Dor de satul meu

În liniştea de-acasă

Îmi place-aşa de mult!

Îmi plac umbrele serii

Şi greieri să ascult.

Copil al altor vremuri,

Mă trimeteau ai mei

Cu mieii pe izlazuri,

Să am grijă de ei...

Cu doru-i, pitpalacul

Mi se pierdea-n câmpii,

Plutea în aer pacea

Şi dragul de-a trăi.

Vedeam departe codrul,

Un cal fără stăpân,

Mă saluta izvorul

Şi mirosea a fân.

În faptul serii, mierla

Cu-acorduri de artist,

Îţi alina durerea

Oricât erai de trist.

Cânta privighetoarea

La margini de zăvoi,

Şi-o buhă, făr-să ştie,

Ne speria pe noi.

              ☆

Aşa se vedea viaţa

În veacul douăzeci

Dar ştiinţa şi progresul

Le-au risipit pe veci!

Multe vede omu-n viaţã,

Cât ar fi de scurtã ea...

Dar întotdeauna-i pune

Vârf grãmezii, o lichea!

Într-o zi, lucrând la straturi

O lichea, fãr-un picior,

Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi

Şi o mânã de-ajutor.

Mã umflã, pe urmã, râsul,

- Râd şi-acum de nu mai pot! -

Cãci, cãznindu-se cu sapa,

S-a înnãmolit de tot.

"Mã descurc!" îi zic lichelei,

Spre a nu se deranja.

Dar mi-a zis cã nu-i problemã,

Cã lucreazã "numa-aşa".

Prefãcându-se licheaua

Cum cã smulge nişte praz,

Tot noroiul de pe cizmã

Mi-l zvârlise pe obraz!

Mi se înnegri 'nainte-mi

- Cum pãţeşte-orice român -

Şi-ntr-o singurã clipitã,

Îmi cãzuse râsu-n sân.

Sã-mi revin, îmi trebuirã

Douã dupã-amiezi întregi,

Ca sã se-mplineascã vorba

Cã "ce semeni şi culegi"!

Cât despre licheaua "scumpã",

Mâine-zi fãcu un salt

Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse

Şi piciorul celãlalt.

Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,

O umbrã, ce se-ascunde în unghere,

Un strop de greu, o clipã de plãcere

Şi-o fericire, care se destramã,

Fãrã a şti nici când, nici cum anume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!

                            ☆

E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:

Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,

De care, se-ngrijeşte ba vecina,

Ba câte-o rudã mai apropiatã.

Câte mistere-mi trec pe dinainte!...

Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,

Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,

Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!

Rãmân taine adânci, nedezlegate,

Ce n-or putea în veci sã le dezlege

Nici cei ce-i dor ideile betege,

Nici cei ce stau cu mâinile la spate!

Un gol lãsarã-n casã, la plecare

Da-n suflet este golul şi mai mare,

Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,

Şi nu mai iese la numãrãtoare.

Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,

Şi nici borcane pline, în cãmarã,

Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;

Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...

Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,

De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;

Bastonul stã afarã, lângã uşã...

Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.

                             ☆

Fãrã a şti nici când, nici cum anume,

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

O fericire, care se destramã,

Un strop de greu, o clipã de plãcere,

O umbrã ce se-ascunde în unghere

Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

Unii se nasc iar alţii mor,

Unii nu cred, alţii cred tot,

Unii nu pot, alţii nu vor,

Unii nu ştiu, alţii nu pot.

Unii au bani, dar prea puţini,

Alţii sunt slugi pe la strãini;

Unii au tot ce îşi doresc,

Alţii - doar spirit românesc!

Unii mã-ntreabã ce mai fac,

Altora nu le sunt pe plac.

Unii mi-ar da şi ochii lor,

Alţii aşteaptã ca sã mor.

Unii vor totul. Dar... nu au!

Şi te jignesc, vorbind pe şleau!

Unul Îl vrea pe Dumnezeu,

Altul e lup fratelui sãu.

Unii sunt mari, alţii sunt mici,

Alţii-ţi spun: "Pleacã de aici!"

Unii-ţi spun: "Frate, hai cu noi!"

Alţii te-aruncã la gunoi.

Unii vor fânul din grãdini,

Alţii vor florile din spini.

Unii vor lãnţişor la gât,

Alţii, un zâmbet şi...atât!

Unii îţi amintesc sã taci,

Alţii, ce trebuie sã faci!

Unii te cheamã drept "pãstor",

Alţii, morar la moara lor!

Nu tot ce spui, e înţelept,

Nu tot ce crezi, este şi drept.

Dar, fii bun, nu te supãra:

Toţi muritorii sunt aşa!

Celor deştepţi, l-ai lor copii,

Nu spune nici tu tot ce ştii!

Cãci, te vor crede fie-un zeu,

Fie-un smintit în felul sãu!

Între netrebnici şi netoţi

Nu-i bine sã faci tot ce poţi!

Când vântul şuierã prin duzi,

Nu crede, frate, tot ce-auzi!

Cât ai putere şi ai grai,

Nu da, din casã, tot ce ai!

Nu-mpãrtãşi pãrerea ta,

De nu ţi-o cere cineva!

Cât poţi sã spui ce te-a durut,

Cât încã timpul n-a trecut,

Rãspunde-mi, dacã mã asculţi:

Eşti cumva unul din cei mulţi?

Te vãd mergând nesigur şi încet,

La pas cu bãtrâneţea obositã.

Pari ca un cãlãtor fãrã bilet

Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.

Te vãd sãtul de vreme şi de trai

Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;

Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai

Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...

Deşi cunoşti al gândului suspin,

Nu-i nimeni curios sã te întrebe.

Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,

Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!

Cum te cunosc atât de bine-mi zic:

-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...

  Ai taine multe-n degetul cel mic,

  Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"

"Specialiştii sacri", din popor,

Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,

Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,

Însã se cred eroi şi eroine.

Iatã-l cãzut, agonizând în drum!

Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...

Cãci mulţi din generaţia de-acum

Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"

Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,

Vor fi şi inimi binevoitoare,

Luând povara celui istovit,

Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

Că semăn cu mama,cu tata

Să caut pri istorii

Rădăcinile neamului meu?

Obârșii vechi ce se adapă 

Din asunse izvoare ?

Că-s amestec din apă și lut

Că-s neam hărăzit pe vecie,

Să fiu eu Român stăpân 

Pe destin și pe a mea glie ?...

Satul meu nu-i ca altul,

Satul meu eu deosebit! 

La noi aici în sat. 

Copiii, adulții, profesorii, bunicii

Sunt strânși legați.

Avem un sat prietenos,

Că pe oricare-l primește bine, 

Iar mai ales când vine iarna,

Poți vedea copii cu sania. 

E vesel aici la noi 

Vesel dar nu  ca la voi!

Atunci când vine primăvara,

O mireasă merge flori îmbătătoare,

Iar când vine vara, 

Vezi copiii furând cireșe de la oameni, 

Deci ,când toamna sosește. 

Oamenii de roadă bogată se bucură. 

Așa e satul meu 

Am un sat deosebit.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Iți sărut mâna.

Patria mea casa mea.

Limba cea de neuitată.

Iți jur ca meleagurile tale.

Vor fi bine apărate.

Țarișoara mea iubirea mea. 

Acolo unde m-am născut.

Unde a decurs viața mea. 

de-a lungul anilor mei de viață.

Tu mereu ai fost plină de vitejie.

vitejia ta a fost transmisă din generație in generație.

Iți voi ține pieptul înainte.

Țarișoara mea patria mea.

niciodată nu ne vom da bătuți.

Să știi bine chiar si dacă.

Voi fi rănită până la os cu sânge.

Iți voi apăra comoara ta.

Țarișoara mea.

cea care este mândră de ea.

Tu fii cea care ne îndruma înspre bine si nu înspre diavolia omenească. 

Tu fii cea care ne dă puteri pentru a cânta victorie pe câmpul de luptă. 

Iți voi saruta pământul .

Pentru averea ta ce e in ea.

Pentru inocența ta ca apa râului cea prea curată de nevinovată.

Pentru libertatea cu care trăim în ea de democrată ce este ea.

Țarișoara mea patria mea .

Tu fii exemplul care trebuie urmat cu sclavie .

Tu fii clopotele ce suna de cuvinte orgoliu pentru noi urmașii a patriei.

Tu fii acea biserică creștină cu cheia indescifrabila de prețul ei admirabil de orbești.

Iți voi da viața mea.

Pentru a apara tara de dușmanii ce ne înconjoară. 

Pentru a-ți salva gloria ta.

Pentru acei prizonierii închiși pe nedreptate.

Pentru acei soldați morți care sânt în mintea ta și inima ta.

Țarișoara mea îți sarut mana.

Tu fii locul meu de trai.

Tu fii soarele care îmi dă lumină zi de zi.

Tu fii acea rază care îmi face drumul mai ușor înspre succes. 

Tu fii mamă pe vecie. 

mamă patrie.

Naționalitate noastră nimeni nu ne va fura ca noi îndată sarim in apărarea ei.

Pentru acei care vor s-o calce în picioare.

Să vă firească domnul de a face asta. 

Niciodată nu vom permite să se întâmple așa injosiri pe teritoriul nostru. 

Iți voi da viața mea. 

Pentru că te iubesc și te respect. 

Cu toată imina și sufletul meu. 

Țarișoara mea,  patria mea,casa mea si mama mea.

Pe vicie în mintea mea .

Chiar și după moarte .

Tot va rămâne țara mea .

Mai ții tu minte, sat bătrân,

Când fierbea laptele-n căldări,

Când râdeau pruncii pe la fân

Și miroseau a flori și mări?

Când clopotele-n zori băteau

Și-n curți mirosea-a pâine coaptă,

Când păsări albe se-ntorceau

Și ulița era netoaptă?

Când joia stăteau la răscruci

Bătrânii-n straie de lumină,

Vorbind de morți, de vremi mai dulci,

Cu ochii plini de rădăcină?

Acum doar vântul mai șoptește

Prin case stinse, fără fum,

Doar ploaia ușilor jelește

Și scârțâie-ntristat pe drum.

În prag, bunica nu mai iese,

Nici tata nu mai sapă-n vie...

Doar luna peste văi culese

Mai poartă visul dintr-o mie.

Și-mi pare că aud în noapte

Un bucium stins, un pas uitat...

Dar nimeni nu mai vine-n șoapte—

S-a dus și ultimul băiat.

Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,

O umbrã, ce se-ascunde în unghere,

Un strop de greu, o clipã de plãcere

Şi-o fericire, care se destramã,

Fãrã a şti nici când, nici cum anume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!

                            ☆

E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:

Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,

De care, se-ngrijeşte ba vecina,

Ba câte-o rudã mai apropiatã.

Câte mistere-mi trec pe dinainte!...

Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,

Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,

Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!

Rãmân taine adânci, nedezlegate,

Ce n-or putea în veci sã le dezlege

Nici cei ce-i dor ideile betege,

Nici cei ce stau cu mâinile la spate!

Un gol lãsarã-n casã, la plecare

Da-n suflet este golul şi mai mare,

Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,

Şi nu mai iese la numãrãtoare.

Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,

Şi nici borcane pline, în cãmarã,

Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;

Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...

Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,

De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;

Bastonul stã afarã, lângã uşã...

Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.

                             ☆

Fãrã a şti nici când, nici cum anume,

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

O fericire, care se destramã,

Un strop de greu, o clipã de plãcere,

O umbrã ce se-ascunde în unghere

Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...