Prima poezie
Și iarăși mă întorc la prima mea poezie,
pe care o citesc de mii de ori,
că-mi place,e frumoasă,
bine scrisă, găsesc un alt sens,o nouă temă,
citind-o din nou și iarăși.
Mintea, gândul și cuvintele,
îmi erau altele, pentru că totuși prima poezie.
acum,singur că s-a schimbat ceva în poeziile mele,
au devenit mai altele, le compun puțin în alt mod.
dar totuși,din cele preferate îmi rămâne,
prima mea poezie.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 18.10.2024
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Alina Zamurca
Data postării: 18 octombrie 2024
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 263
Poezii din aceiaşi categorie
Umbra mea, rana mea
Mi-s zilele din ce în ce mai triste,
Și-n culpa mea, nebun mă sfâșii,
Spre cer înalț lungi acatiste,
Deși de vină-s numai dânșii.
Absorb lumini tot mai obscure,
Și bântui drumuri lungi, ferite,
Din mine crește falnic o pădure,
Și-n loc de ramuri cresc cuțite.
E nefiresc dar umbra-mi curge,
Și nici nu stă-n lumina mea,
De fapt e rana mea cu sânge,
Și dâra strălucind în urma sa.
E-un râu ce-și scurmă albia în taină,
Pe maluri plâng fantomele din el,
Iar umbra mi-o îmbracă într-o haină,
Pe care-o port în drumul meu stingher.
Neînfricat pășesc pe lacrimi ce dispar,
În visuri stinse-n focuri prea devreme,
Și-n mine ascund un dor primordial,
Ce-n mijlocul pădurii de cuțite geme.
Pe cer mi-e steaua fără strălucire,
Iar luna ca o candelă la cap mă plânge,
Mă prăbușesc pe umbra mea subțire,
De fapt în rana mea și-n dâra ei de sânge.
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Alegeți războiul
Război civil,război civil
Unde protestanții nu sunt puțini
Înarmați până în dinți
Sângele lor va reface din nou pământul fertil
Război între bande
Din sate până în capitale
Ai să ajungi fără familie și proprietate
Când luptele vor fi terminate
Dar războiul convențional
Va rămâne fără problemă
Răspunsul la orice dilemă
Nu există un răspuns mai bun decât cel operațional
Fiecare război mondial
Venind cu un cost monumental
A avut un efect valoros
În crearea fiecărui colos
Războiul religios
A fost cea mai buna scuză pentru cel victorios
Câștigând teritoriu si prestigiu
Dându-le putere fără obligiu
Război de independență
Doar cei cu perseverență
Își vor elibera națiunea
Și își vor îndeplini viziunea
Războiul rece
De la mare până la cerul fără margine
Nu e luptat cu arme,ci prin spionare
Și prin războaie de proximitate
Războiul de propagandă
Fără scrupule și cu mare importanță
Îți poate crea,dar si distruge întreaga națiune
Doar asigurăte ca tu tragi sforile
Războiul cibernetic
Cel mai nou dintre războaie
Îți poate afecta electronicele
Din siguranța bazelor lor fortificate
Războiul biologic
Nu doar omoară,ci îi și torturează
Este aproape cel mai toxic
Mai ales pentru o țară suprapopulată
Războiul nuclear
Cel care distruge la un nivel particular
Este Robert Oppenheimer
Cel care distrugătorul de lumi s-a poreclit
Si el moartea a devenit
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
Umbra mea, rana mea
Mi-s zilele din ce în ce mai triste,
Și-n culpa mea, nebun mă sfâșii,
Spre cer înalț lungi acatiste,
Deși de vină-s numai dânșii.
Absorb lumini tot mai obscure,
Și bântui drumuri lungi, ferite,
Din mine crește falnic o pădure,
Și-n loc de ramuri cresc cuțite.
E nefiresc dar umbra-mi curge,
Și nici nu stă-n lumina mea,
De fapt e rana mea cu sânge,
Și dâra strălucind în urma sa.
E-un râu ce-și scurmă albia în taină,
Pe maluri plâng fantomele din el,
Iar umbra mi-o îmbracă într-o haină,
Pe care-o port în drumul meu stingher.
Neînfricat pășesc pe lacrimi ce dispar,
În visuri stinse-n focuri prea devreme,
Și-n mine ascund un dor primordial,
Ce-n mijlocul pădurii de cuțite geme.
Pe cer mi-e steaua fără strălucire,
Iar luna ca o candelă la cap mă plânge,
Mă prăbușesc pe umbra mea subțire,
De fapt în rana mea și-n dâra ei de sânge.
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Alegeți războiul
Război civil,război civil
Unde protestanții nu sunt puțini
Înarmați până în dinți
Sângele lor va reface din nou pământul fertil
Război între bande
Din sate până în capitale
Ai să ajungi fără familie și proprietate
Când luptele vor fi terminate
Dar războiul convențional
Va rămâne fără problemă
Răspunsul la orice dilemă
Nu există un răspuns mai bun decât cel operațional
Fiecare război mondial
Venind cu un cost monumental
A avut un efect valoros
În crearea fiecărui colos
Războiul religios
A fost cea mai buna scuză pentru cel victorios
Câștigând teritoriu si prestigiu
Dându-le putere fără obligiu
Război de independență
Doar cei cu perseverență
Își vor elibera națiunea
Și își vor îndeplini viziunea
Războiul rece
De la mare până la cerul fără margine
Nu e luptat cu arme,ci prin spionare
Și prin războaie de proximitate
Războiul de propagandă
Fără scrupule și cu mare importanță
Îți poate crea,dar si distruge întreaga națiune
Doar asigurăte ca tu tragi sforile
Războiul cibernetic
Cel mai nou dintre războaie
Îți poate afecta electronicele
Din siguranța bazelor lor fortificate
Războiul biologic
Nu doar omoară,ci îi și torturează
Este aproape cel mai toxic
Mai ales pentru o țară suprapopulată
Războiul nuclear
Cel care distruge la un nivel particular
Este Robert Oppenheimer
Cel care distrugătorul de lumi s-a poreclit
Si el moartea a devenit
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
Alte poezii ale autorului
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
La o vorbă cu bunicii
Plec în spre seară la cimitir,
Să stau de vorbă
Cu scumpii ai mei bunici
Măcar un picuț.
Nu am nevoie de mai multe,
Doar să mă asculte ce doresc eu să le spun.
Lacrimile îmi curg deodată,
Când mă îndrept spre mormântul lor,
Și mi este foarte jale că nu mai sunt ei cu noi,
Când mă scufund în amintiri,
Le povestesc lor despre tot,
Cum ne jucam noi împreună
și cum ei iubeau,
Și tot rar, în visuri îmi apar ei,
Și acolo tot nu reușesc tot eu să le spun ce doresc.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Alții mi-au citit poeziile mele
Ca o fată de creație compun și eu poezii,
Si la nimeni nu le dau să le citească.
Pur și simplu mi-i rușine.
La profesori nu le dau să citească poeziile mele,
Nici la prieteni,nu vreau.
Într-o zi m-am dus la repaus,
Și cineva mi-a găsit un caiet cu poezii pe bancă,
Și a citit toate poeziile mele,
M-am rușinat când am văzut caietul meu.
În mână la el,
Dar l-am luat și am zis
-Ce umbli la caietul meu cu poezii?
-Tu compui poezii?
-Dar știi îmi plac .
Puțin am roșit,dar elevul cela mă făcut să cred în mine,
Și deja nu îmi este frică să dau cuiva
Poeziile să mi le citească.
Privind răsuflarea mea în acel moment
Oricine putea vedea frică și disperarea mea,
Pentru poeziile tale să-ți fie rușine?
Asta nu-i corect Alina,draga mea,
În gând îmi ziceam eu mie.
Aproape am rămas fără aer,fără cuvinte.
Și de ce să îmi fie rușine de poeziile mele?
Mii frică că nu vor fi apreciate,
De ce Alina??
Mă tem de critici,se vor găsi din nicăieri.
Așa eu totdeauna îmi zic
Îmi este frică de critici.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 14.10.2024
La telefon am tastat 0
privesc cifrele de la telefon,
Tastez unu patru, întâmplător tastez 0
Și apelul se închide.
Nu m-am așteptat că la 0 cineva o să-mi răspundă.
Tristă stâng telefonul,și mă culc.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am scris-o pe 14.10.2024
Iubire fără limită
Nu pot să număr stelele până la urmă,
doar un lucru pe care-l știu bine,
este iubirea fără limite.
Amorul nu se compară
nici cu floarea,
nici cu cerul albastru.
AMORUL trăiește odată și de mai multe ori
cât noi iubim.
privind amorul în față
deschizi noile părți,
ale lumii tale.
Focul tot întregului tău,
este AMORUL ce arde,mereu în inima ta.
ochii tăi îți vorbesc ca dragostea,
drumul noilor sentimentele
se deschid odată ce simți
IUBIREA.
Autor:Alina Zamurca 🎀
Am compus poezia (08.10.2024)
Cărțile de tarot
am plecat la o femeie,
Pentru viața să mi-o fac
mai bună.
Și pe cărțile de tarot,
Să-mi spună viitorul.
Privește ea la cărțile de tarot
apoi privește ea la mine.
Poate trebuie s-o întreb
sau
mai bine chiar să tac.
O las .Să-mi spună ea singură viitorul.
Simt un rece trece prin mine,
meșterița îmi spune.
Mai mai bine să ia-i seama
Mai mult necaz o să ai,decât bucurie
Inima îți va fi stricată
soarele,s a va înnegri într-o minută,
În ochii iubitului, tu vei muri.
Luna se va ascunde sub cerurile întunecate.
Vorbele acestea m-au lipsit de răsuflare,
Și împreună cu sunetul clopotului de iarnă
Plec eu acasă,
Și reflect asupra vorbelor femeii.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 17.11.2024.
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
La o vorbă cu bunicii
Plec în spre seară la cimitir,
Să stau de vorbă
Cu scumpii ai mei bunici
Măcar un picuț.
Nu am nevoie de mai multe,
Doar să mă asculte ce doresc eu să le spun.
Lacrimile îmi curg deodată,
Când mă îndrept spre mormântul lor,
Și mi este foarte jale că nu mai sunt ei cu noi,
Când mă scufund în amintiri,
Le povestesc lor despre tot,
Cum ne jucam noi împreună
și cum ei iubeau,
Și tot rar, în visuri îmi apar ei,
Și acolo tot nu reușesc tot eu să le spun ce doresc.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Alții mi-au citit poeziile mele
Ca o fată de creație compun și eu poezii,
Si la nimeni nu le dau să le citească.
Pur și simplu mi-i rușine.
La profesori nu le dau să citească poeziile mele,
Nici la prieteni,nu vreau.
Într-o zi m-am dus la repaus,
Și cineva mi-a găsit un caiet cu poezii pe bancă,
Și a citit toate poeziile mele,
M-am rușinat când am văzut caietul meu.
În mână la el,
Dar l-am luat și am zis
-Ce umbli la caietul meu cu poezii?
-Tu compui poezii?
-Dar știi îmi plac .
Puțin am roșit,dar elevul cela mă făcut să cred în mine,
Și deja nu îmi este frică să dau cuiva
Poeziile să mi le citească.
Privind răsuflarea mea în acel moment
Oricine putea vedea frică și disperarea mea,
Pentru poeziile tale să-ți fie rușine?
Asta nu-i corect Alina,draga mea,
În gând îmi ziceam eu mie.
Aproape am rămas fără aer,fără cuvinte.
Și de ce să îmi fie rușine de poeziile mele?
Mii frică că nu vor fi apreciate,
De ce Alina??
Mă tem de critici,se vor găsi din nicăieri.
Așa eu totdeauna îmi zic
Îmi este frică de critici.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 14.10.2024
La telefon am tastat 0
privesc cifrele de la telefon,
Tastez unu patru, întâmplător tastez 0
Și apelul se închide.
Nu m-am așteptat că la 0 cineva o să-mi răspundă.
Tristă stâng telefonul,și mă culc.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am scris-o pe 14.10.2024
Iubire fără limită
Nu pot să număr stelele până la urmă,
doar un lucru pe care-l știu bine,
este iubirea fără limite.
Amorul nu se compară
nici cu floarea,
nici cu cerul albastru.
AMORUL trăiește odată și de mai multe ori
cât noi iubim.
privind amorul în față
deschizi noile părți,
ale lumii tale.
Focul tot întregului tău,
este AMORUL ce arde,mereu în inima ta.
ochii tăi îți vorbesc ca dragostea,
drumul noilor sentimentele
se deschid odată ce simți
IUBIREA.
Autor:Alina Zamurca 🎀
Am compus poezia (08.10.2024)
Cărțile de tarot
am plecat la o femeie,
Pentru viața să mi-o fac
mai bună.
Și pe cărțile de tarot,
Să-mi spună viitorul.
Privește ea la cărțile de tarot
apoi privește ea la mine.
Poate trebuie s-o întreb
sau
mai bine chiar să tac.
O las .Să-mi spună ea singură viitorul.
Simt un rece trece prin mine,
meșterița îmi spune.
Mai mai bine să ia-i seama
Mai mult necaz o să ai,decât bucurie
Inima îți va fi stricată
soarele,s a va înnegri într-o minută,
În ochii iubitului, tu vei muri.
Luna se va ascunde sub cerurile întunecate.
Vorbele acestea m-au lipsit de răsuflare,
Și împreună cu sunetul clopotului de iarnă
Plec eu acasă,
Și reflect asupra vorbelor femeii.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 17.11.2024.