Ecou

Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,

Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!

Doar tu iubito ești tot ce contează,

Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,

Doar ție îți aparține,

Și astăzi dar și mâine!

Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...

Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,

Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,

De tine?

Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,

Să mă înec,

Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,

Murind și ea cu mine?

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu mă mîngîi pe spate,

Eu te mîngîi în șoapte.

Tu cu cuvinte sub noapte,

Eu cu mîinile crăpate.

Tu zîmbești cu durere,

Eu plîng cu plăcere.

Tu mă iubești cu culoare,

Eu te iubesc, tare...

Inima mea nu știe carte,

Si nici parte nu-mparte

Eu o numesc împărate,

Căci te iubește pîn la moarte

Tu mă mîngîi în cap,

Eu te mîngîi cu drag.

Tu mă mîngîi pe mîină,

Eu te mîngîi cu rimă.

Sunt acelaşi om în altă lume,

Sunt acelaşi gând rătăcitor,

Mare agitată fără spume,

Rană adâncă în picior.

Am aceiaşi tresărire,

Precum valul spart de stâncă,

Port în mine acea iubire,

Care îngerii o cântă.

Peste iarbă calc apatic,

Sângele a-nceput să-mi fiarbă,

Ochii-mi sunt acum jăratec,

Îmi smulg firele din barbă.

Rup petalele din flori,

Mângâi roua dimineţii,

Peste trup îmi trec fiori,

Şi mă mustră toţi poeţii.

Tu pentru mine.. c-o inima de gheață

Eu pentru tine... cu sufletul fierbinte

Si-asa vom înainta în viață

Doar aducându-ne aminte!

Tu doar cu gandul  rece

Eu cu un vis ca o văpaie,

Viața-ntreagă ne-om petrece

Când în soare, când în ploaie.

Tu tăios cu vorbe seci

Eu cu vorbe iubitoare...

Într-o zi ai sa-ntelegi,

Cât mi-am dorit o ultimă imbratișare....

Tu ești fetița de la strungă

Poate greșesc,de la colibă sigur,

Pe tine te iubesc!

Ești fata zeului de peste dealuri

Sau poate ești fetița Cerului fără sfârșit,

Eu cred la fel de bine și așa...

Ori ești adusă de vânturile verii

Căci barza vara te-a adus...

Astăzi tu ești cea mai frumoasă pentru mine

Și știu că zilnic pot să-ți spun

Că te iubesc,

Chiar dacă ieri ți-am spus-o

Și îți voi spune iarăși și iarăși

Dar altfel de fiecare dată ,te asigur..

Tu ești fetița de la strungă,

Poate greșesc, de la colibă sigur,

Pe tine te iubesc!

(12 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Strigă Cerul, să nu plâng,

Să prind aripi și sa zbor 

Spre tărâm ce nu mă frâng 

Și nu sufocă al meu dor..

Dar eu stau,mai zăbovesc;

Să mai cred o dată -tine,

Căci ești gândul ce l iubesc 

Și ești soarele din mine..

Iar mă prăbușesc în gol,

În treacăt,mă izbesc de stânci;

Vântul mă scuipă cu nămol,

Mă -nghit gropile adânci.

Tânjeam al nostru răsărit 

Din zarea viselor tăcute,

In umbra ta m am cuibărit 

Și rod clipele pierdute..

Și ploaia mă cuprinde iar,

Când întunericul se lasă;

Te așteptasem în zadar,

Să te întorci din nou,,acasă...

Știi,va veni o zi, cândva,

Când la răscruce voi ajunge 

Și mi va zâmbi altcineva;

Pe veci de tine mă voi smulge...!!

Cu ochii închiși te căutam prin lume

Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc 

Când tu de fapt erai parte din stele

Un corp ceresc plutind prin univers.

Mi-am îndreptat privirea către tine

Și parcă străluceai tot mai intens

Atât de aproape, dar atât de departe

Sclipeai pe cerul negru fără sens.

Și parcă toate celelalte stele lângă tine

Se întunecau în semn de sacrificiu

Și împleteau liniștea ascuțită a nopții 

În legământul surd al propriului viciu.

Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună 

Nu ne vorbeam decât printre priviri 

Aveam ca martori numai stele stinse

Și un decor pictat din amăgiri.

Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet

Te-ai imprimat tacit în carnea mea

Și parcă nici să clipesc nu îmi vine

De teamă să nu mor din lipsa ta.

Cuvintele sunt mult prea neînsemnate 

Ca să-ți mărturisesc ceea ce simt

Și poate nici curaj nu am pe de o parte 

Iubirea ce o simt să pot să o exprim.

Mă tem să-ți spun ce-mi arde pe sub piele,

când tu te-apleci în mine, ca o umbră grea, 

ce rost mai au cuvintele, când ele 

se frâng în colțul mut al tăcerii tale, 

ca de-o stâncă rea.

Sunt un strigăt pe care nu-l mai aud nici eu,

un cântec neterminat, într-o limbă uitată

și timpul o hoinară săgeată 

care mă frânge-n secunde 

ce ard laolaltă.

Mi-e frică să pun pe hârtie ce simt, 

căci simțirea mea e un animal sfâșiat, 

și tu taci… și-n tăcerea ta mă mint, 

că poate,

poate n-ai plecat.

Dar tăcerea ta e un oraș fără uși, 

o mare fără mal, un sfârșit fără început

și eu un fel de gri, printre cruci, 

care încă-ți caută pașii 

pierduți.

Aș vrea poate să taci mai blând

să nu mai doară gândul la tine,

căci tot ce nu-mi vorbești se face scrum

în pieptul meu, 

o bibliotecă de ruine.

Pare că te-ai ascuns în fiecare stea,

printre cuvinte nespuse și priviri furișate,

dar eu, eu încă te caut în tăcerea ta

ca un nebun ce n-a învățat niciodată 

cum să te lase.

Dacă m-ai fi auzit, 

dacă ai fi știut că tăcerea ta 

mă face să mă îndoiesc că-s om, 

ai fi venit, 

sau ai fi spus ceva, 

sau nu ai fi spus nimic, 

și poate lumea n-ar mai fi atât de grea.

Am citit printre rânduri tăcerea,

Un gând nerostit și ascuns.

În ea ți-am simțit mângâierea,

A ceea ce n-ai spus... și totuși ai spus.

Ai pictat cu lumină urâtul,

Rupând din tine scântei să mă-mbraci,

Așa cum soarele-nvie pământul,

Mi-ai dat viață... dar mi-ai și luat.

Ai vorbit despre drumuri și vise,

Despre pași ce se fac, nu se cer.

Ți-ai lăsat amprenta în lume,

Eu ce-aș putea să-ți mai ofer?

Și-am înțeles, chiar dacă-n tăcere,

Chiar dacă glasul ți-e mut,

Că lumea-i țesută-n mistere

Tu ești unul din ele... cel mai tăcut.

Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,

O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,

Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,

Sădești frumusețea în tainice pagini.

Te privesc de departe, subtil, ca o stea,

Și-n sinele meu primăvara sosește.

Când pleci și nu spui, în inima mea,

Lași urme adânci de dor și tristețe.

Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,

Să te privesc ca pe un om oarecare,

Dar gândul la tine mă arde și-l mint,

Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.

Și, dacă în tăcere te voi regăsi,

Voi purta aceste cuvinte cu mine,

Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,

Și iubirea e-mbrăcată cu tine. 

În ochii tăi ecouri de războaie dorm,

Iar pe obraji tăi curg râuri de durere

Ale celor ce te-au iubit în tăcere.

Soldați căzuți pe frontul muzei lor.

Căci ce e moartea dacă nu e demnă 

În scop, în fapt și în deplinătate.

O simplă a vieții nedorită parte,

Un ciclu îngropat în propria furtună.

Murind sub un albastru cer de sticlă 

În mângâierea soarelui de iarnă

O prea frumoasă iubire se sfarmă 

Purtând pe palme, fără viață, o clipă.