4  

Statuia ta pe veci

 

Privirea ta tăioasă o găseam, 

Înfiptă-n ochiul meu de piatră, 

Și-n loc de lacrimi, eu plângeam, 

Cu praf de marmură uscată. 

 

Și stană am fost sub dalta ta, 

Și m-ai cioplit o bună vreme, 

Dar am rămas uitat pe undeva, 

Și piatra ne îndepărtată geme. 

 

Printre unelte, noaptea mă veghea, 

Cu luna prinsă-n cuiele din grindă,

Iar trupul meu — parcă striga 

Din piatra ce lucea ca o oglindă.

 

Zâmbind, treceai, cu umeri goi,

Cu mâini subțiri, mirositoare-a viață,

Și fiecare gest al tău, în mine-apoi,

Lăsa o rană albă ca o dimineață. 

 

Şi m-am dorit statuia ta pe veci, 

Cu palma-ți creatoare să mă-nvălui, 

Să îți simt degetele lungi și reci, 

Când pânza tragi în jos să mă dezvălui. 


Category: Love poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Statuia ta pe veci

Date of posting: 29 October

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 24

Log in and comment!

Other poems by the author

În visul tău…

 

Am adormit pe partea ta de pat,

Și-n ale tale vise mă plimbam,

Dar brusc din somn m-am ridicat,

Că-n nici un vis, eu nu eram.

 

Mi-era păstrat doar colțul tău tăcut,

Un loc uitat sub perna ta rămasă,

Și mirosind parfumul tainic apărut,

Ți-am înțeles iubirea mincinoasă.

 

Mi-am strâns de pe cearșaf conturul stins,

Ca un străin ce nici n-a existat,

Iar chipul meu era cuprins,

În mii de vise ce le-ai refuzat.

 

Mă plimb prin noaptea-ți clandestin,

Un om ce-și caută perechea-n somn,

Și-n visul tău sunt practic un străin,

Și-absent, cu ochii larg deschiși adorm.

 

Și-atunci în mine s-a făcut pustiu,

Cu mintea- învăluită de regret —

Că poți visa un drum atât de viu,

Fără să-l treacă pașii mei încet.

 

More ...

Oftat…

 

În noapte timpul curge greu,

Prin ore reci, prin trupul meu,

Și luna-i al meu ochi sticlos,

Ce-apusul astăzi mi l-a scos.

 

Sub gene triste, lacrimi cad,

Ca două boabe de smarald,

De gânduri care mă topesc,

De doruri ce mă mistuiesc.

 

Și iarăși stau și te aștept,

Sub teii care plâng în piept,

Să-ți văd privirea, să te chem,

Din scrum să-nvie-un dulce semn.

 

Și-mbrac tăcerea în culori,

Plângând iubirea până-n zori,

Când teii înfloresc din nou,

Ca într-un trist și vechi tablou.

 

Și-n frunza lor tot mă scufund,

Cu chipul tău mereu în gând,

Și-mi freamătă amoru-n piept,

De-atâta dor și chin nedrept.

 

Și-n umbra nopții mă cobor,

Pe drumul vechi, căutător,

Dar teii parcă-mi spun încet,

Că timpul s-a pierdut discret.

 

Dar tot visez sub cerul clar,

Purtând în suflet un altar,

Cu teii martori, plini de dor,

La chipul tău nemuritor.

 

More ...

Nu mai pot iubi

 

Sufletul mi-a devenit un cimitir fără soartă,

Al iubirilor ucise şi prefăcute în scrum,

Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliată,

Ce le-a condus pe ultimul drum.

 

Un vot în urna disperării e fiecare clipă trăită,

O nouă creaţie a mea, e fiecare om întristat,

Iar cuvintele tandre rostite de iubită,

Au devenit jigniri şi aduceri de păcat.

 

Privesc fără să văd, ascult fără să aud,

Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,

Aici unde speranţele adorm ori se ascund,

Mustrate de demonii coborâţi din nouri.

 

Mă sfâşii pentru ca să pot trăi,

Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,

Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,

Căci nu mai pot respecta poruncile zeilor.

 

Aştept cu nerăbdare vremea când viermii,

Vor visa zâmbitori pe oasele mele,

Şi timpul când mama în mijlocul iernii,

Îmi va pune la cap mănunchiuri de stele.

 

 

More ...

Nu îți dau voie ca să pleci

 

Nu îți dau voie ca să pleci,

Atâta timp cât brațul te mai știe,

Cât umbra ta pe drumuri reci,

Al greierului cânt învie.

 

Te strig aiurea printre ploi,

Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,

Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,

Își fulgeră lumina păcătoasă.

 

Arunci ocheade înspre stele,

Să fiu gelos, să plec acasă,

Sclipirea lor ți-o faci mărgele,

Și-mi pari aievea de frumoasă.

 

Dar n-am nici cal ca să te fur,

Și nici palat cu împărăție,

Am doar un vis măreț și pur,

Ca tu să-mi fii pe veci soție.

 

Averi nu am îndeajuns,

De fapt sunt lefter în chimire,

Eu, însă țin în piept ascuns,

Un munte de iubire…

 

 

More ...

Fruct interzis

 

Sub pleoape-ți ninge lumină, 

Cu fulgi de foc înghețat, 

Iar eu îți sorb din privire, 

Un timp ce n-a existat.

 

Mă-ntorc în carnea tăcerii, 

Ca-ntr-un abis fără fund,

Să sparg cuvinte de piatră, 

Ca să pot să-ți răspund.

 

Și dacă-n a serii plăcere, 

Se frânge-al clipei firesc,

Te-aș ține pe buze mele,

Să zbori când șoptesc : te iubesc! 

 

Din ochi ți se scurge apusul, 

Lăcrimând un amurg violet, 

Și-n el mă strecor ca luceafăr, 

În a stelelor tale buchet. 

 

Să pot să rămân înc-o noapte, 

Când dulcele somn se adună,

Să-ți simt ațipirea aproape,

Cum vine pe raza de lună. 

 

Mai ține-mă-n brațe o clipă,

Și mustră-mi sărutul furat,

Să pot îmbrăca în lumină, 

Zâmbetul tău minunat.

 

Și dacă în noaptea adâncă, 

Ne pierdem de tot în abis,

Bezna, Eden ispititor să ne fie, 

Să mușcăm acel fruct interzis. 

More ...

Maică bună, maică dragă

 

Maică bună, maică dragă, 

Drumul tău e-ngust și-albit, 

Ani înghesui în desagă, 

Și o porți pe-un trup slăbit. 

 

Pașii-ți tremură de frică, 

Norii curg prin ploaia rece, 

Îngerul cu-a sa aripă, 

Peste greutăți te trece. 

 

Sub surâs ascunzi dureri, 

Ce doar cerul le mai știe, 

Și ești astăzi precum ieri, 

O durere-n carne vie. 

 

Maică sfântă, ți-e privirea

Plină de tăceri adânci,

Ți-ai clădit încet menirea, 

Nu cu pietre ci cu stânci.

 

Din genunchiul tău căzut, 

Rugăciuni se nasc în zori,

Și din palma ta de lut, 

Dumnezeu adună flori.

 

Tu rămâi icoană vie,

Dor și leac în suferinți,

Maică-n tine, pururi fie

Chipul blând al celor sfinți.

 

Iar de timpul ne destramă,

Și tăcerea ne va frânge,

Tu, în lacrima mea mamă,

Vei surâde, nu vei plânge. 

More ...

Poems in the same category

Între coperţi

 

Pentru tine sunt greu de citit, 

Sunt un roman cu multe volume,

Ce cred că va fi tipărit, 

Pentru generații postume. 

 

Sunt un sonet shakespearian, 

Citit în al lumii spectacol,

De un prinț anglican

Hărăzit de profeți și oracol

 

Sunt o baladă asaltată de zei, 

Cântată prin Olimp câteodată,

Pe câmp printre lupi, printre miei,

Și de pruncii rămași fără tată.

 

Sunt poezia ce durerea-ți alină, 

Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche, 

O stea căzătoare dintr-o noapte senină, 

O șoaptă rostită într-o limbă străveche. 

 

Pentru tine sunt greu de citit, 

De aceea mă iubești și mă ierți, 

Iar eu te privesc mereu fericit, 

Din lumea de aici, dintre coperți. 

 

More ...

Între dor si iertare

Nu mai ești azi, ochii plini de drag să mii vezi

M-am împăcat cu gândul că ai uitat de mine.

Stai liniștit nimeni va ști vreodată cine ești!

Însă toți vor citi doar versuri despre tine...

.................................................................

Nu mi-ai mai scris... nu m-ai mai căutat 

Nici un mesaj n-am primit... nu m-ai sunat

Deloc n-ai mai venit... atât de simplu ai plecat,

Făr' de rămas bun... făr' de îmbrățișat...

 

Nici din priviri nu te-ai întors și m-ai lăsat pierdută 

Că azi îmi este visul o cauză pierdută...

Așa ușor ai renunțat, de parcă nu ne-am cunoscut

Cum ai venit ai și plecat, uitând tot ce ne-am spus.

 

Am învățat să trăiesc cu ce nu mai pot schimba.

Din cioburile inimii nicicând n-am să mai fac oglindă!

Am învățat că oricât de mult inima ar durea

La un moment dat se nasc vitralii și lumina-i diferită...

 

M-am învățat la braț să merg, cu a ta amintire,

Să accept hotărâri care nu țin de mine,

Să nu cred că poate eu n-am fost destul 

Și că-i vina mea că paharu-i strain de al tau vin.

 

Visul nu îl mai strig... o ultimă dată să te îmbrățișez,

Cu tot dorul ce-mi arde mocnit în piept, 

Căci mi-a rămas gravat în suflet pe veci

Să pot să trec peste, să pot să te iert...

 

Că n-ai înțeles să mă iei în brațe o ultimă oară 

Să nu faci din a noastră poveste, pe viață, o povară...

Să nu mă acopere regretul, că nu te-am așteptat destul,

Că-ți duc dorul nu mai e secret... o știi, acum o știu și restul...

 

Și de mai scriu câte o poezie în nopțile târzii 

Singură îmi fac lumină printre vise pustii...

Nu să mă împotrivesc acestui puternic destin

Ci doar o clipă să mai fim, în brațe să te țin...

...............................................................

P.S

Știu că "povestea noastră" cum spuneai, a apus

Și-ai ales liniștit să iți vezi de-a ta cărare 

Chiar de-au rămas atâtea de spus... de făcut,

Mă bucur că deși în jur doar plouă, pe strada ta... e soare!

 

 

More ...

Luna

A fost odată ca în basme 

A fost cum nu s-a mai văzut

O țesătură de fantasme 

Ce-acoperea sufletu-mi mut 

 

Și tot stătând eu și gândind 

Privind pe cer la stele

Mă scufundam în al meu jind

Și-n gândurile mele 

 

Din bezna ce domnea în casă

Venind,dorința mi-e doar una 

Fereastra s-o deschid ,retrasă

Undeva-n colț așteaptă luna 

 

Privind în zare o lăsam

În zilele ce au urmat 

Să sosească noaptea la geam

Și să vegheze ne-ncetat

 

Păzi o zi, păzi chiar nouă

Astfel dorința i se-mplini

În noapte pe la ceasul două

Deschid și-ncep a-i vorbi:

 

,,O dulce a nopții mele doamnă

  Deschide-ți inima și spune

  Ce cauți de vii când e toamnă

  În suflet și scrum, putrejune?

 

  De mă iubești ascultă bine

  Tu lasă-mă-n durerea mea

  Prefer să hrănesc cu suspine

  Inima mea decât o stea 

 

  Să-mi prindă sufletu-n iluzii

  Mai multe decât deja sunt 

  Demonii mei, din nou cruzii

  Îmi vor simțirea în mormânt"

 

,,Care simțire?" zise luna

,,Umple-l de ai un gol

  Că mai dulce e minciuna

  Nici nu vei mai simți că-i rol

 

  Că-i totul efemer pe lume

  Vreme vine vreme trece

  Timpul totul o să fărâme

  Inima toată o să-ți sece

 

  De nu vei pricepe vreodată

  Că trebuie să te pleci curentului 

  Să lași în urmă acea fată

  Ce a dat viață sentimentului"

 

 Ascultând eu acea povață 

 Cuvintele frumos curgeau

 Plăcut surprins de-acea dulceață

 Ca mierea vorbele-i păreau

 

 ,,Cobori în jos lună acum

  Și umple golul care-l simt

  Deschide-i inimii un drum

  Nu aș vrea însă să mă mint"

 

  Ea asculta și deodată 

  Se pogorî din cer 

  În marea cea învolburată

  Trecând prin nemilosul ger

 

  Se aruncă în mare

  Și pe loc se transformă

  Într-o fată ca oricare

  Uimirea îmi era enormă

 

  Când vedeam ce se întâmplase

  Priveam la frumusețea ei

  Ce parcă ochii mi-i legase

  Cu lacăte fără de chei 

 

  Părea crăiasa din povești

  Ce cu ai săi ochi mă vrăjea 

  O-ntreb ,,De ce mă amăgești?

  Sufletul meu nu va putea

 

 Pe altcineva să iubească 

 Și cred că tu o știi prea bine 

 Doar ea poate să reclădească 

 Mari sentimente din ruine"

 

 Iar la refuzul meu ținea

 Pironiți ochii către mine 

 Nici o lacrimă nu curgea 

 Se-asemăna oare cu cine?

 

Și eu mai simțeam că aveam

 Inima rece ca de gheață

 Cu ea mereu eu mă trezeam

 În fiecare dimineață

 

 Parcă mă priveam în oglindă

 Recunoșteam în mine fiara

 Ce sufletul vrea să mi-l prindă

 Tot mai grea îmi pare povara 

 

Fata spuse atunci ,,Te chem

Cu mine sus să devii stea"

Părea fermecător îndemn 

Însă nu și asupra mea 

 

,,Rămân aici în lumea mea

 Cu bune și cu rele

 Ai căzut ca un fulg de nea

 Întoarce-te pe cer la stele"

 

                   ***

 

 Trecu o zi trecură două

 Tot cu gândul departe 

 Admiram a zorilor rouă

 Ce mă inspirau foarte 

 

 Să scriu versuri pentru aceea

 Ce de-atâția ani îmi fusese

 Precum soare pentru mareea

 Pe care el o atrăsese

 

 Mergând agale eu pe drum

 Chiar pe Maria întâlnesc 

 ,,Ce-i oare de făcut acum?"

  Îmi spun și-ncep să îi vorbesc:

 

  ,,Știi tu cum este trandafirul?

    Frumos dar are spin 

    Așa a prins viață delirul 

    Din multă durere și chin 

 

   Război în mine se-ntețește

   Mai mult în fiecare zi 

   Sufletul meu se veștejește 

   Dar n-o să te uit orice-ar fi 

 

  Nu-mi pasă de ce-o să urmeze 

  Nici de vântul ce nu mă lasă

  Simțitea el vrea s-o reteze 

  Eu vreau să-i fii inimii casă"

 

  Atunci ea ascultând spusese

  ,,De ce toate aceste lupte?

   Văzând timpul ce se scursese

   Tu crezi că vrea să se înfrupte

 

   Însă te poți gândi că toate

   Așa au trebuit să fie

   Lasă-ți deci sufletul să-noate 

   Nu să plutească-n agonie 

 

   Că Cel de sus știe ce face 

   Ne dă ce ne este mai bine 

   Deci când în tine totul tace 

   Așteaptă! ascultă tu de mine"

 

                        ***

 

  Noaptea își făcu apariția 

  Cerul îmbracă haina doliului 

  Luna își reluă iar poziția 

  Apoi se alătura stolului 

 

  De păsări care coborau

  La fel și ea venea spre mine 

  Cu viteza luminii, stau 

  Privind în sus la înălțime

 

   Semăna cu-n meteorit 

   Care cădea în apa mării

   Iar atunci când ea a ieșit 

   În suflet parcă aduse zorii

 

   Mai frumoasă ca odinioară

   Îmi părea acum femeia

   Însă voința n-o să-mi piară

   N-o să apună-n veci scânteia

 

    ,,Iar ai venit? Ce vrei să spui?

     Oare nu ți-am vorbit frumos?

     Nu poți și nu vreau să răpui

     Simțirea dar tu crezi pe dos"

 

    ,,Nu vrei să capeți veșnicia

      Acolo devenind luceafăr?

      Ți-oi citi și eu poezia

      Și te-oi știi lângă mine teafăr"

      

      Iar eu răspunsei ,,Vom fi vii

      Noi oamenii și după moarte

      Sus îngeri cântă simfonii

      Drepților care or să poarte

 

      În suflet veșnica Lumină

      Când Raiul îl vor câștiga 

      Restul vor zace în surdină

      Pe lavă ei vor naviga 

   

     Că-n viață le-au fost călăuze

     Dracii ce acum își bat joc 

     Trăgând în ei cu obuze 

     Ei cad și tot revin la loc 

 

    Chinul lor veșnic se repetă

    Ca și istoria pe pământ 

    O-ncoronare și-o trompetă

    Porunci, lupte apoi mormânt 

   

    Ca stea voi sta veșnic pe cer 

    Văzând omul cum vine, pleacă

     Eu unul să știi că prefer

     Să-mi scot sabia din teacă

     

     Să lupt cu draci ce mă-mpresoară

     Și să dobândesc nemurirea 

     Păstorul oaia Sa-și separă

     De capre și-i dă mântuirea"

 

                         ***

 

     Își dădu atunci seama ea 

     Că nu e nimic de făcut 

     Decât să nu mai fie stea

     Și să aibă chipul de lut 

 

     Tăie cerul cu-a sa viteză

     Hoinări bolta-n miez de noapte 

     Să lupte cu soarta cuteză

     N-asculta de-a stelelor șoapte 

 

     Ce îi spuneau să se oprească

     Să lase tot așa cum este

     Ea continua iar să tânjească

     La o iubire de poveste 

 

    Și tot ignorându-le glasul

    Croindu-și drum prin ele

    Mai mult ea-și iuți pasul

    Auzind un cântec de iele

 

   Ce o ispiteau să revină

   Să-și ocupe locul pe tron 

   Ea le orbi cu-a sa lumină

   Spunând ,, Nu sunt un pion

 

  Voi duhuri albe necurate 

  Dispăreți în neant 

  În jos pe pământuri umblate 

  Găsiti-vă amant 

 

 Lăsați-mă acum pe mine 

 Să îmi îndeplinesc dorința

 Sau spuneți-mi acuma cine 

 Poate să-mi curme suferința"

 

 Și ele atunci îi arătară 

 Sălașul unui vrăjitor 

 El ziua licori prepară

 Noaptea adoarme pe un nor 

 

Și venind luna la el 

Îi spuse ,, Seară bună

Am de îndeplinit un țel

Să nu mai fiu aici stăpână 

 

Vreau să cobor în jos la cel

De care sunt îndrăgostită

Să devin soare pentru el

Să-i luminez fața mâhnită"

 

Și vrăjitorul atunci spuse

,,Vrei să trăiești nefericită?

 Prin timpul aspru care curse

 O viață pare o clipită

 

 Acolo omul mereu caută

 Mereu să își facă dreptate

 Nu se satură nici de laudă

 Și crede că e libertate 

 

 Ceea ce de fapt rob îl face 

 Supus tentațiilor, plăcerii

 El uită atunci că se-ntoarce

 La Tatăl spune nu te sperii?

 

De ceea ce îți povestesc 

Tu vrei să dai socoteală

 Pentru păcatul omenesc

 Pentru orice mică greșală?"

 

 ,,Da vreau să fiu cu cel pe care

  De multe nopți eu îl iubesc 

  Nu-mi pasă cât de mult doare

  Eu ca un om vreau să trăiesc"

 

  Atunci vrăjitorul scosese

  Un glob și spuse două vorbe 

  Păreau vrăji, acum întinsese

  O masă cu plante și ciorbe

 

 ,,Zi vrei să vezi acum ce face? 

  Sau ți-e frică de suferință?

  Te văd parcă stătând pe ace"

,,Da vreau să știu a sa dorință"

 

 Atunci se arătară-n glob 

 Doi tineri pe o bancă stând 

 Sub umbra unui falnic plop

 Ea îi surprinde discutând 

 

                      ***

 

 Îi spun Mariei ,,Te iubesc 

 Și nimeni n-o să poată

 Să-mi ia cât o să viețuiesc 

 Și nici pe lumea aialaltă

 

 Ceea ce simt eu pentru tine 

 Ești unicul meu colț de Rai 

 Vrei să trăiești de-acum cu mine?

 Visez din acea zi de Mai

 

 La clipa când vei spune ,,Da"

 La întrebarea care-o pun 

 De n-o să vrei, voi aștepta 

 Că te iubesc ca un nebun"

 

 Ea măgulită de ce-i spusei 

 Zâmbi și îmi spuse roșind

,,Parcă mai ieri ziceai c-apusei

  Suflete te văd răsărind"

  

,, Da, și eu simt că renaște

   Iubirea cea de altădată 

   Sufletul meu din nou cunoaște

   Fericirea adevărată

 

  Și luna de sus mi-a cerut

  Iubirea dar n-am acceptat

  Pentru că eu nu am putut

  Să te uit și te-am căutat 

 

 Să-ți spun a nu știu câta oară

 Că nu pot trăi fără tine 

 Nu-mi lăsa inima să piară

 Și să mă cert din nou cu mine"

 

 Ea îmi spusese: ,,A fost drum lung

 Dar cel puțin a meritat 

 De fericire acum plâng 

 Că mă iubești cu-adevărat

 

 Nimic nu o să ne despartă

 De-acum îți promit niciodată

 Inima ta de acum poartă

 Fericirea, sufletu-ți saltă"

 

Vorbind noi la lăsarea serii

Luna se-ntoarse, ne-a văzut

Cum ne plimbam pe lângă merii

De prin livezi, pe lângă Prut 

 

Văzând-o eu strigam la ea

,,Coboară tu ca altă dată

  Fă-te văpaie că aș vrea 

  Priveliștea mai luminată"

 

 Luna-și spusese ,,Am cerut

 Mult prea târziu om să devin

 Dacă acționam la-nceput 

 Nu-i vedeam acum că se țin 

 

De mână și-și jură iubirea

Și el îmi cere să cobor

Mai bine rămâne amintirea

În zile ce vor fi de dor

 

Decât dorința să i-o fac

Și mai mult să mă înjosesc

În cel de-odinioară iatac 

Urcând eu vreau să locuiesc 

 

  Apoi spuse cu glasul tare:

,, Rămâneți voi în lumea voastră

   Leac este doar dulcea uitare

   Gonind în zarea cea albastră

 

    M-oi duce și m-oi aduna 

    Cu gândurile mele 

    Îmi voi pune pe cap cununa

    Dând ordine la stele"

More ...

Eu când insist...îmi pasă!

Te-am scris pe cer, dar ploaia mi te-a șters

Distanța dintre noi, pare că-mi fură pasul

Te-am tot cautat, dar vantul tot mi te-a dus

Mai departe... nu-ți mai știu ochii, nu-ți mai știu glasul.

 

Am fost insistentă față de tine

Și nu pentru c-aș fi obsedată de atenția ta

Pur și simplu îmi păsa, am vrut să fie bine

Urma să pleci...n-am vrut să doară lipsa ta...

 

Și-am insistat...ți-am pus pe tavă sufletul meu

Ți-am spus ce doare, cum mă simt...

Tu nici o clipă nu ai dăruit din timpul tău

Unui vin... unei calde îmbrățișări de sfârșit.

 

Am insistat și m-ai privit cu indiferență 

Îmi amintesc ades și sufletul mă doare

Cum ai tratat finalul nostru cu indolență 

Când tot ce îmi doream era... o_mbrățisare.

 

Oricât am insistat, ai plecat... și tot ce azi mă-nconjoară

Îmi este viață pură pe hârtie...

Și tot ce în mine ai atins vreodată 

S-a transformat în... nopți de poezie.

More ...

Amar

Amara-i fiecare noapte

Pe care o dorm iar plangand

Ca visinile ce nu-s coapte

Amar, adorm cu tine in gand

 

Amare mi-s diminetile toate

Cafeaua e si ea amara

Ca daca pui tu zahar, poate

Pot sa ma bucur de ea iară

 

Amar mi-e sufletul mereu

Ca visinile ce nu-s coapte

Mie imi e, tie ti-e greu?

Macar cat imi e mie, pe jumate?

 

Amare zile, amare ganduri

Tot ce-i in urma ta-i amar

Amare mi-s a mele randuri

Ca tu nu vezi, scriu in zadar..

 

Amar pe limba, amar in gura

E doar rece, gri, uscat..

Pe ce-ai calcat si tot in urma

E amar de cand ai plecat.

More ...

Încântat de cunoștință

Se împlinesc sapte ani de cand

Noi ne am cunoscut,tii minte?

De cand te am vazut cantand

Intr un bar,pe trei placinte.

 

Ma i vazut tacut,uimit,

De prezenta ta grozava,

M am indragostit,admit,

Si inima mi cazu pe tavă.

 

La final,te am asteptat sa iti spun:”felicitari”,

”Încantat de cunoștință,să tot ai asa cantari”.

 

Din acel moment,am stiut...

Nu erai ceva la întâmplare.

M ai târziu te am si cerut,

Ai spus ”DA”,fără ezitare.

 

Nu credeam ca e posibil

Sa transformi din gri in alb,

Viata mea,un rău vizibil...

 

 

 .......

 

Au trecut doi ani de cand,

Tu m ai parasit,tii minte?

De cand te am vazut căzând,

Intr un puț,printre morminte.

 

M ai vazut,tacut,pierdut,

De absenta ta ,distrus,

Ce mai este de facut?

Ziua bună a apus.

 

La final ti am recitat : „Iubirea mea nemuritoare...”

”Încantat de cunoștință,dormi in pace,dulce floare.”

 

Din acel moment am stiut...

Nu ai fost ceva la intamplare.

M ai tarziu am inteles,

Tu erai a mea schimbare.

 

Pământul piere,tu ramai...

Iubita mea,iti plang de dor

Primește-mi inima-n bucăti,

Trăiește mi viata ,sa nu mor.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍