Printre umbre

Nu-ți voi spune niciodată

Că undeva, între ochii mei și ai tăi,

De când e lumea există

Acest cuvânt lipsă.

Un cuvânt ce persistă

Și, nerostit, continuă să crească,

Așa cum cresc în fiecare dimineață

Primele raze de viață.

Crește tăcut între noi,

Mai ales când ești departe

Și nu-mi rămâne decât să-mi imaginez

Cum arăți când ești plină de noapte.

Aș putea să ți-l spun...

Dar simt că nu profit destul că nu poți să-mi răspunzi,

e poezia mea și nu mărturisesc:

Cuvântul lipsă este te...

(nu-ți spun, doar ca să te enervez).

Între timp, cât te frămânți,

Și te gândești la cuvântul lipsă,

Îmi adun toată puterea

Să-ți trimit o îmbrățișare mare, mare

Din tot sufletul meu,

Să ne topim lângă inima celuilalt…

Când tu, când eu.

O să îngheț de frig fără tine,

Această tăcere cât rece ne ține…

Am înghețat și noi

Și pe lângă noi e rece în oricine.

Și-un gând mă apasă în tot acest frig

Cum fug de oameni și mai ales de tine,

C-am lăsat țurțurii de gheață

Să-și găsească adăpostul în mine.

Dar cel mai mult din imensa tăcere

Pe care am lăsat-o să crească tot mai gri,

Mă tem că te-ai supărat pe mine

Și că ai stat cu mine în frig.

Adevărul e că iarna asta

Vine din faptul ca te văd atât de rar,

Încât este singurul anotimp care ar putea suporta

Cât de puțin te am.

Și deși te simt aproape în sufletul meu,

Ca și cum ai fi chiar aici lângă mine,

Mă mai cuprind uneori gânduri confuze,

Că poate e totul doar la mine în minte.

Și mă tem ca-ș putea să mă fac de râs,

De parcă nu fac asta oricum destul de des,

Așa că nu știu de ce ar fi asta o problemă,

Nu are niciun sens.

Dacă ai ști, mi-e așa dor de tine

Că din ierni mai cobor câteodată,

Îmi trimit în inimă ochii

Să te vadă măcar o singură dată.

Și atunci când te ating chiar și-un pic,

Frigul dispare…

Iar iarna devine tot mai neconvingătoare.

Draga mea rază de soare.

Simt așa în această seară,

că cineva, nu spun cine,

oricum, o frumoasă mică,

e puțin îngândurată

și tristă.

Poate pe mine,

poate pe ei…

ceea ce nu știe ea,

este că simt de la 100 de km

când inimioara ei e tristă,

pentru că a mea bate cu a ei.

Și oricare ar fi problema,

de fapt nu problema e problema cea mai problematică, nicicum,

singura problemă este că nu pot să o iau în brațe chiar acum,

în timp ce îi spun

că o iubesc și așa supărată oricum,

dar cel mai frumos îi stă când prințesa mea,

se relaxează și nu-și mai face singură inima grea.

Știu că îmi vrea doar binele,

și mereu are grijă să-mi arate

cum poate, prin stele

(în cel mai subtil mod posibil😈)

căi mai ușoare, căilor mele grele.

Și pentru asta o iubesc încă

și mai mult tot mereu,

ea merită toată atenția mea,

și sper să știe că deși explorez lumea

și încerc să-mi găsesc drumul meu,

ea e chiar acolo cu mine în sufletul meu, într-un colțișor,

și e cu mine la tot pasul, și iubirea mea pentru ea face ca totul să fie mult mai ușor.

Oricum, citește mai departe dacă vrei să afli

trei moduri prin care mă poți face să plâng…

Oh, okay, ai citit, deci vrei să mă faci să plâng 😭

1- când ești îngândurată.

2- când nu pot să te împac că ești prea departe.

3- când se întâmplă ambele

Nici nu îți pot descrie

cât de dor îmi este să-ți aud vocea melodioasă,

sau câtă nevoie am

să mă privești cu privirea aia frumoasă.

Nu e corect să le ții doar pentru tine, știai?

Alintată mică, îmbufnată, tristă, supărată…

cu chip rupt din rai.

(nu e o amenințare, dar dacă continui așa, o să trebuiască când te văd să te iau de mijloc, să te aduc mai aproape și să-ți șoptesc romantic la ureche că… o să-mi mai caut încă un job 😈).

Somn ușor, prințesă frumoasă de care mi-e așa un doooooor… și pe care așa o adoooor)

… Cred că sufăr de inimă

plină, plină,

(în ultimul stadiu)

pentru că încep să mă asemăn

din ce în ce mai tare

cu o lumină.

Tot ce știu despre lumina asta

este ca îți este identică, aș putea să zic,

(ba nu, tu ești mai frumoasă)

oricum de când mi-e dor de privirile tale,

până și boala asta incurabilă

e mai blândă un pic.

Dacă am fi construiți fizic din lumină,

Te-aș duce pe marginea unei prăpastii să iți spun că te iubesc,

într-un decor plin de crini,

în timp ce mă dau mare în fata altor lumini.

Tu nu ai zice nimic,

Dar din felul tău de a mă privi,

de a fi,

te uiți prin mine și îmi spui că deja știi.

Și îți pui mâna pe obrazul meu,

dar nu rezist atingerii tale

așa că îți iau mâna în mâna mea

și îți sărut podul palmei.

Inima îmi bate ca nebuna,

(Nu serios, ți-am zis la început ca sufăr de inimă plină, plină)

Ne uităm unul la altul cu atâta iubire,

Că stânca pe care stăm nu ne mai ține.

Dar stânca a pierdut din vedere

că suntem lumini și luminile

nu mor în cădere.

(Doar de inimă plină, plină)

Primăvara am pornit s-o caut,

Cu firul alb-roșu legat de dor,

Știam că undeva, în lume,

Se ascunde cel mai scump mărțișor.

Am întrebat florile zglobii,

Le-am prins de mânecă

(și ce să vezi),

Mi-au răspuns râzând ironic:

„E mai aproape decât crezi.”

(hmmm)

După ce-am ajuns la capătul pământului,

Am zis: gata, în fine,

Până când florile mi-au aruncat cu o piatră-n cap

Și-am văzut primăvara-nflorind odată cu tine.

Din drum, din gând, din răsărit,

Ghioceii cântau de zor,

Din urechi îți creșteau lalele,

Iar eu nu puteam decât să te ador.

Și-atunci am înțeles:

Nu trebuia să mai caut deloc.

Primăvara începe cu tine,

Tu ești… cel mai scump mărțișor.

Și ție, celui mai scump mărțișor,

Îți dăruiesc din adâncul inimii mele

Drept mărțișor…

Bolta cu stele.

De asta un grăunte și-o găină

niciodată nu se îndrăgostesc,

pentru că nu ar ști

cum să-și spună „te iubesc”.

Și până s-ar decide cine, ce, cum să exclame,

găina ar mânca grăuntele de foame.

Noi nu suntem nici grăunțe,

nici găini, desigur

( dacă am fi, pot să nu fiu eu găina? ),

dar vreau să fiu pentru tine

locul tău sigur,

în care să vii când nici inima ta,

nici a mea

nu știu ce să facă, ce să-și spună,

ca să nu știm împreună.

Pentru că liniștea dintre noi

acum e ca un cer fără nicio stea

( chiar eu le-am alungat ),

ca să nu vadă oricine vrea

că ești omul meu preferat.

Deși am mai întâlnit pe ici, pe colo,

totuși câte-o floare,

spunând că-n treacăt m-au pârât lor

mai multe stele căzătoare.

Și când să fac pace și să-mi spun că-i bine,

se uită și florile după tine.

( Doamne… ce are universul cu mine? )

Până când stelele căzătoare

continuă să mă pârască

și florile mai au puțin, puțin

până să te iubească,

ce-ai spune să-mi ușurezi năpasta

și să dormi în visul meu în seara asta?

( Mă pun la somn chiar acuma,

să te visez frumoasă cum ești întotdeauna. )

Să stăm de vorbă, să ne spunem cuvinte

despărțite în silabe, sinonime, antonime, adjective și multe câte nemenționate au rămas…

și tu crezi că am făcut mult prea multă risipă

de timp și de glas?

Vreau să vorbim despre ce vrei tu,

putem să vorbim chiar și despre o știre,

îmi place să te ascult când vorbești

pentru că ai cuvintele calde și pline.

Putem să vorbim despre copaci, despre flori, despre cer, despre lună, despre oameni pe care nu-i placem, despre un pix, despre o foaie, despre vânt, despre ninsoare, despre o ușă, despre o mașină, despre un film oarecare, poate despre mâncare, despre cine ești tu, cine sunt eu, despre cum ești așa de frumoasă mereu, despre stele, despre pietre, despre pereți, despre tren, despre șine…

absolut despre orice,

mi-e dor de vocea ta,

mi-e dor de tine 🥺

Putem să vorbim despre tot ce se poate,

folosind cuvinte curbate, rotunde, ori drepte,

vreau să te am o clipă doar pentru mine,

să ne spunem cuvinte concrete.

Mai împletit cu mii de flori

Numărând la ele fiecare petală,

Mi-ai împlinit gândurile cu trandafiri,

Și cu mii de cristale noi.

Mai făcut să par regină,

Să mă simt clandestină

Mai făcut așa iubită,

Mai făcut să fiu a ta.

 Nu mai vreu să îmi văd viața mea 

 Fără iubirea ta,

 Mi-ai împletit inima cu foc

 Și avem același noroc, în fibre cu foc.

N-a uitat, nici azi, nici mâine,

N-a uitat nici măcar ieri;

N-a uitat și mereu vine,

Îmbrăcat în primăveri.

Stă la pânda toată noaptea,

Stă ca hoțul, stă ascuns;

Ne trezim, și-i găsim șoapta,

Și s-a dus, Și s-a tot dus...

Mi-am zis că dorm devreme, gata,

Dar somnul… s-a ascuns ca un copil,

Că m-am gândit la tine mult,

Și uite-așa s-a dus, tiptil.

Cu ochii plini de stele albastre,

Așa, fără motiv anume,

Mi-ai furat somnul, nu-i nimic,

Că-i cel mai dulce furt din lume.

1

Când doua inimi bat la fel

Și patru ochi sclipesc spre cer

Doua mâini se caută

doua guri se întâlnesc 

un val se sparge

un apus se pierde 

Doi oameni se regăsesc.

Mi-e teamă de teamă iubito, atât...

Știu că fricile-s moarte,

Le-am gonit mai demult,

Nici pe-ale tale nu le-am iertat,

Le-am alungat pe toate curând,

Știu asta când ți-am simțit

Al tău sacru și mistic sărut,

De fericire am plâns,încă mai plâng,

Mă ascund însă, nu îți arăt

Nici fericirea și nici vreun surâs,

Vreau să cădem în al iubirii abis,

Iar când râzi știu că renaști,

Pleci puțin de pe tristul pământ,

Eu te țin de mână cu iubire dar strâns..

Să te pierd, pentru mine nu-i scris,

Îți voi sta cu lumină în gând,

Mi-e teamă de teamă iubito, atât!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)