Văz-duh

Dacă dis de dimineață,

Afirmi lucruri cum ar fi:

Eu sunt bine cuvântat,

Sunt energic, motivat,

Sunt puternic, sănătos,

Sânt om bun, sunt om frumos,

Sânt în pace, fericit,

Creator și iubitor,

Bun și recunoscător 

Protejat și susținut,

Cu-ncredere în Dumnezeu,

Și în mine.. echilibrat,

Calm prezent și relaxat,

Înțelept, smerit, căci eu...

Sunt miracol asta-s eu,

Capabil și genial,

Toate mi sunt un mare dar,

Sunt doar aste câteva...

Cei bine a le repeta,

Să mărim vibrația,

Cu acele lucruri bune,

Care de acum, să ne-ndrume.

S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.

Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.

Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.

Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.

Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.

Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,

Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.

Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Only a word

Told suddenly

Unforgiving

Can put me down

The heart believes,

The mind measures

The silence is gone

forever

Unfortunately, that's my way

but always I'm saying to myself this way:

"Don't get annoyed!"

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Words can be tricky

Don't get annoyed, don't get annoyed!

For no anger is good!

Maybe sometimes you are hit unwillingly

By a word that's inappropriate

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Come, smile and listen to my advice.

Only a word

Brings me bad thoughts

And only with them

It's gathering me

It's jealousy

Comes like a burden

And an indescribable nightmare

Night falling in a dream

Unfortunately, that's my way

But always I'm saying to myself this way:

"Don't get annoyed!"

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Words can be tricky

Don't get annoyed, don't get annoyed!

For no anger is good!

Maybe sometimes you are hit unwillingly

By a word that's inappropriate

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Come, smile and listen to my advice.

And you'll know

To tell yourself

Whenever

To whoever

Don't get annoyed

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Words can be tricky

Don't get annoyed, don't get annoyed!

For no anger is good!

Don't get annoyed!

Am fost pe înălțimi

..și am căzut,

Am vrut să mă ridic

..dar n-am putut

M-am pipăit dacă-s întreg

..durere am simțit,

Dar nu în trupul meu de lut

..și-n eul meu rănit

În juru-mi atent am privit

..nimic nu am văzut,

Doar răutate am simțit

..în cei ce am crezut

Erau ,,prietenii" de casă

..cu ei m-am afișat,

Am împărțit multe în viață

..dar au trișat

Nu toți, dar unii m-au împins

..meschini au fost,

Acum stau agățați pe post

..și îmi asum un cost

Am renunțat la întâlniri

..și la petreceri multe,

Și pragul casei azi îmi trec

..puțini, să mă salute

Nu e ușor să pierzi pe cineva

..apropiat ție,

Iartă, dar ține minte, nu uita

..și lecție să-ți fie

.......................

Acum îi număr pe o mână

..pe cei adevărați,

Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"

..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!

Eu nu-mi sunt carapacea,

Nu-mi sunt cuvertura

Care poartă uzura,

Care nu-mi dă pacea

De a avea liniște.

De a-mi lăsa gândurile să se miște.

Sunt mai mult decât aspectul

Care nu și are efectul,

Decât defectul

Care nu-mi aduce respectul,

Decât imperfectul

Față de care-i invizibil intelectul.

Apar ca fiind un obiect,

Niciodată perfect,

Mereu un poem incomplet

Scris de un defect poet.

Aș vrea să mi se cunoască inteligența,

Să-mi fie vizibilă divergența.

de Beatrice Lotreanu

De crezi,sensul vieții e limpede,clar,

Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,

Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.

In noapte-al meu gând caută un răspuns,

Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .

Ce fi-va in clipa finala un dar?

Averea,puterea sau faima?

Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?

Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..

E pace în inima,în gând e senin,

Și singurul zeu la care ma-nchin,

E dragostea..

Astronom

Telescop şi-a cumpărat,

Însă nu să cate-n stele,

Ci să vadă de sub pat,

De-a plecat a sa muiere.

Unui astronom

Sus pe cerul înstelat,

Cată întruna cu luneta,

Însă alăturea-i în pat,

Găuri negre îl atrag.

Unui astronom

Astronom vrând să se facă,

Şi-a luat ochean de clasă,

Dar l-a lepădat de îndată,

Văzând gaura de-acasă.

Examen de angajare secretară

Proba scrisă stă să-nceapă,

Dar o blondă din fundal:

- Voi sări această etapă,

Mă pricep doar la oral...

Corona virusul

M-a atins cu degetul, m-a pipăit,

Şi-am zis că iau Corona negreşit,

Dar până boala o să - mi vină,

Eu, m-am mutat la e în carantină.

Atac de poantă

M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,

Chiar am făcut o mare dramă,

Dar nu a fost atac de cord,

Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.

Atac

M-a insultat c-o vorbă dură,

Şi mă ataca mereu în plen,

Dar i-am pus lacătul la gură,

Când i-am răspuns cu un catren.

Apocalipsa

Toţi se plâng că-i bate Domnul,

Că-i omoară cu “Corona” …

Dar din zori, până-i ia somnul,

Ei petrec doar cu Mamona.

Genetică – epidemia de Corona virus în Italia

Cei mai bravi au fost romanii,

Au creat chiar mari imperii,

Azi s-ascund ca şobolanii,

Le e frică de bacterii.

La terasă în pandemie

O Corona a comandat,

Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,

Vine băiatu’… a strigat,

Şi înspre el a strănutat.

E multă vreme de atunci,

Când alergam pe lunci,

Eram iad, tu erai rai,

Din piei de șarpe mă strigai,

Vânam săruturi între sâni,

Veninul îți curgea pe mâini,

Veneam foc și plecam scrum,

Iar pielea-ți mirosea a fum,

Și zilnic tot mușcam din măr,

Și-apoi râdeam de adevăr,

Azi ne târâm pe lunci târziu,

Iar pielea ne miroase a sicriu.

Când cântă pământul,

Şi pasărea tace,

Fur liniştea lunii,

Şi-o ascund în găoace.

Când tace dumbrava,

Şi pasărea cântă,

Fur liniştea serii,

Ca ea să m-ascundă.

Când tace pământul,

Şi pasărea-i dusă,

Razele albe ale lunii,

Îmi pătrund pe sub uşă.

Când cântă dumbrava,

Şi pasărea vine,

Pre-umblu pământul,

Cu luna în mine.

Am adormit în zborul către tine,

Și-acum mie rău de atâta bine,

Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte.

Gândesc acum ce mult am mai iubit,

Și brusc din zboru-mi m-am oprit,

Căci și iubirea are un fel de moarte,

Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!

Prea mult cu ochii cufundați în carte,

Deodată m-am trezit că ești departe,

Și soarta manifeste peste tot împarte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte,

Iar fiecare arde-n propriul univers,

Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.

Într-un cuib de cucuvele,

Plânge umbra mamei mele,

Prin fereastră intră-n casă,

Raza ei întunecoasă,

Și se-ndreaptă înspre icoană,

Unde intră ca să doarmă.

Casa prinde rădăcină,

Umbra mamei e lumină,

Și se vede prin podea,

Ochii săi de catifea,

Și preumblă prin pământ,

Trupul ei bătrân, flămând,

Și se-ntinde ca o mână,

Printr-un vrej de mătrăgună,

Şi mă ia de după gât,

Să-i țin noaptea de urât,

Şi mă mângâie pe frunte,

Și pe tâmplele cărunte...

Și îmi soarbe de pe obraz,

Lacrimile de necaz.

Eu cu patimă sărut,

Lacrimile ei de lut,

Şi le-adun încet pe toate,

Zi de zi noapte de noapte,

Plămădind cu a mea mână,

Trupul ei de sfântă mumă,

Şi-n a șasea dimineață,

Am suflat cu a mea viață,

Dar icoana de pe masă,

Unde doarme seara acasă,

Maica mea cu chip frumos,

Îmi șopti cu glas mieros:

Nu se poate fiul meu,

Să mă știu în viață eu,

Iară tu să fii în casă,

Doar o rază luminoasă.

Fă din lacrima de lut,

Un altar înspre trecut,

Și pe masa sa întinsă,

Las-o candelă aprinsă,

Și să știi feciorul meu,

Că lumina... voi fi eu!

Maica mea, lumina mea!

Fiul meu, altarul meu!

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.