"Poezia ta"

Îmi doresc atât de mult, singură să fiu pentru o vreme

Să nu fiu întrebată cum sunt și ce mai fac

Cumva am primit lecții, acum doar

îmi fac teme...

Și tot ce azi imi mai doresc este să tac...

Doresc atât de mult, să mă ascund de toate pentr-o vreme

Vreau liniștea să o găsesc să-mi bată la ferești,

C-am obosit s-alerg printre iluzii când doar înfrunt orgolii omenești!

Oricum n-o să-ntelegeți nicicum durerea

mea

Și nici subiect de râs nu imi doresc a fi

E-o luptă ce o duc cu mine și chiar de este grea

Singură vreau să îmi duc războiul in aceste bătălii.

Și nu-mi doresc mai mult, decât sa fiu lăsată să sufăr în tăcere 

O să-mi revin, dar azi, tristețea și dorul mi-au zâmbit 

Și pentru că e greu, posibil că va mai dura o vreme

Și-atunci poate o să-nțelegeți...ce-a fost e

c-am iubit!...

M-a împins în perete

A început să mă dezbrace

Mi-a dezvăluit secrete

Cum mă va satisface

M-am uitat mirată

La abdomenul lui perfect

Eram așa desconcentrată

Încât îl priveam fără respect

Pentru a-l supăra i-am zis

”Ce faci, Adonis?

Crezi că mă seduci 

Dacă te dezbraci?”

Mi-a zâmbit cu nerușinare

Asupra mea știa ce efect are

În ochii lui am văzut dominare

Cunoșteam de ce-i în stare

S-a apropiat și la ureche mi-a șoptit

”Da! Și chiar o fac....”

Atât de rău m-a ispitit

Încât am trecut la atac.

E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră 

Și mi te văd și azi ca pe-o minune

Ce ar dori povestea s-o împlinească 

C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...

Nu trece nici o zi fără să scriu de tine 

Și-n dimineață asta orele mi-au trecut

Scriind din nou, de dorul ce zace în mine

Parcă în așteptarea unui alt răspuns...

Nu știu de e de rău său e de bine

Dar gândul îmi zboară din nou la tine 

Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt 

Doar așa pot să mai spun ce simt...

Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară 

Încerc să mai visez un pic la răsărit 

Si-n versuri îți modelez chipul din vara

Când în pahar, te-aveam în orice asfințit. 

Anii nu mai au putere peste noi a se întoarce, 
Dar eu vreau să schimb o vorbă cu acei ce îi iubesc, 
Cu acei cu-a căror suflet stau în linişte şi pace, 
Dup- acei a căror glasuri alergând, mă ostenesc. 

Şi alerg, alerg sălbatic, peste dealuri, peste vale 
Tălpile îmi sângerează, dar nu simt nici o durere, 
Căci aştept din geana serii să îmi iasă tată-n cale 
Ce mi-e -n suflet o comoară - de lumină şi putere. 

Şi alerg fără oprire. Orizontul e aproape, 
Dar din urletul de vânturi înţeleg că-s strânsă-n gheare; 
Vreau să mă innec în lacrimi şi să mă topesc în ape, 
Căci de mii şi mii de zile, eu alerg cu disperare. 

Mă opresc în pragul casei obosită şi bătrână. 
Anii mei îmi sunt povara de-amintiri ce ne-au unit 
Orice frunză, orice floare, orice rază de lumină 
Îmi şopteşte – “ pentru tată, până astăzi, ai trăit”. 

RĂGAZUL REGĂSIRII

De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine

Să mă adun din bucăți de dor și vis

Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine

Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.

Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut 

Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi

Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut

Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.

Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii

Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi

Cum nu știam de mine, de unde să pornesc

...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!

Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare 

Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat

....atât de mult eram pierdută în zare 

Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.

Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine

Când tot ce imi doream era sa te aud

Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!

Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...

Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc

Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum

Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.

Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.

iubirea noastră?

distrusă.

zâmbetul tău?

o minciună.

ochii tăi?

otravă pură.

atingerea ta?

ca sarea pe rană.

sentimentele tale?

doar de fațadă.

iar eu?

un nimic care te-a iubit..

Mi-au luat luni întregi să anulez

Gândul ce zbura în neștire la tine

Și nici acum parcă nu realizez

Tăcerea ce ai așternut peste mine.

Atâtea speranțe... toate au apus

Deși sufletul luptă în continuare 

Aș vrea să resetez tot timpul trecut

Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.

S-a făcut și April, târziu în mine

Si recele lui mi-a înghețat inima

Și chiar de uneori mi-e dor de tine

E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.

Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă

Mult prea târziu finalul să-l mai plâng 

Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță 

Că-i prea devreme... să pot, să te uit. 

Stii?..incă îmi e dor de tine, mai sper...

N-ai de unde sa stii, dar încă te astept,

Vreau nebunește să te văd și să-ti ofer,

Tot ce-am strâns în mine, în al meu suflet.

De as putea să mi te scot din vise,

Să te îmbrățișez pe un minut,

Și să te cert pentru cuvintele nespuse,

Sau pentru block-ul care prea mult a durut.

Ştiu..esti si tu om si ai priorități,

Si singur ti le definești pe toate,

Eu nu-mi doresc decat vreo 7 vieţi..

Măcar în una dintre ele să-ți fiu...prioritate. 

Mi-ai rămas poveste de toamnă

in nuante de roșu intens

De-ai vrea încă o toamnă

Sfârșitului să ii dam sens..

Sa bem un roșu vin diseară

O-mbratişare caldă să îmi dai

Să nu simțim cum timpul zboară

O clipă să mai fim cum eram... 

Să simți un colt de dor

într-un pahar stingher,

Să te învăluie ușor

Să nu-mi mai fii doar efemer.

Să-ţi pui halatul alb pe tine

Să te prefaci că nu contează,

Să te apropii atent de mine

Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.

Iluzi...totul se schimbă-n gri

..Cum as fi putut să stiu,

Că tu și vinul veți fi motivul

Durerii mele de mai tarziu...

Clipa revederii a făcut dorul să doară 

Preț de câteva secunde am rămas fără aer,

Mă doare încet, intens...mă face să simt.

...s-a declanșat atât de parșiv, de crud...de subit.

Închid ochii și-ți adulmec parfumul

Vinului îi simt dulcea aromă 

Toate se-nvârt ca-ntr-un carusel...

...Și scot dintr-o carte, a noastră poză...

Simt cum mi se dă peste cap clipa 

Amintirile curg și se-amestecă nebun

Mă îneacă, mă sufocă... mă vlăguiesc 

Le-aș îneca pe toate într-un pahar de vin

Poate te-aud șoptind... "vin să te îmbrățişez!"

Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare

Scriu pentru gânduri ramase nerostite,

Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape

De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.

Scriu ca sa scap de limite impuse

Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa

Scriu incercând sa fac ordine în haosul

Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.

Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde

Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie

Povestii noastre unice un alt final

Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...

Scriu .. cât mai pot sa te scriu

Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare

Tânjind mereu la vinu-ti mieriu

Scriu trist..alteori în palme c-un soare. 

Deși a fost soare...afară-i frig de crapă pietrele

În mine se dă un război de crapă gândul 

Noaptea, la orizont, dă să-și arate astrele

Și lumina lor mă-ndeamnă să-mi scriu cuvântul...

Mă plimb...încercând să mă agăț de ceva

Care să mă țină pe mal, pe linia de plutire 

Nu găsesc... și nu știu ce-aș putea să fac

Din nou, azi ai bătut diferit, în inima din mine...

Încerc să caut explicație acestui lucru

De ce îmi tremură tot sufletul din mine

Încerc... dar in cuvinte e greu de explicat

Și...starea asta se încăpățânează să mă domine...

Și nu-mi rămâne decât să-mi scriu visele tăcute 

În nopțile lungi, în dor de tine, tainic petrecute

Să-mi scriu dorința, chiar de speranța e goală 

Să nu-mi mai fii... atât de rece, ca pietrele de-afară...

Te-am simțit cum demult nu s-a mai întâmplat,

Poate de dor să-mi fii aproape cu adevărat,

Și mi-e poftă de aroma vinului roșu pe buzele tale

Să simt din nou fiorii unei îmbrățișări criminale...