In cautarea lui ....Dory

Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?

Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?

Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu  poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!

Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.

Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!

Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!

Și ce frumos te machiezi pe față

Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.

Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine

Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,

Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine

Îmi vine, de pământ, să te trântesc...

Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;

Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă

Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă

De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"

Ah!  Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare, 

Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,

Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...

Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...

Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!

Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări

Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,

Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.

Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim

Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.

Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim

Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.

Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață

Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!

Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!

Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.

....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!

Pe seară, briza de reflux adoarme

Orice durere, orice gand,

Tăcerea se strecoară-n mare,

Iar valurile șușotesc atât de blând.

Te văd întinsă pe șezlong,

Uitată pe o plajă-atât de liniștită

Și-nvelită în prosopul lung

Te-admiră marea, așa ești de iubită….

Și păru-ți flutură pe tâmple,

Gândești că cerul ți-ar putea cânta.

Aștepți doar clipa care umple

Cu muzică de jazz, întreagă-ți inima.

Și nici nu știi că eu sunt chiar acolo

Trăgând cu ochiul la desfătarea ta,

Te-aștept în cameră, unde un piccolo

Ne va aduce vinul, rămâi  acum a mea…

Te văd în sclipiri de smarald luminând,

Lumina ce-alungă întuneric și noapte,

Iar noaptea din gândul ce plânge flamând

Alungă și foamea și plânsul departe.

M-arunc peste scări ce urcă-cobor

Cu trepte abrupte - le număr pe toate.

Mă uit către zare, te văd, îmi e dor,

Mă-ndrept către tine târâș și pe coate.

Departe-i balconul la care priveam

Din propriul balcon, zâmbind cu știință,

Că văd al tău chip frumos și gândeam:

”Nu pot să te pierd, e cu neputință!”

Îmi trec prin priviri imagini cu mii:

E marea, un munte și locuri de vis,

E viață în toate, și moarte, să știi,

Un ochi mai clipește și altu-i închis.

Mă mișc, deci trăiesc, cu frică privesc.

Mă-ndrept către casă - e drumul ce-l știu,

Dar unde e casa? Căci vreau să zidesc,

Zidesc și dărâm, căci locu-i pustiu.

Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?

Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?

Fereastra aburită iți șoptește un eseu

Despre iubire, dragoste si duh...

Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător

Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,

Ți se perindă clipe de taină ce omor

Trecut și ceață și durere și-apăsare

Și simți in nări mireasma de vin fiert

Ce se strecoară de pe aragaz,

Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,

Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…

Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase

Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor

Pupilele ți se măresc ușor și curioase

-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

Am învățat că vinul e mai mult decât soiul,

E starea de spirit ce-n cupă s-a strâns,

Și dacă din suflet am scos tot noroiul,

E fiindcă prin versuri, tot dorul l-am plâns.

Se schimbă de-acum și gustul și sensul,

Iar taina în care m-ai inițiat,

Devine azi largă cât tot universul

Și-un drum către mine, curat și înalt.

Pe malul Senei, în lumini de mătase,

Sorb mistic licoarea ce-mi poartă un nume,

Căci vinul tău, fără a dorului muză,

Ar fi doar o simplă licoare în lume.

Aleg de azi tăcerea, ca pe-un vin de soi,

Ce nu se mai împarte, se bea în sfințenie,

Căci n-a rămas nimic de spus între noi,

Decât această pace... ca o mângâiere..

Bate vântul frunzele 

Înfloresc grădinile 

Și la tine mă gândesc 

Și de dor mă prăpădesc 

Și-am plecat în deplasare 

Și te vad îndepărtare 

Și cu suflet întristat 

Vin la tine imediat 

Si-am ajuns în satul mare 

Și mă dărâm din picioare 

Stând mereu să te găsesc 

Că fără tine înnebunesc.

Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.

Ai trecut cu brio timpul,

Nemuririi mângâiere,

Și-ai lăsat în urmă-ți gândul

Scris în zeci de giuvaiere.

 

Nici modest, nici îngâmfat,

Ai fost OM în toate cele;

Ai fost ghimpe la Palat

Și Luceafărul din stele.

 

Ai adus în lume dorul,

Ai făcut-o să viseze,

Însă ți-a lipsit decorul,

Și-au uitat s-aprecieze.

 

Judecat pentru nimicuri,

Din invidii, inventate,

Le surâzi, senin, de veacuri,

Geniu, din eternitate!

 

Când vrăjmași și trădători,

Țara vând, fără de frică,

Versul tău le dă fiori,

Iar pe noi ne tot ridică.

 

Gând scăldat în praf de Cer,

Azi și mâine și-n tot timpul,

Lumii dăruit mister,

Sa fii plans de-ntreg Pământul!

 

Astăzi este despre tine,

Despre viața ta de chin;

Neuitat, rămâi cu bine...

- Eminescu, Te Iubim!

Nu m-au întrebat dacă vreau să-i am,

dar viața mi i-a pus în brațe.

Cu timpul am înțeles

că n-am nevoie de altceva.

Mama e răbdarea care nu obosește,

Tata, un sprijin tăcut, dar sigur,

Fratele, prietenul fără condiții,

Bunicii, începutul tuturor poveștilor mele.

Ei sunt râsul din amintiri,

gălăgia din vacanțe,

liniștea ce mă-nvăluie

înainte să adorm.

Nu i-am ales, dar nici nu i-aș schimba,

sunt iubirea ce nu cere nimic,

și totuși dă tot.

Nu la tine am bătut, ci la porți de Cer, 

Când dorul de-un vin devenise un chin.

Am ales dintre toate deșartele căi, 

Să cer de la Cer un miracol senin.

Și iată-l în cupă de-un roșu de vis

Fetească Neagră ce-n suflet pătrunde... 

... refuzul tău aspru acum s-a stins

Lăsând doar lumină pe buze și frunte.

Simt gustul de mure și prune uscate

Un strop de scorțișoară și pământ roditor

... e munca și pasiunea ta prin Cer strecurată

Să-mi fie balsam pentr-un dor istovitor.

...E lung postgustul, ca o amintire...

Catifelat și fin ca un vis împlinit.

O lecție sfântă de nesfârșită iubire - 

Cerul de-l rogi, dă tot ce omul n-a voit.

Sorb pacea din margini de sticlă,

Căci darul e sfânt când e cerut de Sus.

Iar gustul de mure în suflet îmi picură 

Ca binecuvântarea unui vin la apus.

Nu mai privesc în viitor cu teamă,

Nici nu mai aștept vreun semn de la pământ, 

Căci sufletul, când sincer Cerul cheamă, 

Primește tot prin tainic legământ.

Mi-ai spus un NU, ce va durea o viață,

Și m-am întors spre stele în tăcere 

Și Cerul întinzându-și o aripă 

Mi-a dat din truda ta... o mângâiere.

.............

Feteasca Neagră în cupă-mi strălucește 

E "darul tău " ce Cerul mi l-a dat

Și sufletul pare că se mai liniștește 

Căci a primit ce zile-ntregi a tot rugat.

În cupă am parfum de o licoare rară 

E dar divin... nicidecum pământesc 

O lecție ce-n suflet se coboară 

Doar Cerului se cade... să-i cerșesc.