"Poezia ta"

Știi?...nu era nicicând un cer mai frumos

Decât acela cu al tău vin la apus

Cu el fiece clipă se transforma în roz

Nu știu vreodată, de ți-am spus!

Parfumul lui, al inimii săgetător,

Mă îmbăta cu gustu-i fermecător 

Mă topea usor precum o candelă sub soare

Păcat...l-ai interzis...și am pierit precum o lumânare.

Încă-mi mai curge prin vene, ca un râu de dor

Și îmi alină sufletul în tăcerea-ți adâncă 

Mă mistuie ca într-un foc uneori

Când îmi reînvie parfumu-i ca o umbră...

Azi doar mă sting ușor sub umbra pașilor tăi

Și visul mi se risipește în tăcerea unei așteptări 

Înapoi nu vrei să mai privești nicicum

Să mă lași "clientul premium " să rămân...

Dacă vrei să simţi iubirea,

Ascultă-i taina, nemurirea.

E-n râsul clar al unui dor,

E-n pasul tău spre viitor.

E cerul greu ce-ți dă răbdare,

Și visul frânt ce iarăși zboară.

E lacrima ce-n piept răsare,

Când dorul inimii tresare.

E liniştea dintr-un sårut,

E glasul cald de început.

E timpul care stă în loc,

Când arde viața-ntr-un singur foc.

Dacă vrei să simți iubirea,

Definește-o cu dăruirea.

Nu prin ce ceri, ci ce oferi,

prin daruirea unei calde-mbratisari.

Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,

Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită

Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens

Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.

Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi

Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre

Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi

Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.

Sunt momente când doar aș vrea să dispar

Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura

Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea

Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...

Toamnă dragă... timpurie

Oare ce ți-oi fi făcut 

De-ai lăsat la mine-n suflet

Ploile să ți le-ascult?...

Tristă îmi ești toamnă

Ca sufletul meu... 

Cerul greu tot l-ai lăsat 

Peste gândul meu...

Cum să știu eu toamnă 

Când timpu-ți va trece?

Octombrie ți-e crâncen, 

Plouă întruna... e rece...

Toamnă dragă... timpurie 

Oare cum pot eu să uit

Când împrăștii nostalgie

Peste sufletu-mi cusut...

...........................................

Toamnă scumpă... aurie 

Fă-ți te rog milă de mine

Să nu plouă în zadar 

Umple-mi un ultim pahar!...

Când seara stai cu gândurile tale

Nu-ți pare rău să știi 

Ca mi-ai stins zâmbetul 

Fără vreo remușcare???

Nu te mișcă să stii

Ca mi-ai călcat sufletul in picioare

Nu te gândești ca viața ar putea

Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?

Ti-am spus de la-nceput

Că știu unde mi-e locul

Ti-am fost un suflet blând 

De ce-am avut nenorocul?...

Atunci când te-ai vrut plecat

Să pleci... fără un vin îmbrățișați...

Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult

Un adevăr dureros... atât de neplăcut...

Aleg să "uit" durerea să merg mai departe

Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.

Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune

Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....

Pentru rândurile scrise și nicicând trimise

Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.

Pentru acele zile când să merg inainte am continuat

Lipsită de orice motivație, dar cu voință.

Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat 

Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.

Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate 

Căci m-au schimbat complet fără întoarcere 

Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte

Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!

Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.

Pentru atunci când la mine nu am renunțat 

Chiar și atunci când au facut-o alții...

Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.

...pentru tot ce n-a fost ușor....

Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi

Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție 

Închin pentru tăcere...un pahar de vin!

Încerc să străbat tăria nopților,

Să prind în palme raze rătăcite de soare,

Să țes din ele o pânză de vise,

Ca să mă strecor în visele tale.

Apoi să te simt mai aproape, cu fiecare vers,

Adun lumina ochilor tăi din apusuri și stele,

Să prind în mâini firul de rază ce te mângâie,

Și să te aduc în brațele viselor mele.

Din toate câte adun, să te aduc în lumea mea,

Dorul de tine și de zâmbetul tău mai tare învie…

Dar nu vreau să te grăbesc, te scriu în poezie,

Până când vei putea să vii tu spre mine.

Ne-am regăsit pe drumuri vechi,

Sub umbre calde, dar și reci,

Trecutul plânge printre noi,

Dar timpul vrea să fim eroi.

Cu mâini tremurătoare, iar ne căutăm,

Pe hărți uitate, vise desenăm.

Greșeli din ieri se sting încet,

În ochii tăi găsesc un zâmbet.

Durerea s-a scris pe ziduri goale,

Dar șoaptele tale devin petale.

Încercăm din nou, cu pași mai blânzi,

Legând ce-a fost cu fire strânzi.

Iubirea parcă are alt glas,

Mai înțeleaptă, ca un ceas.

Nu mai fugim, nu mai lovim,

Din focul vechi noi ne zidim.

Un nou început, dar mai matur,

Pe temelii de visuri, nu de scrum pur.

Cu răbdare țesem azi povestea,

Făcând din iertare toată trezirea.

Și dacă soarta ne dă răgaz,

Vom rescrie iubirea, pas cu pas.

Martor iau pe Dumnezeu

La nimeni n-am făcut rău,

Poate am păcătuit

Doar păcate mărunțele  

Că-i lumea plină de ele.

Dar cât am pătimit

Pentru  că te-am iubit.

Mama e 

Să fie iubirea singulară și fără de moarte?

Să nu existe o alta nicăieri?

Ce spui prietene?

Credeai în nemuritoarea dragoste?

De unde-ai atâta naivitate copilărească,

Și cine te-a învățat?

Se vede pe chipul tău

İnocența prostească cu parfumul ei!

Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?

Sau credeai că-i singura

Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,

Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,

Sau sânii moi catifelați,

Ori coapsele-i rozali voluptoase

Toate să fie fără egal?

Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,

Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,

Ușori dar plumburiu colorați

Sus deasupra tuturor!

Fericirea este acum numele tău....

Copile pari atât de nevinovat,

Parcă te văd cum ești agățat acolo sus

Plângând cuprins de extaz...

Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...

Căderea părând fără sfârșit

Ai uitat ce te-am intrebat?

Să fie iubirea singulară?

Te las să plângi acum,

Avem timp destul...

Avem alte iubiri oricând!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)

Sa pot timpul să-l întorc 

Înapoi sa te aduc,

Nu știu cât de mult as vrea 

Sa-ti arat cât m-a durut...

M-ai anulat în mii de feluri

Mi-ai rupt sufletu-n bucăți 

Zeci de cioburi strang si-acum

Au fost multe... sa adun...!

Mie mi-a scăzut puterea 

Nici măcar nu mai gândesc 

Sa iti vindec neiubirea

Nu-i văd rost să mai încerc...

Sa pot timpul sa-l întorc?

...Azi nu mai e o soluție. 

Nu vreau decât sa mai pot

Să ma pierd de orice emoție...

Sa pot timp cu noi sa am 

Cred ca nu ar fi de-ajuns...

...În gând incă te mai am

Tu ma vezi și... unde nu-s!