Ramuri

Dimineața s-a sprijinit de fereastră,

ca o pasăre care nu mai știe încotro,

O las să intre, e frig afară.

Aerul miroase a bucurie,

Și lumina își caută loc să intre.

Mă așez vorbind cu ea,

Nici nu știu cum a trecut…

Timpul a alunecat,

ca un văzduh plăpând.

Mi-e dor de ea,

Dar nu pot trăi până mâine,

Mă simt zdrobit, plin de durere.

Mă uit în gol,

Nu o mai văd,

De ce a plecat? De ce a dispărut?

A rămas doar un ecou,

Un glas ce răsună încet și ușor.

Vom cuprinde munți și ape,

Tu ai vrut așa,

Vom rămâne printre șoapte,

Căci doar asta ne liniștea..

Vom pleca diferit,

Eu pe veac.. tu cu altu’

Vom fii ca doi străini,

Eu prin nori, tu prin leacuri..

Vom săpa amintiri frumoase,

Doar că tu, le vei îneca..

Vom rămâne doi oameni,

Ce cândva.. ei se iubeau…

Vom învăța din greșeli,

Iar eu le voi asculta..

Vom zburda printre stele,

Dar tu vei fi, doar a ta..

Vom cunoaște lume nouă,

Dar eu voi fi lumea…

Vom rămâne printre șoapte,

Dar eu cu gându la moarte..

Vom călători prin vise,

Doar că tu prin ale mele..

Vom muri într-un sfârșit,

Doar că tu mă vei vizita..

Vom avea timpul,

Doar că timpu’ nu constă-n durere..

Vom vedea cum va fi,

Printre șoapte printre nori,

Printre rugăciuni uitate,

Printre lacrimi de flori..

Vom uita unu de altu,

Fără răbdare multă,

Cu oglinzi de arginti..

Îmi cântă ceasu.. tic tac..

Eu sunt mort.. iar tu ești vie,

Și prin străini ne vom abate..

Vom cânta la răsărit,

Dar tu vei privi spre cer..

Vom fi împreună când vin…

Tu să vii, să vin spre tine,

Să uit timpu’ ce l-ai purtat cu mine..

Vom ajunge la răscruce..

Printre garduri, printre grati..

Printre stele cele uitate,

Printre lacrimi din trup..

Vom avea sentimente,

Doar că curge din suflet,

Curge..curge.. încet pe obraji,

Curge lacrimi frământe..

Vom vedea vitorul,

Tu cu altul eu cu tine..

Vom străluci printre ecouri..

Printre șoapte adormite..

Printre strigăte de ajutor,

Printre durere răzbunată,

Printre morți și printre vii,

Tu să-mi vii la cavou cu altu’..

Vom recita împreună gânduri,

Gânduri bune.. gânduri rele..

Îți culeg un zâmbet,

să te mai pot vedea prin vise,

Prin răsăritul cel frumos,

Prin odaie de bucurie,

De prin nămeți și câmpi,

De prin zori de prin văi..

De prin soarta de eliberare pierdută..

Vom rămâne doi străini,

Pe veac și pe veci..

Tu să-mi vii să adormiți.

cu răsunul tău descântec.

                          Feuilles froides

              Ceașca de cafea se lasă rece,

              tăcerea curge printre colțuri.

              Norii cad blând peste ea,

              ca niște fulgi în trecere.

              Pe fereastră, îmi răsare tabloul,

              dulce ca o vanilie de primăvară,

              iar timpul, tăcut,

              Îmi ascunde cearcănele în el.

              Tandre frunze… cresc pe sub piele

              De ce nu pot opri clipa când clipesc?

              De ce lumina rămâne doar un coșciug rece?

              Dorm… dorm frunzele tăcute,

              prefăcute în ceară,

              purtând amintiri de primăvară

              pe care nu le mai pot schimba.

              O amintire de ieri,

              și aerul petrecut cu ea

              nu poate schimba liniștea de mâine.

              Am vrut să ating umbra din ea.

              Poate nu e timpul.

              Sau poate sunt doar un trecător, nu călător

              al amintirilor stinse

              ce încă mai respiră în aerul de primăvară,

              șoptind întrebări pe care doar tăcerea le știe

              și răspunsuri pe care doar vântul le poartă,

              trăgând vise de toamnă,

              uitate printre rafturile primăverii.

Candela neagră de prăpastii,

Îmi tace în gol vid sacru.

Orfan de sens, exil de sine,

Văd în mine un veac și acru.

Mă botez în vin a 9 a oară,

Privind sensul vieții un amar de teatru,

Ipocrizit mă nasc în neființă,

Privind în mine harul.

Idiotu flămând de lumină,

Mă astup ca o umbră pe pleoape,

În ochii mei privești toate clipele sacre.

Se târa idiotu de lumină,

Dorind spre el toată umbra,

Căci într-un veac ne naștem, iar

Într-un ceas trăim coșmaruri.

Josnic în ceață,

Idiotu mă surâde,

Dar cine este el ca el să se opună în rugă?

Văzu păscut de viață și moarte,

Mă îndrept spre viață fără patimi și aer.

Labirintul ce-l privesc în masca Idiotului,

Nu este el, ci doar un șir mare de rânduri.

Manipulez frica de aer,

Din ceață m-apun, printre noapte.

Ședeau pleoapele al toamnei gri râzând,

Pe spinare alergând în norii al nopții roșii de sânge călcând,

Prin pașii răsar sângele din trup,

Idiotu surâde spre morminte coborând.

Văd spinarea din ochii lui de ploaie,

Curgând încet arzând în foc și paie,

Râzând de moarte fără chip,

Mă uit în jur și astup cu stupoare,

Că eu sunt el, și brațele mele goale,

Sunt Idiotu din umbra peșteri negre de fum,

În fumegând visele arzând.

Mă uit și realizez că această viață,

Este a mea, iar din dată ce mă pierd spre moarte,

Rămân fără frică, și chip cioplit spre frunzele ce copacul lumini răsare. 

Mă tot strigă: Mărie!

Caut prin ierburi, caut uitat;

Dar cântă-un bocet ce mă-încolăcește —

Și pașii mici ai păpădiei, fluieră:

Copac!

Și se pierde, și mă pierd și eu

Prin natură, printre ramuri —

Și-ntr-un glas răsună:

Primăvara cu gust de aur!

Tot îmi cântă un apus;

Dar la păpădii mă-ntorc;

Le caut, dar nu răspund —

S-au făcut puf.

Strada s-a sprijinit de cărămizile ei,

obosită de pași și de ploi.

Fiecare strop de ploaie

o aduce mai aproape de mine.

Un felinar clipește în somn,

iar umbrele se mișcă încet,

ca gânduri care ezită să plece.

O privesc.

Tăcerea ei mă apasă.

Mă apropii, o ating cu grijă,

iar pașii mei îmi șoptesc numele,

ca și cum strada m-ar recunoaște.

Aerul miroase a plecare.

Pietrele își țin răsuflarea,

iar vântul se oprește să asculte.

Poate am fost eu tăcerea,

iar apusul doar o umbră

care m-a purtat.

De ce doar eu am trecut pe aici?

De ce nimeni nu a mai venit?

Poate strada visează

că sunt încă acolo,

poate eu sunt visul ei

rătăcit în ploaie.

Sau poate

n-am fost niciodată viu,

ci doar o amintire

care învață

să tacă.

Iubito vezi ce faci

Căci regulamentul de astăzi s-a schimbat,

Ai obligații mult mai mari,

Iar costurile scad...

Ar trebui să ma iubești trimestrial,

Sau poate pe doi ani!

Procentele să crești treptat,

De la nivelul ce-l ai azi,

Nu spun că e puțin,

Probabil nici prea mult,

Dar te-aș ruga să-l urci la absolut,

Tu poți orice,eu ți-am mai spus,

Sau chiar plus infinit!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mi am făcut un dus cald,

Dar tot rece sunt.

Inima mi e goala 

Și sufletul plăpând.

Nimic nu mai simt 

Totul e gol,

Ma n velesc bine 

Și ma pun la somn.

Dar e greu, e greu s adorm

Când toate amintirile 

Ies la iveala,

Eu plang și ma sufoc

În amintirea goala.

Îmi aduc aminte cum ma priveai,

Cat de frumos te purtai.

Nu cred ca se poate

Sa mai iubesc pe cineva

Cum te iubesc pe tine.

Veșnic în sufletul și mintea mea,

Căci nu te pot uita,

Sper sa nu te pierd

Căci lumea n treaga v a dispărea.

Ma faci sa zâmbesc

Chiar de nu te străduiești.

Când te vad,

Sufletul îmi canta.

Inima mi se umple.

Mi se umple de fericire,

Când ești lângă mine.

Când îți simt mirosul cald

Și ochii sclipitori,

Ma reincarc cu magia lor.

Dar din păcate,

Totul e doar o amintire

Blocata între

Chin și iubire..

with tear in my eyes

i beg you to stay

but my only remain

is my fucking shame.

i’m tired of this nonsense

it was a big mistake

to believe that i can,

save these attachment.

i miss you with all my heart

my soul is full of scars

but you can’t realize

the fact that i love you so much.

when it’s done

it’s a black hole in my heart.

when he s gone,

it’s hard as fuck to keep my feelings up.

even if we’re over

i feel like i’m in heaven

in a heaven full of stars

where i can cover my scars

heaven is not the hell

just remind me that i was in them

before i go from there

i want to thank you but with some mad.

i am mad because of you

my sky is not so blue

i’m not in the mood this days

even tho i’m here in the azure.

Am iubit un om de zapada,

Si s-a topit.

N-a suportat caldura dragostei,

A incercat de cateva ori sa ma respinga

Cu indiferenta.

Simtea primejdia.

Zapada topita a inghetat,

apoi, incetul cu incetul, in vapori s-a schimbat,

Si s-a ridicat la nori.

Ma mai uit, din cand in cand

In sus, 

Poate il voi recunoaste in curcubeu.

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră

Iubirea crește împletită răsucit

Așteaptă sufletul stropit să înflorească

Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Furioasă bate ca un taur răzvrătit

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului smintit

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă

Pașii mă poartă fără urmă rătăcit

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Ca un blestem dorul m-acuză osândit

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă

Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit

Privirea sinceră cea dulce și curioasă

Lumina ochilor adânci de infinit

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase

Speranța șubredă târându-se-amăgit

Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre

Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit

Întoarce-ți privirea la mine o vreme,

Tăcerile noastre prind glas în poeme.

Nu suntem umbre ce trec rătăcind,

Ci doi rătăciți ce se caută-n timp.

De-ai vrea să-mi vorbești, eu ți-aș fi glas,

De-ai vrea să mă simți, m-aș face popas.

Nu-i drumul departe, nu-i visul pierdut,

E scris să fim doi sub același apus.

De-ai face un pas, de-aș face și eu,

Am prinde iubirea în zborul său greu.

Căci stelele ard nu ca să apună,

Ci doar ca să nască lumină mai bună.