Fata din autobuzul douășapte

Nu știu dacă-ai simțit vreo secundă
Cum ochii-mi, furați, ți-au rămas la fereastră,
Cum timpul, deodată, părea să se-ascundă
Sub pașii grăbiți ai mașinii noastre.

 

Nu știu de ce, dar te-aș fi întrebat
Ce gânduri îți fug printre gene când plouă,
Dacă-ți place tăcerea sau râsul curat,
Dacă-n suflet ți-i toamnă sau încă e rouă.

 

Dacă-n serile lungi îți sprijini obrajii
De palma căldurii unui ceai liniștit,
Dacă-n viscole reci îți găsești curajii
Să te pierzi prin zăpezi, să iubești, să exiști.

 

Mi-a spus cineva că ți-au dus la ureche
Cuvinte și chipul meu prins între rânduri,
Și-acum parcă lumea-i mai strânsă, mai veche,
Ca și cum te-aș ști dintre toate gândurile.

 

Și totuși, abia ți-am rostit un cuvânt,
Dar știu că mi-ar fi plăcut să te știu,
Să-ți ascult glasul ca pe un vânt
Ce-mprăștie norii unui dor cenușiu.

 

Poate-i absurd să mă las prins în gânduri,
Să-ți scriu ca și cum am avea un trecut,
Dar un drum uneori nu-i doar pași și secunde,
E un loc unde timpul s-a vrut nevăzut.

 

Mi-e teamă că poate nu-ți pasă de rânduri,
Că poate zâmbești și le lași în trecut,
Dar scriu pentru mine, căci scrisul mă leagă
De clipele-n care un dor m-a durut.

 

Căci ziua aceea, în autobuzul douășapte,
A fost un moment ce n-am vrut să-l uit,
Un vis răvășit într-o lume grăbită,

Un chip desenat printre umbre de fum.

 

Și poate nu-i nimic, doar un gând ce se pierde,
Dar las aici rânduri, ca ploaia pe geam,
Și cine știe, poate într-o altă toamnă
Le vei citi... și-ți vei aminti de-un străin ce te-avea în visare.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Iosif I. Andrei poezii.online Fata din autobuzul douășapte

Data postării: 30 decembrie 2025

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 522

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Stea

Stea mică, arsă dintr-o clipă,
Ce-ai rupt tăcerea cerului adânc,
De ce-ai căzut? De ce, grăbită,
Ai luminat și-ai dispărut atât de stins?

 

Te-am văzut tremurând în noapte,
Ca un gând vechi ce nu mai vrea să fie,
Și-n urma ta, pe cerul rece,
A rămas o rană, nu o bucurie.

 

Spune-mi: ai fost vreun dor al lumii
Ce n-a mai încăput în veșnicii?
Ori visul unui om ce moare
Când nu mai crede-n ce-ar fi vrut să fie?

 

Tu ai căzut din prea mult foc,
Eu din prea multă așteptare,
Și-amândoi știm: nu-i moartea grea,
Ci clipa-n care totul dispare.

 

Dacă mai cazi, stea rătăcită,
Să știi că-n pieptul meu încapi;
Căci tot ce moare luminând
Nu piere, se preface-n pași.

 

Și poate-ntr-o altă viață,
Sub alt tărâm, sub alt destin,
Vom fi doi pași pe-același cer:
Tu stea… eu dor… tăcuți, senini.

Mai mult...

Timp risipit, timp ce vine

Se scurge timpul ca un vis,

Prin ani ce par că n-au abis,

Cu umbre reci și dor ascuns,

Cu glasuri care-au fost și nu-s.

 

Pe drum de toamnă, plin de vânt,

Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,

Și-n fiecare pas ce-l fac,

Simt pașii celor ce-au plecat.

 

Ce tânăr fui, ce dor aveam,

Ce vise mari îmbrățișam,

Dar clipa fuge, hoț tăcut,

Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.

 

Din serile cu ploi târzii,

Din râsul cald, din bucurii,

N-au mai rămas decât ecouri,

Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.

 

Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?

Că timpul duce, dar aduce,

Din visuri stinse, naște-altele,

Din nopți căzute – diminețele.

 

Azi sunt aici, cu ce-a rămas,

Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,

Mai fac un vis, mai scriu o carte,

Mai râd, mai cânt, mai merg departe.

 

Căci viața curge-n lung și-n lat,

Și ce-am pierdut... am câștigat,

Căci orice ieri, cu dor și jale,

E-n mâine doar o amintire moale.

 

Așa că strâng ce-i bun din tot,

Și timpul, fie el și mort,

Îl fac să crească-n nouă floare,

Să fie azi, să fie soare!

Mai mult...

Geometria frângerii

Te caut în cerc, te-aflu în pătrat,
În fiecare formă geometria ta e scrisă,
Tu ești acolo unde nimeni n-a intrat,
În inima mea frântă și închisă.

 

Tu ești diametrul ce-mi taie rotundul,
Tu ești ipotenuza triunghiului meu,
Tu ești paralela ce-mi fură profundul,
Tu ești infinitul ce-l port mereu.

 

În ochii tăi se nasc două semidrepte
Ce-mi spintecă pieptul și-mi ajung la suflet,
Și inima mea, de tine deșteaptă,
Bate în ritmul unui vers împlinit și mulțumit, să-nțelegi tu.

 

Am încercat să calc pe muchii drepte,
Să fug de tine-n planul cartezian,
Dar punctul tău din suflet mă deșteaptă
Și mă întoarce-n vechiul meu dușman.

 

Ce frumos ești când calculezi distanța
Dintre noi în ani-lumină și dureri,
Ca și cum n-ai ști că prezența ta
E singurul meu mod de a mă cere.

 

O, geometrie a iubirii mele,
Tu ai teoreme ce nu le-am învățat,
Tu ai unghiuri ascuțite între stele
Și planuri paralele-n care-am uitat.

 

Dar frângerea aceea din noi doi,
Când cercul tău s-a frânt de al meu colț,
A fost mai grea decât mii de războaie
Și mai sfântă ca un sărut pe frunte, gol.

 

Căci te iubesc în cercuri concentrice,
În cercuri secante, în cercuri tangente,
Te iubesc în forme geometrice
Ce nu se văd, dar sufletul le simte arzându-l, fierbinte.

 

Și dacă cercul meu nu mai e roată,
Și dacă pătratul tău s-a deformat,
Rămâne doar o linie curbată
Care ne leagă-n veci, neîntrerupt, neîmpăcat.

 

Așa-i iubirea: două corpuri stranii
Ce se resping după legi nescrise,
Dar dacă-s paralele într-o zi,
Se-ntâlnesc în infinit, și sunt menite.

Mai mult...

Satul de altădată

Mai ții tu minte, sat bătrân,

Când fierbea laptele-n căldări,

Când râdeau pruncii pe la fân

Și miroseau a flori și mări?

 

Când clopotele-n zori băteau

Și-n curți mirosea-a pâine coaptă,

Când păsări albe se-ntorceau

Și ulița era netoaptă?

 

Când joia stăteau la răscruci

Bătrânii-n straie de lumină,

Vorbind de morți, de vremi mai dulci,

Cu ochii plini de rădăcină?

 

Acum doar vântul mai șoptește

Prin case stinse, fără fum,

Doar ploaia ușilor jelește

Și scârțâie-ntristat pe drum.

 

În prag, bunica nu mai iese,

Nici tata nu mai sapă-n vie...

Doar luna peste văi culese

Mai poartă visul dintr-o mie.

 

Și-mi pare că aud în noapte

Un bucium stins, un pas uitat...

Dar nimeni nu mai vine-n șoapte—

S-a dus și ultimul băiat.

Mai mult...

Locul gol

Și dacă aș deschide fereastra acum,

Ar intra doar praful și noaptea,

N-ar fi nici pași, nici umbră, nici glas,

Doar liniștea, lungă ca moartea.

 

Locul tău stă ca o rană deschisă,

Neclintit în odaia de lemn,

Nimeni nu-l ia, nimeni nu-l șterge,

Nimeni nu-l vindecă-n timp.

 

Poate cândva va sta altcineva,

Fără să știe povestea,

Fără să simtă cât ai fost,

Și cât de puțin ai rămas.

Mai mult...

Ultima filă din calendar

E 31 decembrie,
dar nu-i Revelion.
E o zi ca oricare alta,
numai că mai tăcută.
Pe perete, calendarul a obosit.
Nu mai are foi.
Numai o întrebare:
„Și tu ce-ai făcut anul ăsta?”
Eu?
Am plâns.
Am tăcut.
Am iubit o fată care n-a știut.
Am mers pe la morminte.
Am scris.
Am tăcut iar.
Am trăit.

La final, calendarul s-a uitat la mine
și mi-a zis:
„Ai fost om.
E destul.”

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Poezie

Acum serile devenit-aureci,cumplite

Şi straăzile sunt un haos puternic ce tulbura inimile dezgolite

Ştiu si a ea e,

Dar nu ştiu la ce să mă aştept

Mai mult...

Rondelul lumii date-n dar

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare,

Cum negustoru-ntr-un bazar

O plată pe obiect își are.

 

Iar prețul nu-i deloc amar,

Când mintea stă pe-mbelșugare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare.

 

Mă-ncred în orele ce sar

Cu-acea malignă usturare

Alegerea că-i pe cântar

În loc prin talerul mai mare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar!

Mai mult...

Mâini

Stă mortu'-ntins pe spate,

Solemn şi inocent,

Cu mâini împreunate

De-a pururea pe piept.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Ce multe a realizat,

Cum a trudit sub stele

Şi-n lună a urcat.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Cum a răzbit prin lume,

Că a făcut şi rele,

Că a făcut şi bune.

 

Stă mortu'-ntins pe spate,

În văzul tuturor,

Cu mâini împreunate,

Ce par doar de decor.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Cândva că a iubit,

Când mă gândesc, cu ele,

Cândva că a rănit.

 

Cu mâinile ce acuma-s

De gheaţă ca un sloi,

Cum a făcut şi pace,

Cum a făcut război.

 

Stă mortu'-ntins pe spate,

Stingher pe catafalc,

Cu mâini împreunate,

Ce acum nimic nu fac.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Că a păcătuit,

Când mă gândesc, cu ele,

Că s-a rugat smerit.

 

Că a făcut cu ele

De toate pe Pământ,

Că a plecat spre stele,

Ori păcătos, ori sfânt.

 

Stă mortu'-ntins pe spate,

Sub ochii ce-l privesc,

Cu mâini împreunate,

Ce acum...se odihnesc.

Mai mult...

Durere 1

Cu sangele fiert ,respir greu,

Cu durere-n suflet imi adun privirea,

Fara motiv,fara dorinta si fara cust,

Incerc sa-mi  adun trupul marod de o minte bolnava.

 

Umbra-mi sopteste  ca merit tot,

Ca-s nedemn de mine si de mintea mea,

Ca mai bine stau ca-mi este harazit sa-n-dur,

Sa doara ca merit,sa ard ca merit ,sa mor is menit!

Mai mult...

Unde ești, copilărie!

Demult, tare demult am fost copil

Născut într-un sătuc sub deal,

Întins pe lunca râului, numit Siret

Cu oameni gospodari, făr 'de egal. 

 

De mic copil mama m-a învățat

Să port respect celor din jurul meu,

Cartea să-mi placă, să merg la școli

Și zilnic rugă să înalț, spre Dumnezeu. 

 

Cât de frumoasă mi-ai fost copilărie

Și cât de multe amintiri tu îmi aduci,

De tot ce-au fost,,năzbâtii " și greșeli

Și ,,partizani "jucând, fugind pe lunci. 

 

Eram trei buni prieteni, ca niște frați

Ce strașnici ,,ghidușii " zilnic făceam,

Pe care mama le afla de la vecini

Și pentru care ,,urecheli" primeam. 

 

Acum, nu pot să zic tot ce-am greșit

Că am o vârstă și parcă îmi e rușine,

Totusi, mărturisesc că-s mulțumit

Cu ce-am trăit, cândva și azi mi-e bine. 

............................................

Mereu mă-ntreb unde te-ai dus copilărie

Și mai tot timpul, de timp, eu sunt certat,

Ce-mi zice..ai suflet de copil,..copilărește

Și nu uita..talantul..ce Domnul ți l-a dat!

 

Mai mult...

LUMINA DE PE TROTUAR

Orașul adoarme greu

între reclame care nu se sting

și pași care nu mai caută destinație.

 

Pe trotuar, o lumină rătăcită

îți colorează umbra

în nuanțe pe care nu le-ai numit.

 

Respirând adânc

simți cum zgomotul se topește

într-un soi de liniște transparentă.

 

Un străin zâmbește fără motiv

și pentru o clipă

totul pare posibil.

 

Telefonul tău tace

iar tu asculți

cum orașul șoptește

că nu totul trebuie controlat.

 

Lumina se stinge încet

dar rămâne în ochii tăi

un fragment de prezent

pe care nu-l poți pierde.

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍