3  

Statuia ta pe veci

 

Privirea ta tăioasă o găseam, 

Înfiptă-n ochiul meu de piatră, 

Și-n loc de lacrimi, eu plângeam, 

Cu praf de marmură uscată. 

 

Și stană am fost sub dalta ta, 

Și m-ai cioplit o bună vreme, 

Dar am rămas uitat pe undeva, 

Și piatra ne îndepărtată geme. 

 

Printre unelte, noaptea mă veghea, 

Cu luna prinsă-n cuiele din grindă,

Iar trupul meu — parcă striga 

Din piatra ce lucea ca o oglindă.

 

Zâmbind, treceai, cu umeri goi,

Cu mâini subțiri, mirositoare-a viață,

Și fiecare gest al tău, în mine-apoi,

Lăsa o rană albă ca o dimineață. 

 

Şi m-am dorit statuia ta pe veci, 

Cu palma-ți creatoare să mă-nvălui, 

Să îți simt degetele lungi și reci, 

Când pânza tragi în jos să mă dezvălui. 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Statuia ta pe veci

Дата публикации: 29 октября

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 233

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Focul iubirii

 

Incendiu grabnic se întinde, 

Din mâna mea spre carnea ta, 

Și apă este pretutindeni, 

Dar cred că nu ne vom salva. 

 

Ard peste noi iubiri mistuitoare, 

Mi-e ochiul rug și inima jăratic, 

Și-agonic cad ca dintr-o stropitoare, 

Săruturi reci din cercul nostru artic. 

 

Văpăi de flăcări cresc și din cuvinte,

Ca un luceafăr ochii îmi sclipesc,

Iar trupul ți-e atâta de fierbinte,

Că mângâindu-l, aievea mă topesc.

 

Cad brațele albe, arse-n lumină,

Și aripi de foc din umeri ne cresc,

Plutim peste carnea ce încă suspină,

Și totu-i sublim, și focu-i firesc.

 

Și poate vom arde pân' la tăcere,

În propriul jăratic să ne îngroape,

Să naștem incendii deloc efemere,

În văzduh, pe pământ și sub ape.

Еще ...

Risipit în tăcere

 

Vântul cu tâmplele supte,

Îmi roade-n tăcerile grele,

Și-mi sapă în vechile lupte,

Altare de gânduri rebele.

 

Și cad peste margini de clipe,

Ca frunza-n amurguri târzii,

Iar inima frântă începe să țipe,

Aici, în aceste grote pustii.

 

Iar timpul — călău fără milă,

Își frânge securea în mine,

Și curg ca o apă docilă,

Prin râuri din ținuturi străine.

 

Și-mi cade pe umeri cenușă,

Din visele arse încet de Morfeu,

Și-mi zăngăne-n auz o cătușă,

Cu dangăt de clopot ateu.

 

Îmi este privirea o rană deschisă,

Spre cerul ce-mi șade la geam,

Iar sângele — o hrană promisă,

Pentru amintirile ce nu le mai am.

 

Și poate, din marea uitare,

Cândva o să urce un abur subțire,

Să-mi fie sfârșitul o mare,

Cu țărmul topit în iubire.

 

Și-n urmă să nu fie un nume,

Nici umbră, nici semn pe pământ,

Doar o ploaie măruntă prin lume,

Ca un vechi și nebun legământ.

 

Iar eu — risipit în tăcere,

Să fiu doar un zvon neștiut,

O șoaptă târzie ce piere,

Pe buza unui ultim sărut.

 

 

Еще ...

Ploaia

 

Va veni ploaia, croncăne corbi,

O zdreanță e haina ce mândru o port,

Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,

Și vântul în spate, îl car și-l suport.

 

Va veni ploaia, cerul e negru,

Mai negru decât îmi e dat ca să văd,

Toamna își cară cortegiul funebru,

Pământul din urmă urlă a prăpăd.

 

Ploaia va șterge cărările roase,

Și frunzele roșii ce zac în noroi,

Bastonul agăț de crengile joase,

Pădurea șoptește cu voci de strigoi.

 

Sub smogul de ceață poiana e mută,

Tăcerea își duce veșmintele reci,

Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,

Să-și caute-n taină locuri de veci.

 

Va veni ploaia căci frigul pătrunde,

Sub zdreanța mea veche, subțire,

Iar drumul de mine parcă se-ascunde,

Și începe să plouă a despărțire.

 

Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,

Talpa-mi frământă în clisa amară,

Plânge al meu umblet pierdut în eter,

Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.

 

 

Еще ...

Sufletul greu

 

Azi soarta mi-i crudă

Sub stele eu gem,

Tâmpla mi-i udă, 

Și viața-mi blestem,

Căci totul mă minte,

Și suflet, și trup, 

Pășesc înainte, 

Și urma-mi astup. 

 

Mi-e noaptea amară,

Gândul mi-e scrum,

Și urlă pe-afară, 

Trupul nebun,

Și-n cenușa ce cade,

Mă caut și plâng,

Iar carnea mă roade,

Și osul mi-l frâng.

 

În mine se-adună

Tăceri fără grai,

Ca norii de brumă

Pe muguri de plai,

Și gândul mă poartă

Spre margini de lut,

Acolo, a mea soartă, 

Se-ntoarce-n trecut.

 

Și caut o rază

Prin noaptea din piept,

Dar cerul veghează, 

Străin și nedrept,

Iar clipa se frânge, 

Sub pasul târziu,

Și-n mine se stinge, 

Tot ce-a fost viu.

 

Oriunde purced,

Pe mări, pe pământ,

Din cer se reped, 

Furtună și vânt,

Și pasul mi-e greu, 

Și drumul mă doare, 

Oriunde sunt eu, 

E-un cer fără soare. 

 

Sub val de năpaste,

Sub zbucium și chin,

Cu sulița-n coaste,

De-o cruce mă țin, 

Văd păsări cum pleacă, 

M-aș duce și eu, 

Dar zborul mi-l curmă, 

Sufletul greu. 

 

Еще ...

Nu-mi spune…

 

Nu-mi spune că mă iubeşti cumplit,

Că inima-ţi de mine e furată,

Iar alăturea-mi eşti fericit,

Nu-mi spune, ci mi-o arată.

 

Nu-mi spune că ai să-mi cânţi serenadă,

Să mă încânţi cu vocea-ţi blândă,

Că am să ies plângând în stradă,

Nu-mi spune, ci mi-o cântă.

 

Îmi spui că mă doreşti pe loc,

Şi-a ta fiinţă mi-o închini toată,

Şi că ai să mă iubeşti cu foc,

Nu-mi spune, ci mi-o arată.

 

Îmi promiţi chiar luna de pe cer,

Să dovedeşti că alăturea-mi păleşte,

Căci sunt suavă, cu chip de înger,

Nu îmi promite, ci mi-o dăruieşte.

 

Nu-mi spune că nu mă părăseşti,

Că n-ai să te desparţi de mine niciodată,

Şi că întotdeauna ai să mă iubeşti,

Nu-mi spune, ci mi-o arată.

Еще ...

În toate e o lege

 

Întotdeauna iarba, sub pași se pleacă lină,

Nu cere niciodată cunună de lumină, 

Din seva ei tăcută își face drum spre cer, 

Un gând fără de nume, curat și efemer.

 

Privește cum izvorul, din stâncă frântă, curge,

Nu plânge niciodată că drumul i se scurge.

El dăruiește-ntruna și nu se socotește,

Iar cântecul lui simplu în veci nu obosește.

 

Și vezi cum cade seara în cupa de petale,
Și-și toarnă-n roze umbra ca-n niște catedrale.
Lumina se destramă în fire moi de vis,
Iar ziua, ca o rană, încet, încet s-a-nchis.
 

Pe frunza grea de rouă se leagănă o clipă, 

Atât de plină-n sine, că-i zbor fără aripă, 

În ea încape lumea, cu tot ce e nedrept, 

Și moartea stă alături, dar n-are niciun drept.

 

În toate e o lege ce nu se spune-n vorbe,

Ci crește-n miez de lucruri și-n inimile sobre, 

Când știm să o urmăm, fără dorinți deșarte,

Poți face din obstacol o fericire aparte.

 

Atunci pricepi că viața, cu tot ce aparține,

E doar o trecere, din Dumnezeu spre tine, 

Și-n loc să cauți rostul în lumi de necuprins,

Îl afli-n lucruri simple, în tot ce n-ai învins.

Еще ...

Стихи из этой категории

Din trecut

Prea multe sticle de vin sparte,

Și de oglinzi ce ne reflectă.

Trecutul tot ca într-o carte,

Iubirea noastră prea defectă.

 

Prea multe răni ce nu mai trec,

Și prea puține-mbrățisări.

Refugiați în vinul sec,

Și în tutunul din țigări.

 

Sunt mult prea multe gânduri triste,

Și tot mai multe cicatrici.

N-a existat, n-o să existe,

Iubirea noastră fără frici.

 

Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",

Iar spre final sunt doar regrete.

Noi nu iubim și n-am iubit,

Printre minciuni, printre secrete.

 

Prea multe umbre din trecut,

Ce lasă-n urmă spații goale.

Nu ne avem, nu ne-am avut,

Nu am fost prin visele tale.

 

Prea mult deranj în casa noastră,

Unde ,,noi" nici n-am existat.

Arunc eu astăzi pe fereastră,

Tot ce-a durut și n-am uitat.

Еще ...

Gând neterminat

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat

În gândul meu pierdut te strig

și te caut ne-ncetat,

Visul meu te-aduce iar

și iar te văd în blândul vis
Te strig… dar parcă în zadar,

în lumea mea rămân închis.

 

Poet pierdut îți scriu iubire

dar tu n-ai timp de dorul meu
Iubirea nu-i decât o floare,

petale cad și îmi pare rău!

Să-ți scriu ceva într-un cuvânt,

cu început și nesfârșit …

În inimă întrezăresc  

un “cumva” că Te iubesc!

 

Te țin aici…  te-ascult în taină, 

în noaptea dintre noi,

Priviri pierdute la fereastră  

când pe pământ se varsă ploi,

Iar podeaua-i tot mai rece

și pașii mei sunt cioburi sparte…  

Cu parfum tăios de scrum

în priviri neterminate...

 

Tu ești pierdută-n mintea mea

și te simt cum te-am pierdut

Într-un infinit de clipe moarte…

îngropate în trecut,

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat …

Încerc mereu să te ating…

într-un gând … neterminat.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

Еще ...

Dorul, azi....

Mi-e dorul azi o taină și-o chemare,

E prezența ta pe care n-o mai știu,

Un gând tăcut ce bate-n inimă cu soare,

Un pas spre tine.. pierdut în pustiu...

 

Te port în suflet ca pe o icoană 

Ești ca o ploaie, plină de amintiri,

Mi-e dor de tine în clipe fără nume,

În ceasuri mute, pline de priviri... 

 

Și dacă azi nu-mi ești decât în vise,

Îți scriu în vers ce n-am putut avea:

Mi-e dor de noi, de clipele nescrise,

Şi-aș da orice să te pot... îmbrățișa.

Еще ...

Lasă-ți

Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.

Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!

Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.

Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.

Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.

Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.

Еще ...

Mainile tale

Caldura sufletului tau saruta obrazul meu rece.

Zambetul tau plin de speranta,

Este antidotul inimii mele triste.

Ochii tai plini de iubire,

Reflecta ca un luceafar strada vietii mele.

Glasul tau bland si dur in acelasi timp,

Este ca o pendulare pentru linistea mea.

Sarut mainile tale cele pline de povesti.

Sarut mainile tale cele ce-au trait o viata.

Sarut mainile ce o viata,

Mi-au fost temelia sufletului meu!

Еще ...

Ce-mi pasă...

Ce-mi pasă că trec clipe

Şi că nu se opresc,

Atâta timp cât numai

La tine mă gândesc!

 

Ce-mi pasă că trec zile

Şi că-s tot mai puţine,

Atâta timp cât iarăşi

Îmi este dor de tine!

 

Şi ce dacă trec anii

Şi nu se-ntorc din drum,

Atâta timp cât încă

Te mai iubesc şi-acum!

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍