Un rând colorat de flori

Au înflorit cireșii în lipsa ta,

Și tot pe lângă ei mă plimb

Tu încă ești prezentă-n mintea mea,

Și tare dureros e să te simt!

Adesea stau plângând la umbra lor,

Cu mantia roz să-mi astupe obrajii

Sperând să înfloresc cumva din dor,

Până și-n moarte să-ți aduc omagii

Plouă peste tot in jurul tau,

Dar nici un picur nu te poate atinge

Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,

Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge

Nu te-ntrista si uită-te,

Cum te salută, din pomi, frunzele

Chiar de le spală cerul in tristete,

 Blândețea ta,doar,poate sã le înece

Dar nu e timpul așa tare,

Să te preschimbe dintr-o floare

Nici suferință asa mare,

Să-ți poată fura din culoare

lar primăvara,când mai vine,

Iți dã toate florile

Sã vezi că timpul,chiar de trece

Îți lasă petalele

O,fată cu ochii azur,

Un cer întreg porți în privire!

Senin și fără de cusur,

Precum ți-e chipul numai ție

Timpul,tot trece peste noi,

Cu anotimpuri grele—

Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,

Ce sunt ca două stele

Oricât de singur s-ar simți,

Amurgul nu îți poartă pică

Căci doar privindu-l înapoi,

Îi alungi orice frică

O,fată cu ochii azur!

O lume întreagă de-aș străbate

Te-aș revedea în orice colț,

În răsărit și-n ape

Nu mi-aș permite să te uit,

Și nici n-aș vrea vreodată!

O,fată cu ochii azur,

O,preafrumoasă fată!

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

Tu ascunde-te,de vrei,

După fire de mătase

Și lasă-mă să te găsesc,

Făcându-ți dantelă,din toate

Iar de nu vrei dantela mea,

Te învelesc cu catifea

Dar să nu spui,că nu ți-am zis,

Că n-are flori pe ea!

Porumbiță albă,

Agale mi-ai ieșit în față

Numai tu,domniță,

Îmi ești ultima speranță

De unde vii,adu-mi norocul

Ce-ți poartă veselie

lar de ești darnică cu mine,

Îți voi da și eu ție

O ramură de măslin,

Din pomul cel mai strașnic

Să duci spre cerul cel senin,

Simbolul cel mai pașnic 

Din mana florilor, cerească,
Au început din nou să crească,
În geamul meu, de atâtea ori,
Nebuni, cireșii-au înflorit în zori...

Și-au plâns cu-atâtea lacrimi mii,
Rupând din trupul lor petale vii,
Pe care mi le-au așternut în tindă,
Nebuni, cireșii îmi colindă...

Și atât de adânc și tainic era cântul,
Că nu știam ce îmi șoptește vântul,
Pierduți în tril de păsări cântătoare,
Nebuni, cireșii se scutură de floare...

Lumina stelelor ce pătrunde la ferestre, 

Revarsă-ți amorul cu inimi de astre,

Să pornim printre umbre călătoare, 

Să-ți cânt vise cântătoare. 

Lumina purpurie ce plânge în zadar, 

Lacrima pură de melancolie e un dar, 

În ochii stelelor de cristale, 

Oglinda speranței plină de petale. 

Într-un univers ce nu se îndură, 

Dorurile triste sunt învelite-n natură,

Cu ochii de argint și iubirea purpurie, 

Revederea chipului cu bucurie. 

Printre stele căzătoare și planete, 

Cu părul de aur împletit în plete, 

Cu dorința cenușie ce zboară, 

Visul amorului e o sclipire odinioară. 

Vesela floare ce adoarme ademeniş, 

Acoperită-ntr-un frunziș,

Pe iarba roșiatică, ce sângerează amor, 

În umbra stelelor învelită-n fior.

— Acum privește - mă în ochii, sărută-mă,

În chipul tău strălucitor, iubește - mă,

Cu ochii strălucitori ca diamantele, 

Zboară cu mine și cu ele. 

Luminează - mi fața cea tristă,

Care plangi într-o batistă, 

Spre izvorul minunilor tale, 

Împletită - n amoros în cristale.

Smaraldul îmbrățișat în firul tău dulce, 

Pe ramura veseliei și pe lacrima ta să te culce,

Își apleacă sărutul dulce, 

În speranțele tale, lacrima se duce.

Într-o noapte  albă de vis,

Chipul blând ți-l l-am zis,

Cu privirea lacrimilor adorm, 

Inima plânge cu tine dom. 

Что-ж сказать тебе такого,

Чтобы больше никогда, 

Не искала ты другого,

Что-б моей была всегда.

Я скажу одно лишь слово,

Что не говорил я никому,

Это стоит дорогого, 

Слово нежное "люблю"

Слово это ты забудешь,

Я уверен что тогда, 

Далеко когда ты будешь, 

и пройдут мои года. 

A mai trecut un an și tot aștept

Să te întorci la mine toamna asta,

Să stăm de vorbă, să ne povestim

Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta

Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi

Când știu ce mult eu te-am rănit,

Că am plecat fără să spun o vorbă

Iar tu în urmă, ai plâns și suferit

Acum și eu îmi trăiesc suferința

Când înșelat și părăsit am fost,

Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare

Și să accept că și prostia are cost

Mult mi-a trebuit să aflu unde stai

Dar n-am avut curaj să vin spre tine,

Doar mesage de pe telefon am dat

Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine

Dar voi lăsa mândria mult în spate

Și voi călători s-ajung degrab' la tine,

Pentru că simt că încă se mai poate

Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!

Te-am îngropat în suflet,
Dar primăverile nu-ți cunosc mormântul.
Ai fost, ai plecat, ai ars în tăcere,
Eu doar am rămas, cenușă sub vremuri grele.

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Uforglemmelig

Uforglemmelig, det er hvad du er

Uforglemmelig selvom nær eller fjern

Som en kærlighedssang, der klæber sig til mig

Hvordan tanken om dig gør ting ved mig

Aldrig før har nogen været mere

Uforglemmelig på alle måder

Og for evigt mere, sådan bliver du

Det er derfor, skat, det er utroligt

At nogen så uforglemmelig

Synes også, at jeg er uforglemmelig

Uforglemmelig på alle måder

Og for evigt mere, sådan bliver du

Det er derfor, skat, det er utroligt

At nogen så uforglemmelig

Synes også, at jeg er uforglemmelig.