Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în italiană

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Høstnerver

Det er høst, det rasler, det er søvn...

Trærne, på gaten, sukker;

Han hoster, han gråter, han er tom...

Og det er kaldt, og det er tåke.

Elskere, sykere, tristere,

På veiene gjør de rare bevegelser -

Og forlater, fra evig søvn,

De faller tunge, våte.

Jeg blir, og jeg går, og jeg kommer tilbake,

Og elskere gjør meg dypt trist -

Jeg får lyst til å le meningsløst

Og det er kaldt, og det er tåke.

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Nysemesterskab

Mine damer og herrer, i dag er vi arrangører af en spektakulær begivenhed, vi mødte alle i Ulaanbaatar, den smukkeste by i Mongoliet, som har besluttet at være vært for et mesterskab lidt ud over det sædvanlige i år, det handler om det internationale nys mesterskab. Konkurrenter fra hele verden var samlet for at vise, at de kan, at de har talent og ved, hvordan de skal bruge det. Uden videre, lad os komme i gang!

Deltager nr. 1 forbereder sig på at nyse, indånder-udånder, indånder-udånder og nyser! Mamulica... ja, sikke et nys, lød det halvvejs gennem stadion. Bravo!

Deltager nummer 2 tog en snert af peber fra den guldbelagte saltkar, tårerne strømmede ned af hendes næse, jeg har en fornemmelse af, at det bliver noget ekstremt melodisk. Og nys...! Han nysede så hårdt, man kunne ikke engang høre det... selv katte nyser hårdere... skal stadig øve sig...

Deltager nummer 3 er også en professionel dykker, og ved hvor længe han skal holde vejret for at nyse perfekt. Vi forbereder os på at lytte til ham. Det folder sig ud. Og dette er et genialt nys. Meget godt! Det blev hørt selv i Mongoliets nabosletter...

Deltager #4 hævder, at han har nys i blodet. Som lille nysede han fra ambrosie og frugttræer, og med tiden blev han ekspert. Nu nyser han også. Sikke et nys denne gang også...det blev opdaget af en satellit, der leverer internet på planeten Jorden.

Vi gør allerede fremskridt!

Konkurrence nummer 5 har specialiserede undersøgelser i noget. Hun øvede sig også på egen hånd ved at nyse til bryllupper, udendørs fester, fødselsdage, nytår med venner og så videre... Starter, forbereder, nyser... perfekt 10! Denne gang blev den modtaget af en satellit fra månen. Morgan Freemans astrofysiske historie med iltmolekyler, der forhindrer udbredelsen af lyde i universet, giver ikke rigtig mening i denne konkurrence.

Følgende konkurrenter formåede at imponere os endnu mere med intensiteten af de producerede lyde. Der var mennesker, der nysede så højt, at lyden også blev modtaget af satellitterne fra Venus og Merkur. Fagfolk kunne kun glæde os én gang i livet med resultatet af deres hårde arbejde.

Ud af 1.000 deltagere, der lyttede til og bedømte, vandt kun én toppræmien, nemlig både et søhus på Maldiverne og en topmoderne epilator. Vinderen er norsk af oprindelse og en inspirationskilde for alle dem, der planlægger at deltage og træne til et mesterskab! Tillykke!

E plăcut să ascultăm o serenadă

La colț de stradă

Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine

Atinge niște note mai sublime

Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată

Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată

La patiseria din Piața Orhideelor

Gazdă a turneelor

Pentru fitness și plimbări pe bicicletă

Și picturi cu o singură paletă.

Printre geamurile aburite,

De la fleicile bine rumenite,

Ascult cu mare drag, dar și dezgust,

Ceea ce nu e de bun gust

Și mă întreb:"oare când se mai termină?"

Acele sunete ce, evident, nu se anină

Armonios...

În timpul unui prânz copios.

Compozitorul operetei nazale originale se oprește,

Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,

De o jumătate de oră fără să mai știe,

Privind în gol, cu lăcomie,

Ce sentimente mai nutrește

Pentru batista sa cu undițe și pește.

Dezbate ce să mai facă,

Dacă să continue sau să se prefacă

Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,

Dar, fiindcă e scorțos,

Nu se lasă,

Chiar apasă

Cu batista pe o nară,

Scoțând sunete de o tonalitate rară.

Nu doar odinioară

Am convenit că muzica lui mă înfioară

I-am spus că mă deranjează,

La care el se holbează.

Deloc indignat,

Chiar m-a șicanat

Și mi-a arătat că, dinadins,

Produce acel zgomot distins.

Am început, pe un ton de ceartă,

Să vorbim despre ceva ce se iartă.

Așadar, ne-am împăcat,

Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahlin fiktiota tosielämässä

Roald Dahlin lastentarina Matilda sisältää myös totuuden siemen. Matildan muotokuva (pieniä poikkeamia Matildasta, joka näkyy hänen kirjoituksissaan) on olemassa jokapäiväisessä elämässä. Tuo henkilö teki permutaatioita, logaritmeja, en tiedä minkä asteen yhtälöitä, laskelmia 1000 potenssiin käyttämättä puhelimen laskintatoimintoa, luki 4-vuotiaasta lähtien, näki omia kiinnostuksen kohteitaan ja intohimojaan vanhemman sisarensa aikana. laittoi kynsiensä kynsilakkaa ja hänen veljensä katsoi jalkapallo-ottelua en tiedä minkä argentiinalaisen joukkueen kanssa, jos hänen isänsä aliarvioi häntä, hän tahrasi useimmiten käyttämänsä takin vuorauksen roll-on antiperspirantilla, hän tiesi kuinka paljon aikaa loppuu kaikista hänen kulhossaan olevista muroista, hän tiesi myös, kuka hänelle toimittaisi, ja ennen kuin ne loppuivat, hän valitsi aina yrityksen maidon (koska hän piti vain siitä), hän saattoi myös kertoa näyttää kuinka paljon kaataa, jotta pöytäliina ei tulviisi, hän tiesi, kuinka olla nauramatta tansseissa astumalla kumppaninsa jalkaan, hän tiesi milloin sataa paljon paremmin kuin AccuWeather-sovellus, hän tunsi kun Hänet hylkäsivät tai hyväksyivät ne, jotka vannon, hän tunsi usein olevansa väärinymmärretty, vaikka hän ymmärsi kaikkia koko ajan, hän tiesi kaikkien syyt ja pelot, hän tiesi, ettei saisi olla huonompi, hän tiesi kuinka taistella oikeuksiensa puolesta , oikeuden ja totuuden puolesta. Hänelle oli aina väliä, mikä oli oikeudenmukaista. Hän on aina ollut rauhallinen, maanläheinen ihminen, mutta yhtä hauska. Kaikkien ponnisteluja laulaen ketään ei jätetty vääryyden kohteeksi tai huomiotta jättämättä.

Hän näki jokaisen aikomukset, mikä jokaista ihmistä elävöittää, mikä virkistää, mikä masentaa tai väsyttää. Hän tiesi, keneen luottaa ja kuka olisi pettänyt hänet monimutkaisemmassa tilanteessa. Cam saattoi melkein kuvitella, mitä odottaa jokaiselta, miten he reagoisivat, mikä saisi heidät yhteistyöhön tai torjuisi yhteistyön idean, kuinka he keskustelisivat kunkin kanssa erikseen. Kukaan ei voinut yllättää häntä millään, hän tunsi useimmat tilanteet, joita matkan varrella voi syntyä.

Hän näki ihmisten luonnollisen kauneuden, ei keinotekoisen kauneuden, että he meikkaavat, että he laittaisivat huulipunaa, että he tekisivät hiuksiinsa täyteläisen volyymin tai että he olisivat kuntosalilla työstäen kaikkea. lihasryhmiä. Ei, ei mitään sellaista, hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei sitä, miltä he halusivat näyttää. Hän ei tarvinnut turhaa kosmetiikkaa, luonnollisuus oli todellisinta, siksi hän oli kaunis. Erikoisinta hänessä oli se, että hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei välttämättä sitä, mitä he tarjosivat tai todistaisivat. Kaikki tämä tapahtui, koska hän näki ihmisiä kaikista näkökulmista, imeytyi heidän katseensa, luki niitä ikään kuin hän lukisi romaaneja. Hän oli innokas tarkkailemaan jokaisen persoonallisuuden yksityiskohtia, ottamaan jokaisesta parhaan, aivan kuten mehiläinen kerää siitepölyä kukista käsitelläkseen ja muuttaakseen sen hunajaksi.

Oli vaatimaton, hän tajusi, mitä hän voisi tehdä ja mitä ei. Hän ei koskaan ajatellut hetkeäkään, että hän voisi tehdä kaiken yksin. Hän tiesi rajansa. Hän ymmärsi, että on tilanteita, joissa hänen on myös neuvoteltava tuttujensa kanssa voidakseen antaa heidän mielipiteensä ja toimiakseen tapauksen tietäen.

Hän ymmärsi erittäin hienosti ja huolellisesti omien tekojensa seuraukset ja kuinka ne voisivat vaikuttaa hänen ympärillään oleviin.

Roald Dahlin kirjan hahmo voisi löytää nykyajan vastineensa kenestäkään muusta kuin Ceciliasta.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Vatnshelt úr

Það er fallegur snemma janúarmorgunn, við erum í einum virtasta tækniskóla í Suceava sýslu, þar sem okkar ágæti enskukennari, Cecilia (við vitum ekki eftirnafn hennar) er á baðherberginu. Nánar tiltekið á kennaraklósettinu, í kvennadeildinni. Það er gróf byrjun á deginum eftir að 4-5 vekjarar eru stilltir á símann, einn fyrir 12:30, annar fyrir 2:40, tveir í viðbót fyrir son hennar og einn í viðbót fyrir 4:50 á morgnana. Fyrstu tveir áttu að taka sýklalyf, eftir að hann var með einhverja sýkingu af Staphylococcus aureus og ég veit ekki hversu marga aðra stofna af sjúkra- og gram jákvæðum bakteríum sem sonur hans kom með hann úr leikskólanum, síðasta viðvörunin átti að mæta tímanlega kl. stöð og taka strætó í framhaldsskólann (fyrir þá sem ekki vita þá er Cecilia ferðamaður með 15 ára reynslu í flutningum). Venjulega hefði Cecilia getað beðið um frí þar til henni fór að líða betur, að jafna sig, verða orkumeiri, en þú þekkir hana, þú veist hvernig hún er. Hún vill bara Ólympíufara, hún vill að allt sem hún gerir sé skynsamlegt, henni líkar við fagið sem hún kennir og ekki nóg með það, hún vill endurbæta kennsluna í þessu efni, hún hefur jafnvel tilhneigingu til að umbylta og bæta kennsluna þar til- myndi koma það á listastigið. Hann valdi að vinna yfirvinnu í því ríki sem hann er í, því hann veit að í ár verður Ólympíuleikinn haldin í menntaskólanum þar sem hann kennir. Í morgun hafði Cecilia hins vegar ekki tíma til að sinna sjálfri sér og því þurfti hún að fara á klósettið í fyrsta skipti. Allur maskari hennar hefur dreift sér, úr þéttingunni, sem betur fer þurrkar hún afganginn af með nokkrum blautklútum. Svo byrjar hann með þeim þurru að blása í nefið og greyið blæs, að kennararnir í kofunum við hliðina skemmta sér líka. Það rignir athugasemdum eins og: "Þú veist Cecilia, ég á sláttuvél sem ég nota til að skera frumskóginn í kringum húsið og hún gefur frá sér nákvæmlega sömu hljóðin." Kæru kennarar, sýndu samúð og hættu að hlæja að vandamáli Ceciliu, að það sé ekkert grín með örverurnar sem dreifast, þar sem þær birtast sífellt eins og sveppir eftir rigninguna, ég hef á tilfinningunni að heimsendir sé að koma, en þetta er raunveruleikinn, ég er vistfræðilegt ójafnvægi, mengun og bakteríur birtust. Og hlýnun jarðar hjálpar þeim að dafna... Allavega...Cecilia leggur jafn mikla ástríðu í að blása í nefið og hún gerir allt annað, hún hjálpaði mér ekki með nokkrar bækur sem ég þurfti fyrir 10000 árum síðan? Auðvitað já, en ég vil segja að heima hjá henni sést ekki einu sinni liturinn á veggjunum, gifsinu eða ef hún á málverk, að hún sé með bækur upp að ljósakrónunni. Og svona lítur nánast öll herbergi íbúðarinnar út. Ég skildi frekar fljótt að hún hefur brennandi áhuga á því sem hún gerir og vel gert við hana. Það er erfitt að finna ástríðu í einhverju, neinu, ég held í rauninni að ekkert sé skynsamlegt eða kannski þarf ég að halda áfram að leita þangað til ég finn það.

Aftur að sögunni okkar, Cecilia blæs úr nefinu, hendir vefnum eftir að hafa fyllt hann af seyti og blóðtappa, dregur vatn. Því miður, ásamt vefnum fór í holræsi og þetta flotta, nútímalega úr sem hún hafði fengið frá vinkonu sinni í afmæli í september. Það rann af úlnliðnum á honum því í óþarfa flýti (hann komst samt fyrstur) þrýsti hann ekki nógu fast á gripkerfið. Til að gefa smá samhengi er úrið með hitaþolnu armbandi, sem þolir vel vatn, á kassanum stóð að minnsta kosti "500 ATM vatnsþol". Japönsku framleiðendurnir voru ekki að ljúga um gæði vörunnar sem Cecilia var með, Casio G-Shock úr, aðeins of stórt fyrir kvenhönd, svört, kringlótt skífa sem sýnir klukkustundirnar með bláum arabískum tölum. Það veitir mótspyrnu, það er ósnortið enn í dag, aðeins að í gegnum fráveituna átti það aðra leið og flæddi yfir í Suceva vatnið, í stað þess að fylgja því alls staðar. Cecilia skelfur, setur auglýsingu í blaðið, setur upp veggspjöld um allan bæ með myndum af úrinu og lofar verðlaunum fyrir að finna það.

Mánuði eftir að leit hófst er henni tilkynnt að það hafi fundist og að hún komi til að sækja hana. Hann kemur á skrifstofuna, talar við konuna við afgreiðsluna sem gefur honum úrið. Cecilia veit ekki alveg hvernig hún á að bregðast við, þetta er úrið hennar og samt er eins og það sé horfið. Hversu lengi hefur það verið í vatninu þar sem allt er hellt niður, það hefur fengið hergrænan lit, hann mun reyna að fjarlægja það heima, annaðhvort með pincet, eða með naglaþjöl, eða með þvottaefni, eða með hvaða öðrum hreinsiefnum hann getur fundið. Í alvöru, það lítur ekki einu sinni út fyrir að úrið sem honum líkaði svona vel við í fyrstu...

Plimbându-mă așa printre mesele aglomerate

De mulțimi neîngrijorate,

Mă bucur de farmecul festivalului anual al băutorilor de bere

Pesemne, oameni care au la ei tot, chiar și unghiere,

În lung și-n lat, cât cu privirea reușesc să străbat,

Trebuie să-mi croiesc drum cu coatele ca să răzbat,

Cu o pătrime a eforturilor mele

De toate formele,

Ajung și în zone mai solitare,

Ce îmi ațâță curiozitatea foarte tare.

Trec timid de porțile zugrăvite în nuanțe fistichii,

Lucrurile pe care le văzui îmi clătiră ochii,

De la jocurile cu popice,

La care lumea se distra propice,

Până la concertele toboșarilor din cartier,

Care mai decare, cu cazier,

Îmi place și mai mult,

Iar voința mi-o ascult,

Mergând mai departe, mai departe,

Până unde miresmele o să mă poarte,

Ajung în dreptul unor uși care ascund suspine

Și zgomote de botine,

Ridicând privirea, scria "Toilette",

O încăpere a doamnelor cochete,

Îmbrăcate la patru ace,

Cu câte trei-patru cojoace,

Deci, oricât aș fi căutat, nu-mi găseam locul,

Constatarea am făcut-o după ce am alunecat cu tocul,

De 15 cm, pe gresia de o finețe rară de turcoaz presărat cu coji de semințe,

Că nu au avut răgaz să molfăie în acele temnițe,

În care s-a ținut berea special pentru eveniment,

De la care nu poți fi absent,

Bifez totul, cu multă grijă și atenție,

Să constat că s-a produs o contravenție:

Nerespectarea normelor minime de igienă și bun-simț,

Pe care, de cum intri, le resimți,

Așa că părăsesc acel colaj,

Cu aminitiri și emoții,

Pe care le reduc în cele mai mici porții.

frunze pe asfaltul rece de decembrie,

tremurânde, precum petele de pe perete.

picuri grei cad și tac,

precum codrul dulce-ndepărtat.

amorul sumbru și preludiu,

s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.

florile de piatră se topesc ca-n mozaici,

încercând să facă față noului mediu.

rouă curge-n jos p-asfalt,

curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,

alert, stângaci și apăsător,

precum greierii ce răsună de lângă izvor.

În a zilei încheiere, lin coboară mândrul soare,

Și lăsând în urma-i umbră, s-ofilește ca o floare.

În-amurgului lumină, 'drăgostite păsări zbor,

Ce se-nvârt, plutesc prin aer, printre 'sângerații nori.

De prin codri și islaze, se-ntorc turmele de capre,

Țărani simpli ies din case și vaci duc la adăpare.

Iar pe vechile ulițele, care pline se cobor,

Vin din câmpuri înverzite, pline ochi doar cu mohor.

Împăratul se coboară, stăpânirea lunii-i lasă,

Mii de stele presărate sunt prin văzduh și prin casă.

Iar în liniștea pădurii, doar țânțarii bâzâie,

Nici albinele nu zboară, în stup dorm și sforăie.

Toate apele murmură, parcă taine au să-și spună,

Florile capul și-l pleacă și-și închid a lor cunună.

Șuieră continuu codrul, doar de nori e ascultat,

Vântul bate, lin adie, ca al 'naltei luni oftat.

Toamna-i o melancolie frumoasă

Pe foșnet de frunze galbene dansează

Din când în când , vântul fură roșul pudrat

Pe trandafirul ce-n zori ,roua l-a sărutat

Toamna-i o melancolie albastră

O chemare prin ochiul din fereastră

La verdele ce-și umple cupa de culori

Din crizanteme albe, mov…Două surori

Ce cântă refrene pentru tomnatice flori

Din câte se pare, atât de expresive pot fi culorile unui apus de toamnă,

Un tablou numai bun de pus în ramă,

O pictură foarte îngrijit lucrată,

Fiecare nuanță atent este redată,

Interesant este că cerul împrumută nuanțele de arămiu, cărămiziu și auriu

Ale copacilor ai căror crengi sunt încărcate de frunze, când portocalii, când vișinii, când de un roșu-stacojiu,

Nu putui să nu observ covorul ce s-a așternut,

O selecție fină de frunze de toate culorile s-a cernut,

Nuanțele nu au fost trântite la întâmplare,

Dacă vedem că fiecare frunză propria ei culoare are,

Constatăm că toate s-au îmbrăcat cum le-a plăcut,

Pentru că așa au crezut.

Fiecare este frumoasă,

Într-o vestimentație de bunăvoie aleasă.

Vântul bate frenetic,

Frunzele le plimbă practic într-un mod cinetic.

Deja se lasă și mai mult seara,

Pentru că jocul nuanțelor se reflectă pe macara,

Parcă s-au stins,

După ce ne-au oferit un peisaj de vis.

Toamnă după toamnă mă întreb

De ce ard frunze de noiembrie

Într-un suflet trecut și pierdut

Și de ce primăvara înmugurește?

Căci de ce mai arde ca să înmugurească

Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.

Pasi de toamnă

Sunt ca ploile după vară

Ce ți-au încrețit fața,

Ți-au înmuiat buzele și

Ți-au udat podoaba de, deasupra frunții tale,

Toamnă,

Ploile cu pași mărunți,

ating frunzele rătăcite ,

căzute rebel pe sol,

cand stropii de apă rece

lovesc învelișul pămantului,

pămant pe jumatate degerat de toamnă,

și învelișul frunzelor înghețat,

de furia stropilor reci,

cad ca furtuna răzbunătoare 

pe natură.