te rog

o data in saptamina, mai des nu pot sa scriu poezii,
o data in saptamina imi vine sa pling de durere.
neinventatii mei eroi, dupa a mea parere,
uneori deveniti prea straini si pustii.

o data in saptamina sa darim, sa distrug totu-mi vine,
iar apoi sa repar ce-am distrus n-am putere.
neinventatii mei eroi, dupa a mea parere,
uneori sinteti prea stricti cu mine.

o data in saptamina zimbetele lumii imi par umile,
(o zi obisnuita, dar parca e-o intreaga viata),
eu sint atit de iritata in orice dimineata,
incit nu pot vorbi despre aceste zile.

Diana a rugat pe Domnul: "da, Doamne, sa fiu sotie.

m-am pocait aseara, constiinta-i ca cloramin,

masina far’ de-acoperis inca-mi mai trebuie mie,

dar sot mai tare-mi trebuie, te rog, da-mi, Doamne! Amin!

eu cred in tine, Doamne, stiu, ca ai multa putere,

stiu, ca din tron din ceruri tu ma auzi si ma vezi,

eu veau barbat frumos, tinar, destept si cu-avere,

betivi, zgirciti si saraci, te rog, sa nu-mi recomenzi."

din cer s-a dat jos un inger si a cerut amanunte:

"la ai tai ani, Diana, gindurile prea tare-ti zbor,

dorinta ta cere vreme, pentru ca tu vrei prea multe,

iar Calea Domnului, Diana, nu este Apple Store.

barbatii nu sint telefoane, ca in asa situatii

tu sa le-alegi design-ul, sa s-aiba WI-FI, 4G,

in lumea asta, Diana, n-o sa gasesti complectatii,

oamenii nu se repeta, oamenii-s unici, sa stii."

«Ingerule, - a spus Diana, - eu sint femeie frumoasa,

cind l-am rugat pe Domnul, ce vreau, eu clar i-am spus.

aproape ca nu ies din sala si nu maninc fainoase.

oare nu este clar? eu nu sint ieftin produs.

cite femei triste-n lume, pling pin la urlet si gemet,

«maritata»-i putin pentru mine, principalul "cu cine" si «cum».

am studiat bine piata, stiu foarte sigur ce merit,

in exterior sint perfecta, iar sufletu-mi este bun."

"sa-ti dau ce vrei tu, Diana, sa stii, ca inca se poate,

sot vei avea, desigur, frumos, nu sarac si nici rau,

doar o minuta asteapta, te scriu in baza de date,

acum memoreaza, Diana, numarul de coada al tau.

poti sa-l sculptezi pe piatra sau ca tatuaj pe miina,

numai sa nu-l uiti, Diana, n-o sa-l repet de-o sa vrei,

ce de la tine se cere? - s-astepti, ca rindul sa-ti vina,

scrie: un miliard saizeci si unu, sorry, deja saizeci si trei."

maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune, 
de si nu prea pare un cuvint deosebit, 
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume 
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit. 

te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate, 
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit 
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate. 
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit. 

te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta, 
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe, 
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta 
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge. 

ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei, 
pornesti iar notebookul si nu ai regrete, 
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei 
viata grea o farima cu viteza unei comete, 

(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica, 
femeea ce poate ierta a suta si mia oara) 
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica 
la volumul intreg sentimente o sa apara. 

maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint, 
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine 
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint, 
ca sa n-o ia pe mama de linga mine. 

nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci, 
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie, 
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci 
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie. 
 

daca as fi Shakespeare, as scrie un sonet,

in ritm cu inimile noastre, sufleteste.

eu te iubesc asa, ca un poet.

asta e mai adinc, decit lumea iubeste.

salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.

totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura, 

dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -

deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»

stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,

nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,

dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,

ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.

paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,

pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.

sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»

P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.

El e rece, e atit de rece,

Buzele ii sint asa-nghetate.

Chiar si vremea rea repede trece,

Ins-a lui mereu cu viscol bate.

Poate sint de-acum doar o straina,

Poate c-au inchis deja caldura -

Dar cu el mereu capat angina

Si nu-mi pot scadea temperatura.

Oamenii au nevoie de iubire,

Ca sa se-ncalzeasca, cind e gerul,

Dar inima lui, fara-ndoire,

E mai rece decit frigiderul.

De la el iau bronsite acute -

Focul nostru n-are cum s-apara,

Iar atunci, cind o sa ma sarute,

Voi muri de tusa pulmonara.

Ce reci și duri suntem, 
Oameni de ceramică... 
Strigăm și protestăm 
Si-n ziua de duminică... 
Trăim, dar nu știu pentru ce și cum, 
Gândim, și nu știu dacă are sens să spun 
Ce jalnici am ajuns, 
Ce goi și reci, 
Ce plini de gheață... 
Încât nu știm să tremurăm 
Căci nu mai avem viață... 
Iubirea.... hm, aproape un arheologism devine 
Si mă gândesc: 
Împrăștiați așa, prin lumea de coșmar 
Când sparge-se-vor aceste trupuri 
De ceramică, va curge sânge sau...? 
Hm... Nu prea cred... 
Va curge-n schimb doar praf și scrum. 

Îi dădui crezarea toată,

Foii care ne vestea

Căci cu nouă ore-n urmă

Dispăruse o lichea.

"Ce păcat!", îmi vine-a zice

Parcă până şi acum.

Alte vorbe treacã! Însã

Vorba asta mi-o asum.

Fiţele unei lichele

Sunt de neînlocuit,

Fãcând tot atâta treabã

Cât ar face-un om cinstit!

Le cred, însã, pe bunica

Şi pe strãbunica mea,

Care îmi mãrturisirã

Cât de rea e o lichea.

Oh! Nu fiţi maliţioase!

Nu sunaţi din clopoţel,

Cãci i s-au adus destule

Acuzaţii fel de fel!

O fi rea!... Ce pot a spune?

Nici nu prea vreau sã mã bag...

Sã nu se porneascã dânsei

Lacrimile, peste prag.

Fãrã apã, fãrã pâine,

Ar mai fi cum ar mai fi...

Fãrã de lichele, însã,

Nici nu am putea trãi!

Bune, rele, late, strâmbe,

Pãpãdite-n felul lor,

Nu le vor pãsa. Ci sta-vor

Tot "picior peste picior".

Aş propune o schimbare:

S-abordãm alt subiect.

Şi va crede şi licheaua

Cã ar fi mai înţelept.

                ☆

Dumneaei, îi stã mai bine

În popor, decât în vid;

Dar, de-o vreţi şi conservată, 

Scufundaţi-o în lichid!

Că, decât un rãu mai mare,

Decât cel ce totul vrea,

- O canalie, de pildă -

Tot mai bunã-i o lichea!

Eu sunt stăpân peste nimic,

Un veșnic rob fără sărsam,

Un călător în astă lume,

Un biet creștin fără să știu.

Văd cimitirul plin de viață

Orânduind coloanele de morți,

Un amalgam ciudat de oase,

Un dans macabru în decor.

Mă văd epavă într-un vid,

O umbră falsă pe pământ,

Sunt un orgoliu fad al unui slut,

Un bâlbâit timid al unui mut.

Văd moartea ca perfecțiune,

E ispășirea noastră-n absolut,

O veșnicie fără formă,

O zdreanță aruncată-n vânt.

Spre drumul judecății mele,

În fiecare zi cu nume

Îmi lepăd gândurile lumii

Și mă îndemn la rugăciune.

Zdrobesc armura

ca să leapăd povara sufletului

și să slobozesc chinurile

ce dorm în adâncurile ființei mele.

O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.

Crăciunul nu apune, el se-ntrupează
în pașii mei, în aerul de-afară.
Hristos rămâne. Nu se retrage. Veghează
în tot ce-i smerit și merge fără grabă.

Nu-i vuiet sfânt, ci lege luminoasă,
ce face dintr-un om un loc ales.
Iubirea Sa, adâncă și frumoasă,
se mută din minune în firesc.

Pe masă stă rânduiala începută,
iar iarna ține cerul mai aproape.
Nu-i sărbătoare, e viața ținută

de mâna Lui, prin zile simple, șoapte.
A doua zi ne-nvață, fără teamă,
că Dumnezeu rămâne, și ne cheamă!