Prima poezie

Hai să copilărim un pic în noaptea asta
Cu perne să ne batem și să sărim în pat
Și până dimineață, să ne jucăm canasta
Sau poate "Popa prostu" sau rummy etalat.

Hai să copilărim și noi încă o dată
Și așezați turcește, pe pat, să ne-ndrugăm
Și vrute și nevrute și-n toate laolaltă
În rol de zmei și zâne, tot noi sa ne aflăm.

Hai să copilărim și să privim la filme
Cu vârcolaci, cu monștri și criminali hidoși
Și când sonorul crește spre-acute cu cruzime,
Să tresărim de spaimă ca doi copii fricoși.

Iar când spre dimineață, sleiți de toate cele
Din pușcăria lumii noi fi-vom evadați,
Când crengile fac umbre sinistre prin perdele,
Să ne găsească luna, dormind îmbrățișați.

Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.

Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.

De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.

Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
 

Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,

Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,

În ea se află piese vintage de colecție,

Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:

Un ceas cu pendul în miniatură,

O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,

Un ceainic,

De care s-a prins praful într-un mod tainic,

Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri

Și mai multe partituri,

De timp îngălbenite,

De privit oricând binevenite,

Suport de pixuri ce nu mai scriu,

Dar încă păstrabile, după cum descriu,

Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă

Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.

Este destul de ieșită din tipare,

Nu o spun cu supărare,

Este, de fapt, o lună,

Bineînțeles, mai mare decât o alună,

În mod firesc, ar fi albă,

Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,

E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,

În funcție de becul introdus în fiecare caz,

Încăperea are din nou o pată de culoare,

Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.

la inceput ei cer apa intr-o cana,

apoi - sa imparti cu ei dejunul, prinzul si cina,

pastile de singuratate, bandaj pentru rana,

loc pentru ginduri, haine, chiar pentru masina.

la inceput intr-un colt ei iti cer sa stea,

apoi isi doresc si in capul mesei sa-si faca loc.

la inceput ei din suflet sint gata sa-ti dea,

apoi te-ar batea, injura si la urma ti-ar da si foc.

la inceput ei iti cer sa-i asculti un minut,

apoi - sa astepti luni intregi, cind ei vor sa plece.

eu stiu toata schema aceasta, scumpul meu Brut,

dar, pentru-nceput, da-mi o cana cu apa rece.

Eu sunt stăpân peste nimic,

Un veșnic rob fără sărsam,

Un călător în astă lume,

Un biet creștin fără să știu.

Văd cimitirul plin de viață

Orânduind coloanele de morți,

Un amalgam ciudat de oase,

Un dans macabru în decor.

Mă văd epavă într-un vid,

O umbră falsă pe pământ,

Sunt un orgoliu fad al unui slut,

Un bâlbâit timid al unui mut.

Văd moartea ca perfecțiune,

E ispășirea noastră-n absolut,

O veșnicie fără formă,

O zdreanță aruncată-n vânt.

Spre drumul judecății mele,

În fiecare zi cu nume

Îmi lepăd gândurile lumii

Și mă îndemn la rugăciune.

Acum în ţară,este sărăcie mare,

Şi românul, nostru acum moare.

Fiindcă, nu are bani să achite,

Facturile, ce sunt venite.

Salariile, nu au mai crescut,

Preţurile, au luat-o în sus.

Când fluturaşul, deja apare,

Salariatul, intră în criză tare.

Pensiile, toate staţionează,

Săracii, pensionari oftează.

Când văd, cuponul de pensie,

Mulţi din ei, intră în depresie.

Că ştiu, că iarna o să apară ,

Şi dările le vor fii a lor povară .

N- au bani, facturi să plătească,

Nici mâncare, să trăiască.

Nimeni, nu îşi pune întrebarea,

De ce, se scumpeşte mâncarea?

De ce gazul, petrolul şi energia,

Ele, au distrus acum România?

Fiindcă totul, e venit de afară,

Să distrugă, a noastră ţară.

Românii, acum să îi sărăcească,

Să moară, să nu trăiască.

Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,

De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.

Dar românul, e popor răbdător,

El nu moare, aşa uşor.

Îndură frigul şi foamea cruntă,

La nimeni, nu va fii slugă.

Chiar dacă, parlamentarii noştrii,

Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.

Dar vă venii, o zii în care,

Românii, nu vor mai avea răbdare.

Şi va fii, o mare răscoală în ţară,

Şi mulţi, şmecheri o să piară.

Că foamea, grea şi sărăcia,

Vor distruge, atunci România.

Iar românul, nostru înfometat,

Iese în stradă, îţi dă în cap.

Că un proverb, el bine spune:

Cu românul, înfometat nu te pune,

Că atunci, nu are mamă, tată,

Ies cu toţii, afară din casă.

Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,

Nu le mai e frică, nici de moarte.

Fiindcă ei, chiar nu mai vor,

Să fie, sluga tuturor ! 

oasele îmi zboară pe perete, 

De dor si de plânsete amare, 

Nu am puteri să mă ridic, cad iarăși 

Sunt tristă mereu, oftez de dor mereu 

Ascult singură în camera mea, muzică 

Îi las pe toți prietenii,

Mi-i  comod singură.

Nisipul din pustiul meu, 

Se umple și pustiul devine lumea mea,

În care singură sunt.

Vinovată că sunt singură ? 

Nu. 

Pur și simplu,

toți s-au dat într-o parte de mine,

Am răspuns cu aceeași monedă. 

sufăr e corect,

Dar minciunile ascunse sud adevăr,

Nu pot să le mai ascult, 

M-am săturat de ele. 

Singură pe mine, 

Niciodată n-o să mă mint,

Adevărul meu este adevărat,

Dar a lor este doar o iluzie,

În care nu am timp, 

Să cred. 

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 01.11.2024

Am ucis-o pe ea,și pe mine,

Într-un minut a ars iubirea,

Și a ars ea ca trandafirul meu de mai.

Soarele l-am privit și a devenit negru,

Am luat foc și eu, 

După ce ea și-a găsit loc în inima mea.

Și a plecat de acolo,peste un timp,

Lăsându-mi doar cutia cu parfum, 

Ce pe aproape era arsă.

Autor Alina Zamurca

Poezia am compus-o pe 16.10.2024

donne-moi un papier et un stylo

et je changerai le monde.

laisse-moi écrire

enfin le poème.

donne-moi la permission, brave homme !

pour vous surprendre avec mes poèmes !

et si je te donne le poème à lire,

lire jusqu'au bout.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

Unu,doi, trei 

nu reușesc să număr până la patru, 

Venind de la magazin

spre casă,

se apropie de mine o fată,

de vreo 7ani. 

și-mi zice "tu ești draguță.

Cu voce blândă-mi zice fetița!

-Ce clasă ești?

eu mirându-mă îi zic 

-Eu sunt clasa 10,mersi pentru complement .

-SERIOS? ești clasa 10?

-Dar știi nu seamăni,

-Cu a câta seamăn? fetițo? 

-Cu clasele 6 sau a 5.

-E bine atunci!îi răspund eu.

Și îi zic fetei un mic secret,

Mie mai mulți așa îmi zic că par mică.

Deci,deja sunt clasa 10.

-Eu sunt Maria.

-Alina,eu sunt.

Sunt fericită că ne-am cunoscut!!

Și Maria, fetița frumușică îmi întinde, 

Un buchețel de romanițe. 

Și-mi zice"Buchetul acesta este pentru o fată,

Drăguță ca tine!!

Luând buchețelul fetei,

Am plecat acasă.

Cu un zâmbet mare,

Pe fața mea.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia a fost compusă pe 25.09.2024

De abia adorm, dar deschid ochii

că-mi vine un gând 

că eu sunt departe de casă,și sunt singură.

brusc trece prin mine un rece

mă scol din pat și-aprind lumina,

plec în bucătărie să beau apă

și mă-ntorc înapoi.

sunt singură, acest gând mă istovește,

aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.

dar pot să spun că e bine să trăiești singură,

E liniște,tu ești singură în casa ta 

nu ai pentru cine-ți face griji.

duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".

parcă ceva îmi lipsește, 

dar nu pot să cer ceva mai mult.

nu am timp ceva să schimb.

secundele,minutele, 

nopțile și orele,

repede se duc,

zboară măiastră mea pasăre,

a tinereții mele.

De fapt de sunt la lucru or la mine acasă

des privesc la fereastră

și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.

Autor: Alina Zamurca 🎀

Poezia am scris-o pe (07.10.2024).

A încetat existența soarelui

Dar eu am zâmbit.

nu m-am uitat la trădarea

soarelui, și a lunii.

Care de parcă m-ar spânzura 

în fața 

tuturor 

Dușmanilor mei!

Păcat, e rău 

Să scrii așa cuvinte rele și proaste 

Pe foaia neagră.

Nu are nici un sens 

Nu se va vedea nimic.

M-au istovit aceștea doi,

Luna și soarele.

Mi-au luat aerul

și cerul albastru,

de sub cap!

Trădarea asta nu se iartă.

Nu vă doresc nici un rău,

Mai departe fiți voi cei,

Unul

luna ce aduce lumina noaptea,

Iar altul

soarele ce luminează ziua.

Aer dați-mi aer!

Eu vreau sa mă respir.

Încă o zi și o minută vreau ,

De trădarea celor doi vreau 

Cât mai repede să uit.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 13.11.2024