -mi ferecată?..
Ori să mă lupt, confuză
Cu prezența ei în mine,
Tremurând din buză
Mă dezbrac de haine
Și -n oază mlăștinoasă
M-adancesc păn la bărbie,
Pe -o vreme sumbră și cețoasă.
Și cu veșmânt din măl și ploaie
S-o iau la goană pe cărare
Prin foșnet de pădure,
Unde răgete de fiare
Mă străpung,mă -nfioară.
Umbre hâde și bizare
Îmi taie calea, mă -nconjoară
Și nu mai pot, mă prăbușesc
Îngrozită, fără vlagă;
Din coșmar să mă trezesc,
Mă agăț de -o creangă
Din răsputeri să mă ridic.
Și cu setea gurii de izvor,
Între lumini și întuneric
Să răzbat,din nou să zbor...