1  

Zile albe

Dimineața s-a sprijinit de fereastră,

ca o pasăre care nu mai știe încotro,

O las să intre, e frig afară.

Aerul miroase a bucurie,

Și lumina își caută loc să intre.

Mă așez vorbind cu ea,

Nici nu știu cum a trecut…

Timpul a alunecat,

ca un văzduh plăpând.

Mi-e dor de ea,

Dar nu pot trăi până mâine,

Mă simt zdrobit, plin de durere.

Mă uit în gol,

Nu o mai văd,

De ce a plecat? De ce a dispărut?

A rămas doar un ecou,

Un glas ce răsună încet și ușor.

 


Категория: Стихи о природе

Все стихи автора: Oprea poezii.online Zile albe

Дата публикации: 19 октября 2025

Добавлено в избранное: 2

Комментарий: 1

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 918

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 1

un-pahar-de-poezie

un-pahar-de-poezie

Versuri simple, dragute, scurte dar cu încărcătură emoțională. Mi-a plăcut. 👍

Другие стихотворения автора

Pe-n serate

Pe-o punte de cărare,

Răsare-n zor un aer fum,

O stâncă bogată de pomi.

Prin râul lin, curge-n cet și ușor apa.

Pe marginea poteci unde-i totu’ ca-n fior.

 

Pe-o cărare abruptă,

Cad ușor mii de flori,

De frunze ruginite ce cresc și nasc orori.

Potecă adormită uitată de soare,

De furtuna ce-o străpunge cu lacrimile fiare.

 

 

Frunze verzi dense, printre pomi

se adună, se ascund printre crengi lăsate,

De vânt și furtună.

 

Din trup de apă,

Pietre grele ușor mă străpung,

Pe ale ei veacuri doruri,

Veștminte de soare, cad ușor din nori.

 

Din meleaguri străbătute,

Scriu ușor din apă,

Văzând biruința norilor și nașterea plopilor.

Risipind aer uscat pe nările mele,

Vâlvele de ani, se-adună pe spinarea mea seacă de moarte.

 

Scriu pe-o piatră de moale,

“M am nascut ca cei de rand, dar pe final am călcat strâmb”.

Liniște densă, crudă de onoare,

Îmi alină dorul și cântecul de ploaie.

Descântând partea mea cea neagră,

Cobor încet, ușor.. ca o pană căzând din zori.

Cobor spre cărarea mea de oștire,

Cu brațele amorțite de pământ și tăvălite.

 

Tei de vai, strigând spre mine

“Eu nu trăiesc, dar ai un suflet, și nu trebuie să te ferești”.

 

 

Privind în gol, privind spre lună,

Citesc tristețea ce rana mi-o sfărâmă,

Păzesc pacea din cer ce cade ușor pe trupu meu în gol.

Un cavou de pământ mă umple de bătăi în piept,

Fiind singur crezând că e doar al meu psihic,

Dar mă strigă lin și dulce

“Nu pleca, mai rămâi, cu voia ta dulce”.

 

 

Еще ...

Nelu, Elias și Mira

O cârciumă de sat. Două mese goale, o lampă care pâlpâie și un câine care doarme sub sobă.

Pe masă  o sticlă de vin, două pahare și un aer de prostie adunată.

 

 

Nelu (Primar): Mă, Elias… tu ai auzit ce se aude prin sat?

 

Elias: Ce se aude, dom’ primar?

 

Nelu (Primar): Se aude că… a murit Mira.

 

Elias: Care Mira, dom’ primar? Aia care stă lângă Mitrache?

 

Nelu (Primar): Nu, mă! Aia… vecina ta!

 

Elias: Cum, dom’ primar, că ieri am… alaltăieri am văzut-o… sau?

 

Nelu (Primar): Păi vezi ce prost ești?

 

Elias: Oi fi io prost, da’ măcar n-am trei clase ca alții.

 

Nelu (Primar): Păi vezi, de-aia sunt eu primar.

 

Elias: Observ!

 

(Pauză. Beau amândoi din vin.)

 

Nelu (Primar): Observi, dar nu pricepi. Asta-i problema omului simplu.

 

Elias: A mea sau a matale?

 

Nelu (Primar): A tuturor, dar mai mult a ta.

 

Elias: Ehee… dacă eram eu primar, mergea satul altfel!

 

Nelu (Primar): Da, pe câmp direct.

 

(Pauză. Beau din nou.)

 

Elias: Și cum ziceai… Mira a murit?

 

Nelu (Primar): Da, da, sigur! Am informație de la sursă sigură.

 

Elias: Cine ți-a zis?

 

Nelu (Primar): Ionel.

 

Elias: Ionel ăla care n-are dinți?

 

Nelu (Primar): Da.

 

Elias: Păi el n-are nici memorie, dom’ primar!

 

Nelu (Primar): Lasă, că omul, chiar fără dinți, tot poate spune adevărul!

 

Elias: Poate, da’ greu de înțeles când îl zice.

 

(Râd amândoi. Toarnă vin.)

 

Nelu (Primar): Eu zic s-o pomenim.

 

Elias: Dar dacă nu e moartă?

 

Nelu (Primar): Atunci o pomenim preventiv!

 

(Ciocnesc paharele.)

 

Elias: Să-i fie țărâna ușoară, dacă e.

 

Nelu (Primar): Amin. Și dacă nu e, să-i fie viața grea, că ne-a speriat!

 

(Se deschide ușa cârciumii. Intră Mira, udă, cu o plasă în mână.)

 

Mira: Să trăiți, băieți! Mai e loc la masă?

 

(Amândoi rămân cu paharele în aer. Elias se face alb la față.)

 

Elias: Dom’ primar… ori am băut prea mult, ori a înviat mortu’!

 

Nelu (Primar): Taci, prostule! Stai să mai beau un pahar să-mi revin, visez!

 

Mira: Ce-i cu voi, de vă uitați ca la sectorul 9?

 

Nelu (Primar): Mira… tu ești vie?!

 

Mira: Da, din câte știu, încă respir.

 

Elias: Doamne, mare ți-e grădina! Da’ cine a murit, dacă tu ești vie?

 

Nelu (Primar): Asta voiam și eu să zic! Noi am făcut deja pomenirea preventivă!

 

Mira: Ce?! M-ați pomenit?!

 

Elias: Cu tot respectul! N-am vrut să mori, dar ne-a zis Ionel!

 

Mira: Ionel?! Păi Ionel e mort de beat!

 

Nelu (Primar): Vezi, mă, Elias? Asta zic și eu, omul beat spune adevărul curat!

 

Mira: Curat-murdar adevăr, dom’ primar!

 

Elias: Ei, măcar să bem de bucurie că n-ai murit!

 

Nelu (Primar): Corect. Dublu motiv de viață: una a ta, alta a noastră!

 

(Toți râd. Cârciumarul intră din spate, ștergând un pahar.)

 

Cârciumarul: Ce e atâta gălăgie?

 

Nelu (Primar): Sărbătorim o moartă vie!

 

Cârciumarul: A, deci tot alegeri se pregătesc…

 

(Toți stau mut. Mira ridică paharul.)

 

Mira: Hai noroc, că morții n-au timp de proști, doar ăștia vii au!

Еще ...

Chip de lemn

Răsare-n zare-un timp uitat,

Trecut de mine, petrecut,

Prin vânt și pomi am rătăcit,

Pe urme vechi ce-au dispărut.

Caut tăcerea în pielea-mi subțire,

Purtând liniștea ca pe-o rană —

Sângerez din pasul stâng

Și trupul meu în piatră se așează.

 

 

 

Păsări țipă din văzduh,

Iar iarba crește-n tonuri gri,

Furtuna curge ca un duh

Pe câmpuri reci și obosite.

Durerea-mi tace-n gând și piept,

Purtând o haină grea, de lut,

Și ploaia-mi cade-n sânge drept,

Când lemnul greu mi-e așternut.

 

 

 

Cavou de liniște pustie —

Mă strânge dulce, mă dezleagă.

Sub el, privind spre bolta vie,

Capacul blând de lemn mă leagă.

Nici om, nici glas, nimic în jur —

Doar dorul cel de nepurtat.

Unde sunteți, voi, făpturi?

Mi-s mâinile pe piept uitat.

 

 

 

Cuvinte stinse-mi ard în tâmple,

Fără rost, dar tot mai vii.

Rostesc finalul — clipă simplă

Blasfemiată de trandafiri.

Conturul vieții mi-l desfac

Ca pe o pânză-n vântul greu.

Număr încet, tot mai sărac:

Zilele curg… apoi — un zeu

Mă-nchide-n lemn. Tăcere. Eu

 

Еще ...

Ceasul vostru

Agonie de moarte blândă,

Curge pe piele rugină neagră,

Cuget altar umbrar,

Sub mantră genunchi ați de aripi îngerești.

“Vin spre voi cu ipocrizia voastră,

De a manipula ce vă stă în jur,

Ca ma apoi să vă strivesc și să vă blestem în ceas”

Idioți amăgirea vă stă în trup,

Sângele vostru sfărmat în har al umbrei înspăimântate.

Rătăcirea vă poartă rugina ce cutremurător iluzionați,

Iar eu vă voi veni cu aceiași monedă, dar cu o piatră sub.

Veșmânt al damnării ce prin tâmple otrăvește,

Nebunul sunt eu din mormântul viu cu sticle de argint și blestem de paie.

Înger pustiu pierdut în trup spovedit în moarte.

Religii zăbovite mortal de har otrăvit,

Ruga voastră oarbă croiește prostie sacră.

Еще ...

Troianul boierului

Troian cârmaci,

Crezu că viața-i piatră,

Românu’ nu-i trupeț,

Nici roi de apă.

Hâd să stea pe mal de apă,

Și nici brâu, și nici dușman,

Nu-i ca hatâr,

Trăit în obște.

Și nici rânduri de alee,

Nu cârti trece iară,

Căci ei înnebunii,

Și în jurul lor se transformase

Teamă.

Iar din iar croi de rai,

Și se osândă în prisos,

Cum călău zicând răutăcios,

Că nici din viață nu-i viață,

Și nici anii de speranță,

Nu-i ca banii fără viață.

Și nici rude din rude de oștire,

De ostași purtați de plumb,

Amărât călcat trecând.

 

Și zavistie de leat,

Și boierii ce calcă

Lumea spunând că-i har,

Român trăind greu de leac,

și plecă în lume să-și găsească veac.

Еще ...

Uitat

Uită uitarea, uitărilor de veac,

Căci așteptă uitat, de priviri înfricoșat.

Aștepta uitat uitării înmormântat,

Căci uita să uite ceea ce l-a chemat.

Uita la el uita spre cer,

Uitară tot uitat de toți,

Uita ura, primind uitarea.

Că un ceas ședea pe ceas,

Un ceas uitat, un ceas vinovat,

Uitară timpu’, timpu’ nu-l uită,

Și uită uitat de veci..

Еще ...

Стихи из этой категории

În lumea

În lumea nopții,

Ascunsă sub ghicitoare,

Luna a căzut,

Soarele s-a pierdut.

 

Natura e pustie,

Nu mai pare vie,

Nu mai este vreo cântare,

Și mândrul,bunul soare.

 

Autor: Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița 

Еще ...

Prințul Negru

Nu e din aur coroana ce o poartă,

Nici catifea cusută de mătase,

E-un trandafir ce stă acum la poartă

Și cată-n suflet, singur, fără parte.

 

Îi spun „Prințul Negru” cei ce îl privesc,

Când roșul lui se face nchis,

Un roșu grav și aspru, omenesc,

Ce parcă plânge-un vechi și drag un vis.

 

Stă singur în grădină, drept și mândru,

Cu spini pe care viața i-a crescut,

Nu se-nclină la vânt, nu cere rândul,

Și poartă-n petale tot ce a durut.

 

E floarea care știe să tacă,

Când primăvara trece pe la geam,

Și lasă amintirea să se facă

O umbră grea, bătută de la ram.

 

Și-așa rămâne, mândru și tăcut,

Chiar dacă anii cad pe el ca ploaia,

Un Prinț Negru ce n-a fost nicicând pierdut,

Ci doar a-nchis în el toată iarna.

Еще ...

Dansul Florii

În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.

 

Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.

 

În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.

 

În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.

 

Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.

 

Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,

 

Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.

Еще ...

Floarea ratacita

E o floare mititica, 

Cu petale vestejite, 

Ea vrea apa și iubire, 

Nu doar vorbe rătăcite. 

 

Se hrănește cu emoții, 

Și cu bune și cu rele, 

De primește numai rele, 

Floarea aceasta nu mai crește.

 

E o floare mititica, 

Trandafir de catifea, 

Cu petalele ce-i pica,

Sănătate vrea și ea. 

 

Ca și a mea inimioara, 

Vrea emoții numai bune, 

Ea primește doar ocară, 

Ce face în asta lume? 

Еще ...

FLUTURI SI FLORI

Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…

………………………………………………………………

Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.

Еще ...

Primăvara

Cu zâmbet rupt din soare 

Păși primăvara -prag,

Presărând în jur culoare,

Picta petale în șirag.

 

Cu pânză vie de mătase,

Înverzi câmpuri și dealuri;

Parfum de flori suflase,

Trezind la viață triluri.

 

Picură mugurii pe ramuri,

Mângâie obrazul scoarței,

Se scurge -n albie de râuri 

Sub clinchetul de clopoței.

 

Roi de fluturi dănțuiră,

Purtați de-a ei magie;

Prin ecou suav de liră,

Răzbate Glas de poezie.

 

Iubirea prin văzduh plutește,

Scaldă trupuri cu fiori;

Primăvara o vestește,

Zărită printre nori...

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍