Un ecou de simfonie tăcut
Te-aș iubi o dată și încă o dată,
Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,
Te-aș striga în miez de noapte,
Te-aș căuta în umbrele misterioase,
Te-aș simți în adâncul sufletului meu,
Te-aș visa în liniștea amurgului,
Te-aș alerga în mijlocul furtunii,
Te-aș descoperi în lumina zorilor,
Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,
Te-aș dărui întregii mele vieți,
Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu
Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Florin Dumitriu
Дата публикации: 10 марта 2024
Просмотры: 621
Стихи из этой категории
Am putea deveni străini…
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi sfârtec inima,
Să-mi zidesc pleoapele,
Ca ochii să nu te mai vadă.
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi înăbuş chemarea,
Să-mi mistui dorinţele,
Ca ele să nu te mai simtă.
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi sfâşii sufletul,
Să-mi inund săruturile,
Ca ele să nu te mai întâlnească.
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi alung gândurile,
Să-mi schilodesc mângâierile,
Ca ele să nu te mai dezmierde.
Erotism
Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,
Cei care-n nebunia lor
Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios
Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă
Ce-s încercați de propriile plăceri
Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,
Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....
Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,
Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,
Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre
Și-s bine ferecate și păstrate sacru,
Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,
Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,
Sau poate niciodată nici aceștia,
Fie el Zeus ori Jupiter...
Doar le ascunzi ca un tezaur!
Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;
De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?
Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,
Îți vreau parfumul trupului,
Și respirația să-ți gust..!
Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?
Ori ești o simplă stâncă rătăcită
Ce lasă valurile mării s-o sărute,
Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,
Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..
Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,
Nu are dragostea așa ceva?
Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?
Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,
E tragedia amorul comediei,
De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?
(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
11:12
Ești ora 11:12 și fiecare zi-i senină,
În fața amintirilor, dorul mi se închină
Ești ca o zi caldă, cu vânt rece,
O primăvară ce pare că nu mai trece.
Dar ce rost are vara când îngheață soarele,
Când ochii îmi ard în neant poezioarele
Scrise cu fumul din scrumiere...
În care încerc să-mi iau la revedere
De la ce anotimp trist m-ai făcut să fiu,
Și totuși, tot despre tine scriu,
lar și iar, de parcă îmi ești statuie,
Zidită-n suflet și-n inima din mine,
Amintirea ce nu vrea nicicum să plece,
Căci mă uit la ceas, mereu la 11:12...
Fugi cu mine
Inimii mele nu i-am cerut
Să se îndrăgostească de tine
De nicăieri ai apărut
Te rog, fugi cu mine
Te credeam o aventură
Nu mai mult de-o lună
La început voiam să scap de căldură
Iar acum ne văd mereu împreună
Există și o parte proastă
Tu ai iubită și eu iubit
Nu putem să ne ascundem la nesfârșit
Chiar dacă ce simțim e dragoste adevărată
Două opțiuni avem
Să fugim putem
Sau să spunem adevărul
Tu alegi zborul
Mi-ai lăsat
Mi-ai lăsat în păr o mângâiere
Pe buze aroma vinului tău dulce
Dar și o lacrimă de dor în ochi
Ce-n poezii, în noapte... curge.
Mi-ai lăsat pe piele tatuaj
Cu degetele tale blânde
Dar și pe retină privirea ta
Ce a rupt sufletul in mine.
Mi-ai "dăruit" cuvinte ce m-au ars
Când fluturi mă purtau în visare
Când trebuia să ne cuprindă în miraj
Un vin și-o ultimă îmbratișare.
Steaua speciala
Tu ai fost o stea
Una speciala
Ai apărut în viata mea
Și ai plecat ca o steaua cazatoare
Sub lumina luni
Tu straluceai ca o stea de foc
Și ți-ai lăsat ispita
Peste viata mea ușor
Fără gânduri,fără lacrimi
Tu ai plecat încet ușor
Lăsându-mă în lacrimi
Fără pic de simt nasol
Încă astăzi te visez
Trecând prin fata luni
Uitându-te în gol
Și strălucind ca și speranța lumii
Am putea deveni străini…
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi sfârtec inima,
Să-mi zidesc pleoapele,
Ca ochii să nu te mai vadă.
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi înăbuş chemarea,
Să-mi mistui dorinţele,
Ca ele să nu te mai simtă.
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi sfâşii sufletul,
Să-mi inund săruturile,
Ca ele să nu te mai întâlnească.
Am putea deveni străini…
Dar ar trebui să-mi alung gândurile,
Să-mi schilodesc mângâierile,
Ca ele să nu te mai dezmierde.
Erotism
Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,
Cei care-n nebunia lor
Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios
Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă
Ce-s încercați de propriile plăceri
Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,
Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....
Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,
Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,
Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre
Și-s bine ferecate și păstrate sacru,
Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,
Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,
Sau poate niciodată nici aceștia,
Fie el Zeus ori Jupiter...
Doar le ascunzi ca un tezaur!
Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;
De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?
Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,
Îți vreau parfumul trupului,
Și respirația să-ți gust..!
Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?
Ori ești o simplă stâncă rătăcită
Ce lasă valurile mării s-o sărute,
Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,
Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..
Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,
Nu are dragostea așa ceva?
Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?
Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,
E tragedia amorul comediei,
De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?
(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
11:12
Ești ora 11:12 și fiecare zi-i senină,
În fața amintirilor, dorul mi se închină
Ești ca o zi caldă, cu vânt rece,
O primăvară ce pare că nu mai trece.
Dar ce rost are vara când îngheață soarele,
Când ochii îmi ard în neant poezioarele
Scrise cu fumul din scrumiere...
În care încerc să-mi iau la revedere
De la ce anotimp trist m-ai făcut să fiu,
Și totuși, tot despre tine scriu,
lar și iar, de parcă îmi ești statuie,
Zidită-n suflet și-n inima din mine,
Amintirea ce nu vrea nicicum să plece,
Căci mă uit la ceas, mereu la 11:12...
Fugi cu mine
Inimii mele nu i-am cerut
Să se îndrăgostească de tine
De nicăieri ai apărut
Te rog, fugi cu mine
Te credeam o aventură
Nu mai mult de-o lună
La început voiam să scap de căldură
Iar acum ne văd mereu împreună
Există și o parte proastă
Tu ai iubită și eu iubit
Nu putem să ne ascundem la nesfârșit
Chiar dacă ce simțim e dragoste adevărată
Două opțiuni avem
Să fugim putem
Sau să spunem adevărul
Tu alegi zborul
Mi-ai lăsat
Mi-ai lăsat în păr o mângâiere
Pe buze aroma vinului tău dulce
Dar și o lacrimă de dor în ochi
Ce-n poezii, în noapte... curge.
Mi-ai lăsat pe piele tatuaj
Cu degetele tale blânde
Dar și pe retină privirea ta
Ce a rupt sufletul in mine.
Mi-ai "dăruit" cuvinte ce m-au ars
Când fluturi mă purtau în visare
Când trebuia să ne cuprindă în miraj
Un vin și-o ultimă îmbratișare.
Steaua speciala
Tu ai fost o stea
Una speciala
Ai apărut în viata mea
Și ai plecat ca o steaua cazatoare
Sub lumina luni
Tu straluceai ca o stea de foc
Și ți-ai lăsat ispita
Peste viata mea ușor
Fără gânduri,fără lacrimi
Tu ai plecat încet ușor
Lăsându-mă în lacrimi
Fără pic de simt nasol
Încă astăzi te visez
Trecând prin fata luni
Uitându-te în gol
Și strălucind ca și speranța lumii
Другие стихотворения автора
Absenta si Destin
Născut să te iubesc,
Sortit să nu te pot privi,
Blestemat să-ți fiu străin în cale,
Chinuit, doar în vise a te mai ști...
Predestinat să te ador,
Canonit mana sa nu ti-o ating,
Purtat de doruri în zbor,
Rătăcind în praf divin.
Răpus de dorință,
Strivit de un destin hain,
Chinuit de-a ta absență,
Căutându-te în cerul senin.
Furat de-al tău parfum
Si dus departe vazduh de lumi,
Pierit în visul unui drum,
Doar ecoul dorului rămâi.
Nebun după tine,
Norocos că te-am întâlnit,
Pierdut în pustie,
Un suflet captiv, ce doar te a iubit.
Foc fără lumină
Mi-ai fost apus la răsărit de viață,
Iar cerul s-a frânt sub greutatea unui dor.
M-am risipit în mii de stele mute,
Așteptând să cad din nou în visul tău.
Ești un foc ce arde fără lumină,
O flacără ce încălzește umbre reci.
Dar eu sunt cenușa care te strigă,
Un vânt pierdut ce-și caută pământul.
Inima Universului
Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.
Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.
Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.
Valsul memoriei
Nu sunt singur
Te am în mine, tăcută și vie,
Un ecou de pași răsfrânți în tăceri,
Cu care pot dansa prin nemurire.
Nu e nevoie de mâini să te strâng
Memoriile te-au sculptat
În fiecare colț de suflet,
În fiecare vis uitat.
Amintirile noastre poartă parfumul
Iubirilor ce nu mor nicicând,
Un vals prin timp,
Un murmur cald în vânt.
Și chiar de-ai plecat,
Nu sunt niciodată singur,
Pentru că dansul continuă,
Cu tine, în gând.
Oda frumusetii
O frumusețe cu trei catarge îi face semn cu pânze evazate,
Ademenindu-o din vocea liniştitoare a oceanului şi aruncând-o în vălul nopţii.
Stând pe prora navei ei, sub constelațiile pe care ea alunecă,
Ghidat de grinzile farului spre marginile de topaz ale dimineții.
Inima mea de catifea, atașată de șiruri de mătase, coboară,
fluturând deasupra ei în piruete aurite de soare.
Degetele ei mângâie atât de curios liniile de zâmbet argintiu,
Făcându-le să sune în vibrații de iubire.
Pergamente strălucesc cu cerneală proaspătă,
Ca strălucirea caldă a licuricilor care valsează în amurg.
Fanteziile scrise, se rup împreună cu ramele din fier forjat ale realității,
În timp ce cascadele visătoare slobozesc pe podeaua de porțelan.
Ochii s-au închis încet în somn angelic,
Ea plutește pe nava ei de fildeș și abanos
În mări de valuri stropitoare și de cerulean,
Precum mugurii de rouă dimineața.
Inelul Solomonar
În strălucirea sacrală a înțelepciunii,
Unde magia veche stă închisă în simboluri aurii ,
Cuvinte arse cu foc, tălmăcite doar cu sfinții,
Semn măreț al cunoașterii ascunse și adânci,
Pe bolta de safir se-așează petale de catifea
Plutind ușor inima timpului pe fildeș și abanos
Spre margini de topaz ale dimineții calea
Descifrând taina stelelor și glasul vântului sfânt.
Reminescența de glorie trecută și căderi umane,
Se răsfrâng în calupuri, croind noi blasfemii
Ca să stingă orice umbră de amurg cu farmece
Aruncând vorbe ca un râu sălbatic involburat,
Dar din colț de patos, strălucește înțelepciunea,
Arhiplină cu inscripții aurii, argintii și flori,
Nu reușesc nicidecum să tulbure mintea
Unui simplu bicisnic, răzvrătit cu ale veacuri!
Absenta si Destin
Născut să te iubesc,
Sortit să nu te pot privi,
Blestemat să-ți fiu străin în cale,
Chinuit, doar în vise a te mai ști...
Predestinat să te ador,
Canonit mana sa nu ti-o ating,
Purtat de doruri în zbor,
Rătăcind în praf divin.
Răpus de dorință,
Strivit de un destin hain,
Chinuit de-a ta absență,
Căutându-te în cerul senin.
Furat de-al tău parfum
Si dus departe vazduh de lumi,
Pierit în visul unui drum,
Doar ecoul dorului rămâi.
Nebun după tine,
Norocos că te-am întâlnit,
Pierdut în pustie,
Un suflet captiv, ce doar te a iubit.
Foc fără lumină
Mi-ai fost apus la răsărit de viață,
Iar cerul s-a frânt sub greutatea unui dor.
M-am risipit în mii de stele mute,
Așteptând să cad din nou în visul tău.
Ești un foc ce arde fără lumină,
O flacără ce încălzește umbre reci.
Dar eu sunt cenușa care te strigă,
Un vânt pierdut ce-și caută pământul.
Inima Universului
Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.
Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.
Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.
Valsul memoriei
Nu sunt singur
Te am în mine, tăcută și vie,
Un ecou de pași răsfrânți în tăceri,
Cu care pot dansa prin nemurire.
Nu e nevoie de mâini să te strâng
Memoriile te-au sculptat
În fiecare colț de suflet,
În fiecare vis uitat.
Amintirile noastre poartă parfumul
Iubirilor ce nu mor nicicând,
Un vals prin timp,
Un murmur cald în vânt.
Și chiar de-ai plecat,
Nu sunt niciodată singur,
Pentru că dansul continuă,
Cu tine, în gând.
Oda frumusetii
O frumusețe cu trei catarge îi face semn cu pânze evazate,
Ademenindu-o din vocea liniştitoare a oceanului şi aruncând-o în vălul nopţii.
Stând pe prora navei ei, sub constelațiile pe care ea alunecă,
Ghidat de grinzile farului spre marginile de topaz ale dimineții.
Inima mea de catifea, atașată de șiruri de mătase, coboară,
fluturând deasupra ei în piruete aurite de soare.
Degetele ei mângâie atât de curios liniile de zâmbet argintiu,
Făcându-le să sune în vibrații de iubire.
Pergamente strălucesc cu cerneală proaspătă,
Ca strălucirea caldă a licuricilor care valsează în amurg.
Fanteziile scrise, se rup împreună cu ramele din fier forjat ale realității,
În timp ce cascadele visătoare slobozesc pe podeaua de porțelan.
Ochii s-au închis încet în somn angelic,
Ea plutește pe nava ei de fildeș și abanos
În mări de valuri stropitoare și de cerulean,
Precum mugurii de rouă dimineața.
Inelul Solomonar
În strălucirea sacrală a înțelepciunii,
Unde magia veche stă închisă în simboluri aurii ,
Cuvinte arse cu foc, tălmăcite doar cu sfinții,
Semn măreț al cunoașterii ascunse și adânci,
Pe bolta de safir se-așează petale de catifea
Plutind ușor inima timpului pe fildeș și abanos
Spre margini de topaz ale dimineții calea
Descifrând taina stelelor și glasul vântului sfânt.
Reminescența de glorie trecută și căderi umane,
Se răsfrâng în calupuri, croind noi blasfemii
Ca să stingă orice umbră de amurg cu farmece
Aruncând vorbe ca un râu sălbatic involburat,
Dar din colț de patos, strălucește înțelepciunea,
Arhiplină cu inscripții aurii, argintii și flori,
Nu reușesc nicidecum să tulbure mintea
Unui simplu bicisnic, răzvrătit cu ale veacuri!