crochiu liric/9

dimineață senină

de noiembrie,

vântul a urcat

în corăbii de smarald

temerile,

grijile,

durerile noastre....

 le duce pe mare,

hăt departe.

disproporționate amurguri

aduc-

prin arhetipurile așteptării,

semințele osificate-ale eroilor...

plantându-le,

într-un iureș de tobe,

pe aleea principală

devastatâ de umbre.

amurgul cade

ca o cortină

peste neliniști febrile-

în hamac doar amintiri

bucuria-i

experimentată-n arena gladiatorilor;

spiritul de dreptate

alunecă ușor

 în râpa tenebroasă a comunismului;

mila-i

o verigă slabă a caracterului.

la fel și blândețea;

trecutul

e dominat de regrete;

viitorul 

e construit din scenarii;

prezetul nu-l simțim,

e accesorizat

cu cleme utopice.

 înteleptul a spus:

"numai credința în Iubitorul de oameni

te face să mergi

mai departe."

din senin,

un vânticel ridică

frunzele uscate de prin despuiate livezi;

vârfurile căpițelor

erau purtate deasupra colinelor,

asemenea unor păsări flămânde și speriate.

fulgerele însoțite de tunete

sfâșiau cerul.

o ploaie măruntă înmuie întreaga simțire, 

în timp ce, sunetele clopotelor-

cu săgeți de lumină,

străpungeau

bolta-ncrâncenată...

răgaz pentru rugăciune...

dedicații muzicale

pentru o zi ploioasă

de noiembrie ....

astăzi,

florile nereidelor au înflorit

doar pentru noi.

÷

spațiu tenebros,

coduri generatoare de numere

masoară intensitatea

egregorilor.

Nici un avort să nu mai fie

Peste întreaga Românie!

Gata minuni rătăcitoare

Căci nu au Numele cel Tare

Puii de mâță și de câine

Trăiască: ieri și azi și mâine!

Și mielul oii care paște

Fie lăsat pentru-a se naște!

Să nu mai tremure vreun pește

Că cineva îl dezosește;

Fără fluturi prinși în insectar,

Fără porc pârlit cu un focar.

Să nu mai fiarbă "n"minute

Cărnița puilor din curte.

Nici vreo țestoasă descărnată

Să n mai fie niciodată!

"Feriți-vă de dobitoace

Asfixiate"!Nu se face...

"Milă voiesc,nu sacrificiu"

Și să dispară orice viciu.

Sfârșiți cu duminicarismul

Și luați în brațe adventismul!

Și Biblia să se răspândească

Și toată țara să trăiască!

Alerg printre păpădii,

Prin iarba abia încolţită

Şi zâmbesc.

A venit primăvara,

Vreau să cânt,

Să strig că iubesc!

Vreau să sărut liliacul,

Să mă nasc din nou - 

Sunt fericită!

A venit primăvara,

Vino şi tu

Să mă simt şi iubită!

Vreau să cuprind cerul,

Să alerg desculţ

Printre muguri de flori.

E primăvară,

Sunt învăluită de parfum

Şi de fiori...

Rubine agățate pe case și pe garduri,

Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,

Renasc din cufărul de prisosință,

În care cuprul redevine metal de referință.

Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme

Și aerul învinețit pare să-l cheme,

Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,

Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.

Irina Anghel 

Octombrie 2023

Ninge iar peste pădure,

Neaua se așterne-n cale,

Iară vântul bate-n vale

Aducând viscol, crivăț dure.

Urșii hibernează în bârlog.

Cerbii în zone împădurite.

Păsările în scorburi felurite.

Soarele, norii au aprig dialog.

Doar copiii râd, se-amuză.

Bucuria la săniuș pe dealuri

Este ca o zi de ceremonialuri,

Unde veselia este ca o muză.

Albul zăpezii ce scârțâie pe drum,

Țurțurii la streșini ce strălucesc,

Apele înghețate ce-n lacuri lucesc,

Către acest anotimp eu mă-ndrum.

Pasărea mea poieniță,

Doar spre tine vin cu dor,

Cu aripi rupte, prinse-n seară,

Într-un foc ce arde-n zbor.

Încotro s-o mai apuc,

Când lumea arde-n vale?

Tu să-mi dai o sărutare,

Un trandafir pierdut de mult.

Și-n pământ să ard,

Cum lumina se stinge-n noapte,

Să-ți aduc un vânt tăcut

Să vezi ce-nseamnă singurătate.

Încotro s-o mai apuc?

C-am pierdut lumina…

Noaptea s-a dus de mult,

Cum și tu te-ai dus, Cătălina.

La fereastră stau domol,

Privind spre libertate,

Închis într-o cușcă mică,

Murind în toiul de noapte.

Norii stau deasupra capului tău,

plumburi,

tăceau cand zburau,

la vederea ochilor îndrăgostiți,

Zborul norilor ți-a răpit inima ce bate

ca sunetul unui pendul de ceas,

zboară mai repede decat viteza secundelor tale.